Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2425/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 2425/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 3760/55/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.2425
Ședința publică din 06.05.2015
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-au luat în examinare contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorul L. M. în contradictoriu cu intimata ANAF – DGRFP Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., Serviciul Colectare și Executare Silită.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatorului, avocat B. C. F. din Baroul A. și reprezentantul intimatei, consilier juridic L. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite este legal timbrată cu 1.000 lei și 50 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art.10 alin.2 și art.10 lit.b din O.U.G. 80/2013 (f. 45-46).
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța se declară competentă în soluționarea prezentei contestații conform dispozițiilor art.94 pct.4 Cod procedură civilă raportat la art.650 alin.2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul intimatei depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind probe de administrat, instanța declară terminată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pentru dezbaterea în fond a cauzei.
Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației la executare și să se dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Solicită a se observa că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu este motivată și trebuie să se bazeze pe probe și dovezi concrete din care să se poată trage concluzia că există un pericol ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul. Susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.129 Cod procedură fiscală, iar instituirea măsurilor s-a făcut ilegal și discreționar. De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art.1 alin.1 din Convenția CEDO.
Învederează că nu mai susține cererea de suspendare, fiind prea ridicat cuantumul cauțiunii ce trebuie achitat.
Solicită cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației la executare și menținerea deciziei și a celorlalte acte de executare ca fiind temeinice și legale. Solicită a se avea în vedere că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii s-a efectuat în baza art.129 Cod procedură fiscală, cu respectarea prevederilor legale, fiind motivată atât în drept cât și în fapt. Contestatorul a încercat să înstrăineze anumite bunuri, existând și o plângere penală trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A., la data de 17 martie 2015, contestatorul L. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata ANAF – DGRFP Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., Serviciul Colectare și Executare Silită, să se dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015 emisă de intimată, precum și a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile din 02.03.2015 și a tuturor actelor subsecvente încheiate sau care urmează a fi încheiate în baza acestei decizii; să se dispună suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. - Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice, precum și a procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile din 02.03.2015 și a tuturor actelor subsecvente încheiate sau care urmează a fi încheiate în baza acestei decizii până la judecarea definitivă a contestației la executare ce formează obiectul prezentului, în conformitate cu dispozițiile art.718 alin.1 și 2 Cod procedură civilă.
În motivare, contestatorul a arătat că în Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, fără să menționeze care sunt măsurile luate, respectiv poprirea asigurătorie și sechestru asigurător, organele fiscale au menționat la „Motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii: începerea procedurii de atragere a răspunderii solidare a acestuia, respectiv emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare.”
Contestatorul apreciază că această Decizie de instituire a măsurilor asigurătorii, fiind un „formular standard” nu este motivată sub aspectul pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, iar presupunerea organelor fiscale nu este probă, dovadă concretă din care se poate trage concluzia că există un asemenea pericol, iar sentința instanței de fond nu aduce niciun argument în plus cu privire la motivele pentru care se impune menținerea deciziei atacate.
Dispozițiile art.129 alin.2 prevăd posibilitatea instituirii măsurilor asigurătorii dacă există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Așadar, prevederile art.129 nu includ printre motivele care pot determina instituirea măsurilor asigurătorii și începerea procedurii de atragere a răspunderii solidare, procedură care nu poate constitui motivarea sau probațiunea că există pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului. Dacă Decizia de instituire a măsurărilor asigurătorii nu indică datele concrete care probează că, la data instituirii măsurii asigurătorii ipoteza avută în vedere de legiuitor prin art.129 alin.2 se verifică, o probă ulterioară în acest sens nu poate fi primită.
În privința motivelor legale prevăzute de dispozițiile art.129 alin.2 Cod procedură fiscală, aprecierea acestui pericol nu este însă subiectivă, iar simpla convingere subiectivă a organului de inspecție fiscală, că debitorul s-ar sustrage de la urmărire, nu este suficientă pentru a conduce la luarea măsurilor asigurătorii.
Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica în mod neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să își poată formula eventualele apărări, dar și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv al legalității actului. D. obligația motivării tuturor actelor administrative poate funcționa ca o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor cetățenești.
În lipsa motivării corespunzătoare, contribuabilul nu este în măsură să stabilească conduita fiscală sancționată, iar instanța nu poate să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei deciziei emise.
Referitor la sechestrul asigurător instituit asupra părților sociale deținute de contestator în cadrul unor societăți comerciale, prin art.66 din Legea 31/1990 a societăților comerciale se oferă posibilitatea urmăririi părților cuvenite asociaților după lichidare chiar în timpul funcționării societății. Referindu-se la părțile sociale, acest alineat prevede posibilitatea popririi, sechestrul și vânzarea doar în ceea ce privește acțiunile.
Cu privire la cererea de suspendare, contestatorul apreciază că suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității. Pe durata suspendării, organele fiscale beneficiază oricum, de dobânzi și penalități de întârziere iar paguba iminentă a societății noastre este certă și viitoare, justificând măsura admiterii cererii de suspendare.
Admiterea cererii de suspendare este justificată și de cuantumul foarte ridicat al obligațiilor financiare stabilite de organul fiscal în sarcina sa, respectiv suma totală de 2.211.911 lei, contestația pe care a formulat-o împotriva deciziei de atragere a răspunderii solidare și de principiul „in dubio contra fiscum” principiu aplicabil în materia dreptului fiscal, conform căruia prevederile legale incerte se interpretează în contra autorităților fiscale.
Văzând dispozițiile art.46 din Codul de procedură fiscală, apreciază că aceste aspecte sunt de natură a atrage nulitatea relativă și virtuală a actelor administrative fiscale, or, în speță, vătămarea impusă de art.175 Cod procedură civilă este evidentă, contestatorului nefiindu-i respectat dreptul la apărare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.6, art.43, art.46, art.129 și art.172-174 Cod procedură fiscală, art. 718 alin.1 și 2 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, ANAF – DGRFP Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., Serviciul Colectare și Executare Silită a solicitat respingerea contestației și menținerea ca temeinice și legale a deciziei contestate și a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile pentru suma de 2.211.911 lei.
Având în vedere prevederile exprese ale alin.3 și 4 din art.129 Cod procedură fiscală, rezultă că Decizia de luare a măsurilor asigurătorii poate fi luată chiar și în condițiile în care creanța nu a fost încă individualizată, nu este certă și scadentă.
De asemenea, sechestrul asigurător pentru bunuri imobile instituit de Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Fizice, în sensul prevederilor art.129, nu reprezintă o măsură de executare propriu-zisă, aceasta neproducând niciun efect direct și imediat asupra activității debitoarei. Numai după transformarea măsurilor asigurătorii în măsuri executorii s-ar putea vorbi de o eventuală executare silită.
Prin instituirea măsurii preventive a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile asupra bunurilor debitorului solidar, intimata arată că a luat doar o măsură preventivă având în vedere că exista pericolul și posibilitatea risipirii averii de către debitor și a considerat că executarea silită se poate întinde asupra averii debitorului, fiind astfel respectate prevederile art.142 alin.1 Cod procedură fiscală.
Aprecierea situației de fapt respective și, pe cale de consecință, a emiterii deciziei contestate s-a realizat având în vedere natura, gravitatea, complexitatea și impactul fiscal al operațiunilor derulate de către debitoare, redate în detaliu atât în cuprinsul procesului-verbal și a sesizării penale trimis către P. de pe lângă Tribunalul A..
Astfel cuantumul ridicat al creanțelor fiscale stabilite în sarcina debitorului sunt rezultatul comiterii unor posibile fapte de evaziune fiscală de către d-l L. M., ceea ce denotă capacitatea respectivului de a iniția, constitui și organiza circuite complexe ale bugetului de stat, aspect de natură a argumenta o posibilă tentativă de sustragere de la urmărire sau ascundere / risipire a patrimoniului debitoarei.
Cu privire la suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015 și a procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr._/02.03.2015, solicită în primul rând a se depune la Judecătoria A. cauțiune pentru cererea de suspendare în conformitate cu prevederile art.718 alin.1 și 2 Cod procedură civilă.
Contestatorul nu a invocat niciun motiv, nu a făcut dovada prin niciun înscris, respectiv probă că, prin măsura executării silite,s-ar fi adus un prejudiciu contestatorului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.129, art.172, art.173, art.215 din O.G. nr.92/2003; art.205, art.622, art.718 alin.1 și 2 lit. d) din noul Cod procedură civilă; H.G. nr.520/2013, OPANAF nr.1055/2013 nr.1104/2013 și nr.1500/2013.
Contestatorul L. M. prin răspuns la întâmpinare a arătat că organul fiscal nu invocă și nu dovedește nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii, sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării. Existența acestui pericol nu poate fi justificată, nici de către organul fiscal nici de către instanța de judecată, prin cuantumul sumei estimate a fi suplimentar de plată, întrucât legea nu prevede ca justificare a instituirii măsurilor asigurătorii cuantumul sumei, ci dovezi clare de înstrăinare, ascundere sau risipire a patrimoniului, dovezi care nu au fost arătate și invocate de organul fiscal.
Contestatorul arată că nu are un debit, debitul aparținând societății comerciale Domeniul Castelan SRL, iar decizia de atragere a răspunderii solidare este contestată de acesta, precum și decizia de impunere emisă împotriva Domeniului Castelan SRL.
Așa cum se poate observa din referatul justificativ al măsurilor asigurătorii din 27.02.2015 depus de intimată la dosarul cauzei, motivarea instituirii măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului contestatorului este cu totul în afara cadrului legal, întrucât nu rezultă de niciunde existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Conform art.129 alin.5 Cod procedură fiscală, organul fiscal are obligația de a motiva decizia în sensul actelor și faptelor care să denote un asemenea pericol, săvârșite de contribuabil anterior sau după începerea executării silite, cu scopul de a îngreuna sau periclita colectarea. Din motivarea arătată mai sus nu rezultă nici care sunt actele și faptele contribuabilului de înstrăinare, ascundere sau risipire a patrimoniului, cu atât mai puțin săvârșirea lor în scopul cerut de lege.
Simpla emiterea a Deciziei (formular tipizat), fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete aplicabile situației concrete a contribuabilului față de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, și pune instanța în imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a măsurii luate, mai mult, în acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional CEDO, având în vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al acestuia, nu s-a justificat în nici un mod cauza acestei restrângeri, ori analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanță crucială revine proporționalității dintre ingerință și motivele care justifică ingerința în dreptul de proprietate.
Dispozițiile legale privind motivarea sunt în deplin de acord cu prevederile art.31 alin.1 și 2 din Constituția României, potrivit cărora dreptul la informație trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autoritățile publice și cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual. D. obligația motivări tuturor actelor administrative poate funcționa ca o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor cetățenești.
În practică, nu se respectă cerințele impuse de lege (și anume, ordinul Președintelui ANAF nr.2.605/2010) prin care se stipulează faptul că măsurile asigurătorii se vor impune de regulă în limita a 150% din prejudiciul stabilit/estimat, (organele de control estimând un prejudiciu suficient de mare astfel încât să nu poată fi acoperit de către contribuabil în limita a 150%), într-o ordine clară de dispunere a acestora. Pentru a nu perturba activitatea contribuabilului, măsurile trebuie să vizeze mai întâi sechestrul asupra bunurilor care nu sunt folosite în mod direct sau nemijlocit în activitatea principală a acestuia, mai apoi activele, stocurile și materiile prime folosite în activitatea operațională și doar, în ultimul rând, ar trebui să vizeze poprirea conturilor, poprirea sumelor din conturi trebuie să fie complementară sechestrului asigurător de bunuri.
La dosar au fost atașate copia certificată a înscrisurilor din dosarul execuțional emis de A.J.F. A., Serviciul Colectare executare silită.
Pe baza susținerilor părților și a înscrisurilor existente la dosar, instanța reține, în fapt, următoarele:
În urma controlului efectuat de către reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice A. la Domeniul Castelan SRL, societate la care contestatorul este asociat și administrator, s-a constatat că la data de 12.02.2015 obligațiile fiscale ale acesteia erau de 2.211.911 lei.
În cuprinsul decizei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015 se menționează că ea este emisă pe baza Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art.27 alin.2 lit. b, c, și d din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, determinată la rândul ei de starea de insolvabilitate a societății, potrivit Procesului verbal de insolvabilitate nr._/03.12.2014.
Obligațiile de plată, respectiv suma cu care se pretinde că a fost prejudiciat bugetul de stat sunt în mod explicit redate în cuprinsul deciziei, ca și modul de calcul al ei. De asemenea, a fost indicată și măsura asigurătorie care se dispune, respectiv sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile, autovehiculelor, a părților sociale și înființarea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare.
În condițiile de mai sus, instanța apreciază că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este motivată în sensul art.129 alin.5 din OG 92/2003, cu modificările ulterioare, din cuprinsul său desprinzându-se argumentele pentru care inspectorii au apreciat că se impune luarea unor măsuri asigurătorii. Acestea nu se confundă strict cu suma considerabilă pe care societatea ar fi sustras-o de la plata către bugetul de stat, ci cu provocarea stării de insolvabilitate a societății. Ele sunt suficiente pentru a crea organelor fiscale o suspiciune rezonabilă pe care, în mod plauzibil, au extins-o și asupra bunei credințe a contestatorului, față de eventualele acte de executare silită ce s-ar putea întreprinde pentru recuperarea prejudiciului estimat. Astfel, în mod corect s-a apreciat că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire ori să își ascundă sau să își risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând considerabil urmărirea.
Pentru descrierea modului în care s-a acționat pentru provocarea stării de insolvabilitate, instanța apreciază ca suficientă indicarea Procesului verbal de insolvabilitate nr._/03.12.2014 și a Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare14975/23.02.2015, fără a fi necesară reluarea în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii a întregii argumentații din cuprinsul celor două acte.
Nu se poate reține că în cauză au fost încălcate prevederile Ordinului Președintelui ANAF nr.2605/2010, prin care se stipulează faptul că măsurile asigurătorii se vor impune de regulă în limita a 150% din prejudiciul stabilit/estimat, câtă vreme creanța depășește bunurile care fac obiectul măsurii asigurătorii, iar sechestrul asupra bunurilor respective a fost instituit în lipsa identificării unor alte bunuri care nu sunt direct folosite de debitor, dovada deținerii unor astfel de bunuri nefiind făcută de contestator.
Referitor la faptul că s-a instituit sechestrul asigurător și asupra părților sociale deținute de contestator la o altă societate, contrar dispozițiilor art.66 din Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, se va constata că luarea unei astfel de măsuri nu este contrară legii, întrucât din coroborarea art.757 Cod procedură civilă cu dispozițiile art.83 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă, instituirea sechestrului asigurător asupra părților sociale este posibilă.
Pentru invalidarea deciziei nu poate fi primit ca argument nici faptul că a formulat o contestație administrativă împotriva deciziei de atragere a răspunderii solidare a contestatorului. Aceasta pentru că, în conformitate cu art.129 alin.3 din OG 92/2003, cu modificările ulterioare,,Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare’’, situație în care pentru luarea măsurilor asigurătorii nu este necesar emiterea în prealabil a unui act administrativ în sensul art.41 din OG 92/2003, cu modificările ulterioare.
Deși au fost contestate și procesele-verbale de sechestru asigurător pentru bunuri imobile din 02.03.2015, contestatorul nu a indicat niciun motiv de nelegalitate a acestor acte, anularea lor fiind solicitată ca acte subsecvente ale deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.03.2015.
Pentru considerentele expuse și văzând că nu au fost formulate alte critici cu privire la actele de executare, în temeiul art.174 Cod procedură fiscală, contestația la executare formulată de contestatorul L. M. va fi respinsă.
Referitor la cererea de suspendare, se va constata că în conformitate cu dispozițiile art.718 alin.1 și 2 Cod procedură civilă ,, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației.’’
În cauză contestatorului i s-a pus în vedere să achite această cauțiune, însă nu și-a îndeplinit această obligație, motiv pentru care cererea de suspendare a executării va fi respinsă ca inadmisibilă.
Văzând că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorul L. M., domiciliat în A., ., județ A., având CNP._, cu domiciliul procesual ales în A., ..37, ., B., O. – Societate Profesională de Avocați cu Răspundere Limitată.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul L. M. în contradictoriu cu intimata ANAF – DGRFP Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., Serviciul Colectare și Executare Silită, cu sediul în .-79, județ A., având Cod fiscal nr._.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 06.05.2015.
Președinte, Grefier,
C. H. A. P.
Red. CH/. .
Se comunică: - contestatorului L. M., la domiciliul procesual ales în A., ..37, ., B., O. – Societate Profesională de Avocați cu Răspundere Limitată,
- intimatei ANAF – DGRFP Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., Serviciul Colectare și Executare Silită, cu sediul în .-79, județ A..
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2614/2015. Judecătoria ARAD | Fond funciar. Sentința nr. 2682/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
