Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3743/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3743/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 3743/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3743
Ședința publică din 30 iunie 2015
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamanții C. C. A. și C. M. C. în contradictoriu cu pârâții . E. N. Europe Funding II B.V., pentru constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura fără citarea părților.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care la data de 24.06.2015 se constată depuse la dosar concluzii scrise din partea pârâtei E. N. Europe Funding II B.V.
Văzând că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.06.2015, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și că s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 18.02.2015, reclamanții C. C. A. și C. M. C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții . E. N. Europe Funding II B.V.:
- să constate/dispună caracterul abuziv al clauzelor înscrise la art. 4.1., art. 4.2., art. 4.3., precum și a consecințelor/efectelor produse de acestea în economia dispozițiilor art. 5.1., art. 5.3. art. 5.6., art. 8.2. și art. 8.5 din Contractul de credit de consum nr. 023CSF_/23.07.2007;
- să constate/dispună nulitatea absolută a clauzelor menționate și implicit înlăturarea/ineficacitatea lor din Contractul de credit de consum nr. 023CSF_/23.07.2007 ;
- să fie obligată pârâta de ordinul II, iar în subsidiar pârâta de ordinul I la rambursarea/restituirea tuturor sumelor plătite nedatorat (în cuantumurile ce vor fi arătate) în temeiul clauzelor constatate ca abuzive și izbite de nulitate + dobânda legală aferentă calculată până la data efectivă a plății;
- să se dispună stabilizarea/înghețarea cursului de schimb CHF-RON la cel din momentul încheierii Contractului de credit de consum nr. 023CSF_/23.07.2007, respectiv de 1 CHF = 1,8819 RON, potrivit cursului BNR din data de 23.07.2007, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;
- să se dispună denominarea în monedă națională a plăților efectuate în cadrul contractului de credit nr. 023CSF_/23.07.2007;
- să fie obligată pârâta de ordinul II să ramburseze/restituie întreaga sumă de bani ce a fost plătită lunar la un curs superior celui din 23.07.2007, unde 1 CHF = 1,8819 RON + dobânda legală aferentă acestei sume calculată până la data efectivă a plății;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că între reclamanți, în calitate de împrumutați, și . calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de Credit de consum nr. 023CSF_/23.07.2007. .-a acordat un credit în sumă de 14.000 CHF, pe termen de 120 luni, plătibili potrivit graficului de plăți anexat.
La momentul încheierii contractului de „Credit de consum” din speță, în contextul circumstanțelor economice de la acel moment precum și raportat la capacitatea reclamanților de înțelegere a clauzelor contractuale și a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit în franci elvețieni (CHF) se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă la un credit în RON, USD sau EURO, acest aspect constituind și motivul determinant în vederea perfectării contractului în discuție.
Astfel, reclamanții s-au obligat să returneze creditul contractat la termenele și în cuantumul stipulat în contract, având ca premisă tocmai cursul valutar al CHF de la aceea dată (23.07.2007) unde 1 CHF = 1,8819 RON.
Cu toate acestea, în cursul derulării contractului (vorbind despre un contract cu executare succesivă în timp) cursul mai sus evocat a depășit până și dublul raportului inițial, cu consecințe foarte grave asupra capacității reclamanților de a-și îndeplini obligațiile contractuale, determinându-se o veritabilă imposibilitate fortuită de executare.
Astfel, din data de 30.01.2012 reclamanții nu au mai reușit să-și achite benevol ratele lunare context în care s-a demarat executarea silită împotriva lor. Actualmente plățile se realizează forțat, prin poprirea veniturilor salariale ale reclamanților. Instituția bancară și-a cesionat creanța către E. N. Europe Funding II B.V.
Creșterea accelerată a valorii CHF față de moneda națională cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng în concret asupra ratelor precum și a comisioanelor de schimb valutar, au determinat o schimbare excepțională a condițiilor contractuale avute în vedere la data contractării creditului și, în consecință, incumbă în sarcina reclamanților obligații injuste și disproporționate față de cele în considerarea cărora și-au exprimat voința de a se angaja juridic.
Având în vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile, precum și în vederea asigurării unei angajări/asumări în deplină cunoștința de cauză a consumatorului în contractele de credit, legea însăși instituie în sarcina operatorului economic-banca obligația informării în mod complet, corect și precis a celui din urmă cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit și implicit cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar astfel cum reiese din dispozițiile, principiile și spiritul O.U.G. nr. 50/2010.
Aceste obligații legale instituite în sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar, sunt menite să protejeze interesele consumatorilor care sunt expuși riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor și intereselor lor legitime prin contractarea unor servicii/produse în lipsa unei informări reale, sincere și complete cu privire la acestea, și, pe cale de consecință, evitarea unor astfel de situații vădit injuste.
În contract se regăsesc următoarele clauzei abuzive:
a. Creditul se acordă cu o dobândă variabilă (...);
b. Clientul se obligă se plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit 2,5 % din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului (...);
c). Nerambursarea la termenul stabilit în contract a creditului angajat, atrage (...) dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale față de dobânda prevăzută la pct. 4.1.;
d). Pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare (...). În situația neacceptării de către împrumutat a modificării dobânzii, comisioanelor și taxelor bancare banca are dreptul să declare creditul scadent și să treacă la recuperarea creditului și a dobânzii aferente.
e). Întregul art. 5.1. prin prisma trimiterilor la art. 4.1 și a formulei de calcul;
f). Art. 5.3 prin prisma instituirii comisionului de rambursare anticipată la nivelul de 5% aplicat la valoarea creditului rambursat anticipat;
g). Art. 5.6 prin prisma corelării cu art. 4.2.
h). Art. 8.5 prin corelarea/legătura acestui articol cu toate celelalte anterioare.
Astfel, toate cele de mai sus se remarcă prin aspectul că nu sunt rezultatul negocierii efective și directe între părți, vorbind de clauze impuse, standard, preformulate.
De asemenea, toate creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Dau dreptul profesionistului să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în acest sens (revelator este aici art. 4.3 din contract, care pe lângă aspectul oferirii prerogativei de modificare unilaterală instituie și sancțiuni drastice declararea creditului ca scadent imediat și trecerea la recuperarea acestuia cu dobânzile aferente) în ipoteza în care consumatorul nu acceptă modificările făcute după bunul plac de către profesionist.
Obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
Pârâta a stabilit un comision pentru acordarea creditului în cuantum de 2,5% din valoarea acestuia, ceea ce a condus în mod logic și elementar, tocmai prin aplicarea acestui comision, la neacordarea efectivă către consumator a celor 14.000 CHF, ci doar a sumei de 13.650 CHF, dar rămânând obligația de restituire a întregului debit de 14.000 CHF - (2,5% din 14.000 = 350; deci 350 CHF pe care îi solicită a le fi restituiți).
Vis-a-vis de comisionul de administrare/comisionul de risc în cuantum de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului, acesta nu poate fi considerat ca fiind negociat direct cu reclamanții, contractul din speță fiind unul stas/tip, preformulat și cu clauze nenegociabile. Mai mult decât atât comisionul de administrare/risc a fost aplicat fără să se arate in concreto rațiunea/cauza sa, de asemenea acesta creează un dezechilibru însemnat între părțile contractante, deoarece reclamanții trebuie să accepte un așa zis serviciu al băncii, dar care nu se materializează practic în nimic. Acest comision de administrare, plătit efectiv până la data de 30.01.2012, s-a ridicat la suma de 1.952,20 CHF, sumă pe care reclamanții solicită să le fie restituită.
Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzelor (inclusiv cele de risc valutar) concepute în detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesivă a executării obligației de către reclamanți, aceștia consideră că se impune restabilirea prestațiilor inerente/inițiale contractului asumat, prin înghețarea cursului de schimb CHF - RON la momentul semnării contractului (23.07.2007) astfel încât să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de părți și care să corespundă manifestării de voință în sensul angajării în acest raport juridic.
Astfel, conform art. 966-970 cod civil (1864), în vigoare la momentul încheierii contractului dintre părți, din interpretarea cărora rezultă că părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligație, distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valorii CHF față de moneda națională, apare ca o soluție justă și echitabilă. De asemenea, obligațiile părților trebuie să se întemeieze pe o cauză licită și morală, conform dispozițiilor art. 968 din Codul Civil.
Întrucât s-au schimbat condițiile de contractare avute în vedere de către părți la momentul încheierii contractului și, pe cale de consecință, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele cu privire la care părțile au convenit, reclamanții arată că se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care a fost aplicată în jurisprudență.
Prin . noului Cod Civil, teoria impreviziunii este reglementată legal, reglementare care nu constituie altceva decât o transpunere legislativă a soluțiilor conturate în practica judiciară.
În condițiile în care noua reglementare consacră pe plan legislativ soluțiile date în jurisprudență, în considerarea imperativului de a avea o practică judiciară previzibilă, se poate face aplicarea teoriei impreviziunii și în speță, fără a se putea susține că s-ar putea aplica retroactiv dispozițiile noului Cod Civil.
Astfel, în sensul admiterii teoriei impreviziunii este și Curtea Supremă de Justiție care a afirmat-o astfel în decizia sa nr. 21/1994 privind revizuirea clauzei referitoare la prețul dintr-un contract cu executare succesivă.
Remarcabilă apare și hotărârea din 11 mai 1920 pronunțată de către Tribunalul Ilfov, secția I comercială, în cauza L. C. c. Banca Bercovic, prin care se arată că, dacă, în urmă au intervenit evenimente cu totul excepționale care schimbă situația de până atunci, făcând ca echilibrul să se rupă prin crearea de avantaje excesive de o parte, și pierderi ruinătoare de cealaltă parte, și dacă acele evenimente nu puteau fi prevăzute la data când convenția a fost încheiată, e just ca părțile să fie exonerate de obligațiile lor.
Concluzionând, în vederea înlocuirii clauzelor abuzive se impune revizuirea efectelor contractului încheiat prin înghețarea cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii convențiilor, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestui contract.
Reclamanții invocă dispozițiile art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar: „Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2”. Achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută în anexa nr. 2 a Regulamentului valutar amintit astfel încât se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract să se facă în monedă națională.
În drept se invocă dispozițiile art. 29, art. 30, art. 148, art. 194 Noul Cod procedură civilă ; O.G. 21/1992 ; Legea 193/2000 ; Directiva nr. 93/13/CEE ; art. 966-970 Cod civil (1864); art. 1271 Noul Cod civil; Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar
Prin întâmpinare, pârâta . solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă și pe fond, respingerea ca neîntemeiată.
A solicitat ca reclamanții să precizeze care este cuantumul aferent contravalorii comisioanelor a căror restituire o solicită – fiind necesară în vederea stabilirii competenței materiale a instanței precum și a taxei de timbru. În situația în care reclamanții nu își vor preciza cererea prin care se solicită restituirea contravalorii comisioanelor aplicate creditului, solicită anularea acestui capăt de cerere ca netimbrat.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că acțiunea este prescriptibilă în termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, invocând și dispozițiile art. 9 din Decretul 167/1958.
Față de data încheierii contractului de credit și data înregistrării cererii de chemare în judecată, pârâta apreciază a se constata că aceasta este prescrisă.
D. consecință a stingerii dreptului la acțiune principal, în speță dreptul reclamanților la acțiunea în anularea clauzelor abuzive, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii (art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958). Astfel, acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul unui act anulat are caracterul unei acțiuni patrimoniale și personale fiind astfel supusă prevederilor legale referitoare la prescripția extinctivă.
Apreciază că sunt prescrise și cererile de restituire a comisioanelor achitate de către reclamanți în temeiul clauzelor din contractul de credit.
Referitor la comisionul de acordare, pârâta arată că, anterior semnării contractului, reclamanții au putut consulta clauzele acestuia, au avut posibilitatea de a analiza și studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia dacă acestea corespund sau nu intereselor lor, sau dimpotrivă, încalcă aceste interese. De asemenea, reclamanții au beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel încât să își poată exprima consimțământul în deplină cunoștință de cauză.
Referitor la apărările reclamanților raportate la comisionul de acordare, pârâta precizează că atâta timp cât banca procedează la efectuarea acestor verificări în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de eligibilitate referitoare la garanție în vedere aprobării împrumutului în cuantumul solicitat, demersuri ce servesc exclusiv interesului clientului, acest comision de acordare reprezintă costul suportat de bancă cu serviciile de analiză a bonității clientului și nu o garanție reținută de bancă. Pe cale de consecință, în vederea analizării profilului reclamanților, ca potențiali clienți ai băncii, pârâta indisponibilizează importante resurse (umane, de timp, de birotica, etc.) pentru ca reclamanții să primească împrumutului.
Acest comision de acordare este un comision unic, perceput și plătibil o singură dată, la momentul contractării, nicidecum un comision ce subzistă pe întreaga perioadă de rambursare a împrumutului, comision pe deplin justificat având în vedere procedura de analiză îndeplinită de bancă.
În consecință, acest cost a fost agreat de reclamanți la momentul semnării contractului de creditare.
În situația în care, reclamanții ar fi ajuns la concluzia că unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu încheia contractul de credit, realizându-și obiectivele și necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen pe care le oferea B. la acel moment, fie de la alte instituții bancare.
Reclamanții au avut posibilitatea concretă de a lua cunoștință despre fiecare dintre clauzele și costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii.
Referitor la art. 4 din Legea 193/2000 care menționează că, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâta arată că, la momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancară o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, în funcție de varianta cea mai avantajoasă. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată; prin completarea cererii de credit reclamanții au optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii; contractele de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele tipului de dobândă și de comisioane și totodată modul în care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat.
La data de 23.07.2007 B. a acordat reclamantului C. C. A., în calitate de împrumutat, și doamnei C. M. C., în calitate de codebitor în contractul de credit nr. 023CSF_, un împrumut în valoare de 14.000,00 CHF, pe o perioadă de 120 luni.
În momentul acordării creditului, pârâta B. SA punea la dispoziția clienților o anumită ofertă pentru dobânzile, taxele, comisioanele percepute, pentru fiecare tip de credit. Aceste oferte variază în fiecare an în funcție de evoluția pieței bancare, tarifele practicate de bancă fiind influențate de mai mulți factori, dar în special, de costul fondurilor, precum și marja de risc a țării.
Din portofoliul de soluții de creditare oferite de bancă clienților săi la vremea respectivă, reclamantul a ales un produs de creditare cu dobândă variabilă acordat în CHF.
Pentru o mai mare transparență în relația cu clienții începând cu 2009 toate Actele adiționale semnate cu aceștia presupuneau o rescriere a contractului de credit pentru ca prevederile OUG 174/2008 să fie respectate
Menționează că în anul 2010 B. SA a trimis la adresa de corespondență a clientului o notificare cu privire la . O.U.G. 50/2010. Notificarea conținea principalele modificări contractuale determinate de actul normativ și informa cu privire la posibilitatea semnării unui Act Adițional la contractul de credit în unitatea B. care a acordat creditul.
Dobânda aferentă contractului clientului a fost transparentă din momentul semnării contractului de credit și astfel OUG 50/2010 nu a adus nicio modificare asupra componenței dobânzii.
Actul Adițional includea strict modificările prevăzute de lege prin OUG 50/2010. Conform dispozițiilor legale din actul normativ menționat, începând cu data de 19.09.2010 nesemnarea Actelor adiționale a fost considerată acceptare tacită și modificările prezentate în Actul Adițional s-au aplicat de drept.
În conformitate cu art. 36 din OUG 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
În privința legii aplicabile prezentului litigiu, pârâta arată că examinarea fiecăreia dintre categoriile de clauze considerate abuzive de către reclamanți se face în principal în raport cu dispozițiile art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă daca creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, și, dacă este cazul, în raport cu prevederile Legii nr. 190/1999 și ale Legii nr. 289/2004.
Contractul a fost încheiat cu respectarea întocmai a cadrului legal în vigoare la data încheierii lui, care nu cunoștea limitările și interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 și, mai departe, prin OUG nr. 50/2010.
În al doilea rând, contractul este în deplină concordanță cu practicile bancare generalizate în perioada de referință în care au fost încheiat, când creditul în România a cunoscut o expansiune extraordinară, pe fondul unei creșteri economice bazate în special pe operațiuni speculative pe piața imobiliară și pe o exacerbare a consumului.
Așadar, nu poate fi vorba de rea-credință din partea băncii care, la încheierea contractului cu reclamanții, nu a făcut altceva decât să țină seama de prevederile legale și practicile bancare curente.
Astfel, în tot sistemul bancar existau clauze de tipul celor pe care reclamanții le învederează. În acest context, a pretinde că în perioada respectivă, pârâta ar fi trebuit să practice clauze de tipul celor pretinse de reclamanți, în condițiile în care piața serviciilor bancare era caracterizată printr-o acută concurență între instituțiile de credit, ar fi însemnat practic scoaterea B. în afara competiției.
În al treilea rând, o soluție de principiu dată de instanța de judecată în sensul că, în principiu, clauzele atacate de reclamanți sunt abuzive, ar pune grav în discuție, portofoliile de credite încheiate în perioada de referință, putând genera consecințe negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi înregistrate în sistemul bancar, pe fondul oricum precar al portofoliului de credite neperformante în continuă creștere, în condițiile unei crize economice prelungite.
În concluzie, pârâta arată că nu poate fi vorba de rea-credință, deoarece clauzele criticate de reclamanți nu aveau nimic exorbitant în raport cu clauzele general practicate în sistemul bancar în perioada respectivă.
În ce privește clauza referitoare la comisionul de administrare a creditului, pârâta arată că acesta nu are caracter abuziv.
Astfel, accesând un credit de la o bancă, se inițiază o întreagă procedură ce presupune implicare de personal, de timp și de capital. Cu alte cuvinte, clientul nu împrumută de la bancă o sumă de bani și, prin urmare, are de achitat doar capitalul împrumutat plus echivalentul folosinței care este dobânda. În realitate, lucrurile sunt mai complexe.
Până a ajunge la . banilor și la utilizarea acestora, banca prestează clientului o . servicii: primește cererea de acordare a creditului, verifică documentația depusă în vederea acordării creditului, verifică îndeplinirea condițiilor necesare în acest sens, ceea ce implică utilizare de personal, de timp și de bani din partea băncii. Pentru aceste servicii, care profita clientului împrumutat, este firesc ca și costurile să fie suportate de client.
Mai departe, după acordarea creditului, stabilirea și calcularea dobânzii, urmărirea scadențelor ratelor, transmiterea notificărilor necesare în cazul în care apar modificări pe durata executării contractului, toate acestea sunt activități de gestionare a creditului, care implică din nou costuri. Nici pentru aceste servicii nu trebuie să plătească banca, deoarece ea doar face o favoare debitorului împrumutându-i o sumă de bani atunci când acesta are nevoie, ci însuși debitorul.
În concluzie, nici această clauză nu este abuzivă, neîndeplinind condițiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000. De asemenea, nu se poate susține că reclamanții nu au știut sau nu au înțeles ce servicii acoperă aceste comisioane, când acestea reflectă chiar operațiunile în care ei înșiși au fost implicați în cadrul procedurilor de acordare și derulare a creditului.
În ceea ce privește clauza referitoare la dreptul unilateral al băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor, pârâta arată că nici în acest caz art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 nu este aplicabil, nefiind vorba de un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De altfel, reclamanții nu au argumentat în ce ar consta acest dezechilibru semnificativ, în condițiile în care este evident faptul că modificarea unilaterală a comisioanelor avea ca temei costurile reale ale băncii legate de administrarea creditelor, costuri care, la rândul lor, aveau la bază factori obiectivi.
În ceea ce privește modificarea clauzelor în sensul eliminării acestora și modificarea ratei lunare prin eliminarea comisionului de administrare, pârâta consideră că nu se poate reține ca fiind abuzivă o clauză contractuală care este prevăzută de un text de lege și a fost redată integral în cuprinsul articolelor menționate. A susține faptul că aceste clauze ar fi clauze abuzive echivalează cu a susține faptul că art. 36 alin. 1 și 3 din OUG 50/2010 contravine cu art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000.
Mai mult decât atât, clienții au fost informați precontractual cu privire la creditul solicitat (ca produs ales de client) sub aspectul drepturilor și obligațiilor stabilite în sarcina ambelor părți, după semnarea acestuia.
Așadar, prin informarea prealabilă și prin semnarea convenției, reclamanții au confirmat că au citit, înțeles și acceptat toți termenii și condițiile prevăzute în Clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea lui, contractul producâdu-și efectele juridice după momentul semnării lui de către părțile contractante.
Nivelul dobânzii variabile, al taxelor și comisioanelor a fost stabilit prin corelare cu piețele interne, internaționale, precum și cu politica comercială proprie a băncii. Aplicarea comisioanelor la sold nu presupune înmulțirea cu soldul creditului, ci utilizarea soldului ca bază de calcul în forma de determinare a valorii comisionului lunar. Astfel, valoarea comisionului scade proporțional cu soldul, aplicându-se în funcție de numărul de zile al fiecărei luni rezultând sumele ce se regăsesc în graficul de rambursare anexat contractului de credit. Cuantumul lunar al acestor comisioane se regăsește în graficul de rambursare anexat contractului de credit și reprezintă o componentă a produsului achiziționat de client, urmare a opțiunii acestuia de a contracta în condiții prealabil cunoscute și a unui consimțământ valabil exprimat.
Față de cele menționate, pârâta arată că a respectat în totalitate prevederile contractuale, astfel încât nu poate fi reținută în sarcina sa caracterul abuziv al unor clauze contractuale.
Apreciază că pretențiile formulate de reclamanți sunt inadmisibile și din perspectiva art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Din acest text de lege rezultând că nu pot face obiectul aprecierii caracterului abuziv clauzele care privesc obiectul principal al contractului, obiect din care, incontestabil, face parte suma împrumutată. Or, din acțiunea dedusă judecații, rezultă faptul că, în toate cazurile, reclamanții au atacat chiar clauza referitoare la capitalul împrumutat, intitulată chiar Obiectul contractului, ceea ce, din perspectiva art. 4 alin. 6 este inadmisibil.
Cu privire la capătul de cerere privind modificarea contractului prin eliminarea sau înlocuirea prevederilor contractuale anulate (și continuarea contractului), pârâta arată că, în realitate, prin acest capăt de cerere, reclamanții își exprimă acordul de a continua derularea contractului de credit încheiat cu B., în condițiile agreate doar de către consumator, însă acordul consumatorului nu este singura condiție pentru continuarea derulării contractului, ci legea mai impune și condiția ca, după eliminarea acestor clauze, contractul să mai poată continua. Or, în condițiile în care reclamanții solicită constatarea nulității a unui număr considerabil de clauze principale și esențiale contractului, presupunând că s-ar constata caracterul abuziv practic elementele esențiale pentru bancă și în considerarea cărora au încheiat contractul de credit sunt anulate (respectiv dobânzile și comisioanele), consideră că planează un serios dubiu că, în aceste condiții, contractul nemaiputând continua.
Prin urmare, dacă un contract legal în raport cu prevederile în vigoare la data încheierii lui ajunge să fie practic anihilat în sensul că niciunul dintre efectele principale urmărite de împrumutător - ca și profesionist bancar - nu se mai realizează (în special cele referitoare la accesoriile creditului, care au constituit cauza impulsivă și determinantă a încheierii contractului), este cât se poate de discutabilă continuarea lui.
Cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumelor plătite nedatorat de către reclamanți, cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin prezenta acțiune, pârâta solicită a se avea în vedere că toate dobânzile și comisioanele percepute de bancă se întemeiază pe aplicarea prevederilor contractuale agreate de părți, astfel că solicită respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil.
Referitor la susținerile reclamantului cu privire la lipsa de informare asupra riscului valutar la momentul încheierii contractului de credit, pe de o parte, este previzibil pentru orice persoană cu o capacitate de înțelegere medie faptul că, prin contractarea unui credit într-o monedă străină pe o perioadă de zeci de ani, există un risc de fluctuație a valorii monedei respective.
În al doilea rând, nu este prejudiciabilă clauza care prevede că rambursarea creditului ar urma să se realizeze în CHF, chiar și în condițiile aprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională.
Contractul de credit reprezintă un tip de contract de împrumut de consumație cu dobândă.
Prin urmare, legiuitorul a anticipat posibilitatea existenței unei diferențe a valorii sumei împrumutate, în cazul împrumutului care are ca obiect o sumă de bani, între momentul acordării împrumutului și cel al restituirii, prin instituirea principiului nominalismului.
Solicitările reclamanților privind obligarea B. la modificarea obiectului contractului, prin menținerea valorii cursului CHF – L. existent la data încheierii contractului de credit, sunt inadmisibile.
Solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 193/2000.
Prin acțiune, reclamanții solicită modificarea unui element esențial al contractului, adică însuși obiectul actului juridic, respectiv suma de rambursat către bancă, modificare pe care speră că o vor obține prin forța coercitivă a instanței, în contra și cu încălcarea voinței creditoare.
În condițiile în care, la acest moment nu există nicio dispoziție legală care să îndreptățească instanța să intervină în acordul de voință al părților, dimpotrivă, dispozițiile art. 969 Cod civil (1864) opunându-se unei astfel de intervenții, apreciază că solicitările reclamanților sunt inadmisibile.
Modificarea monedei creditului și stabilizarea cursului CHF la valoarea pe care acesta o avea la data încheierii contractului de credit, ar însemna că, dacă s-ar admite înghețarea francului la valoarea de intrare în contract, nu s-ar restitui decât o parte din suma pe care o aveau de rambursat reclamanții.
Or, instanța de judecata nu poate interveni în acordul de voință al părților, modificând, prin decizia sa, însuși obiectul contractului, adică suma împrumutată, aceasta, alături de elemente ca dobânda sau comisioanele fiind elemente ce fac parte din prețul contractului, care nu poate fi stabilit în mod arbitrar de către un terț.
Față de cele menționate, solicită să se constate inadmisibilitatea capătului de cerere prin care reclamanții pretind obligarea B. la modificarea obiectului contractului, prin convertirea creditului în lei, la valoarea cursului CHF-L. de la data încheierii contractelor de credit.
Pentru cele arătate, pârâta solicită respingerea acțiunii ca prescrisă, iar pe fond ca neîntemeiată.
În drept se invocă dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă, Legea 193/2000, OUG 50/2010, OUG 174/2008, Decretul nr. 167/1958, art. 969 Cod civil.
Deși legal citată, pârâta E. N. Europe Funding II B.V. nu a formulat întâmpinare, însă la data de 24.06.2015, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la condițiile în care poate fi constatat caracterul abuziv a unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: clauza să nu se refere la obiectul principal al contractului (art. 4 pct. 6 din Legea 193/2000); clauza să nu fi fost negociată; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a lipsei de negociere; dezechilibru creat să fie contrar bunei-credințe.
Cu privire la caracterul presupus abuziv al clauzei privind modificarea unilaterală a dobânzii (art. 4.3 din contract), pârâta arată că, odată cu . OUG 50/2010, această clauză a fost considerată abuzivă și lovită de nulitate absolută. Dispozițiile OUG 50/2010 nu pot fi aplicate unor situații juridice trecute, motiv pentru care aceste dispoziții vor produce efecte de la încheierea Actului adițional nr. 2/02.11.2010.
Prin contract s-a ales dobânda variabilă, iar aceasta prezintă dezavantajul unor modificări succesive în funcție de evoluția condițiilor de piață, dar permite băncii să ofere pe întreg parcursul derulării creditului cea mai bună dobândă în funcție de condițiile pieței.
Împrejurarea că, ulterior prin OUG 50/2010, s-a stabilit că în cazul dobânzii variabile aceasta trebuie să se raporteze la un indice de referință Euribor, Libor, Robor, nu poate conduce la aplicarea retroactivă a acestui act normativ, având în vedere că în raport cu data încheierii contractului mecanismul contractual bazat pe dobânda variabilă în funcție de dobânda de referință a Băncii, era unul permis de lege.
În concluzie nu se poate deduce nelegalitatea clauzei cu dobândă variabilă la momentul încheierii contractului de credit.
Cu privire la caracterul presupus abuziv al clauzei care instituie comisionul de administrare credit, pârâta arată că acest comision reprezintă contravaloarea unor servicii prestate de Bancă în vederea întocmirii dosarului, analizării îndeplinirii cerințelor de acordare a creditului și efectuării tuturor formalităților pentru punerea la dispoziție a creditului. Această clauză nu prezintă un caracter abuziv, reclamanții fiind informați în mod clar asupra existenței și valorii acestui comision.
Întrucât inserarea clauzei privind dobânda penalizatoare este expres prevăzută de lege și acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Faptul că moneda națională poate suferi o depreciere serioasă în raport cu o anumită monedă străină este un risc generat de fluctuațiile permanente ale cursului valutar, astfel nu se poate afirma că acest risc este imprevizibil. Este de notorietate că există fluctuații permanente ale cursului valutar prin raportare la orice monedă străină și nu doar la francul elvețian, astfel încât se poate considera că reclamanții și-au asumat în mod conștient acest risc prin simplul fapt că însăși natura unui contract încheiat într-o monedă străină presupune o anumită doză de neprevăzut.
Față de cele menționate, pârâta solicită respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.
În drept se invocă dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
Din actele dosarului, respectiv: grafic de rambursare (f.10-13), somație (f. 14), încheierea nr._/16.08.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2013, contract de credit de consum nr. 023CSF_/ 23.07.2007, interogatoriul reclamantului (f. 52), instanța reține în fapt următoarele:
Între reclamanții C. C. A., în calitate de împrumutat, și C. M. C., în calitate de codebitor, pe de o parte și pârâta .-a încheiat la data de 23.07.2007 contractul de credit de consum nr. 023CSF_, având ca obiect acordarea de către bancă a unui credit în sumă de 14.000 CHF, pe o durată de 120 de luni, cu destinația de nevoi personale nenominalizate.
Creditul a fost acordat cu o dobândă variabilă de 7,95 %/an, fiind perceput un comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și un comision de administrare lunară de 0,3% din valoarea soldului (art. 4.1).
S-a mai prevăzut în contract că nerambursarea la termen atrage plata de dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale (art. 4.2), că banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare (art. 4.3), fiind acordat împrumutaților un termen de grație de 3 luni pentru rambursarea principalului. S-a instituit și un comision de rambursare anticipată de 5% din valoarea creditului rambursat.
La data de 11.07.2008, între pârâta B. și pârâta E. N. Europe Funding II B.V. s-a încheiat un contract de vânzare – cumpărare creanțe, aferente mai multor contracte de credit, printre care și contractul din speță.
Prin prezenta acțiune, reclamanții solicită instanței să constate că următoarele clauze sunt abuzive:
- art. 4.1: - Creditul se acordă cu o dobândă variabilă de 7,95 % pe an;
- Clientul se obligă se plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit 2,5 % din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului (...);
- art. 4.2: Nerambursarea la termenul stabilit în contract a creditului angajat, atrage (...) dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale față de dobânda prevăzută la pct. 4.1.;
- art. 4.3: Pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare (...). În situația neacceptării de către împrumutat a modificării dobânzii, comisioanelor și taxelor bancare banca are dreptul să declare creditul scadent și să treacă la recuperarea creditului și a dobânzii aferente.
- art. 5.1. prin prisma trimiterilor la art. 4.1 și a formulei de calcul;
- art. 5.3 prin prisma instituirii comisionului de rambursare anticipată la nivelul de 5% aplicat la valoarea creditului rambursat anticipat;
- art. 5.6 prin prisma corelării cu art. 4.2.
- art. 8.5 prin corelarea/legătura acestui articol cu toate celelalte anterioare.
De asemenea, reclamanții au solicitat stabilizarea cursului de schimb CHF/leu la cel valabil la data semnării contractului de credit și denominarea în monedă națională a plăților.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă, instanța reține că existența unei clauze abuzive atrage, conform legii, înlăturarea acesteia din contract, anume se va considera ca nescrisă, efect care echivalează cu regimul juridic al nulității absolute, iar termenul de invocare este astfel imprescriptibil. În cazul în care se pune problema restituiri prestațiilor în baza unui act juridic, dreptul la acțiune se poate naște doar în momentul în care actul respectiv este declarat nul, neputându-se susține că ar fi existat înainte de dreptul material la restituire. Într-adevăr, acțiunea în restituirea prestațiilor este una personală, supusă termenului de prescripție de 3 ani, care însă curge de la momentul anulării actului juridic. Prin urmare, instanța constată nefondată excepția.
Pe fond, reclamanții au invocat prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, conform cărora: O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Rezultă din acest text legal că pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 al. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
Dobânda anuală intră în sfera noțiunii de „preț al contractului de credit”, de vreme ce reprezintă o parte din contraprestațiile lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat. Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori: „(g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale ...;”
CJUE a arătat că „ținând seama și de caracterul derogatoriu al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. (Hotărârea Curții din data de 30 aprilie 2014, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt., Cauza C-26/13, par. 49- 51).
De asemenea, într-o cauză mai recentă (C‑143/13 M. și M. c. Volksbank, par. 55-57) Curtea a considerat că din termenii articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 reiese că a doua categorie de clauze al căror eventual caracter abuziv nu poate fi apreciat are un domeniu de aplicare restrâns, întrucât această apreciere nu privește decât caracterul adecvat al prețului sau al remunerației prevăzute față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, această excludere explicându‑se prin faptul că nu există niciun barem sau criteriu juridic care să poată încadra și ghida controlul acestui caracter adecvat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 54 și 55). Clauzele referitoare la contraprestația datorată de consumator creditorului sau care au un efect asupra prețului efectiv ce trebuie plătit acestuia din urmă de către consumator nu intră, așadar, în principiu, în această a doua categorie de clauze, cu excepția chestiunii dacă valoarea contraprestației sau a prețului prevăzut în contract este adecvată față de serviciul furnizat în schimb de creditor. În ceea ce privește în special calificarea, în lumina criteriilor amintite la punctele 54-56 din prezenta hotărâre, a clauzelor contractuale în discuție în litigiul principal în scopul aplicării articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și, în primul rând, a clauzelor care permit creditorului, în anumite condiții, să modifice în mod unilateral rata dobânzii, mai multe elemente tind să indice că aceste clauze nu intră în domeniul de aplicare al excluderii prevăzute de această dispoziție.”
Cu privire la clauza privind dobânda variabilă (art. 4.1 și 4.3) , respectiv la posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda, instanța constată că dobânda face parte din obiectul principal al contractului, însă pentru a fi exclusă de la controlul instanței era necesar, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, ca modul de formulare al clauzei să fie exprimat într-un limbaj ușor inteligibil.
În speță, în contract s-a prevăzut doar că dobânda este variabilă și că banca își rezervă dreptul de a modifica dobânda, fără a fi precizate în contract criteriile după care banca putea modifica dobânda. În aceste condiții, instanța apreciază că, deși privește o componentă a obiectului principal al contractului, clauza privind posibilitatea modificării dobânzii nu îndeplinește condițiile de claritate cerute de textul legal pentru a fi exclusă de la controlul instanței.
Pe de altă parte, instanța apreciază că reclamanții nu au dovedit în niciun fel că modul de variație al dobânzii a dus la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe. Prin urmare, în lipsa stabilirii acestui dezechilibru, instanța nu poate constata caracterul abuziv al clauzei privind dobânda variabilă.
Cu privire la comisionul de acordare credit (art. 4.1):
Instanța constată că acest comision (2,5% din valoarea creditului) face parte din obiectul principal al contractului, este exprimat în mod clar în contract, reclamanții au cunoscut existența lui și au fost de acord cu plata acestuia (conform răspunsului la interogatoriul luat reclamantului). Prin urmare, instanța constată că nu poate analiza eventualul caracter abuziv al acestei clauze. Chiar acceptând însă că acest comision poate fi analizat din perspectiva art. 4 al. 1 din Legea nr. nr. 193/2000, instanța nu poate aprecia clauza ca abuzivă, în contextul în care reclamanții au beneficiat de condiții speciale de acordare a creditului – perioadă de grație de 3 luni pentru rambursarea principalului, neputându-se reține astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe, ținând cont mai ales de faptul relevat de reclamant că oferta băncii, cu comisioanele incluse, a fost mai avantajoasă decât ofertele altor bănci la care a solicitat oferte de finanțare.
Cu privire la comisionul de administrare (art. 4.1):
Acest comision a fost stabilit la 0,30 % din valoarea soldului și face parte din costul total al creditului.
Acest comision, cum s-a arătat și anterior, împreună cu dobânda și comisionul de acordare, face parte din prețul împrumutului.
Mai mult, art. 5.1 din contract prevede expres că obligația de rambursare privește creditul, dobânda și comisioanele stabilite în graficul de rambursare, grafic care conține distinct debitul principal, dobânda și comisionul de administrare (f. 8-11).
Astfel, comisionul este inclus, împreună cu dobânda, în costul total al creditului, care formează împreună cu marja de profit a băncii prețul contractului de credit, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi caracterul adecvat al prețului, în măsura în care clauzele sunt exprimate clar și inteligibil. Or, în speță, comisionul a fost clar evidențiat, atât în prevederile contractuale cât și în graficul de rambursare semnat de împrumutați.
Prin urmare, o minimă diligență o obliga pe reclamantă ca înainte de semnarea convenției de credit să citească prevederile contractuale, inclusiv planul de rambursare, ambele prevăzând într-o manieră clară și inteligibilă modalitatea de calcul și cuantumul comisionului de administrare, respectiv care era întinderea ratei lunare, fapt posibil pentru orice persoană, chiar fără cunoștințe de specialitate.
Mai mult, față de poziția exprimată de reclamant la interogatoriu privind faptul că oferta băncii a fost la momentul respectiv mai avantajoasă ca alte oferte de pe piață, instanța apreciază că acest comision nu a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, comisionul de administrare este permis și în prezent de legislația bancară, fiind reglementat de art. 36 alin. 3 din OUG nr. 50/2010. Justificarea perceperii comisionului este cea prevăzută de lege, respectiv pentru monitorizarea, înregistrarea și efectuarea de operațiuni de către bancă în scopul utilizării/rambursării creditului acordat împrumutatului, comisionul stabilit în procent urmând a se aplica la soldul curent al creditului.
Sub aspectul perceperii unor dobânzi penalizatoare, pct. 4.2 specifică că nerambursarea la termen atrage plata unei dobânzi majorate cu 5 puncte procentuale față de dobânda contractuală. Această clauză este o clauză penală în înțelesul art. 1066 C. civ. de la 1864 (aplicabil raportat la data încheierii contractului) care prevedea că „Clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.” În baza acestui text legal, răspunderea sub forma penalităților presupune o convenție accesorie ce exprimă voința lor cu privire la sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării prevederilor contractuale. În același sens, art. 1087 C. civ. prevedea că „Când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mică.” Din moment ce scopul ei este nu numai pentru acoperirea dobânzii, ci și pentru repararea prejudiciului și garantarea executării obligației, îmbrăcând o formă atât reparatorie, cât și sancționatore, acceptată de către pârât, instanța apreciază că această clauză nu este abuzivă, cuantumul la care s-ar ajunge nefiind unul disproporționat raportat atât la scopul clauzei, cât și la suma de restituit în condițiile plății la scadență. Perceperea unei penalități pentru întârzierea la plată, nu este exclusă nici de OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, care la art. 117 al. 2 face referire la penalități stipulate în contract. De asemenea, nici OG nr. 50/2010 nu exclude dobânda penalizatoare, la art. 25 lit. i enumerând printre informațiile obligatorii a fi aduse la cunoștința consumatorului și rata dobânzii aplicabilă în cazul ratelor întârziate, ori, după caz, orice penalități plătibile în caz de neplată.
Cu privire la perceperea unui comision pentru rambursare anticipată, instanța arată că termenul, ca și instituție juridică, este de esența contractului de împrumut. Art. 1024 C. civ. de la 1864 prevede că „termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulație sau din circumstanțe că este primit și în favoarea creditorului.” Când termenul este stipulat numai în favoarea uneia dintre părți, aceasta poate renunța la beneficul termenului, însă dacă termenul este stabilit în favoarea ambelor părți, modificarea poate avea doar cu acordul lor. În mod constant s-a arătat că, în cazul împrumutul cu dobândă, termenul este stipulat atât în favoarea debitorului (care poate fi obligat la restituire doar la termen), dar și în favoarea creditorului obligației de restituire deoarece dobânda, ca profit al împrumutului și preț al contractului, este calculată în funcție de durată. Cu alte cuvinte, acordând împrumutul pe un anumit termen, împrumutătorul își prefigurează profitul. În speță, pct. 5.3 teza a II-a prevede că în cazul restituirii creditului, sau a unei părți din debit, imputația se face din debitul principal, împrumutatul fiind scutit astfel de plata dobânzilor viitoare calculate asupra sumei achitate anticipat. Astfel, prin restituirea înainte de termen, împrumutătorul (banca) înțelege să renunțe la profitul său reprezentat de dobândă. Comisionul de 5% aplicat la valoarea sumei achitate reprezintă de fapt prețul renunțării la însuși factorul determinant al băncii la încheierea contractului, anume perceperea dobânzilor. Prin urmare, având în vedere că există beneficii de ambele părți, instanța apreciază că această clauză nu este una abuzivă. În ce privește cuantumul acestui comision, potrivit art. 95 din OG nr. 50/2010 sunt aplicabile și contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, prevederile art. 66-71. Ori, potrivit art. 67 al. 1 și 2 „În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă. O astfel de compensație nu poate fi mai mare de: a) 1% din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an;”, iar potrivit art. 68, „Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată (...) lit. c rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.”
În privința monedei și stabilizarea cursului de schimb al CHF/leu la momentul semnării contractului de credit în care are loc restituirea creditului, care constituie de fapt principala problemă a contractelor încheiate în CHF datorită aprecierii acestei monede față de leu, instanța reține că, potrivit art. 1578 Cod civil de la 1864, „Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.” În cauză sunt incidente prevederile art. 969 Cod civil (1864), potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părți, astfel că debitorii sunt ținuți a-și executa obligațiile astfel cum și le-au asumat prin contract.
Reclamanții invocă neîndeplinirea de către bancă a obligațiilor de informare și respectiv de consiliere, însă aceste obligații au fost introduse abia prin dispozițiile OUG nr. 50/2010, deci ulterior încheierii contactului, iar pe de altă parte, aceste obligații vizează elementele prevăzute de art. 14 și 18, nu și riscul monedei creditului, care constituie un eveniment imprevizibil și viitor pentru ambele părți ale contractului, deci și pentru bancă. Este rezonabil pentru oricine că o valută poate cunoaște fluctuații pe piața financiară, nu și măsura acestor fluctuații, tocmai acest aspect reprezentând și riscul pe care părțile și-l asumă în momentul contractării creditului într-o monedă străină. În lipsa unor elemente obiective și rezonabile, nu se poate afirma că pentru bancă hipervalorizarea a fost previzibilă doar pentru că la data încheierii contractului de credit moneda avea un minim istoric. Apariția unui astfel de eveniment poate avea drept consecință adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile, fie încetarea contractului, conform unei negocieri, în condiții reciproc agreate, însă contractul nu poate continua într-o formă impusă doar de una dintre părți, astfel cum solicită reclamanții în cauză.
Față de toate acestea, instanța constată că nu este cazul existenței unor clauze abuzive în contractul de credit încheiat între părți și nici nu este posibilă stabilizarea cursului CHF de la data încheierii contractului, astfel că acțiunea formulată de reclamanți este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Văzând că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții C. C. A., CNP_, și C. M. C., CNP_, ambii cu domiciliul în A., .. 62, jud. A., și domiciliul ales în A., ., . (la C.. Av. B. I.), împotriva pârâților B. SA, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI RO_, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, și E. N. Europe Funding II B.V., cu sediul procesual ales în București, ., parter, . (la SCPA „Mitucă și Asociații”), având ca obiect constatare nulitate absolută clauze contractuale și pretenții.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2015.
Președinte pentru Grefier
H. B. A. Craițar în concediu de
odihnă semnează grefier șef
secția civilă
C. B.
Red./dact/HB/AC;
16.07.2015. 6 ex/4 . .> Reclam. - C. C. A., C. M. C. – A., ., . - la C.. Av. B. I.,
Pârâții - B. SA - București, .. 6A, sector 2,
- E. N. Europe Funding II B.V. - București, ., parter, . - la SCPA „Mitucă și Asociații”.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 501/2015. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 4601/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
