Ordin de protecţie. Sentința nr. 409/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 409/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 19756/55/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. 19._
SENTINȚA CIVILĂ NR.409
Ședința Camerei de Consiliu din 22.01.2015
Președinte: P. N.
Grefier: A. M.
S-a luat în examinare, cererea formulată de petenții O. R. A., în nume propriu și în reprezentarea minorei O. R. C., O. F. și O. I. în contradictoriu cu intimatul F. C. având ca obiect emiterea ordinului de protecție.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta petenților, avocat G. M. din Baroul A., intimatul și reprezentanta intimatului, avocat din oficiu S. L. din Baroul A., precum și martorii C. Mihala și B. G. M..
Ministerul Public este reprezentant prin procuror H. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 272 din Legea nr. 25/2012.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depus la dosar o adresă din partea Inspectoratului de Poliție al Județului A., Secția I Poliție. Instanța procedează, sub prestare de jurământ, la audierea martorilor prezenți.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecata și acordă cuvântul pe fond.
Avocatul petenților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, arătând că prin probele administrate în cauză s-au dovedit motivele acțiunii.
Avocata intimatului solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul pentru avocat din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acțiunii așa cum a fost formulată, arătând că din probele administrate nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 217/2003.
Intimatul solicită admiterea ordinului de protecție, așa cu s-a solicitat de petenți.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. în data de 24.11.2014 petenții O. R. A., în nume propriu și în reprezentarea minorei O. R. C., O. F. și O. I. în contradictoriu cu intimatul F. C. emiterea ordinului de protecție, prin care acesta să fie obligat la păstrarea unei distanțe minime de 100 m față de locuința lor și 10 m față de ei, în orice loc public sau privat s-ar afla, pe o perioadă de 6 luni.
De asemenea, prin formularul aferent Legii 217/2003, petenții au solicitat interzicerea intimatului de la orice contact, inclusiv telefonic, pri corespondență sau în orice alt mod, cu ei.
În motivarea cererii sale, petenta O. R. A. a arătat că locuiește în imobilul situat în A., .. 20, județul A., împreună cu fiica ei și a intimatului, minora O. R. C., având CNP._ și cu părinții ei, petenții O. F. și O. I., care sunt și titularii dreptului de proprietate asupra imobilului în care locuiesc. S-a mai arătat că în imobilul de mai sus a locuit și pârâtul o perioadă de aproximativ 6 ani, în care ea și intimatul au avut o relație de concubinaj, din care a rezultat minora O. R. C..
S-a arătat că sub durata concubinajului, în mod repetat, pârtul a comis acte de violență asupra ei (petenta O. R. A.), a amenințat-o cu moartea, a comis alte fapte penale pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii în regim de detenție. Totodată, s-a arătat că în seara zilei de 31.10.2014, în jurul orei 20.00, intimatul a amenințat-o că o omoară și pe ea și pe fiica lor de 10 luni, că îi taie nasul, gâtul, obrazul, că o mutilează și că o distruge pe viață. S-a mai învederat că intimatul a scos un cuțit s-a tăiat la mâini, la față, a refuzat să părăsească locuința, a amenințat și a fost agresiv, până când a sosit un echipaj de poliție chemat de părinții ei.
De asemenea s-a mai arătat că în seara zilei de 09.11.2014, în jurul orei 20,00, intimatul a strâns-o de gât, a ținut-o de gură să nu poată respira, și-a dat cu capul de pereți, i-a amenințat că le dă focla toți din casă, la casă, la mașină și că aduce vagabonzi peste ei și îi va teroriza.
S-a mai motivat că după evenimenimentele din seara de 09.11.2014, relația de concubinaj cu pârâtul a încetat, nu au încetat însă amenințările la adresa tuturor petenților, prin comportamentul lui agresiv, intimatul provocându-le o stare de temere permanentă, că acesta poate reveni oricând în imobil, că poate pătrunde în locuință fără consimțământul petentei O. R. A. și a părinților ei, că poate comite acte de violență asupra lor oricând, ceea ce le crează o stare de nesiguranță și de pericol, oriunde s-ar afla.
Petenta O. R. A. a mai arătat că a promovat o acțiune de stabilire a locuinței minorului și exercitarea autorității părintești la Judecătoria A., fiind înregistrată sub numărul 19._, precum și o plângere penală prin care a solicitat cercetara și trimiterea intimatului pentru comiterea infracțiunii de amenințare.
În drept, petenții și-au întemeiat cererea formulată pe dispozițiile Legii nr. 217/2003 modificată.
Intimatul, personal, s-a prezentat în fața instanței și a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Apărătorul acestuia, din oficiu, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea cererii întrucât nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 217/2003.
În deliberare, din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: copie de pe acțiunea ce face obiectul dosarului 19._ aflat pe rolul Judecătoriei A., copie de pe plângerea penală depusă la data de 17.11.2014, ce face a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria A. sub nr. 1242/17.11.2014, copie de pe cazierul judiciar al intimatului, adresa_/11.12.2014 din partea Inspectoratului de Poliție al Județului A., Secția I Poliție și din declarațiile martorilor: C. Mihala și B. G. M. instanța a reținut următoarele:
Între petenta O. R. A. și intimat a existat o relație de concubinaj de circa 6 ani, relație din care a rezultat minora O. R. C..
Intimatul a locuit pe perioada relației de concubinaj, împreună cu petenta O. R. A. și minora rezultată din relația lor, în locuința părinților acesteia, petenții O. F. și O. I., care sunt și proprietarii imobilului situat în A., .. 20, județul A..
Pe perioada relației de concubinaj, intimatul, pe fondul neînțelegerilor, a comis, în mod repetat, amenințări la adresa petenților, care au culminat cu două incidente, în urma cărora petenta O. R. A. a încetat relația de concubinaj cu intimatul.
Astfel, în data de 31.10.2014 și 09.11.2014, în urma neînțelegerilor dintre petenta O. R. A. și intimat, acesta a făcut scandal, proferând injurii și amenințări la adresa acesteia și a părinților ei. În urma scandalului, petenta O. R. A. a formulat plângere penală împotriva intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, iar la data de 09.11.2014, intimatul a fost sancționat contravențional conform art. Legii nr. 61/1991 pentru provocare de scandal.
În prezent, între părți există pe rolul Judecătoriei A., dosarul civil nr. 19._, prin care petenta O. R. A. a solicitat exercitarea autorității părintești asupra minorei doar de către ea în mod exclusiv și stabilirea locuinței minorei la ea.
Din copia cazierului judiciar aparținând intimatului s-a reținut că intimatul a avut numeroase condamnări pentru infracțiunea de furt.
Din mijloacele de probă administrate în cauză instanța reține că intimatul i-a agresat verbal în mai multe rânduri pe petenți și i-a amenințat. Petenții din această cauză au o temere față de intimat pe care îl consideră un om violent. De asemenea, acesta proferează diverse amenințări la adresa lor, situație în care intimatul le provoacă petenților o stare de agitație și stres emoțional.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 25/2012, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, în vreme ce dispozițiile art. 22 prevede că violența în familie, manifestată sub forma violenței verbale, constă în adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare.
În conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 25/2012 și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 217/2003, pentru ca violența în familie, așa cum a fost definită de textul de lege citat, să conducă la emiterea unui ordin de protecție, este necesar ca prin actele de violență ale intimatului să se fi creat o stare de pericol pentru a cărei înlăturare să fie necesară emiterea ordinului de protecție.
Din materialul probator depus la dosar instanța constată că actele de violență verbală, amenințările și pericolele la care intimatul i-a expus pe petenți în timpul incidentelor dintre aceștia, au fost de natură a crea o stare de pericol pentru aceștia.
Instanța a constatat existența unor indicii din care rezultă că există o situație de risc pentru petenți.
Astfel fiind, instanța, în baza art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, văzând și poziția personală a intimatului care a fost de acord cu admiterea cererii, instanța va admite cererea formulată de petenți în contradictoriu cu intimatul F. C. și va emite următorul ordin de protecție prin care va dispune:
- păstrarea de către intimatul F. C. a unei distanțe minime de 100 m față de locuința petenților situată în A., .. 20, județul A., pe o perioadă de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin de protecție;
- păstrarea de către intimatul F. C. a unei distanțe minime de 10 m față de țoții petenții, în orice loc public sau privat se află, pe o perioadă de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin de protecție;
- interzice orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în alt mod, între intimat și petenții O. R. A., în nume propriu și în reprezentarea minorei, O. R. C., O. F. și O. I., pe o perioadă de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin de protecție.
Instanța va atrage atenția intimatului asupra dispozițiilor art. 278 din Legea nr. 25/2012 prin care se arată că:
„(1) Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 26 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
(2) În caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.”
Cu privire la cheltuielile de judecată, față de împrejurarea că intimatul a avut avocat din oficiu, instanța va dispune virarea din fondul Ministerului Justiției, în fondul Baroului A. suma de 100 lei pentru avocat din oficiu, S. L. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenții O. R. A. CNP:_, în nume propriu și în reprezentarea minorei, O. R. C., CNP:_, O. F., CNP. – și O. I. -, toți cu domiciliul în A., .. 20, județul A., cu domiciliul procesual ales în A., ., nr. 3, . (la sediul C.. Av. G. M.) în contradictoriu cu intimatul F. C., CNP:_ domiciliat în municipiul A., ., . și în consecință:
Emite următorul:
ORDIN DE PROTECȚIE
prin care dispune:
- păstrarea de către intimatul F. C. a unei distanțe minime de 100 m față de locuința petenților situată în A., .. 20, județul A., pe o perioadă de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin de protecție;
- păstrarea de către intimatul F. C. a unei distanțe minime de 10 m față de țoții petenții, în orice loc public sau privat se află, pe o perioadă de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin de protecție;
- interzice orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în alt mod, între intimat și petenții O. R. A., în nume propriu și în reprezentarea minorei, O. R. C., O. F. și O. I., pe o perioadă de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin de protecție.
Atrage atenția intimatului asupra dispozițiilor art. 278 din Legea nr. 25/2012.
Fără cheltuieli de judecată.
Prezentul ordin de protecție este executoriu, se pune în executare de îndată și se comunică de îndată structurilor Poliției Române de la locuința reclamantei și pârâtului agresor în vederea supravegherii punerii în executare.
Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. N. A. M.
Red: P.N/ Tehnoredactare: M.A.
26.01.2015
8 ex./6 . comunică cu:
- petenții: O. R. A., în nume propriu și în reprezentarea minorei, O. R. C., O. F. și O. I., toți cu domiciliul în A., .. 20, județul A., cu domiciliul procesual ales în A., ., nr. 3, . (la sediul C.. Av. G. M.)
- intimatul F. C., domiciliat în municipiul A., ., .
- P. de pe lângă Judecătoria A.
În baza art. 277 din Legea nr. 25/2013 prezentul ordin de protecție se comunică de îndată structurilor Poliției Române (Poliția A.) în a căror rază teritorială se află locuința victimei (petenții) și a agresorului (intimatul).
← Stare civila. Sentința nr. 3369/2015. Judecătoria ARAD | Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 745/2015.... → |
---|