Pretenţii. Sentința nr. 6595/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6595/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 6595/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6595

Ședința publică din 25 noiembrie 2015

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta Lăcătiș E. împotriva pârâților B. I. și B. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat Griguța L., lipsă fiind părțile.

Cererea este legal timbrată cu 350 lei taxă judiciară de timbru.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Constatând că nu au fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța onorariu avocat.

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 11.09.2015, reclamanta Lăcătiș E. în contradictoriu cu pârâții B. I. și B. A. a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 4.021,50 lei și 200 Euro sau contravaloarea în lei la data plății, din care: suma de 3.713.36 lei, reprezintă contravaloarea facturilor emise de EON Energie RomaniaS.A: . EON nr._/23.06.2015 - 44,21 lei, . EON nr._/23.12.2014 - 836,38 lei; . EON nr._/27.01.2015 - 194.02 lei; . EON nr._/25.02.2015 - 173,74 lei, . EON nr._/31.03.2015 - 2.495,76 lei, sumă ce include și penalitățile aferente acestor facturi calculate până la data de 23.06.2015 și . nr._/02.09.2015 - 68lei; suma de 308.14 lei, reprezintă contravaloarea facturilor emise de Enel Energie SA nr. 4 F_/21.10.2014 -141,29 lei, nr. 4 F_/21.12.2014 -121,43 lei și nr. 5 F_/19.02.2015 -45,97 lei;

suma de 200 euro sau contravaloarea în lei la data plății efective, reprezintă împrumutul acordat pârâtei în data de 20.06.2014, cu termen de restituire la 30.06.2014 și nerestituit până în prezent; obligarea pârâților la plata penalităților aferente facturilor menționate, calculate de la data de 24.06.2015, până la data plății efective a acestor facturi. A solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că a fost proprietara tabulară a imobilului situat în oraș Pecica, ., județ A., înscris în CF_ Pecica (provenită (din conversia de pe hârtie a CF nr. 1474 Rovine), iar pârâții au fost proprietarii tabulari ai imobilului situat în A., ., ., înscris în CF_-C1-U8 A. (provenită, din conversia de pe hârtie a CF nr._).

La data de 02.07.2014, între părți s-a încheiat contractul de schimb autentificat de Biroul Individual Notarial „C. A.-M." sub nr. 592/02.07.2014, prin care a transmis pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului situat în oraș Pecica, ., jud. A., înscris în CF_ Pecica, în schimbul dreptului de proprietate asupra imobilului situat A., ., ., ., înscris în CF_-C1-U8 A..

În cursul lunii august 2015, a fost contactată telefonic de reprezentanți a două firme de recuperare debite, comunicându-i-se că trebuie să achite contravaloarea facturilor și a penalităților aferente emise de EON Energie Romania SA și Enel Energie SA pentru consumul de la imobilul situat în oraș Pecica, ., județ A..

A comunicat acestora că nu mai este proprietara imobilului din data de 02.07.2014, dată de la care părțile au intrat în stăpânirea de drept și de fapt a imobilelor schimbate și a aflat că pârâții nu au depus diligențele necesare la furnizorii de servicii de utilități în vederea schimbării titularilor beneficiarilor acestor servicii, astfel că acești furnizori au continuat a factura consumul realizat de pârâți pe numele său.

Astfel, au fost emise de EON Energie România SA facturile: . EON nr._/23.06.2015 - 44,21 lei; . EON nr._/23.12.2014 - 836,38 lei; . EON nr._/27.01.2015 - 194,02 lei; . EON nr._/25.02.2015 - 173,74 lei; . EON nr._/31.03.2015 - 2495,76 lei, pentru care s-au calculat penalitățile aferente datorită faptului că nu au fost achitate la scadență.

Contravaloarea facturilor emise de EON Energie România SA este în sumă de 3.645,36 lei, având calculate penalitățile aferente acestora până la data de 23.06.2015.

Ulterior, pentru neplata facturilor, s-a demontat contorul de gaze și s-a emis factura . nr._/02.09.2015 - 68 lei, pe care a achitat-o.

Enel Energie SA a emis pe numele său facturile nr. 4 F_/21.10.2014 - 141,29 lei, nr. 4 F_/21.12.2014 - 121,43 lei și nr. 5 F_/19.02.2015 - 45,97 lei, în valoare totală de 308,14 lei.

La data de 20.06.2014, în calitate de împrumutător a împrumutat pârâtei suma de 200 Euro, pentru a putea plăti cheltuielile de utilități pentru imobilul situat A., ., ., . încheierii contractului de schimb între părți.

Conform acestui înscris, pârâta trebuia să-i restituie suma împrumutată de 200 euro în termen de 10 zile, respectiv până în data de 30.06.2014.

Deși termenul de restituire s-a împlinit și a încercat în nenumărate rânduri recuperarea împrumutului, pârâta a refuzat în mod constant să-și îndeplinească obligația.

În drept a invocat dispozițiile art. 1516 și următoarele, art. 1527, art. 1530 și următoarele Cod civil, iar în probațiune a depus înscrisuri.

Pârâții deși legal citați, nu au formulat cereri sau apărări în scris și nu au depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 20.06.2014, părțile au încheiat, sub forma unui înscris sub semnătură privată, un contract prin care reclamanta a împrumutat pârâților suma de 200 Euro, stabilind la 30.06.2014 termenul de restituire a împrumutului.

Ulterior, la 02.07.2014, între părți s-a încheiat și contractul de schimb autentificat de Biroul Individual Notarial „C. A.-M." sub nr. 592/02.07.2014, prin care reclamanta a transmis pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului situat în oraș Pecica, ., jud. A., înscris în CF_ Pecica, în schimbul dreptului de proprietate asupra imobilului situat A., ., ., înscris în CF_-C1-U8 A..

Pârâții nu au restituit la termenul convenit împrumutul acordat de reclamantă. Mai mult, aceasta a constatat că, pentru imobilul a cărui proprietate a transmis-o pârâților, aceștia nu au anunțat furnizorii de utilități cu privire la modificarea proprietarului astfel că societățile Eon și Enel au continuat a factura pe numele reclamantei consumul pârâților de gaze naturale și energie electrică.

Din totalul facturilor emise pentru suma de 3716,36 lei, în cazul Eon, și 308,14 lei, în cazul Enel, reclamanta a achitat o factură de 68 de lei reprezentând taxa de debranșare a imobilului pârâților de la rețeaua de alimentare cu gaze naturale.

Acțiunea ei, privind restituirea împrumutului și obligarea pârâților să îi plătească sumele prevăzute în facturile despre care s-a vorbit mai sus, precum și penalitățile aferente acestora, este întemeiată doar în parte.

Astfel, în privința împrumutului de 200 euro, instanța observă dispozițiile art. 2164 Cod civil, conform căruia obligația împrumutatului este aceea de a restitui, la termenul convenit, suma nominală, drept pentru care, referitor la această pretenție, cererea reclamantei va fi admisă.

În schimb, în privința sumelor înscrise în contract și a penalităților aferente, instanța observă că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului civil care reglementează răspunderea contractuală. Or, între părți un contract care să privească asemenea sume nu există, astfel că aceste raport juridic nu poate fi analizat prin prisma răspunderii contractuale.

Desigur, instanța nu este ținută de temeiul juridic al acțiunii invocat de reclamant și, prin urmare, va analiza cererea reclamantei și prin prisma răspunderii extracontractuale, respectiv cea născută din faptul juridic licit ori ilicit. Răspundere delictuală, născută din faptul ilicit, nu poate fi angajată deoarece culpa pentru situația creată aparține reclamantei care, atât timp cât avea în derulare două contracte de utilități, cu Eon și Enel, avea obligația de a încunoștința acești terți cu privire la faptul că înstrăinase imobilul. Această obligație îi revenea ei, și nu pârâților. Dar instanța constată că pârâții răspund, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, conform art. 1345 cod civil, însă doar pentru sumele bani cu care reclamanta s-a însărăcit, respectiv factura . nr._, emisă pentru 68 lei, pe care pârâta a plătit-o efectiv, deși nu mai era proprietară a imobilului. Restul sumelor, deși au fost facturate pe numele reclamantei, atât timp cât nu au fost plătite efectiv de aceasta nu pot fi recuperate de la pârâți.

În concluzie, instanța va admite în parte acțiunea și, în temeiul textelor de lege anterior menționate, va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 200 euro reprezentând împrumut nerestituit și suma de 68 lei reprezentând despăgubiri.

Având în vedere proporția în care au fost încuviințate pretențiile reclamantei instanța va obliga pârâții, căzuți în parte în pretenții, la plata unor cheltuieli de judecată parțiale de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea reclamantei Lăcătiș E., cu domiciliul în A., ., ., ., CNP_, împotriva pârâților B. I., CNP_ și B. A., CNP_, ambii cu domiciliul în oraș Pecica, ., județ A. și, în consecință:

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 200 euro reprezentând împrumut nerestituit și suma de 68 lei reprezentând despăgubiri.

Obligă pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale de 200 lei.

Cu apel, ce se va depune la Judecătoria A., în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2015.

Președinte pentru grefier

R. A. L. M., aflat în concediu,

semnează grefier-șef D. V.

Red/ Tehnred: RA/LM

24.12.2015/4 ex. /2 . ex/3 . E., A., ., ., .,

B. I. și B. A., oraș Pecica, ., județ A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6595/2015. Judecătoria ARAD