Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2495/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2495/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 2287/55/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2495

Ședința publică din 07 mai 2015

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare cererea de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulată de petenta P. C., în contradictoriu cu intimata C. L..

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-au depus note de ședință din partea petentei.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 23.02.2015, petenta P. C. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientei-intimat C. L. la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, petenta a arătat că prin procesele-verbale de contravenție depuse la dosar, întocmite în perioada iunie 2010 – noiembrie 2014, intimata a fost sancționată cu amenzi contravenționale în cuantum total de 17.800 lei, pe care însă nu le-a achitat și, întrucât nu există posibilitatea executării silite a acesteia, se impune înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.

În probațiune, a depus înscrisuri.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin procesele-verbale de contravenție depuse la dosar, întocmite în perioada iunie 2010 – noiembrie 2014, intimata C. L. a fost sancționată contravențional cu amenzi în cuantum total de 17.800 lei.

Intimata nu a achitat amenzile de mai sus și nici nu există posibilitatea executării silite a acesteia, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de către petentă.

În consecință, având în vedere disp. art. 9 din OG nr. 2/2001, instanța va admite cererea petentei și va dispune înlocuirea amenzii totale în cuantum de 17.800 de lei aplicate intimatei cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 300 de ore.

Se va respinge însă cererea petentei de obligare a intimatei la plata sumei de 744 lei, solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând prețul unor servicii de consultanță juridică prestate petentei de o societate comercială cu răspundere limitată, ., aceasta neîncadrându-se în categoria cheltuielilor de judecată la care poate fi obligată partea ce pierde procesul conform art. 451 C.pr.civ. raportat la decizia nr. XXII/12.06.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Astfel, prin decizia nr. XXII/12.06.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile.

În considerentele deciziei se reține că activitățile juridice de consultanță, de reprezentare și asistență juridică, precum și de redactare de acte juridice, inclusiv a acțiunilor introductive în instanță, cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului și a datei actelor, apărarea și reprezentarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, în raporturile cu autoritățile publice, constituie activități specifice profesiei de avocat (art. 3 din Legea nr. 51/1995), a celei de notar public (art. 8, 9 și 10 din Legea nr. 36/1995) sau profesiei de executor judecătoresc (art. 7 din Legea nr. 188/2000).

Anumite activități juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acțiuni, de exercitare și motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, însă doar în condițiile art. 1 – 4 din Legea nr. 514/2003, adică în calitatea lor de funcționari publici sau de angajați, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat.

Conform art. 5, 20 și 21 din Legea nr. 514/2003, este permisă organizarea consilierilor juridici doar în asociații profesionale. Constituirea consilierilor juridici în societăți comerciale având ca obiect de activitate consultanță, asistență și reprezentare juridică constituie o încălcare atât a prevederilor statutare ale acestei profesii, cât și a normelor cu caracter imperativ înscrise în art. 80 - 89 din Codul de procedură civilă, care se referă la modul de reprezentare a părților în instanță și la asistența judiciară.

Așadar, societatea comercială Ulpian Assist SRL nu poate presta activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică, nu are abilitatea legală de a redacta a acte juridice, de a formula acțiuni în justiție și de a reprezenta persoanele fizice sau juridice, astfel că petenta nu poate pretinde plata serviciilor de consultanță juridică acordate de această societate comercială, nici sub forma unei sume de bani și nici „convertirea” sumei în muncă în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta P. C., cu sediul în C., ., jud. A., în contradictoriu cu intimata C. L., CNP_, cu domiciliul în C., ., jud. A..

Înlocuiește amenda totală în cuantum de 17.800 lei aplicată intimatei cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 300 ore.

Respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 07.05.2015.

Președinte, Grefier,

A. N. C. M.

Red./dact.AN/CM/28.05.2015; se comunică părților.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2495/2015. Judecătoria ARAD