Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 257/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 257/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 18256/55/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 257

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2015

Președinte: A. - B. V.

Grefier: N. – G. B.

S-a luat în examinare cererea de chemare în judecată formulată de petenții C. G., Ș. G., Ș. P. și P. F., având ca obiect hotărâre care să consfințească înțelegerea părților.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului avocat J. S. din Baroul A., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu suma de 1587, în temeiul art. 11 alin. 1 lit. a din OUG 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar certificatele fiscale ale imobilului.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 C., declară cercetarea procesului încheiată și trece la dezbaterea fondului.

Reprezentantul reclamantului solicită a se lua act de acordul de mediere încheiat între părți.

Fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, petenții C. G., Ș. G., Ș. P. și P. F., au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea din acordul de mediere încheiat la data de 05.05.2014 în fața mediatorului C. Anișoara între părți.

În motivare s-a arătat că la data de 05.05.2014, s-a apelat la procedura medierii având ca obiect prestație tabulară, conflictul fiind soluționat în totalitate prin acordul de mediere.

La cerere s-au anexat înscrisuri, respectiv: acord de mediere, proces verbal de închidere a medierii, antecontract de vânzare cumpărare, extras de CF nr._ A., extras CF nr._.

La termenul din data de 17.12.2014 petentul Ș. G. și P. F. au arătat că ceea ce se solicită prin acordul de mediere este transferul dreptului de proprietate asupra imobilului. La termenul din data 14.01.2015 petentul Ș. G., în nume propriu și în reprezentarea petentei Ș. P. a arătat același lucru, sens în care s-a depus o completare la acordul de mediere.

La termenul din data de 21.01.2015 s-a depus certificatul de atestare fiscală al imobilului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările aflate la dosar, instanța reține următoarele:

Prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1075/28.04.2011 de notar public B. C. R., promitenții vânzători P. F., Ș. G. și Ș. P. s-au obligat să vândă promitentului cumpărător C. G. apartamentul nr.3 din A., .-29, ..A., în suprafață de cca.50 mp, apartament ce va rezulta în urma apartamentării imobilului constând în . regim de D+P+2E+M, aflat la acea dată în curs de construire, conform autorizației de construire nr.119/2008 eliberată de Primăria Municipiului A., amplasat pe terenul situat în A., .-29, jud.A., înscris în CF_ A. (CF vechi_) cu nr. top.3957/2, respectiv în CF nr._ A. (CF vechi_) cu nr.top.6715/5;3957/1-b;6715/6-a;3957/3-a, cu prețul total de 23.000 euro, achitat integral înainte de semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare (f.6).

Astfel după cum au arătat părțile în ședința din data de 17.12.2014 și din data de 14.01.2015, obiectul acordului de mediere este transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului mai sus amintit din patrimoniul promitenților vânzători în patrimoniul promitentului cumpărător, adică încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil.

Potrivit art.113 alin.4 și 5 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidența organului fiscal. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea acestor prevederi sunt nule de drept.

În speță, astfel după cum reiese din certificatul de atestare fiscală nr.6573/20.01.2015 (f.54-55), promitentul vânzător P. F. figurează cu obligații fiscale restante în valoare de 182.088,50 lei debit principal, la care se adaugă suma de 56.063 lei accesorii, adică un total de 238.151,50 lei.

Față de cele de mai sus, în baza art.58 alin.4 din Legea nr.192/2006 și art.113 alin.4 și 5 din OG nr.92/2003, cum, pentru a putea opera în mod valabil transferul dreptului de proprietate, certificatul fiscal trebuie să ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale de către vânzători, condiție care în speța de față nu este îndeplinită, se va respinge cererea formulată.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea exercitată de petenții C. G., cu domiciliul în A., .. 37, jud. A., având CNP_, Ș. G. (CNP_), Ș. P. (CNP_), ambii cu domiciliul în A., Calea Radnei, nr. 149 A, jud. A. și P. F. (CNP_), cu domiciliul în A., ., nr. 4, . și cu domiciliul procesual ales în A., .. 7, . având ca obiect hotărâre care să consfințească înțelegerea părților.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din data de 21.01.2015.

Președinte Grefier

A. B. V. N. G. B.

ABV/NGB/20.02.2015

6 ex./4 ex se .> -petenții C. G., cu domiciliul în A., .. 37, jud. A.,

-Ș. G. și Ș. P., ambii cu domiciliul în A., Calea Radnei, nr. 149 A, jud. A.

-P. F., cu domiciliul în A., ., nr. 4, . și cu domiciliul procesual ales în A., .. 7, .

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 257/2015. Judecătoria ARAD