Anulare act. Sentința nr. 1691/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1691/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 15050/55/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1691
Ședința publică din data de 02 aprilie 2015
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții C. D. C. și C. V. C. în contradictoriu cu pârâta B. SA – Agenția A. – B. M., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 26 martie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la această dată, urmând a da următoarea hotărâre.
JUDECATA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 29.08.2014 sub nr._, reclamanții C. D. C. și C. V. C. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta B. SA – Agenția A. – B. M. să se constate caracterul abuziv și, pe cale de consecință nulitatea absolută a clauzelor indicate in cuprinsul Contractului de Credit HL26679/28.07.2008 și anume:
- art. III pet.2 din Contractul de credit cu referință la modificarea dobânzii in funcție de politica de creditare a băncii in mod unilateral;
- art. 2 pct. 2.3 din Condițiile speciale de creditare ale contractului de credit referitor la comisionul de acordare in cuantum de 1,5 % aplicat la valoarea creditului;
- art. 2 pct. 2.2 din Condițiile speciale de creditare ale contractului de credit, cu referire la majorarea cu 15 puncte procentuale/an peste rata dobânzii în caz de nerambursare la termen a împrumutului, cu titlu de dobândă penalizatoare;
- art. 2 pct. 2.5 din Condițiile speciale de creditare ale contractului de credit referitor la perceperea unui comision de rambursare anticipată in procent de 3,5% din valoarea creditului rambursat anticipat;
- art. VI pct. 1.3.1 care prevede dreptul băncii de a declara creditul exigibil anticipat și să rezilieze unilateral contractul la împlinirea unui termen de 30 zile calendaristice de la comunicarea unei notificări scrise, in cazul neexecutării obligațiilor asumate de către împrumutat;
De asemenea, reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a contractului de credit referitoare la moneda contractului și rambursarea creditului, fiind vorba de CHF, stabilizarea cursului de schimb CHF-RON la momentul semnării contractului de credit, obligarea pârâtei la restituirea sumei de bani plătită în plus care reprezintă diferența dintre cursul valutar de la data încheierii contractului - 28.07.2008 și cursul valutar aplicat de pârâtă până la data 09.07.2012 și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale până la data plății efective; să se dispună obligarea pârâtei să procedeze la elimine clauzele declarate nule din contractul de credit și la rambursarea sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor a căror nulitate absolută solicită să se constate, sume actualizate cu dobânda legală la data plății. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta un contract de credit HL26679/28.07.2008, prin care pârâta le-a acordat un credit în valoare de 37.600 CHF pentru nevoi nenominalizate. Valoarea împrumutată este de 37.600 CHF, care urma să fie restituită în 360 luni, conform art. 1.3 din Contract la finalul perioadei urmând să restituie suma de 164.460,57 CHF, compus din rată (37.600 CHF) și dobândă (43.957,86 CHF), așa cum rezultă din Graficul de rambursare, parte integrantă din contract.
Reclamanții arată că, deși au plătit rate încă din luna august 2008 pentru creditul în cuantum de 37.600 CHF, la data de 09.07.2012, când au achitat integral creditul, au rambursat 35.542 CHF. Așadar, timp de patru ani de zile, au achitat suma de 10.407,13 CHF, din care suma de 2.058 CHF reprezintă o parte din credit, restul plăților în sumă de 8.349,13 CHF fiind doar dobânzi și comisioane.
Pe lângă aceste sume, anterior accesării creditului, Banca a reținut suma de 564 CI1F, comision de acordare calculat procentual din valoarea creditului. Este evident ca între timp pârâta a majorat în mod unilateral dobânzile aferente creditului contractat, nu a comunicat aceasta majorare, imputând plata diferenței, reprezentând majorarea, fără vreo notificare prealabilă. În aceste condiții, Banca a continuat abuzul, nelimitându-se doar la majorarea unilaterală a ratei dobânzii, ci a aplicat și penalități de întârziere pentru neplata la timp a diferenței rezultate.
Articolul 4 pct. 4.2. din Condițiile speciale ale Contractului de credit stipulează faptul că Anexa nr. 1, graficul de rambursare face parte integrantă din contract, condiții ce au fost în mod unilateral schimbate. Astfel, este evident că la încheierea Contractului părțile au înțeles că orice modificare ale acestuia de orice natură, să fie făcută numai în baza acordului ambelor părți. Niciuna dintre părți nu are calitatea și dreptul de a modifica unilateral contractul. Scadențarul este parte integrantă a contractului, reprezentând modalitate de efectuare a plăților și având în vedere prevederile art. X pct.3 rezultă, în mod clar, că părțile trebuie să negocieze orice modificare a acesteia, iar modificările convenite de către părți se vor consemna în scris, încheindu-se în acest sens un Act Adițional la Convenție.
Reclamanții au mai făcut referire la prevederile art. 117, punctele 1) și 2) din OUG nr. 99/2006, coroborate cu prevederile articolelor 1 și 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori.
Contractul de credit în speță conține clauze abuzive în ceea ce privește comisionul de acordare procentual din valoarea creditului, comisioanele variabile în funcție de evoluția pieței financiare, comisionul de rambursare anticipată a creditului, precum și penalitățile de întârziere. Aceste clauze pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat, care nu are însă posibilitatea de a negocia perceperea dobânzii. Așa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a) din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Motivul întemeiat prevăzut în contract este acela al „evoluției pieței financiar bancare” care determina fluctuația comisioanelor percepute cât și dobânda curentă. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Motivul unei "evoluții a pieței financiar bancare" nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs .Altfel spus, faptul că pârâta nu a definit dobânda variabilă și nu a arătat cum se calculează este un abuz, banca putând majora dobânda fără să fie nevoită să dea nicio explicație și fără a arăta după ce criterii o face.
Mai mult decât atât, sunt folosiți termeni tehnici neexplicați în cadrul contractului. În acest sens apar prescurtări cum ar fi: „dobânda", „dobânda curentă", „dobânda de referință variabilă", „prima tragere", „dobânda majorată", „comision de risc", „piața financiară" etc. care, neexplicați și neindividualizați, îngreunează vădit înțelegerea contractului. Astfel, cuprinsul contractului devine echivoc, neclar și necesită cunoștințe de specialitate.
Reclamanții mai arată că trebuie avută în vedere și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, care privește interpretarea Directivei 93/J3/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, coroborată cu reglementarea Uniunii Europene aplicabilă contractelor de credit de consum, care prevede că: „...sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor; clauzele abuzive nu creează obligații pentru consumator, aceasta reprezentând o dispoziție imperativă, o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publică; instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, inclusiv în ipotezele în care consumatorul se abține să invoce caracterul abuziv al acestei clauze fie pentru că acesta nu își cunoaște drepturile, fie pentru că este descurajat să le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o acțiune în justiție;
Reclamanții mai solicită să constate incidente în cauză dispozițiile art. 1 lit. a,g și I din Anexa la Legea 93/2000 modificată .
Constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale criticate în acțiune se impune ca o sancțiune a caracterului abuziv al acestor clauze. .. 11 din C. civ. nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri. Reclamanții apreciază că, contractele de credit au fost încheiate cu nesocotirea normelor ce interesează ordinea publică. În acest sens arată că au fost nesocotite prevederile legale în materia protecției consumatorului, norme ce protejează ordinea publică, conform notei de fundamentare a Legii 296/2004 privind Codul Consumatorului precum și din prevederile Legii 193/2000 care la capitolul sancțiuni reglementează răspunderea contravențională a comerciantului pentru nerespectarea normelor relative la protecția consumatorilor.
La data încheierii contractului, potrivit cursului BNR, valoarea CIIF era de 2,1794 lei, iar ulterior, la momentul rambursării integrale, 09.07.2012, reclamanții arată că au achitat contravaloarea creditului la un curs de 3,7691 lei/CHF, plus comisioanele de schimb valutar, din leu în euro și din euro în CHF. Această monedă a fost și este o monedă exotică pentru România, periculoasă pentru debitori în perioade de criză economică, întrucât toți deținătorii de fonduri se refugiază în depozite excepționale în CHF, cu consecința hiper - valorizării acesteia.
Reclamanții apreciază că, clauza de risc valutar este o clauză abuzivă, întrucât determină un dezechilibru major în relațiile dintre părți, toate consecințele negative ale variației cursului valutar fiind suportate de subsemnații, în timp ce banca este scutită total de aceste consecințe negative.
La momentul încheierii contractului, reclamanții arată că pârâta nu le-a comunicat și nu i-a informat cu privire la riscurile acestei monede, dimpotrivă, le-a prezentat împrumutul în CHF ca un produs sigur pe care merită să îl contracteze
Urmărindu-și scopul de a maximaliza profitul, pârâta a omis în mod intenționat să îi informeze asupra cursului pe termen scurt și mediu a acestei monede, în condițiile în care aveau acces și cunoșteau toate informațiile legate de previziunile privind evoluția situației raporturilor dintre principalele valute pe piața monetară internațională.
Or, omisiunea băncii de a-i informa asupra acestui risc de hiper - valorizare a monedei de referință, este o încălcare a obligației de consiliere și transparență, sancționată atât în dreptul European cât și în dreptul național.
Se mai arată că instanțele din Franța au calificat, încă din 2011, ca fiind produse financiare toxice toate creditele în franci elvețieni, contractate de populație sau de autoritățile administrației locale, iar instanțele din țări ca Ungaria, Bulgaria sau Croația, au dispus înghețarea cursului de schimb CHF și denominarea în monedă națională a creditelor. Reclamanții consideră că soluția nu poate fi diferită în România, având în vedere că dreptul Uniunii Europene ne este aplicabil.
În ceea ce privește solicitarea de a se dispune denominarea plăților în moneda națională, reclamanții invocă principiul din Regulamentul valutar, potrivit căruia, prețul mărfurilor sau al serviciilor se plătește în moneda națională în contractele dintre rezidenți, iar în ceea ce privește solicitarea de a dispune restituirea sumelor care reprezintă diferența dintre cursul valutar de la data încheierii contractului și cel practicat de bancă, reclamanții susțin că legislația protecției consumatorului consideră fără efect o clauză abuzivă, astfel că, urmare a constatării caracterului abuziv al acestei clauze, se impune restituirea sumelor percepute în baza sa.
Reclamanții apreciază că, clauzele arătate constituie clauze abuzive în sensul legii, acestea încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000. în momentul încheierii contractului, reclamanții consumatori fiind într-o poziție de inferioritate față de bancă. Contractul încheiat este un contract de adeziune, clauzele fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea co-contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Nu au avut posibilitatea de a negocia nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-le impus în forma prezentată de bancă, neputându-se pune problema vreunei negocieri, contrar Directivei 2008/48/CA a Parlamentului European din 23 aprilie 2008, care pune un deosebit accent pe informațiile precontractuale, statuând la pct. 19 că, „pentru a putea lua decizii în deplină cunoștință de cauză, consumatorii ar trebui să primească, înainte de încheierea contractului de credit, informații adecvate, pe care consumatorul le poate lua cu el și reflecta asupra lor, cu privire la condițiile și costul creditului, precum și la obligațiile care le revin. „Costul creditului", potrivit Anexei nr.2, trebuie să conțină informații, dacă este cazul, și cu privire la „condițiile în care costurile privind contractul de credit menționate pot fi modificate”.
Astfel, reclamanții apreciază că, atâta vreme cât au fost informați și s-au raportat la un curs CHF de 2,2-2,5 lei, nu se poate reține faptul că au avut cunoștință despre costurile totale ale creditului. Acest lucru a fost cunoscut însă de pârâtă, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost informată și de BNR în sensul pericolului pe care îl reprezintă pentru consumatori creditarea în această monedă. Mai mult, BNR a atenționat băncile comerciale încă din 2007 cu privire la riscul valutar în ceea ce privește moneda CHF, învederându-le pericolul pe care îl reprezintă această monedă și încurajând creditarea în moneda națională, atenționare de care pârâta nu a ținut cont și despre care nici nu i-a informat. Evident că există un dezechilibru semnificativ câtă vreme reclamanții, contractând acest produs bancar, creditul în CHF, l-au transformat și folosit la momentul respectiv în monedă națională la un curs valutar de 2,1794 lei, iar la restituire au plătit băncii valoarea a 35.542 CHF la un curs de 3,7691 lei.
În concluzie, reclamanții arată că nu puteau nicidecum să preconizeze fluctuația cursului CHF, aspect cunoscut de pârâtă, care era profesionist și putea și trebuia să prevadă acest lucru.
Reclamanții au depus la dosar note scrise (filele 42-44), prin care au arătat că, comisionul de acordare în cuantum de 1,5 % aplicat la valoarea creditului, prevăzut la art. 2 pct. 2.3 din Condițiile speciale de creditare ale contractului de credit, regăsit în extrasul de cont, în cuantum de 564 CHF x 2,1794 lei (valoarea 1 CHF) = 1229,18 lei.
Diferența de denominare este următoarea: au depus în total suma de 168.224,87 lei și trebuia depusă suma de 81.945,44 lei dacă raportarea se face la valoarea 1 CHF de 2,1794 lei, urmând a li se restitui suma de 70.345,60 lei.
Comisionul de rambursare anticipată de 3,5% din valoarea creditului rambursat anticipat este în sumă de 76.232,08 lei: 1235,98 CHF x 3,7681 = 76.232,08 lei.
La aceste sume se adaugă dobânda și comisionul de majorare cu 15 puncte procentuale pe an peste rata dobânzii în caz de nerambursare la termen a împrumutului, cu titlu de dobândă penalizatoare, sume pe care reclamanții apreciază că nu sunt în măsură să le cuantifice, această operațiune necesitând cunoștințe de specialitate, utilizarea unor programe contabile etc., dar și toate înscrisurile emise ulterior de către pârâtă și deținute doar de către aceasta, care nu le-au fost comunicate.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, apreciind ca acțiunea supusă judecații este prescriptibilă în termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul ni 167/1958, iar potrivit art. 9 din același decret, acest termen începe sa curgă de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anularii. Întrucât cauza anularii invocată de reclamanți decurge din însăși formularea clauzelor a căror nulitate a fost invocată, momentul la care a cunoscut cauza anularii clauzelor invocate este chiar momentul încheierii Contractului de credit și întrucât întrucât Contractul de credit a fost încheiat la data de 28 07.2008, iar cerere de chemare in judecata a fost înregistrată la data de 29.08.2014, deci după expirarea termenului de 3 ani, apreciază ca se impune constatarea de către instanță a faptului ca prezenta acțiune este prescrisă.
D. consecința a stingerii dreptului la acțiune principal, în speță dreptul reclamanților la acțiunea în anularea clauzelor abuzive, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii (art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958) Astfel, acțiunea în restituirea prestațiilor executate in temeiul unui act anulat are caracterul unei acțiuni patrimoniale și personale fiind astfel supusă prevederilor legale referitoare la prescripția extinctiva.
Astfel, apreciază că sunt prescrise atât cererile de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către reclamant in temeiul clauzelor din Convenția de credit, cat și cererile privind obligarea B. la modificarea obiectului contractului prin convertirea creditului in RON, la valoarea cursului de schimb CHF - leu de la data semnării contractului de credit.
Pe fond, intimata solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata arătând că la data de 28.07.2008 B. a acordat reclamantului, Contractul de credit de consum nr. HL26679 în suma de 37.600 CHF pe o perioada de 360 luni.
Prin semnarea contractului de credit, consumatorul confirmă că a citit, înțeles și acceptat termenii și toate condițiile prevăzute în clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului.
Anterior semnării contractului de credit reclamantul a avut posibilitatea de a consulta clauzele acestuia, de a analiza și studia cu atenție pe fiecare dintre acestea, pentru a aprecia dacă corespund sau nu intereselor personale sau dimpotrivă, încalcă aceste interese. De asemenea, a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel încât să își poată exprima consimțământul in deplina cunoștință de cauză. Aceasta este practica bancara obișnuită și a fost respectată și de către B. la încheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia și indiferent de client. Reclamanții au avut posibilitatea reală, concretă, de a lua cunoștință despre fiecare dintre clauzele și costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri. Se arată că niciuna dintre clauzele contractuale nu îl obligă pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.
Referitor la art. 4 din Legea 193/2000 intimata susține că la momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancara o varietate de produse de creditare, selecția aparținând clientului, în funcție de varianta cea mai avantajoasa. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de dobândă și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată;prin completarea cererii de credit a optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii; condițiile generale aplicabile contractelor de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele tipului de dobândă și comisioane și totodată modul în care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat; condițiile de creditare specifice contractului, astfel cum a fost selectat de către client sunt menționate în contractul semnat de acesta și particularizate în funcție de opțiunile personale.
Se mai arată că, în luna septembrie 2010 B. SA a trimis tuturor clienților la adresa de corespondență pentru creditele în derulare o notificare cu privire la . Ordonanței de Urgenta 50/2010 care conținea principalele modificări contractuale determinate de actul normativ și îi informa pe clienți cu privire la posibilitatea semnării unui Act Adițional la contractul de credit în unitatea B. care a acordat creditul.
Referitor la comisioanele stipulate în contract, intimata susține că acestea sunt percepute în deplină conformitate cu legislația în vigoare.
În sistemul Legii nr. 193/2000, determinarea unei clauze ca fiind abuzivă se poate realiza fie prin încadrarea acesteia în categoriile de clauze avute in vedere de Anexa la lege, fie prin calificarea clauzei ca fiind abuziva, în raport cu prevederile art. 4 alin. (1), potrivit cărora o clauză contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă daca creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În speța, reclamantul se prevalează atât de Anexa la lege, cât și de criteriile generale prevăzute la art. 4 insa, în măsura în care o clauză contractuală se încadrează în una dintre categoriile prevăzute în Anexă, nu mai este necesară calificarea acelei clauze pe baza criteriilor generale prevăzute de art. 4.
În ceea ce privește solicitările reclamanților privind obligarea B. la modificarea obiectului contractului, prin convertirea creditului in Lei, la valoarea cursului CHF - L. de la data încheierii contractului de credit, intimata a invocat inadmisibilitatea în raport cu dispozițiile de drept comun - Codul civil solicitând instanței să aibă în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă."
Prin urmare, în soluționarea acțiunilor formulate de către consumatori, instanțele de judecată sunt limitate în soluțiile pe care le pot pronunța de dispozițiile de drept comun cuprinse de Codul civil si de Codul de procedură civilă, spre deosebire de acțiunile în încetare care. potrivit art. 12 - 13 din același act normativ, pot fi inițiate doar de către organele de control și permit instanțelor judecătorești obligarea profesioniștilor la modificarea contractelor prin eliminarea clauzelor constatate ca abuzive.
La acest moment, legislația specială din domeniul protecției consumatorilor prevede două căi posibile de acțiune: fie se urmează calea acțiunilor în încetare, care permite o modificare a contractelor de credit doar sub aspectul eliminării, pentru viitor al clauzelor constatate ca abuzive, fie se optează pentru calea dreptului comun, de sesizare a instanțelor cu raporturi juridice concrete, individuale, sens în care, în soluțiile pe care le pronunță, instanța este limitată la prevederile și la prerogativele conferite de dreptul comun. Acesta din urmă este si cazul în speța de fată.
În acest context, prin cererile de credit formulate, reclamantul a optat pentru un produs de creditare într-o monedă străină, CHF, fără a fi împiedicată să opteze pentru contractarea unui credit în lei, euro sau într-o monedă diferită. Odată cu încheierea contractului, s-a realizat acordul de voință al părților, care au agreat integral condițiile stipulate în acest act juridic și a luat naștere legea părților, conform art. 969 C.civ. 1864. potrivit căruia convențiile legal încheiate au putere de lege între părți. Convenția a fost legal încheiată, reclamanta optând în deplină cunoștință de cauză pentru un credit în CHF, creditarea în monedă străină fiind perfect legală și practicată constant în piața bancară.
În condițiile în care, la acest moment, nu există nicio dispoziție legală care să îndreptățească instanța de judecată să intervină în acordul de voință al părților, dimpotrivă, dispozițiile art. 969 C.civ. 1864 opunându-se unei astfel de intervenții, intimata apreciază că solicitările reclamanților sunt inadmisibile.
Modificarea monedei creditului și stabilizarea cursului CHF la valoarea pe care acesta o avea la data încheierii contractului de credit, adică de 1,8 lei, iar în prezent același franc elvețian valorează 2,7 lei, înseamnă că, dacă s-ar admite înghețarea francului la valoarea de 1,8 lei, nu s-ar restitui decât jumătate din suma pe care o avea de rambursat reclamantul.
Or, instanța de judecată nu poate interveni în acordul de voințe al părților, modificând, prin decizia sa, însuși obiectul contractului, adică suma împrumutată, aceasta, alături de elemente ca dobânda sau comisioanele fiind elemente ce fac parte din prețul contractului, care nu poate fi stabilit în mod arbitrar de către un terț, fie el și instanță de judecată.
De altfel, în Codul civil 1864 există chiar o aplicație a acestei reguli în materia vânzării, care interzice instanței de judecată să determine ea însăși prețul vânzării sau persoana terțului desemnat de către părți, în virtutea art. 1 304 C.civ., în lipsa acordului dintre părți (A se vedea în acest sens și F. D., "Tratat de drept civil. Contracte Speciale", voi. I, Ed. Universul Juridic, ed. a IV-a, pag 85)
Că este așa și că nu este permisă intervenția instanței de judecată în determinarea prețului contractului a statuat și înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială prin Decizia nr. 1293/27 martie 2013.
Intimata a mai invocat inadmisibilitatea pretențiilor formulate și din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
Din acest text de lege rezultă că nu pot face obiectul aprecierii caracterului abuziv clauzele care privesc obiectul principal al contractului, obiect din care, incontestabil face parte suma împrumutată. Or, din acțiunea dedusă judecății, rezultă în mod evident faptul că, în toate cazurile, reclamantul a atacat chiar clauza referitoare la capitalul împrumutat, intitulată chiar "Obiectul contractului”, ceea ce, din perspectiva art. 4 alin. (6) este inadmisibil.
De altfel, această soluție a fost reținută și de CJUE în cauza C-26/13, care a statuat că o clauză intră în sfera obiectului principal al contractului, dacă aceasta are caracter esențial, revenind instanței de judecată să analizeze dacă pretinsa clauză are în contractul analizat, caracter esențial.
În ceea e privește comisionul de acordare a creditului considerat abuziv, intimata apreciază că în privința legii aplicabile prezentului litigiu, deși reclamanții au invocat dispozițiile art. 4 alin (1) din Legea nr. 193/2000, cu titlu general, valabil pentru toate categoriile de clauze examinate, instanța trebuie să rețină că nu poate fi vorba de rea-credință, dat fiind că, în primul rând, contractul a fost încheiat cu respectarea întocmai a cadrului legal în vigoare la data încheierii lui, care nu cunoștea limitările si interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 și, mai departe, prin OUG nr. 50/2010.
În al doilea rând, contractul în discuție este în deplina concordanță cu practicile bancare generalizate în perioada de referința în care a fost încheiat, când creditul in România a cunoscut o expansiune extraordinara, pe fondul unei creșteri economice bazate în special pe operațiuni speculative pe piața imobiliara și pe o exacerbare a consumului.
Ar fi o grava eroare sa se ignore contextul economic in care au fost încheiate contractele și practicile bancare cvasigeneralizate Nu poate fi aplicată astăzi contractelor încheiate în perioada respectivă, într-un anumit context legislativ și economic, noua scara de valori practicată în prezent, în condiții de criză economică și financiară.
În al treilea rând, o soluție de principiu dată de instanța de judecata în sensul că, in principiu, clauza atacată de reclamant este abuzivă, ar pune grav în discuție, prin ricoșeu, portofoliile de credite încheiate în perioada de referință, putând genera consecințe negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi înregistrate în sistemul bancar, pe fondul oricum precar al portofoliului de credite neperformante în continuă creștere, în condițiile unei crize economice prelungite.
Referitor la modificarea clauzelor în sensul eliminării acestora și modificarea ratei lunare prin eliminarea comisionului de administrare, intimata a invocat dispozițiile art. 36 alin. 1 și 3 din OG. 50/2010apreciind că instanța nu poate reține ca fiind abuzivă o clauză contractuala care este prevăzuta de un text de lege și a fost redată integral în cuprinsul acestor articole. A susține faptul ca aceste clauze ar fi clauze abuzive echivalează cu a susține faptul ca art. 36 alin 1 și 3 din OUG 50/2010 contravine cu art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 or, în opinia sa nu ne aflam în fața acestui lucru.
Mai mult decât atât, clienții au fost informați precontractual cu privire la creditul solicitat (ca produs ales de client) sub aspectul drepturilor și obligațiilor stabilite în sarcina ambelor părți, după semnarea acestuia.
Așadar, prin informarea prealabila și prin semnarea convenției, reclamanta a confirmat că a citit, înțeles și acceptat toți termenii și condițiile prevăzute în Clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea lui, contractul producându-și efectele juridice după momentul semnării lui de către părțile contractante .
Nivelul dobânzii variabile, al taxelor și comisioanelor a fost stabilit prin corelare cu piețele interne, internaționale, precum și cu politica comercială proprie a băncii.
Aplicarea comisioanelor la sold nu presupune înmulțirea cu soldul creditului, ci utilizarea soldului ca bază de calcul în forma de determinare a valorii comisionului lunar.
Astfel, valoarea comisionului scade proporțional cu soldul, aplicându-se în funcție de numărul de zile al fiecărei luni rezultând sumele ce se regăsesc în graficul de rambursare anexat contractului de credit.
Ratele, reprezintă anuități lunare constituite din principal, dobânda și comisioane (ex: comision de administrare cont si comision de administrare credit).
Ținând cont ca dobânda reprezintă o variabila si ratele lunare variază, partea perceputa lunar nu este constanta.
Cuantumul lunar al acestor comisioane se regăsește în graficul de rambursare anexat contractului de credit și reprezintă o componenta a produsului achiziționat de client, urmare a opțiunii acestuia de a contracta în condiții prealabil cunoscute și a unui consimțământ valabil exprimat.
Cu privire la capătul de cerere privind modificarea contractului prin eliminarea sau înlocuirea prevederilor contractuale anulate și continuarea contractului intimata a invocat prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000 arătând că în niciun caz, contractul de credit nu poate continua fără comisionul de administrare, aî defavoarea băncii.
Intimata a mai făcut referire la Decizia nr. 4520 din 15.11.2012 pronunțata de ICCJ in dosar_ .
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 – art. 208 din noul Cod de procedură civilă.
Reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată arătând că acțiunea în constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive este imprescriptibilă, iar în ceea ce privește restituirea sumelor de bani termenul general de prescripție curge de la data constatării caracterului abuziv al acestora clauze. În ceea ce privește apărările intimatei din întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea acestora ca nefondate reiterând motivele de fapt și de drept din acțiune, iar prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale, a susținerilor reclamantei, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contract de credit nr HL26679 din 28.07.2008 având ca obiect un împrumut în cuantum de 37.600 CHF, ce trebuia restituit în 360 luni (30 ani).
Conform interogatoriului reclamanților, aceștia au apelat la serviciile pârâtei deoarece oferta acestei bănci a fost cea mai favorabilă lor, în privința sumei împrumutate, a perioadei lungi de rambursare și a ratei lunare, conform simulației (graficului de plată prezentat anterior semnării contractului).
Reclamanții recunosc că au citit clauzele contractului, pe care le-au „dezbătut cu angajații băncii”, fiind încredințați ( răspunsul la întrebarea 5 f 78) că orice modificare ulterioară a clauzelor contractuale va fi negociată de părți, ceea ce nu s-a întâmplat.
Pentru acordarea creditului au suportat un comision de acordare, de 564 CHF, reținut din suma împrumutată ( 37.600.)
Pe parcursul derulării contractului, reclamanții au plătit diferite sume de bani, în creștere față de rata lunară estimată anterior semnării contractului, având și întârzieri la plată, ocazie cu care, susțin aceștia, au aflat de comisionul pentru plata întârziată prevăzut la art. 2 pct. 2.2 din condiții speciale de creditare.
Creșterea cursului valutar și implicit a ratei lunare, a determinat reclamanții să ramburseze anticipat creditul, la data de 09.07.2012, ocazie cu care, susțin aceștia și nu se contestă de bancă, au plătit și comisionul de rambursare anticipată de 3,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, prevăzut la art. 2 pct. 2.5 din condiții speciale de creditare.
Prin acest demers judiciar, reclamanții contestă ca fiind abuzive clauzele contractuale indicate în petitul acțiunii, mai sus enumerate, urmărind restituirea sumelor plătite băncii pârâte, calculate în baza acestor clauze.
Aceste clauze vor fi analizate de instanță prin prisma art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, care prevede că „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.” ( text normativ ce asigură transpunerea în legislația internă a Directivei nr. 93/13/CEE) dar, și prin prisma OG 50/2010, a prevederilor vechiului cod civil, în vigoare la data încheierii contractului.
Astfel, în ceea ce privește art. III pct. 2 din contractul de credit cu referire la modificarea dobânzii în funcție de politica de creditare a băncii, instanța reține că, așa cum au susținut la interogatoriu, reclamanții au cunoscut că dobânda avea a fi fixă doar în primul an, iar ulterior, aceasta urma a fi variabilă.
Potrivit art. III pct. 2 invocat banca și-a rezervat dreptul de a revizui semestrial (la data de 01.01 și 01.07) dobânda în funcție de EURIBOR/LIBORCHF/LIBOR/BUBOR la șase luni comunicată la Londra, obligându-se a informa împrumutatul despre o atare modificare/revizuire a dobânzii, până cel mai târziu la data aplicării lor, prin orice mijloc de comunicare ( inclusiv afișare la sediile unităților teritoriale și/sau publicarea pe pagina de internet a băncii/în presă), în cazul în care împrumutatul nu era de acord cu noua rată a dobânzii aplicabileacesta avea dreptul de a denunța contractul unilateral( art. III pct. 2), nedenunțarea unilaterală în termen de 30 zile de la data comunicării revizuirii dobânzii constituind o acceptare tacită de către împrumutat a noilor condiții.
Rezultă așadar că, dobânda lunară, deși variabilă,după primul an de rambursare, este stabilită potrivit clauzei contractuale invocate, printr-o formulă de calcul ( prezentată la pct. 1 al art. III) previzibilă, într-un mod transparent și are ca referință evoluția indicatorilor publici LIBOR CHF fluctuații independente de voința Băncii, pe care aceasta nu le poate controla.
Întrucât sunt clar circumstanțiate elementele ce permit băncii calculul dobânzii variabile, fiind indicate criteriile de determinare, o astfel de clauză nu face parte din categoria celor prevăzute la pct. 1 din anexa la L 193/2000, potrivit căruia: “(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.” ce preia prevederea pct. 2 lit. c) din Anexa la Directiva 93/13/CEE/1993.
La art. 2 pct. 2.3 din condițiile speciale ale contractului de creditare se prevede un comision de acordare a creditului de 1,5% din valoarea totală a creditului.
Daca dobânda reprezintă câștigul băncii pentru acordarea creditului, comisionul de acordare ar trebui să reprezinte contravaloarea unui serviciu prestat de banca clientului.
Ori, comisionul analizat nu are ca și corespondent o prestație suplimentară din partea băncii, decât cea pentru care se plătește deja dobânda, în condițiile în care costurile creditării ținând de constituirea garanțiilor revine clienților.
Dacă s-ar accepta că acest comision de acordare este același cu comisionul de analiză dosar, reglementat de art.36 din OUG nr.50/2010 a se percepe în cuantum fix pentru toți consumatorii, instanța subliniază că, perceperea lui în cuantum variat, în raport de suma împrumutată, pentru aceleași prestații efectuate de bancă, apare ca rupând echilibrul contractual dintre părți în sensul art.4 alin.1 din L nr.193/2000.
Pe de altă parte, acest comision este datorat pentru eventuale prestații anterioare semnării contractului de credit, astfel că nu se justifică includerea lui în contract.
Prin urmare, clauza referitoare la comisionul de acordare a creditului, în condițiile în care punerea la dispoziția clientului a sumei împrumutate este prestația esențială pentru care se percepe și dobândă, apare ca abuzivă, suma plătită de reclamanți cu acest titlu, urmând a le fi restituită ca nedatorată.
La același art. 2 pct. 2.2 din condiții speciale de creditare se prevede perceperea unei dobânzi penalizatoare de 15.00 pp pe an, . rata dobânzii.
Această clauză este de fapt o clauză penală în înțelesul art. 1066 vechiul C.civ. reprezentând o evaluare convențională a prejudiciului suferit de creditor urmare a executării cu întârziere sau a neexecutării obligației asumate de către debitor.
Perceperea unei penalități pentru întârzierea la plată, nu este exclusă nici de OUG nr. 99/2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, care la art. 117 al. 2 face referire la penalități stipulate în contract.
De asemenea, nici OG nr. 50/2010 nu exclude dobânda penalizatoare, la art. 25 lit i enumerând printre informațiile obligatorii a fi aduse la cunoștința consumatorului și rata dobânzii aplicabilă în cazul ratelor întârziate, ori, după caz, orice penalități plătibile în caz de neplată.
Prin urmare, instanța apreciază că această clauză nu este abuzivă, prin prisma L 193/2000.
În ceea ce privește clauza prevăzută de art. 2 pct. 2.5 din condiții speciale de creditare ale contractului de credit referitoare la perceperea unui comision de rambursare anticipată în procent de 3,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, instanța reține că, potrivit art. 95 din OG nr. 50/2010 sunt aplicabile și contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, prevederile art. 66-71. Ori, potrivit art. 67, al. 1 și 2, „ (1) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.
(2) O astfel de compensație nu poate fi mai mare de:
a) 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an;”, iar potrivit art. 68, „Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată (...) lit. c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.”
Clauza în discuție a fost eliminată de drept prin și actul normativ, astfel că nu se mai impune analiza caracterului abuziv al acesteia. Pe de altă parte, instanța constată că nu s-a făcut dovada clară a faptului că acest comision, prevăzut în contract a fost aplicat, din extrasul de cont depus nerezultând plata unui atare comision, la rambursarea anticipată a creditului în valoare de 35.542 CHF la data de 09.07.2012.
Clauza referitoare la dreptul băncii de a declara exigibil anticipat și să rezilieze contractul unilateral la împlinirea unui terme de 30 zile calendaristice de la comunicarea unei notificări scrise, în cazul neexecutării obligațiilor asumate de către împrumutat, prevăzută la art. IV pct. 1.3.1 nu se găsește de instanță ca fiind abuzivă.
În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 1020 din vechiul cod civil, „Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.”, iar art. 1021 prevedea posibilitatea creditorului de a alege între executarea silită sau rezoluțiunea/rezilierea contractului cu daune interese. Părțile erau libere să insereze în contract un pact comisoriu de la grad I până la gradul al IV-lea, în speță fiind vorba de un pact comisoriu de gradul III, când rezoluțiunea operează de drept, pe baza declarației unilaterale de reziliere a creditorului, în termen de 30 zile de la punerea în întârziere a debitorului printr-o notificare scrisă.
Așadar, clauza în discuție fiind în acord cu prevederile legale, în vigoare la data încheierii contractului, instanța o va reține ca valabilă.
De asemenea, în privința monedei în care are loc restituirea creditului, instanța reține că, potrivit prescripțiilor art. 1578 vechiul cod civil, „ Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract.
Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.”
În cauză sunt incidente prevederile art. 969 C.civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părți, astfel că debitorii sunt ținuți a-și executa obligația astfel cum și-au asumat-o prin contract, respectiv să restituie împrumutul în rate lunare calculate în CHF, dar în lei la cursul băncii din ziua plății.
Pentru toate aceste considerente, apreciind întemeiată doar în parte cererea, în ceea ce privește comisionul de acordare credit, instanța va admite acțiunea cu consecința restituirii sumei de 1229,18 lei ( echivalentul sumei de 564 CHF la data de 29.07.2008) achitată cu titlu de comision de acordare credit și dobânda legală aferentă, calculată până la data plății efective.
Văzând că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanții C. V. C., CNP._ și C. D. C., CNP._, ambii cu domiciliul în A., ., ., jud. A. și cu domiciliul procesual ales în A., ., . în contradictoriu cu pârâta B. SA prin Sucursala A. cu sediul în București, .. 6A, sector 2 (CUI_/1992 și J_ ).
Constată ca fiind abuzivă clauza din condiții speciale de creditare ale contractului de credit nr. HL26679 din 28.07.2008, cuprinsă la art. 2 pct. 2.3 referitoare la comisionul de acordare credit în cuantum de 1,5% aplicat la valoarea creditului.
Dispune restituirea către reclamanți a sumei de 1229,18 lei ( echivalentul sumei de 564 CHF la data de 29.07.2008) achitată cu titlu de comision de acordare credit și dobânda legală aferentă, calculată până la data plății efective.
Respinge în rest cererea.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 02.04.2015.
Președinte Grefier
E. D. B. G. M. P.
Red./tehn.EDB/GMP/07.04.2015
6 ex./3 ex. se comunică cu:
C. V. C., și C. D. C., ambii cu domiciliul procesual ales în A., ., .
B. SA prin Sucursala A. cu sediul în București, .. 6A, sector 2
Exp. 3 .>
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1966/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1950/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
