Contestaţie la executare. Sentința nr. 1611/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 1611/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 1095/55/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1611
Ședința publică din 31 martie 2015
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A. în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., pentru anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr._/2/_ /_, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatoarei – c.j. A. H., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este scutită de plata taxei de timbru, în temeiul art. 30 din OUG 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta contestatoarei depune delegație de reprezentare.
Nefiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației și anularea actelor de executare, fără cheltuieli de executare. Solicită să se constate prescrisă executarea sancțiunii contravenționale, întrucât procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat contestatoarei.
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A. la data de 28.01.2015, contestatoarea Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., anularea executării și a tuturor formelor de executare efectuate de intimată în dosarul de executare nr._/2/_ /_ din 30.12.2014, respectiv a titlului executoriu fără număr și a somației emise, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
În motivare, contestatoarea a invocat excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, având în vedere că procesul-verbal . nr._/09.04.2013 (ce constituie titlul executoriu în speță) nu i-a fost comunicat de către autoritatea emitentă.
Arată că, potrivit art. 14 din O.G. 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Mai mult, potrivit art. 141 alin. 8 din O.G. nr. 92/2003, în cazul în care titlurile executorii emise de alte organe (...) nu cuprind unul din următoarele elemente: (...) dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.
În absența dovezii comunicării actelor, contestatoarea arată că nu a avut cunoștință despre cele ce urmau a fi comunicate, situație în care nu a putut să-și formuleze apărarea.
În fapt arată că la data de 14.01.2015 i-a fost comunicată somația și titlul executoriu a căror anulare o solicită, acte prin care i s-a comunicat că figurează în evidențele fiscale cu o datorie de 225 lei reprezentând venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate, sumă pentru care s-a început executarea silită în baza titlului executoriu emis.
Din analiza titlului executoriu contestat, rezultă că suma ce se consideră datorată de contestatoare, reprezintă amenda aplicată prin procesul verbal nr._ /09.04.2013.
Nu se specifică nici măcar autoritatea sau instituția emitentă a procesului verbal, iar intimata nu a transmis împreună cu titlul executoriu și titlul de creanță în baza căruia s-a pornit executarea, și nici dovada comunicării către contestatoare, motiv pentru care nu are cunoștință pentru ce i s-a aplicat amenda și nici de către ce autoritate.
Contestatoarea invocă dispozițiile art. 110 alin. 2 și 3 din O.G. 92/2003 și susține că procesul-verbal nu i-a fost comunicat de către autoritatea emitentă pentru a-și putea exercita dreptul de a-l contesta sau eventual de a beneficia de posibilitatea conferită de lege de a plăti în 48 de ore jumătate din cuantumul amenzii.
Contestatoarea solicită suspendarea executării până la soluționarea contestației, motivat de faptul că executarea silită a fost pornită cu nerespectarea dispozițiilor art. 141 alin. 1 Cod procedură fiscală, în absența unui titlu executoriu.
Față de cele menționate, contestatoarea solicită admiterea contestației.
În drept se invocă dispozițiile art. 172 și urm. din O.G. 92/2003.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În ce privește excepția prescripției, intimata arată că procesul verbal . 13 nr._/09.04.2013, a fost comunicat contestatoarei, în acest sens fiind încheiat procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare încheiat în data de 19.04.2013, prin afișare la sediul contravenientului.
Arată că în data de 28.06.2013 i s-a transmis de către CNADNR SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/09.04.2013 în vederea aplicării măsurilor de executare silită pentru recuperarea sumei de 25 lei, reprezentând amendă contravențională, fapt pentru care s-a emis Somația nr._/30.12.2013 și Titlul executoriu nr._/30.12.2013. Somația, respectiv titlul executoriu au fost comunicate contravenientului în data 13.01.2014, prin Unitatea de Imprimerie Rapidă V., așa cum rezultă lista somațiilor. Până la data prezentei, somația și titlul executoriu menționate anterior, nu au făcut obiectul unei contestații, iar suma de 25 lei nu a fost achitată.
Conform OUG nr. 101/2013, pentru modificarea O.G. 26/2011, și în baza protocolului încheiat între CNADR SA și ANAF, intimatei i s-a transmis în data de 11.06.2014 de către CNADR SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/09.04.2013, în vederea aplicării măsurilor de executare silită pentru recuperarea sumei de 225 lei (diferența de suma până la 250 lei), reprezentând amendă contravențională, fapt pentru care s-a emis Somația nr._/30.12.2014 și Titlul executoriu nr._/30.12.2014. Somația, respectiv titlul executoriu au fost comunicate contravenientului în data 20.01.2015.
Acestea au fost comunicate contestatoarei în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 Cod procedură fiscală republicat cu modificările și completările ulterioare.
Contestatoarea, în susținerea pretențiilor formulate, nu invocă niciun motiv de fapt sau de drept, solicitând doar admiterea contestației și anularea actelor de executare, fără a aduce argumente clare în susținerea contestației.
De asemenea, nu aduce nicio critică actelor de executare emise de A.J.F.P. A., apărările sale neputând fi reținute, contestația la executare fiind o cale de atac contra măsurilor de executare nelegale, astfel că cel ce recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii și neregularități ale actelor de executare, însă în speță nu există îndoială cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului.
În ceea ce privește suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației, intimata arată că, în susținerea acestui capăt de cerere nu se invocă niciun motiv de fapt real și temeinic care să se regăsească exact printre motivele de drept prevăzute de Codul de procedură civilă, nejustificându-se astfel în nici un fel cererea de suspendare formulată.
Pentru motivele arătate, intimata solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea actelor de executare ca temeinice și legale.
În drept se invocă dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă, art. 44, 145 și 148 din O.G. 92/2003.
Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea invocă dispozițiile deciziei ÎCCJ nr. 10/10.06.2013 și arată că în speță nu s-a făcut dovada că au existat motive temeinice pentru care s-a optat pentru comunicarea subsidiară a procesului-verbal prin procedura afișării.
Contestatoarea este o instituție publică, iar în cazul în care s-a prezentat persoana împuternicită să comunice procesul-verbal la sediul AJPIS A. pentru afișare, nu înțelege rațiunea pentru care nu a fost înmânat persoanei desemnate cu primirea corespondenței, ci s-a procedat la afișare, dacă într-adevăr a fost afișat și se face dovada.
Rolul comunicării este acela de a se asigura luarea efectivă la cunoștință despre existența și conținutul procesului-verbal de contravenție.
În absenta dovezii comunicării actelor, se prezumă că nu a avut cunoștință despre cele care urmau a fi comunicate, caz în care contestatoarea nu a putut să-și formuleze apărarea sau punctul de vedere raportat la cele comunicate. Învederează că procesul-verbal de contravenție nu i-a fost comunicat nici în prezent.
Referitor la procesul-verbal ce constituie titlu executoriu, contestatoarea arată că înțelesul, întinderea și aplicarea acestuia este incertă, întrucât intimata arată la punctul 2 că în data de 28.06.2013 CNADR i-a comunicat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/09.04.2013 în vederea aplicării măsurilor de executare silită pentru recuperarea sumei de 25 lei reprezentând amendă contravențională, pentru care s-a emis o somație și un titlu executoriu care nu au fost comunicate contestatoarei.
Același proces verbal a fost comunicat din nou la data de 11.06.2014 în vederea aplicării măsurilor de executare silită pentru recuperarea sumei de 225 lei, (care reprezintă diferența de sumă până la 250 de lei) fapt pentru care a fost emis titlul executoriu și somația contestate.
Așadar, întinderea creanței datorate este incertă, respectiv intimata face referire la o creanță în cuantum de 25 de lei, ulterior de 225 lei care reprezintă diferența de la 250 lei.
Contestatoarea nu înțelege rațiunea pentru care în baza aceluiași proces-verbal se emit acte de executare succesive, pentru sume diferite și la diferență de 1 an.
Potrivit art.141 alin. 6 din OG nr. 92/2003, titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanțe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136. Or, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/ 09.04.2013 a fost comunicat în data de 11.06.2014, adică după 14 luni de la data emiterii.
În concluzie, contestatoarea solicită a se avea în vedere că procesul-verbal de contravenție nu i-a fost comunicat pentru a-și putea exercita dreptul de a formula plângere, întinderea creanței este incertă, ținând seama că în baza aceluiași proces-verbal se emit acte de executare silită pentru sume diferite și cu încălcarea termenelor legale.
Din actele dosarului, precum și din înscrisurile dosarului de executare nr._/2/_ /_, instanța reține următoarele:
Prezenta contestație are ca obiect solicitarea contestatoarei AJPIS A. de anulare a executării silite pornite de intimata DGFP Timișoara – AJFP A., în temeiul titlului executoriu constituit din procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2013 emis de CNADNR SA – CESTRIN, motivul invocat fiind acela al prescripției executării sancțiunii contravenționale ca urmare a necomunicării procesului verbal în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Conform art. 14 din OG nr. 2/2001 - privind regimul juridic al contravențiilor: Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii, iar Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale .
Din interpretarea sintagmei chiar și din textul legal suscitat, rezultă că în mod obișnuit problema prescripției executării sancțiunii contravenționale – fiind o problemă de executare – este analizată în faza de executare silită, respectiv pe calea unei contestații la executare ca cea de față.
Analizând această chestiune, instanța va verifica susținerile contestatoarei privind comunicarea procesului verbal de contravenție.
Astfel, în condițiile în care procesul verbal nu a fost semnat de contravenient la data încheierii lui, acesta trebuia comunicat, potrivit art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, la domiciliul sau sediul acestuia, în termen de cel mult o lună de la data încheierii, în caz contrar prevederile art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prevăzând sancțiunea prescripției executării sancțiunilor contravenționale.
Conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea se poate face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul contravenientului, operațiunea de afișare consemnându-se într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.
În speță, organul constatator – CNADNR SA – a procedat la comunicarea prin afișare, conform procesului verbal de afișare încheiat la data de 09.04.2013.
Conform însă Deciziei nr. 10/10.06.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 450/23.07.2013, dată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii pronunțat în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a stabilit că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
D. în această ipoteză, a statuat instanța supremă, în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, sunt respectate garanțiile procedurale, această interpretare fiind în acord cu Decizia nr. 1.254/22.09.2011 a Curții Constituționale.
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul sau sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Prin urmare, în situația din speță, în care organul constatator nu a procedat la comunicarea prin poștă a procesului verbal ci direct la comunicarea prin afișare, instanța apreciază că această modalitate de comunicare nu respectă exigențele relevate de ÎCCJ, comunicarea nefiind legală.
Prin urmare, constatând că procedura de comunicare a procesului verbal de contravenție nu s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 3 și 27 din OG nr. 2/2001, în termen de 30 de zile de la data încheierii lui, instanța reține că, în temeiul art. 14 alin. 1 și 2 din OG nr. 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul verbal contestat s-a prescris.
Așa fiind, în temeiul art. 14 alin. 1 și 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 172-174 din OG nr.92/2003, instanța va admite contestația, va constata prescrisă executarea silită a titlului executoriu constituit din procesul verbal de contravenție susmenționat, iar pe cale de consecință va anula actele de executare efectuate de intimată în dosarul de executare.
În ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite, acesta este rămas fără obiect întrucât contestația este soluționată la acest termen de judecată, iar conform art. 718 alin. 1 Cod de procedură civilă, suspendarea executării silite se poate dispune doar până la soluționarea contestației.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A., CF_, cu sediul în A., ., corp B, ., în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., cu sediul în A., .-79, jud. A..
Constată prescrisă executarea silită a titlului executoriu constituit din procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2013 emis de CNADNR SA și anulează actele de executare efectuate de intimată în dosarul de executare nr._/2/_ /_.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2015.
Președinte Grefier
H. B. A. Craițar
Red./dact/HB/AC;
4ex/2com/15.04.2015;
se comunică cu:
contestatoarea - Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A. - A., ., corp B, .,
intimata - Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. - A., .-79, jud. A..
← Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 1400/2015.... | Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 1306/2015.... → |
---|