Anulare act. Sentința nr. 2402/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2402/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1636/55/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2402
Ședința publică din 05 mai 2015
Președinte: A. O.
Grefier: N. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamanții I. G. I. și I. A. A., în contradictoriu cu pârâta V. România SA, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 29 lit. f) din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei.
Reținând că au fost puse concluzii în ședința publică din 28 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța procedează la judecarea în fond a cauzei.
INSTANȚA
În deliberare asupra cauzei de față, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 09.02.2015, reclamanții I. G. I. și I. A. A. au chemat-o în judecată pe pârâta V. România SA, solicitând instanței, ca prin sentința pe care o va pronunța:
- să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a) din condițiile speciale, respectiv art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/28.09.2007, privind „comisionul de risc”;
- să constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1 lit. b) din actul adițional nr. 1/13.09.2010 la convenția de credit nr._/28.09.2007, privind „comisionul de administrare credit” și să dispună anularea și eliminarea acesteia din convenția de credit;
- să oblige pârâta la restituirea sumei de 6.732,72 CHF, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând comision de risc (redenumit comision de administrare începând cu 13.09.2010), încasat în perioada septembrie 2007 – februarie 2015, precum și a sumelor achitate de reclamanți în continuare, cu titlu de comision de administrare, până la eliminarea acestuia din contract;
- să oblige pârâta la plata dobânzii legale, calculată începând cu data de 14.09.2010 (data punerii în întârziere) și până la data plății efective;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii formulate se arată că între reclamanți și pârâtă s-a încheiat convenția de credit nr._/28.09.2007, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 55.700 CHF, pentru o perioadă de 300 de luni de la data încheierii contractului. Pentru garantarea rambursării creditului, s-a constituit în favoarea pârâtei un drept de ipotecă asupra imobilului proprietatea reclamanților, situat în A., .. 23, ., parter, jud. A., înscris în CF nr._ A., nr. top 1954 – 1971/27/XIII și s-a cesionat în favoarea pârâtei polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul adus în garanție.
Reclamanții învederează că, potrivit art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit, au fost obligați la plata unui comision de risc de 0,15%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a contractului. Acest „comision de risc” a fost definit la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției astfel: „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010, comisionul de risc a fost redenumit în „comision de administrare credit”. Reclamanții, prin adresa nr. 3849/14.09.2010, au solicitat pârâtei eliminarea comisionului de risc din convenția de credit (redenumit comision de administrare credit) și rambursarea sumelor achitate de reclamanți cu acest titlu, considerând că această prevedere este ilegală și abuzivă. Prin adresa nr. 1492/12.10.2010, pârâta le-a comunicat refuzul de a elimina aceste prevederi din convenția de credit și de a rambursa comisionul de risc.
Reclamanții învederează că, potrivit art. 1 alin. 1-3 și art. 4 alin 1-2 din L. nr. 193/2000, pentru ca o clauză contractuală să fie abuzivă, se cer a fi întrunite cumulativ 2 cerințe: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul și clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Cu privire la prima condiție, reclamanții apreciază că aceasta este îndeplinită, întrucât contractul de credit este unul preformulat de către pârâtă, standardizat, în care reclamanții nu au avut posibilitatea să intervină. Cât timp funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, orice consumator ar fi fost într-o poziție dezavantajată față de bancă și într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision.
Cu privire la cea de a doua condiție, reclamanții învederează că și aceasta este îndeplinită, dezechilibrul între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamanților fiind evident și semnificativ. Astfel, nu se prevede în ce constă acest „risc”, iar pentru punerea la dispoziție a creditului, reclamanții datorează pârâtei dobânda, eventualele comisioane (indiferent de denumirea acestora) fiind datorate pentru servicii suplimentare, care trebuie să fie clar individualizate. Reclamanții apreciază că perceperea comisionului de risc nu este justificată, din moment ce părțile au încheiat un contract de garanție reală imobiliară, bunul imobil având o valoare mai mare decât valoarea creditului, după cum reiese din dispozițiile art. 8 ale convenției de credit, iar potrivit art. 7 s-a cesionat în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției, iar polița va conține o clauză de ajustare periodică a sumei asigurate, în funcție de rata inflației.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată începând cu data de 14.09.2010 și până la data plății efective, reclamanții consideră că este întemeiată, având în vedere adresa înregistrată la pârâtă, sub nr. 3849/14.09.2010, prin care aceasta a fost pusă în întârziere.
Pentru toate acestea, reclamanții solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, invocând în drept dispozițiile art. 192 și urm. C. pr. civ., L. nr. 193/2000 republicată, Directiva nr. 93/13/CEE.
În drept se invocă dispozițiile L. nr. 193/2000.
Pârâta formulează întâmpinare, prin care invocă excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor mai vechi de 3 ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, arătând că între părți s-a încheiat contractul de credit nr._/28.09.2007, prin care s-a acordat reclamanților un împrumut în sumă de 55.700 CHF, pentru cheltuieli personale curente.
Pârâta arată că în cadrul convenției de credit s-a prevăzut la art. 5 lit. a) din condițiile speciale precum și în graficul de rambursare al creditului încasarea unui comision de risc în procent de 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Odată cu apariția OUG nr. 50/2010 reclamanților li s-a transmis actul adițional de implementare a acestui act normativ prin care a fost redenumit comisionul de risc în comision de administrare. Se arată că reclamanții critică aceste modificări realizate prin acte adiționale, datorită lipsei consimțământului exteriorizat, însă în cazul modificărilor impuse prin legislație, consumatorul nu are posibilitatea de a refuza actul adițional, potrivit art. 40 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale este considerată acceptare tacită.
Se relevă că la data încheierii contractului de credit, reclamanții și-au însușit graficul de rambursare a creditului, anexă la contract, în cuprinsul căruia sunt inserate valoarea ratei lunare și sumele care compun rata, respectiv cât reprezintă dobânda, cât reprezintă comisionul de risc și cât se acoperă din credit. Pe fiecare pagină a acestui grafic este menționată valoarea reală a dobânzii anuale efective, care se obține din însumarea tuturor costurilor creditului, iar reclamanții au fost mulțumiți de aceste costuri și nu a formulat vreo cerere de renegociere a contractului de credit.
Din comportamentul reclamanților nu reiese că aceștia ar fi avut consimțământul viciat la momentul perfectării contractului, fiecare dintre părți urmărind un scop prin încheierea contractului, reclamanții să obțină creditul iar banca să obțină profit din activitatea de creditare, fiind de notorietate faptul că costul unui credit se comune nu numai din dobândă, ci și din comisioane și alte costuri, conform Directivei CE 2008/48.
Comisionul de risc este parte integrantă al costului creditului (D.) și a fost introdus de bancă în mod corect, fiind exprimat procentual în cadrul graficului de rambursare anexă la contract. Fiind un cost al creditului, acesta nu poate fi analizat de instanță sub aspectul de a fi abuziv, având în vedere prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, prin care se exclude prețul contractului de la analiza controlului abuziv, ci doar sub aspectul de a fi ușor inteligibil. Condițiile în care o instanță națională poate analiza caracterul abuziv al unei clauze sunt existența unei reglementări naționale și acea reglementare să prevadă un astfel de control.
Pârâta arată că și-a respectat obligația de transparență impusă de OG 21/1992 și Legea 193/2000, obligațiile ce fac obiectul contractului sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, fiecare clauză contractuală având o redactare clară, fără utilizarea unor termeni ambivalenți sau echivoci. Mai mult, clauzele cuprind cifre sau procente exprimate matematic în graficul de rambursare a creditului, în modul cel mai simplu și concis, iar reclamanții și-au exprimat dorința de a încheia contractul.
Ceea ce interesează consumatorul atunci când alege o ofertă este costul produsului, fără a interesa din ce se compune acest cost, cum stabilește profesionistul în contabilitate acest cost sau ce anume riscuri îi acoperă acestuia. Ori, în suma pe care reclamanta o are de plătit lunar este inclus și comisionul de risc, comision care este clar exprimat și dimensionat în funcție de valori concrete, raportate la soldul creditului și în concordanță cu legislația în vigoare (comision de risc - 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit).
Stipularea în contract a unui procent de 0,15% cu titlu de comision de risc, care reprezintă un procent de nici 1/5 din rata lunară, nu este în măsură a provoca un dezechilibru semnificativ, având în vedere perioada lungă de timp pentru care s-a acordat creditul, cu atât mai mult cu cât reclamanții au acceptat expres, sub semnătură, condițiile acordării creditului.
Nu s-a dovedit că banca a acordat un împrumut cămătăresc, că a încălcat normele de creditare BNR sau modul de calcul impus de vreo lege specială, acest comision nefiind interzis de legea aplicabilă la data încheierii convenției de credit și nici în prezent. Acest comision nu trebuie raportat la cuvântul „risc”, întrucât interpretarea clauzelor într-un contract nu se face după sensul literar al termenilor, ci după intenția . este greu de crezut că părțile atunci când l-au stabilit au dorit ca aceasta clauză să nu producă niciun efect juridic.
Comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare – ipoteca. Soliditatea garanției nu este în măsură să asigure recuperarea sumelor acordate de către bancă. C. pieței imobiliare este cel mai grăitor exemplu, deoarece garanțiile oferite în urmă cu patru ani nu mai sunt în măsură să acopere în acest moment creditele acordate în acea perioadă. Comisionul de risc nu a suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, așa încât acesta a avut o valoare negociată de reclamanți la semnarea contractului, atunci când au fost de acord cu dobânda anuală efectivă, ceea ce denotă buna-credință a pârâtei în relațiile contractuale, lipsa unei vătămări și a unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților.
În ceea ce privește actul adițional, prin care s-a redenumit comisionul de risc în comision de administrare, pârâta menționează că acesta nu reprezintă un nou comision, ci s-a realizat o redenumire a acestuia pentru asigurarea conformității contractelor de credit cu art. 36 din OUG nr. 50/2010. Banca nu a perceptut în același timp cu comisionul de administrare și un comision de risc. Practic, de la momentul acceptării tacite a actului adițional s-a perceput doar comisionul de administrare, care avea valoarea celui de risc. Reclamanții aveau posibilitatea în temeiul art. II alin. 2 din L. nr. 288/2010 să-și exprime opțiunea cu privire la aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2010 pe viitor în termen de 60 de zile de la . legii, dar nu și-au manifestat sub nicio formă dezacordul în termenul prevăzut de lege, fapt pentru care a rămas valabil actul adițional acceptat tacit.
Cu privire la dobânda legală solicitată de reclamanți, pârâta relevă că, prin acordarea dobânzii legale s-ar realiza o dublă reparație a aceluiași prejudiciu, motiv pentru care pârâta solicită respingerea solicitărilor reclamanților de acordare a acesteia.
Pentru toate acestea, pârâta solicită respingerea cererii de chemare în judecată, invocând în drept dispozițiile art. 205 noul C. pr. civ., art. 969, art. 966, art. 970 C. civ., L. nr. 193/2000, L. nr. 288/2010, Directiva nr. 93/13/CEE, decretul nr. 167/1958, decretul nr. 31/1954.
Reclamanții, prin răspuns la întâmpinare, solicită respingerea apărărilor pârâtei și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În probațiune se depun înscrisuri conforme cu originalul.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Părțile au încheiat la 28.09.2007 un contract de credit,având ca obiect suma de 55 700 franci, scadent în 300 de luni de la aprobarea acestuia; printre alte prevederi s-a precizat obligația de achitare a unui comision de risc, în valoarea de 0, 15% aplicat la soldul creditului; prin actul adițional subscris de părți in 2010, în scopul conformării la prevederile OUG nr. 50/2010, pârâta a înlocuit comisionul de risc cu comisionul de administrare al creditului.
Clauzele referitoare la comisionul de risc, la comisionul de administrare întrunesc condițiile defipte de art. 4 din L. nr. 193/2000, republicată, spre a se da curs cererii de anulare a acestora și de restituire a prestațiilor executate.
Textul invocat caracterizează drept abuzive clauzele ce cumulează următoarele caracteristici: nu au fost negociate direct și creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Prevederile a căror anulare se cere sunt preformulate, așa cum rezultă din chiar împrejurarea că actul dintre părți conține o parte denumită „condiții generale ale convenției” și, prin urmare, se poate concluziona că nu au fost „negociate direct”, în sensul L. nr. 193/2000, republicată.
Se poate reține și existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei credințe, cum se va arăta
Astfel cum s-a arătat în hotărârea CJUE în cauza C‑143/13, clauze referitoare la comisioane cum este cel de risc ori de administrare au aptitudinea de a fi analizate după criteriile normelor ce sancționează clauzele abuzive, neputându-se considera că aceasta implica analiza caracterului adecvat al prețului ori al remunerației.
Apoi, se remarcă aceea că nu conține contractul analizat niciun indiciu cu privire la o contraprestație a creditorului care să fundamenteze stipularea perceperii acestor commisioane, omisiune cu atât mai relevantă cu cât riscul nereturnării creditului este contrabalansat și de constituirea unui drept real imobiliar; or, lipsa de transparență privind menționarea, în contractul în discuție, a motivelor care justifică aceste clauze coroborată cu lipsa vreunui indiciu referitor la serviciu real furnizat împrumutaților, în interesul exclusiv al acestora, dimensionează un dezechilibru între cocontractanți, contrar bunei – credințe ce trebuie să guverneze contractele dintre profesionești și consumatori.
Astfel concepută, convenția în discuție înfrânge echilibrul prestațiilor și, de aceea, în baza art. 6 din L. nr. 193/2000, republicată, din conținutul său vor fi anulate, ca fiind abuzive, clauza înscrisă la art. 5 lit. a) din condițiile speciale din convenția de credit nr._/2007, subscrisă de părți, clauza înscrisă la art. 3. 5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/2007, subscrisă de părți, și clauza înscrisă la art. 5.1 lit. b) din actul adițional nr. 1/2010 la convenția de credit nr._/2007, subscrisă de părți.
Ca urmare, în baza art. 1092 C. civ. 1864, va fi obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 6 732, 72 franci (CHF), cu titlu de restituire a prestației executate în baza unor clauze anulate.
Va fi acordată dobânda legală la această sumă, în considerarea art. 1088 C. civ. 1864 coroborat cu art. 2 din OG nr. 9/2000, însă doar de la data formulării prezentei cereri în judecată, neexistând vreun temei juridic pentru acordarea acesteia de la 14.09.2010.
În baza art. 453 C. pr. civ.,se va lua act că nu s-a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I. G. I., CNP_ și I. A. A., CNP_, domiciliați în A., ., ., în contradictoriu cu pârâta ., având J_, CUI_, cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Anulează clauza înscrisă la art. 5 lit. a) din condițiile speciale din convenția de credit nr._/2007, subscrisă de părți, clauza înscrisă la art. 3. 5 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/2007, subscrisă de părți, și clauza înscrisă la art. 5.1 lit. b) din actul adițional nr. 1/2010 la convenția de credit nr._/2007, subscrisă de părți.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 6 732, 72 franci (CHF), cu titlu de restituire a prestației executate în baza unor clauze anulate.
Obligă pârâta să plătească reclamanților dobândă legală la suma de 6 732, 72 franci (CHF), de la 9.02.2015, până la plata acestei din urmă sume, cu titlu de daune moratorii.
Respinge cererea pentru rest, ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2015.
Președinte Grefier
A. O. N. B.
Red./tehn./AO/NB/08.06.2015
5 ex./3 . comunică cu:
- reclamanții: - I. G. I. - A., ., ., jud. A.
- I. A. A. - A., ., ., jud. A.
- pârâta V. România SA, cu sediul în București, ., . 10, sector 2
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2495/2015.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
