Anulare act. Sentința nr. 311/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 311/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 16968/55/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ARADOperator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 311
Ședința publică din 23 ianuarie 2015
Președinte: R. A. C.
Grefier: P. S.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții N. A. G. și N. M. în contradictoriu cu pârâta O. B. România SA, având ca obiect anulare act.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, în temeiul art. 29 lit. f) din OUG nr. 80/2013.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 19.01.2015, respectiv 23.01.2015.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 03.10.2014, sub numărul de dosar_, reclamanții N. A. G. și N. M., în contradictoriu cu pârâta O. B. România SA, au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța:
1.să constate nulitatea absolută parțială a clauzei prevăzute de art.8.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr.C_ / 28.09.2007, având in vedere că aceasta conține o clauză abuzivă in înțelesul art.4 din Legea nr.193/2000, respectiv „dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii";
2.să constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art.9.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ /Data 28.09.2007, având în vedere ca acesta conține o clauza abuzivă prin care reclamanții au fost obligați fără temei legal, să plătească la începerea derulării contractului, un comision in valoare de 2%, încălcând astfel dispozițiile art.15 din Legea 190/1999;
3.în urma constatării nulității absolute parțiale a clauzei prevăzute de art.8.1 și a nulității absolute prevăzute de art.9.1 din convenția de credit, să se dispună înlăturarea acestor clauze din contractul de credit, cu continuarea contractului de credit;
4.în urma constatării nulității absolute parțiale a clauzei prevăzute de art.8.1 din convenția de credit să fie obligată pârâta la plata sumei de 7.311,34 CHF reprezentând diferența plătită în plus de către reclamanți pe perioada derulării contractului de credit, respectiv până la data de 28.06.2014, cu dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii;
5.în urma constatării nulității absolute a clauzei prevăzute de art.9.1 din convenția de credit să fie obligată pârâta la plata sumei de 940CHF, reprezentând comisionul de acordare credit pe care reclamanții l-au plătit la data acordării creditului, cu dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii;
6.să fie obligată pârâta ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței ce se va pronunța să pună la dispoziția reclamanților actul adițional al convenției, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului (obligația de a face).
În motivare, reclamanții arată că între părți s-a încheiat Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr.C_ /28.09.2007 („Convenția de credit" )prin care pârâta a acordat reclamanților un credit în cuantum de_ franci elvețieni ("CHF") în vederea refinanțării unui credit și pentru satisfacerea nevoilor personale ale reclamanților, pe o perioadă de 300 luni de la data aprobării creditului.
Mai arată reclamanții că în momentul in care a fost încheiat contractul de credit, au acționat de pe o poziție inegală în raport cu instituția bancară, care le-a prezentat un contract de credit similar celor de adeziune iar clauzele cuprinse în acest contract au fost prestabilite de împrumutător fără a oferi reclamanților posibilitatea de a înlătura vreuna din aceste clauze.
Potrivit prevederilor art. 4 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori, clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante.
De asemenea, arată reclamanții, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 8.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice reclamanții arată că, la momentul încheierii convenției de credit dobânda a fost de 5,7%; dobânda fiind variabila.
Ulterior încheierii contractului de credit, reclamanții fiind de bună - credință au procedat la restituirea sumei împrumutate și a dobânzii aferente astfel cum au fost informați, fără a observa cuantumul dobânzii stabilite de către bancă, apreciind că dobânda stabilită de către instituția bancara pe parcursul derulării contractului este rezultatul modificărilor intervenite în ceea ce privește valoarea dobânzii de referința pentru CHF, respectiv majorarea sau micșorarea indicelui LIBOR, aspect care era conform acordului intervenit între părți în sensul că „dobânda poate fi modificată unilateral de către banca, luând in considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valută, fără a mai exista consimțământul împrumutatului".
Reclamanții arată că, prevederea cuprinsă în art.8.1 din Convenția de credit referitoare la „Dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii" nu este prin sine o clauză abuzivă, dar aceasta prin formularea neclară a permis pârâtei săvârșirea unor abuzuri în relația contractuală cu reclamanții, în sensul de a modifica dobânda in mod unilateral și abuziv fără a exista un temei pentru această modificarea și fără a exista un element la care reclamanții să se raporteze pentru a verifica daca "dobânda a fost modificată în mod fundamentat de către instituția bancară.
Mai arată reclamanții că prevederile art.8.1 din contractul de credit ipotecar sunt abuzive, întrucât majorarea dobânzii se poate face în raport de „politica băncii" si nu doar de evoluția indicelui de referința LIBOR.
Susțin reclamanții că modificarea dobânzii este lăsată la puterea discreționară a băncii, iar pârâta nu a procedat la scăderea dobânzii efective odată cu scăderea indicelului LIBOR, astfel că au fost prejudiciați prin plata unor sume mai mari de bani decât cele corespunzătoare nivelului indicelui de referința indicat de către bancă.
Mai arată reclamanții că, pârâta în cadrul relației contractuale avute cu aceștia a modificat din timp în timp, în funcție de propriul interes, în mod unilateral și abuziv marja băncii deși aceasta nu avea acest drept, fiind ținută potrivit dispozițiilor contractuale doar să modifice dobânda in funcție de elementul variabil, respectiv in funcție de valoarea dobânzii de referința pentru CHF, in speța LIBOR. Astfel, in situațiile în care LIBOR scădea, acest fapt nu se reflectă în dobânda achitată de reclamanți, banca majorând marja băncii în mod abuziv.
Mai mult, fiind vorba de un contract standard preformulat clauza supusa analizei nu a fost negociată direct cu reclamanții în calitate de "consumatori, neacordandu-li-se acestora posibilitatea de intervenție. În susținerea caracterului abuziv și nul al Art. 8.1 sunt și prevederile art. 93 lit. g) pct. 1 si 3 din Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, potrivit cărora: „variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referința verificabili, menționați in contract", iar „formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract cu precizarea periodicității și /sau condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât in sensul majorării cât și în sensul reducerii acesteia".
Având in vedere caracterul abuziv al prevederilor cuprinse în art. 8.1, se impune constatarea nulității parțiale a acestora și în baza dispozițiilor art. 1092 Vechiul cod civil (cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire), Banca este ținută la restituirea sumelor de bani încasate în mod abuziv, anume suma de 7.311,34CHF până la data 23.06.2014, plus dobânda aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Mai arată reclamanții că, modul abuziv și înșelător în care pârâta a înțeles să se comporte în cadrul raportului contractual cu reclamanții care au calitatea de consumatori rezultă în mod direct și din notificările transmise acestora prin care Banca ii informa că „va actualiza nivelul ratei de dobândă percepute în cazul creditului dumneavoastră cu valoarea indicatorului de referința aferent valutei de acordare a creditului: pentru creditele în CHF, dobânda de referința este LIBOR CHF la 3 luni", aplicând astfel formula: coeficientul existent al LIBOR CHF la 3 luni la care se adaugă marja băncii care avea valori diferite fără a exista vreun acord între părți pentru modificarea acesteia.
În ceea ce privește clauza prevăzută de art.9.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C_ /Data 28.09.2007, aceasta este abuzivă întrucât reclamanții au fost obligați fără temei, să plătească la începerea derulării contractului, un comision in valoare de 2%, încălcând astfel dispozițiile art.15 din Legea 190/1999. Potrivit prevederilor cuprinse în art.15 din Legea nr.190/1999, "în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și altor garanții, după caz".
Dispozițiile invocate instituie o normă aplicabila exclusiv creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare, care nu se aplica in cazul creditelor de nevoi personale (de consum), așa încât perceperea unor asemenea comisioane de acordare a unor astfel de credite este interzisa de aceste prevederi legale.
La art. 5, art. 10 și respectiv art. 8 din contractele de credit încheiate intre părți este enumerată aceasta documentație, însa comisioanele de acordare percepute în cele două contracte nu pot fi considerate ca făcând parte din cheltuielile aferente documentației de credit, atât datorită denumirii cât și naturii lor, care nici una și nici alta nu fac vreo trimitere la întocmirea vreunui document necesar acordării creditului.
Potrivit acestor clauze contractuale tragerea din credit se poate efectua doar după îndeplinirea anumitor condiții prealabile, care presupun constituirea de către clienții /garanți ipotecari in favoarea băncii, a garanțiilor expres prevăzute în contract și după ce au predat documentele in original, de asemenea expres prevăzute, în forma și conținutul aprobate de banca, fără ca banca să fie obligată sa suporte vreo cheltuiala legata de acestea.
Mai mult, atât timp cât întreaga documentație a fost pregătită de către clienți conform cerințelor băncii și ulterior, acordul părților s-a materializat prin înscrisul preformulat al instituției bancare care ulterior a fost completat doar cu datele specifice clienților, această cheltuiala de 2% din valoarea creditului nu poate fi o cheltuială reală, care are un corespondent valoric corect aferent întocmirii documentației constituind in realitate o clauza abuziva.
Pentru aceste considerente, reclamanții solicită să se constate că pârâta a încasat nelegal suma totală de 948 CHF - cu titlu de comision de acordare credit.
În urma constatării nulității absolute parțiale a clauzei prevăzute de art.8.1 si de art.9.1. din convenția de credit, să se dispună înlăturarea acestor clauze din contractul de credit; cu continuarea contractului de credit.
În drept, Legea 193/2000, art.451,453, si 455 din noul Cod de procedura civila, iar în probațiune a depus înscrisuri .
Pârâta O. B. ROMÂNIA S.A a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A.; excepția lipsei de obiect referitoare la constatarea caracterului presupus abuziv al clauzei prevăzute la art. 8.1.; excepția prescripției dreptului material la acțiune privind recalcularea sumelor plătite și restituirea eventualei diferențe pentru perioada 28.09._11.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii arătând în esență că, urmare a intrării in vigoare a OUG nr.50/2010 și a conformării clauzelor contractuale la rigorile ordonanței, fluctuația ratei dobânzii se poate face exclusiv în funcție de variația indicelui LIBOR 3 L, iar în formula de calcul a ratei dobânzii intra o marjă fixă și acest indice de referință.
Întrucât reclamanții nu au semnat actul adițional de conformare la rigorile OUG nr.50/2010, prevederile contractuale au fost aliniate la rigorile ordonanței începând cu data de 21.09.2010 ca urmare a considerării acceptării tacite a dispozițiilor legale.Așadar, începând cu data de 21.09.2010 În contractul de credit există inserată o formulă de calcul a ratei dobânzii formată din marja fixă + LIBOR 3L, astfel cum cer dispozițiile OUG 50 /2010. Marja fixă a băncii este fixă, iar elementul variabil al acestei formule îl constituie LIBOR 3L. Față de aceste considerente, solicitarea reclamanților apare ca lipsită de obiect.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâta arată că, acțiunea formulată de reclamanți poartă asupra unui drept patrimonial de creanță și nu asupra unui drept real, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu dispozițiile înscrise în art. 1 din susmenționatul act normativ: „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege".
In cauza, termenul de prescripție pentru recalcularea nivelului dobânzii si restituirea sumelor pentru perioada: 28.09._11 este împlinit, deoarece a început sa curgă in perioada 28.09._11 (contractul fiind cu executare succesiva) si sa împlinit înainte de data de 02,10.2014, iar acțiunea a fost introdusă în 03.10.2014.
Pârâta mai arată că, la solicitarea scrisă a reclamanților, contractul a fost încheiat, care au cunoscut oferta înainte de semnarea contractului.
Reclamanții nu au solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de pârâta și a semnat contractul în forma propusă de pârâtă, fiind de acord cu toate clauzele contractuale. Menționam faptul ca reclamanții nu au depus vreo notificare scrisă înainte de încheierea contractului, prin care sa solicite modificarea sau negocierea clauzelor propuse de subscrisa.
Prin urmare, pârâta arată că le-a oferit clienților posibilitatea de a analiza clauzele contractuale, înainte de semnarea contractului, aceștia având posibilitatea să solicite modificarea /negocierea clauzelor propuse.
Mai arată pârâta că, chiar și în eventualitatea în care contractul este asimilat unui contract „de adeziune", după cum susțin în mod nelegal reclamanții, o asemenea încadrare nu este de natura a califica clauzele contractuale ca abuzive. Pârâta arată că le-a comunicat reclamanților o propunere, iar aceștia au fost de acord cu clauzele propuse fără să solicite în scris negocierea sau modificarea clauzelor propuse.
Cu privire la clauza prevăzută la art.8.1 din contract, pârâta arată că în urma manifestării de voință a reclamanților, în cadrul contractului de credit "încheiat de părți s-au introdus la art. 8.1 date referitoare la dobândă în care se arată ca dobânda este variabilă, putând fi modificată unilateral de către bancă pe parcursul derulării contractului (prevedere contractuala aplicabila In aceasta forma pana in momentul intrării in vigoare a OUG nr.174/2008).
Prin urmare, în contractul semnat și asumat de către părți nu există o perioadă automată de actualizare a ratei dobânzii; nu există o formulă de tipul: "marja + indice" prin urmare, solicitarea reclamanților de a se introduce retroactiv în contract o „marjă", inexistentă în contract la data semnării acestuia, este nelegală.
Pârâta arată că dispozițiile prevăzute de Legea nr.193/2000 nu sunt menite a crea o nouă ordine de drept în care contractul să devină lipsit de forță obligatorie, ci din contră, vine doar sa particularizeze dispozițiile generale aplicabile în rem și in personam.
Potrivit art. 8.1 din contractul de credit, modificarea nivelului dobânzii a fost stabilită prin acordul părților contractante, ca fiind o posibilitate acordată băncii de a modifica acest nivel, fără a exista consimțământul clientului.
Pârâta arată că în cuprinsul art. 8.1 din contractul de credit se prevedea că Banca își rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii cu luarea in considerare a politicii băncii și a valorii dobânzii de referința pentru fiecare valută, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii astfel modificată, fără a fi menționată în contract o perioadă de actualizare automată a ratei dobânzii.
Mai arată pârâta că Legea nr. 193/2000 nu interzice inserarea în contracte a unor clauze „in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibilă de către consumator."
Pârâta arată că, clauza prevăzută la art.8.1 din contract nu a creat un dezechilibru între obligațiile părților, în detrimentul reclamanților din moment ce rata dobânzii a variat atât în sens crescător cât și descrescător, iar începând cu data intrării in vigoare a prevederilor OUG nr. 174/2008, nu mai are dreptul sa modifice unilateral rata dobânzii până la eliminarea clauzei respective din contract prin punerea in aplicare a prevederilor OUG nr.50/2010.
Cu privire la clauza prevăzută la art.9.1 din contract, pârâta arată că potrivit prevederilor art.15 din Legea nr.190/1999 în sarcina împrumutatului vor fi puse cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit.
Documentația de credit cuprinde atât documentele depuse de clienți la bancă in vederea analizării posibilității de acordare a unui credit, cât și documentele întocmite de bancă, după aprobarea creditului: contractul, contractul/ contractele de garanții, graficul de rambursare, documentele de tragere a creditului, documentele necesare transferului scriptic și faptic al sumelor în contul clienților.
Astfel, comisionul de acordare reprezintă o cheltuială aferentă întocmirii documentației de credit întocmite de bancă fiind, în fapt, contravaloarea unei activități (serviciu) prestate de bancă clientului în acordarea împrumutului).
Mai arată pârâta că, anterior încheierii contractului, reclamanții au luat la cunoștință de condițiile creditării, inclusiv de existența acestui comision pe care l-au acceptat, iar pe de altă parte, aceștia au avut posibilitatea să solicite negocierea cuantumului acestui comision daca nu erau de acord cu valoarea acestuia.
În drept, actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010 (anexa 1); notificările de modificare a dobânzii trimise de subscrisa (anexa 2).În probatoriu: Înscrisuri și orice alte probe ce ar reieși necesare din dosarul cauzei.
În drept: art.204 si urm. Cod Proc. Civila, Legea nr. 193/2000, OG nr.21/1992, OUG nr.50/2010.
Analizând cu precădere excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor, instanța reține că, într-adevăr, acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este, în principiu, prescriptibilă extinctiv, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune (potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958), adică de la data declarării nulității actului juridic.
În speță însă, reclamanții solicită în același timp atât constatarea caracterului abuziv al clauzelor (declararea nulității acestora), cât și restituirea prestațiilor efectuate în baza acelor clauze, ca și capăt de cerere accesoriu.
Ca atare, cât timp nulitatea nu a fost declarată, nu se pune problema prescripției dreptului de a cere restituirea prestațiilor, termenul de prescripție neîncepând să curgă, motiv pentru care excepția prescripției invocată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.
Cât privește fondul cauzei, instanța constată în fapt că între părți s-a încheiat contractul de credit nr.C_ / 28.09.2007, având ca obiect acordarea de către banca pârâtă a unui împrumut în sumă de 47.400 CHF (franci elvețieni), împrumut ce trebuie restituit de către reclamanți în 300 rate lunare.
Referitor la dobânda remuneratorie, conform art. 8.1 din contract, dobânda curentă este de 5,7% pe an, iar rata dobânzii este variabilă, în conformitate cu politica băncii, putând fi modificată unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută.
Așa cum rezultă din prevederile art. 37 din OUG nr. 50/2010, pentru a putea percepe în mod legal o dobândă variabilă, banca are obligația de a indica în mod expres în convenția de credit indici de referință pe baza căror vor fi calculate fluctuațiile dobânzii, dobânda variabilă fiind compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ ROBOR/ LIBOR la o anumită perioadă (sau din rata dobânzii de referință a BNR), în funcție de valuta creditului, la care se adăuga o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.
Potrivit art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Prin urmare, o clauză contractuală care autorizează banca să modifice unilateral nivelul dobânzii practicate nu este abuzivă prin ea însăși, ci numai dacă din cuprinsul convenției de credit nu rezultă care sunt indicatorii de referință obiectivi în funcție de care banca va practica ajustarea ratei dobânzii.
În cauză, câtă vreme modul de calcul al dobânzii a fost indicat în mod expres în contract, cu precizarea indicatorului de referință LIBOR, a periodicității cu care survine modificarea ratei dobânzii și a condițiilor în care operează modificarea ratei, atât în sensul majorării cât și în cel al reducerii acesteia, nu se poate reține că este vorba despre o clauză abuzivă în sensul dorit de reclamanți.
Variația ratei dobânzii în modalitatea reglementată prin clauza în discuție este prevăzută de lege, este independentă de voința băncii și se raportează la fluctuațiile unui indice de referință verificabil și menționat în contract, fiind conformă prevederilor art. 93 lit. f) și g) din OG nr. 21/1992 și art. 37 din OUG nr. 50/2010, iar dobânda penalizatoare vizează un procent fix și se aplică sumelor restante, așa cum prescrie art. 38 alin. 2 din OUG nr. 50/2010.
Susținerea reclamanților că pârâta ar fi perceput o altă dobândă decât cea prevăzută în contract, în afara fluctuațiilor indicelui de referință și mărită discreționar, vizează modul de executare al contractului, însă instanța a fost sesizată cu o acțiune vizând caracterul abuziv al clauzelor contractuale, iar nu cu o acțiune în pretenții grefată pe executarea necorespunzătoare a contractului.
Așa fiind, clauza privind rata dobânzii (art. 8.1 din contract) nu poate fi apreciată ca abuzivă.
Referitor la comisionul prevăzut în contract, prin art. 9.1 s-a stabilit un comision de acordare a creditului de 2% din valoarea totală a creditului
În ceea ce privește comisionul de acordare a creditului, acesta a fost stabilit ca o cerință pentru punerea la dispoziție a creditului, însă, dat fiind caracterul sinalagmatic al contractului de credit, obligația de plată a clientului trebuie să aibă cauza juridică într-un serviciu corelativ prestat de bancă. Or, în cazul comisionului de acordare a creditului, punerea la dispoziție a capitalului de către bancă se regăsește deja în dobânda percepută de aceasta pentru acordarea împrumutului, banca neprestând un alt serviciu suplimentar punerii la dispoziție a fondurilor posterior încheierii contractului.
În contractele de credit bancar, obligația băncii creditoare de a vira suma către clientul debitor este o obligație principală, ceea ce înseamnă că banca nu poate percepe un comision autonom pentru executarea obligației sale principale, în caz contrar creează, în detrimentul debitorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între prestațiile reciproce, în condițiile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, și procură un avantaj pentru bancă în detrimentul debitorului.
Pârâta justifică comisionul prin aceea că semnifică costul suportat de bancă cu serviciile de analiză a bonității clienților-reclamanți, însă acesta nu poate fi considerat ca făcând parte din cheltuielile aferente documentației de creditare atât datorită denumirii, cât și naturii lui, clauzele în discuție nefăcând vreo trimitere la întocmirea sau analiza vreunui document necesar acordării creditului. În plus, reclamanții au plătit taxele pentru constituirea ipotecii și încheierea contractului de asigurare asupra imobilului adus în garanție și au pus la dispoziția băncii documentele solicitate, exclusiv pe cheltuiala lor.
Ca atare, fiind întrunite cerințele art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de acordare a creditului (prevăzut de art. 9.1 din convenția de credit) și nulitatea absolută a acestora, și întrucât comisionul a fost deja plătit integral, prin reținerea sumei de 940 CHF din valoarea creditului acordat, va obliga banca-pârâtă să restituie reclamanților această sumă reprezentând comision acordare credit .
Ca urmare, în temeiul textelor de lege menționate, acțiunea reclamanților se va admite în parte, potrivit considerentelor ce preced, și în temeiul art.453 Cod pr.civ, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 3500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții N. A. G. și N. M. cu domiciliul procesual ales la Cabinete de avocat asociate D. Paliciuc, R. Paliciuc din A., ..36, . în contradictoriu cu pârâta O. B. România S.A. cu sediul în București, Calea Buzesti nr.66-68, sector 1, și în consecință:
Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 9.1 din contractul de credit nr. C_ /2007 încheiat între părți, privind comisionul de acordare a creditului, și obligă pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 940 CHF, la care se va adăuga dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei.
Respinge în rest acțiunea reclamanților.
Obligă pârâta la plata sumei de 3500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2015.
Președinte, Grefier
R. A. C. P. S.
RED/tehnored/R./PS/27.02.2015
5 ex/3 ex se . A. G.- Cabinete de avocat asociate D. Paliciuc, R. Paliciuc din A., ..36, .
N. M. - Cabinete de avocat asociate D. Paliciuc, R. Paliciuc din A., ..36, .
O. B. România S.A. cu sediul în București, Calea Buzesti nr.66-68, sector 1
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 249/2015. Judecătoria ARAD | Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 505/2015.... → |
|---|
