Modificări acte constitutive persoane juridice. Încheierea nr. 2426/2015. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 2426/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 5156/55/2015

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 2426/2015

Ședința camerei de consiliu din 24 aprilie 2015

Președinte: D. L. C.

Grefier: S. B.-F.

S-a luat în examinare cererea formulată de către petentul S. I. Solidaritatea având ca obiect modificările intervenite în cadrul componenței organului de conducere.

La apelul nominal se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru, conform art.12 lit.c din O.U.G.nr.80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, conform prevederilor art.131 Cod procedură civilă, verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art.20 din Legea nr. 62 din 10 mai 2011, republicată, Legea dialogului social, constată că este competentă să soluționeze prezenta cerere.

Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de soluționat, instanța reține cererea spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că, prin cererea înregistrată la Judecătoria A. în data de 14.04.2015 sub nr. _, petentul S. I. Solidaritatea a solicitat menționarea modificărilor intervenite în cadrul componenței organului de conducere, respectiv a Comitetului de Conducere al Sindicatului. Modificarea componenței comitetului de conducere s-a făcut în conformitate cu prevederile statutului Sindicatului I. Solidaritatea, în cadrul conferinței extraordinare din data de 20 martie 2015.

La cerere au fost anexate: procesul-verbal al conferinței extraordinare pentru alegerea Comitetului de conducere, tabelul nominal cu membrii Comitetului de conducere, sentința civilă nr. 6094/09.11.1998, sentința civilă nr. 4844/2005, sentința civilă 4912/17.05.2010.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, în fapt, următoarele:

În cadrul Conferinței Extraordinare a Sindicatului Solidaritatea A. din data de 20.03.2015 s-a validat cu unanimitate de voturi Comitetul de conducere în următoarea componență: președinte- F. S. C., vicepreședinte-F. L. F., vicepreședinte- L. I. Ș., vicepreședinte-C. B., vicepreședinte- H. V. I. și secretar- T. C. G..

În conformitate cu dispozițiile art.20 din Legea nr. 62 din 10 mai 2011, republicată, Legea dialogului social,

(1) Organizațiile sindicale sunt obligate să aducă la cunoștința judecătoriei sau a Tribunalului Municipiului București, după caz, unde s-au înregistrat, în termen de 30 de zile, orice modificare ulterioară a statutului, precum și orice schimbare în componența organului de conducere.

(2) Instanța prevăzută la alin. (1) este obligată să menționeze în registrul special al sindicatelor, prevăzut la art. 17 alin. (1), modificările din statut, precum și schimbările din componența organului de conducere al organizației sindicale.

(3) Cererea privind modificarea statutelor și/sau a componenței organelor de conducere ale organizațiilor sindicale va fi însoțită de următoarele documente, în două exemplare, semnate pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special desemnat de organul de conducere:

a) procesul-verbal al ședinței statutare a organului abilitat să hotărască modificarea statutului și/sau a componenței organelor de conducere;

b) copie a hotărârii judecătorești de dobândire a personalității juridice și copie a ultimei hotărâri judecătorești de modificare a statutului sau a componenței organelor de conducere, după caz;

c) statutul, în forma modificată;

d) lista cu membrii organului de conducere, care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul și profesiunea/funcția.

Petenta a depus la dosar documentele prevăzute de art. 20 (3) din Lg. nr.62/2011, astfel că, instanța va lua act de modificarea componenței organelor de conducere și pe cale de consecință va admite cererea privind înregistrarea modificărilor din componența organului de conducere al organizației sindicale, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de petentul S. I. ,,Solidaritatea”, cu sediul în A., ..8 bis, jud. A..

Dispune înregistrarea în registrul sindicatelor ținut de grefa Judecătoriei A., la poziția aferentă petentului, ulterior rămânerii definitive a prezentei, a modificărilor privind componența comitetului de conducere al petentei, conform Conferinței Extraordinare din data de 20.03.2015.

Numai cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare .

În caz de exercitare a căii de atac, cererea se va depune la Judecătoria A.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.04.2015.

Președinte, Grefier,

D. C. L. S. B. F.

Tehnored. DCL/SBF/27.04.2015/ Ex.6/2 . comunică cu:

- Petenta S. I. Solidaritatea cu sediul în A., .. 8 bis, ._, J. A.

- P. de pe lângă Judecătoria A.

După rămânerea definitivă se comunică cu:

- Ministerul Justiției

- Administrația Finanțelor Publice A.

Red. BS – 27.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificări acte constitutive persoane juridice. Încheierea nr. 2426/2015. Judecătoria ARAD