Fond funciar. Sentința nr. 2682/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2682/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 19867/55/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 2682

Ședința publică din 15 mai 2015

Președinte: C. L. D.

Grefier: B. –F. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta C. L. pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Nădlac în contradictoriu cu pârâții C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor A., Ț. C. și Tăran L.-A..

S-a făcut referatul cauzei, după care văzând că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08.05.2015, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și că s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, instanța reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ /26.11.2014, reclamanta C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Nădlac a solicitat instanței să dispună modificarea înscrisurilor din T.P 31.597/20.09.1996 conform Hotărârii Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Nădlac nr. 10/04.07.2013 (modificare amplasament)

În motivare, reclamanta a arătat că în urma unor măsurători pe conturul parcelei A1604 din zona inundabilă a râului M. a fost determinat un minus de suprafață înscrisă pe titlul de proprietate. Ulterior acestei constatări împreună cu proprietarii din parcelă s-a organizat o ieșire în teren, ocazie cu care s-a efectuat verificările în teren constatându-se că toți proprietarii, în afara celor care dețin în proprietate ., dețin suprafețele de teren înscrise în titlurile de proprietate. Singurii care în realitatea dețin în proprietate o suprafață de teren mai mică decât cea înscrisă în actele de proprietate sunt proprietarii parcelei A 1604/1.

Conform măsurătorilor suprafața de teren din . în TP 31.597/20.09.1996 este diminuată cu 3.244 mp și s-a propus ca în schimbul să se distribuie suprafața de teren cu nr. top._-_/3 înscrisă în CF 9728 Nădlac (CF305232 Nădlac) pusă la dispoziția Comisiei locale de fond funciar Nădlac prin Hotărârea Consiliului Local Nădlac nr. 51/31.03.2009.

Conform prevederilor legale în vigoare, în speță, conform art. 226 din ordinul nr. 700/2014 pentru aprobarea Regulamentului pentru avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, (extras „art. 226 dacă în cadrul tarlalei există diferențe între suprafața măsurată a tarlalei și suma suprafețelor cuprinse în titlurile de proprietate din tarlaua respectivă, se aplică următoarele prevederi: a) în situația în care suprafața rezultată din măsurarea întregii tarlale este mai mică decât suprafața rezultată în urma măsurării suprafețelor parcelelor din acea . de proprietate se procedează după cum urmează: se diminuează suprafața imobilelor direct proporțional cu suprafața lor astfel încât să se realizeze încheierea exactă a suprafețelor în . dintre suprafața înscrisă în actul de proprietate și cea existentă în teren în acea . de comisia locală de fond funciar în altă . administrativ – teritoriale cu acordul proprietarului în cauză exprimat prin înscris încheiat în formă autentică notarială având în vedere noul plan parcelar.”).

Pârâților Ț. C. și Ț. L. A. în compensarea minusului de suprafață constatat în . li s-a pus la dispoziție terenul înscris în CF 9728 Nădlac, parcela A_ –_/3 teren / amplasament acceptat prin declarație autentică notarială nr. 459/02.07.2013.

În acest sens reclamanta s-a adresat judecătoriei A. (Dosar_ ) în sensul că instanța să dispună modificarea înscrisurilor din TP 31.597/20.09.1996.

C. județeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin întâmpinarea depusă, invocând excepția necompetenței generale a instanței de judecată în soluționare acțiunii civile formulate de comisia de fond funciar Nădlac pe care dealtfel a aprceiat-o întemeiată și solicitând declinarea competenței de soluționarea în favoarea comisiei județene A., s-a pronunțat Sen.Civ. 3505/20.08.2014 prin care s-a admis atât excepția necompetenței generale a Judecătoriei A. cât și trimiterea dosarului spre competență soluționarea Comisiei județene de fond funciar A..

Ulterior trimiteri dosarului spre competență soluționare Comisiei județene de fond funciar A. conform dispozitivului sentinței mai sus amintite aceasta în cadrul ședinței din data de 16.10.2014 prin HCJ nr. 61 a respins cererea de rectificare a TP nr. 31.597/20.09.1996 întrucât titlul de proprietate a intrat în circuitul civil (există acte extrafunciare – ieșire din indiviziune contract de donație).

Împotriva hotărârii comisiei județene HCJ nr. 61.10.2014 nu s-a depus plângerea la Judecătoria A. deoarece aceasta în lumina prevederilor HCJ 38/02.04.2013 privind procedura administrativă de modificare / corectare a titlurilor de proprietate neintrate în circuitul civil și neînscrise în cartea funciară care cuprind erori materiale s-a adoptat cu respectarea prevederilor legale în materie.

În consecință, reclamanta solicită ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună conform Hotărârii Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Nădlac nr. 10/04.07.2013 modificarea înscrisurilor asupra amplasamentului T 159, A 1604/1 și înscrierea în T.P.31.597/20.09.1996 a unui amplasament nou astfel: T 159,A 1604/1 cu suprafața de 10.000 mp cu vecinătăți Nord HCN 1595, Est DG 897, Sud A 1604/2, Vest De 1596/1 se modifică în T 159, A 1604/1 cu suprafață de 6.756 mp cu vecinătăți Nord HCN 1595, Est Dg 897, Sud A 1604/2, Vest De 1596/1.

Se va înscrie un amplasament nou astfel A_ -_/3 cu suprafață de 3.244 mp, înscris în CF_ Nădlac provenită din conversia de pe hârtie a CF 9728 Nadlac.

În drept, a invocat prevederile art. 194 Cod procedură civilă; ordinul 700/2014 pentru aprobarea Regulamentului pentru avizare recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară; HCJ 38/2013 priind procedura administrativă de modificare / corectare a titlurilor de proprietate în circuitul civil și neînscrise în cartea funciară care cuprind erori materiale s-a aprobat cu respectarea prevederilor legale în materie; art. 51, art. 591 din Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare.

În probațiune, a depus înscrisuri respectiv: cererea nr. 7.371/28.06.2013 depusă de către Ț. C. și Ț. L. A. și răspunsul Comisiei Locale de Fond Funciar Nădlac 7.371/01.07.2013; copie T.P nr. 31.597/20.09.1996; copie a contractului de donație încheiat autentic 186/13.07.2000, copie de pe CI Ț. L. A. și Ț. C., plan parcele A 1604; proces verbal de ședință a Comisiei locale de fond funciar din data de 04.07.2013; hotărârea nr. 10/04.07.2013 a comisiei locale de fond funciar Nădlac; proces verbal de punere în posesie nr. 27/05._; HCL nr. 51/31.03.2009 privind aprobarea disponibilizării unor terenuri proprietatea orașului Nădlac la dispoziția Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Nădlac; extras CF_ Nădlac; copia sentinței civile 3505/20.08.2014; copia HCJ 61/10.2014

Pârâții Ț. C. și Ț. L. A. au formulat întâmpinare prin care arată că nu se opun admiterii cererii.

În motivare arată că, în luna iunie a anului 2013 ca urmare a constatării cu ocazia măsurătorilor în teren a unui minus de suprafață a parcelei A 1604 față de suprafața înscrisă în titlurile de proprietate aferente acesteia a solicitat Comisiei locale de fond funciar Nădlac atât modificarea înscrierilor în TP nr._/1996 în sensul corectării suprafeței înscrise la A 1604/1 cu minusul constatat cât și punerea la dispoziție a unui alt teren în schimbul minusului constatat. Ulterior s-a purtat corespondența în urma căreia s-a pus la dispoziție un alt teren, pârâții au depus acordurile lor cu privire la punerea în posesie și au așteptat rezolvarea situației. Aceștia consideră că minusul determinat în parcelă există datorită canalului de evacuare a apelor pluviale și în urma punerilor în posesie inițiale până la baza canalului.

Așa cum s-a precizat și în cadrul cauzei Dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei A. soluționată prin Sentința civilă 3505/20.08.2014, unde instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei ci a ales declinarea competenței solicitării în favoarea Comisiei județene de fond funciar A., care de asemenea nu a-a pronunțat asupra acesteia deoarece titlul de proprietate a intrat în circuitul civil . Pârâții nu se opun acestei acțiuni ci doresc rezolvarea acestei probleme ivite cu ocazia măsurătorilor cât mai rapid pentru a putea uza atât de dreptul de proprietate cât și de a beneficia de toate ajutoarele de stat (subvenții APIA), pentru a beneficia de roadele acestuia și în consecință a trece la întăbulatrea în cartea funciară.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 205 NCPC.

Pârâta C. Județeană A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile formulată de reclamantul Primăria Orașului Nădlac.

În motivare a arătat că, prin cererea introductivă de instanță formulată în contradictoriu cu pârâții C. județeană de fond funciar A. Ț. C. și Ț. L. A. solicită instanței de judecată modificarea înscrierilor din titlul de proprietate nr._/20.09.1996 conform Hotărârii nr. 10.04.07.2013 a Comisiei Locale de fond funciar Nădlac.

Examinând pretenția concretă dedusă judecății prin prisma înscrisurilor depuse în probațiune și a dispozițiilor legale incidente apreciază ca fiind inadmisibilă acțiunea civilă exercitată de reclamant, inadmisibilitate pe care înțelege să o invoce în apărarea de fond potrivit art. 31 Cod procedură civilă.

Prin titlul de proprietate nr._/20.09.1996în litigiu s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2,01 ha teren arabil în favoarea numiților Unc M., Unc V. după autor Unc V..

Din totalul suprafeței de teren reconstituite suprafața de 1 ha având amplasamentul ./1 a intrat în circuitul civil făcând obiectul contractului de donație autentificat sub nr. 186/2000 pârâții de ordin 2 dobândind în proprietate suprafața de teren enunțată.

Prin sentința civilă nr. 3505/20.08.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ a fost admisă excepția necompetenței generale a Judecătoriei A. invocată de C. Județeană de fond funciar A. și pe cale de consecință, a fost declinată către această comisie competența de soluționare a cererii formulată de reclamant.

Urmare a investirii autorității administrativ – jurisdicționale cu cererea reclamantului prin Hotărârea nr. 61/16.10.2014 pârâta C. Județeană de fond funciar A. a statuat în sensul respingerii cererii de rectificare a titlului de proprietate nr._.09.1996 cu motivarea că acesta a întrat în circuitul civil.

Relativ la inadmisibilitatea acțiunii civile exercitate de reclamant pârâta arată că prin dispozițiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 este reglementată calea de atac a plângerii îndreptată împotriva hotărârilor sau altor operațiuni juridice ale comisiilor de fond funciar și prin care se urmărește desființarea acestora, modificarea lor sau obligarea comisiilor de fond funciar la efectuarea acestora.

Față de textul de lege enunțat reclamantul avea la îndemână calea procedurală a plângerii împotriva Hotărârii nr. 61/16.10.2014 adoptată de pârâta C. Județeană de fond funciar A. și nu cea a formulării unei acțiuni civile, inadmisibil a fi exercitată în raport de dispozițiile art. 53 alin 2 din Legea nr. 18/1991.

Pârâta mai arată că nu poate fi primită susținerea reclamantului în motivarea acțiunii potrivit căreia împotriva hotărârii enunțate anterior nu s-a formulat plângere întrucât aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale în materie ținând seama de Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar A. nr. 38/02.04.2013 privind procedura administrativă de modificare/corectare a titlurilor de proprietate neintrate în circuitul civil și neînscrise în cartea funciară.

Aceasta întrucât, a admite teza reclamantului înseamnă a eluda dispozițiile art. 53 alin 2 din Legea nr. 18/1991 pe de-o parte iar pe de altă parte eventuala admitere a prezentei acțiuni ar lipsi de efecte juridice Hotărârea nr. 61/16.10.2014 a comisiei Județe de fond funciar A. care în absența unei hotărâri judecătorești definitive de anulare a acesteia beneficiază de prezumția de valabilitate.

În drept, își motivează întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 Cod Procedură Civilă, art. 53 alin 2 din Legea nr. 18/1991.

Pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul prevederilor art. 411 alin 1 pct. 2 Cod Procedură Civilă.

Reclamanta C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Nădlac a formulat răspuns la întâmpinare prin care arată că, în concluzie, contrar aprecierilor Comisiei Județene de fond funciar A. singura opțiune de soluționare a cererii depuse de familia Ț. a fost depunerea unei noi acțiuni în instanță. Conform practicii adoptate de către C. Județeană de fond funciar A. în baza HCJ 38/2013 cererea în cauză nu ar fi putut fi soluționată (favorabil – nefavorabil) niciodată în baza unei hotărâri emise de către C. Județeană de Fond Funciar A. pentru că în speță nu are o asemenea competență.

Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele asupra excepției inadmisibilității acțiunii:

Potrivit Hot. nr. 61/16.10.2014 emisă de intimata C. județeană A. a fost respinsă cererea intimaților Ț. C. și Ț. L. A. de rectificare a titlului de proprietate nr. 31.597/20.09.1996 emis în favoarea numiților Unc M., Unc D. și Unc V., în calitate de moștenitori ai defunctului Unc V., în ceea ce privește modificarea suprafeței aferentă parcelei A1604/1, din 1ha în 0,6756 ha. și înscrierea diferenței de 0,3244 ha. Teren extravilan în parcela A_-_, teren intravilan, cu motivarea că titlul de proprietatea intrat în circuitul civil.

Împotriva acestei hotărâri care a fost pronunțată ca urmare a faptului că Judecătoria A. și-a declinat competența asupra cererii intimaților Ț. de modificare a titlului de proprietate respectiv către C. județeană A. conform sentinței civile nr. 3505/2014 pronunțată în dosar nr._, nu a fost promovată calea de atac specifică, aceea a plângerii la judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenul, respectiv Judecătoria A., deși ea a fost comunicată atât petentei C. locală Nădlac, cât și intimaților Ț..

Ulterior soluționării de maniera mai sus descrisă a demersului intimaților Ț. de a modifica titlul de proprietate nr. 31.597/1996, petenta C. locală Nădlac, prin președintele acesteia, primarul localității, a solicitat instanței, prin cererea de față, modificarea titlului de proprietate nr. 31.597/1996, conform Hot. proprii cu nr. 10/04.07.2013 (care a fost invocată și în cadrul soluționării cererii formulate de beneficiarii direcți, intimații Ț.), în același sens cu cel deja solicitat de către intimații Ț. și respins prin Hotărârea Comisiei Județene A..

Este de reținut că, împotriva Hotărârii nr. 61/16.10.2014 emisă de intimata C. județeană A., prin care a fost respinsă cererea intimaților Ț. C. și Ț. L. A. de rectificare a titlului de proprietate nr. 31.597/20.09.1996, nu a fost promovată plângere în fața instanței competente.

Potrivit art. 53 din Legea nr.18/1991, împotriva hotărârilor adoptate de C. județeană, în exercitarea atribuțiilor sale administrativ jurisdicționale, se poate formula plângere în fața instanței competente, respectiv în fața judecătoriei, cu precizarea că, neatacarea hotărârii adoptate de C. județeană, în exercitarea atribuției sale jurisdicționale, conduce automat la caracterul obligatoriu al hotărârii astfel adoptate de C. județeană (care nu a mai fost atacată), nefiind în general admisibil, ca pe calea unei alte acțiuni să se poată tindă la obținerea unui rezultat contrar dispozițiilor acesteia, de natură să înfrângă cele deja statuate de C. județeană.

Atâta timp cât soluția Comisiei județene de respingere a cererii intimaților Ț. cu privire la modificare a titlului de proprietate în discuție nu a fost contestată nici de C. locală și nici de petenții Ț., instanța apreciază că este inadmisibilă o nouă cerere formulată de Comisial L., care nu a atacat hotărârea Comisiei județene.

Prin această acțiune se tinde la înlăturarea efectelor deciziei Comisiei județene, deși C. locală avea posibilitatea de a contesta hotărârea Comisiei județene. Faptul că nu a formulat respectiva contestație nu îi dă dreptul Comisiei Locale să promoveze o nouă cerere, cu același obiect, astfel că, excepția inadmisibilitășii acțiunii invocată de intimata C. județeană A. este întemeiată, iar pe cale de consecință acțiunea civilă având ca obiect plângere de fond funciar formulată de petenta C. L. Nădlac pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, reprezentată prin Primar în contradictoriu cu intimatele C. Județeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, Ț. C. și Ț. A., va fi respinsă conform dispozitivului.

Intimata C. Județeană A. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă având ca obiect plângere de fond funciar formulată de petenta C. L. Nădlac pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, reprezentată prin Primar, cu sediul în Nădlac, .. 24 în contradictoriu cu intimatele C. Județeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, cu sediul în A., .; Ț. C. și Ț. A., domiciliați în Nădlac, ..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept numai de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

În caz de formulare, cererea de apel se va depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2015.

Președinte, Grefier,

C. L. D. B.-F. S.

Red./CLD/SBF/ 26.05.2015

6 ex. din care 4 se . type="disc" style="margin:0pt; padding-left:0pt">

  • C. L. Nădlac pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, reprezentată prin Primar, cu sediul în Nădlac, .. 24.
  • C. Județeană A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, cu sediul în A., .
  • Ț. C. – Nădlac, .
  • Ț. A. - Nădlac, ..
  • Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

    Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2682/2015. Judecătoria ARAD