Partaj judiciar. Sentința nr. 2586/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 2586/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 6321/55/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA A.Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2586
Ședința publică din 12 mai 2015
Președinte: F. V. B.
Grefier: C. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă precizată disjunsă formulată de reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâții G. E., T. M.-decedată, P. S., P. A.-V., V. C.-M., M. P., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sântana și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., având ca obiect ieșire din indiviziune, în vederea pronunțării.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 05.05.2015, respectiv 12.05.2015.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
INSTANȚA
Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._/55/22.11.2012, petentul P. G., în contradictoriu cu intimații G. E., T. M., P. S., P. A.-V., V. C.-M., M. P., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sântana și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 126.278 emis în data de 22.11.1996, a titlului de proprietate nr. 133.995 emis în data de 08.03.2002 și a titlului de proprietate nr. 134.500 emise de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., iar în subsidiar, să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra suprafeței de 10 ha pentru care s-au emis titlurile de proprietate indicate.
Pe cale de consecință, petentul a solicitat obligarea autorităților publice implicate la împlinirea tuturor actelor ce se impun, în caz contrar, sentința urmând să țină loc de titlu de proprietate și act premergător delimitării terenurilor cuvenite fiecărei persoane îndreptățite, în cotele cuvenite, conform dispozițiilor instanței.
În motivare, în cadrul dosarului nr._/55/2012, reclamantul a arătat că potrivit înscrierilor din Registrul Agricol al localității Sântana, terenul în suprafață de 11,64 ha a fost preluat de la C. I., ns. în anul 1985 și de la C. S. (ori X., cum figurează în actele de stare civilă), soția lui C. I., ns. în anul 1902.
Prin titlurile de proprietate a căror anulare parțială o solicită, s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita a 10 ha.
C. I. (I.), antecesor, a avut două căsătorii, cu Florița, respectiv cu A..
C. I., ns. la 16.12.1985 și decedat la data de 23.08.1980 a fost fiul lui C. I. (I.) și al Floriței și a fost căsătorit cu C. S., ns. P..
Moștenitorii testamentari și legali ai lui C. I. sunt P. I. (tatăl petentului) și soția lui I., S., conform testamentului autentificat sub nr. 9274/02.07.1980 și a certificatului de moștenitor nr. 139 din 30.06.1981.
Moștenitorii lui C. S. (X.), ns. P. și decedată la data de 09.05l.1987, conform certificatului de moștenitor nr. 2712/29.12.1987 sunt: P. I.; V. C.-M., în calitate de nepoată de frate, predecedat; P. A.-V., în calitate de nepot de frate, predecedat; T. M., nepoată de frate, predecedat; G. E., nepoată de frate, predecedat.
Din a doua căsătorie a lui C. I., cu A. au rezultat copiii Kuiedan I. și M. (gemene) ns. la data de 14.05.1911.
Din căsătoria lui C. I. cu M. G. s-a născut la data de 13.03.1933 M. P., intimatul de ordin 6.
Conform dreptului comun, art. 663 raportat la art. 664 și 666 Cod civil, au vocație succesorală după defuncții C. I. și S., în condițiile în care ei înșiși nu au descendenți, colateralii, însă diferențiat, după cum provin din ramura lui C. I. căsătorit cu Florița și din cea a lui C. I. căsătorit cu A., adică până la autorul comun.
Potrivit prevederilor art. 13 alin. (2) din legea fondului funciar, moștenitorii care nu își pot dovedi calitatea, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși în termenul de acceptare, prin cererea pe care o adresează comisiei de fond funciar.
Pârâții de ordin 1-5 nu au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, așa încât includerea lor în titlurile de proprietate este ilegală și lovită de nulitate absolută.
La C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sântana au depus cereri pentru suprafața de 11,64 ha antecesorul petentului, P. I. și intimatul M. P..
Din înscrisul denumit „adeverință” cu nr. 1179 emis pe numele lui P. I., pentru suprafața de 11,64 ha rezultă că cererea acestuia a fost anulată și că figurează la poziția 1816, care conform înscrisului denumit „declarație”, fiind vorba de o declarație a intimatului M. P., prin care acesta nu indică vreo suprafață de teren.
P. I. a depus cererea în data de 12.03.1991, înaintea cererii formulată de M. P. la data de 03.04.1991, împrejurare care l-a pus în imposibilitatea de a cunoaște și eventual de a contesta decizia comisiei locale de a-i anula cererea și de a o conexa la cea formulată de M. P..
Titlurile de proprietate contestate în prezentul dosar au fost emise la data de 22.11.1996 și respectiv 08.03.2002, deci ulterior decesului titularului cererii de reconstituire, intervenit la data de 14.09.1995. Așadar, nici aceste acte nu au putut fi contestate de titularul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, P. I..
Excepția de la principiul indivizibilității transmiterii succesiunii constituită de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 18/1991, de strictă aplicare, se recunoaște doar persoanelor care au fost repuse în termenul de acceptare a succesiunii prin formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în condițiile legii reparatorii speciale. Or, pârâții de ordin 1-5 nu au formulat astfel de cereri, nefiind, ca atare, repuși în termenul de acceptare a succesiunii.
Cu privire la sistarea stării de indiviziune, petentul a arătat că, potrivit dispozițiilor Codului civil, în ambele sale reglementări, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune (art. 728, respectiv art. 1143 în Noul Cod Civil).
În considerarea acestor norme imperative, petentul a solicitat instanței să dispună sistarea stării de indiviziune corespunzător dreptului de proprietate al fiecărui succesor și al cotelor ce i se cuvin.
Calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a numitului M. P. a fost tranșată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., care a respins, prin sentința nr. 4532/2007, acțiunea petentului prin care solicitase constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate cu privire la M. P.. Informația potrivit căreia ceilalți potențiali moștenitori nu au formulat cereri de reconstituire nu a fost cunoscută, ca atare această chestiune nu a făcut obiectul litigiului respectiv. C. I. de la care s-a preluat cota de teren ce i se cuvenea, alături de cota soției sale S., din suprafața totală de 11,64 ha, nu este fiul lui A., ci al Floriței. Așadar, colateralii din această linie de rudenie pot fi îndreptățiți doar asupra părții corespunzătoare din cota antecesorului C. I., nu și din cea a lui C. S..
Pentru motivele arătate, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii, să se constate nulitatea titlurilor de proprietate cu privire la succesorii care nu au formulat, în condițiile Legii nr. 18/1991 cereri de reconstituire și să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra terenului identificat potrivit titlurilor de proprietate respective. Pe cale de consecință, reclamantul a solicitat să fie obligați pârâții de ordin 7 și 8 să procedeze conform atribuțiilor ce le revin cu privire la emiterea titlurilor de proprietate corecte și la punerea în posesie asupra terenului.
În drept, reclamantul a invocat art. 213 din Legea nr. 18/1991, art. 663, 664 și 666 din vechiul Cod civil, art. 1143 (fost 723) Cod civil, art. 13 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sântana a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, întrucât interesele reclamantului nu sunt de natură a aduce vreo atingere intereselor intimatei.
De asemenea, a solicitat a se face aplicarea prevederilor art. 275 Cod procedură civilă și în consecință, să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe art. 115-118, art. 242 alin. 2, art. 275 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâții G. E., T. M., P. S., P. A.-V., Vărăștean C.-M. și M. P. au invocat excepția puterii lucrului judecat, apreciind că se află în situația prevăzută de art. 1201 Cod civil, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
În susținerea excepției, pârâții au arătat că părțile s-au mai judecat în dosarul nr._ al Judecătoriei A., existând astfel triplă identitate de părți, obiect și cauză, solicitând admiterea excepției.
Cu privire la fondul cauzei, pârâții au arătat că au formulat cerere în termenul prevăzut de legile fondului funciar la comisiile locale unde autorul lor a avut în proprietate terenuri. În mod legal, comisiile legale au dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în suprafață totală de 10 ha, iar pe titlurile de proprietate au fost înscriși toți moștenitorii, urmând ca ulterior stabilirea cotelor și partajul (ieșirea din indiviziune) să se facă potrivit normelor dreptului comun.
Autorul părților a fost C. I., care nu a avut copii, dar la data morții era căsătorit cu C. S.. Toți pârâții trecuți pe titlurile de proprietate au formulat cereri, pentru că pârâtul M. P. era nepot de soră al autorului C. I., iar celelalte părți, inclusiv reclamantul sunt nepoți de frați ai soției lui C. I., adică a lui C. S..
Prevederile legale și practica judiciară (inclusiv sentința civilă nr. 4532/2007 a Judecătoriei A., confirmată de decizia civilă nr. 927/R/2007 a Tribunalului A.) au stabilit clar că testamentul în baza căruia s-a dezbătut succesiunea după C. I. în anul 1981, produce efecte doar cu privire la bunurile aflate în patrimoniul defunctului la data morții acestuia în anul 1980. Terenurile agricole erau scoase în acel moment din circuitul civil, iar defunctul nu putea dispune de ele. După anul 1981 când au intrat în vigoare legile fondului funciar, care prevedeau că moștenitorii sunt repuși în termenul de acceptare a moștenirii prin cererea depusă la comisiile locale de fond funciar, moștenitorii care au făcut cerere au fost trecuți în titlurile de proprietate în condiții legale, urmând ca pe mai departe să procedeze conform reglementărilor privind devoluțiunea succesorală legală.
În motivarea deciziei Tribunalului A. nr. 927/R/2007 s-a arătat că reprezentarea succesorală nu funcționează în cazul moștenirii testamentare, astfel că reclamantul nu are o poziție privilegiată față de ceilalți moștenitori.
Dacă pentru unele bunuri moștenirea dezbătută în anul 1981 s-a făcut în baza testamentului, pentru terenurile agricole urmează a se aplica regulile moștenirii legale.
Cu privire la capătul de cerere subsidiar privitor la ieșirea din indiviziune, pârâții au solicitat respingerea acestei cereri, întrucât nu sunt stabilite cotele părți care revin fiecărui moștenitor. Ieșirea din indiviziune ar însemna stabilirea în concret și delimitarea efectivă, conform cotelor de proprietate, precum și transmiterea în folosință exclusivă a terenurilor din titlurile de proprietate. Întrucât nu s-a făcut stabilirea cotelor pentru fiecare moștenitor, nu se poate face nici ieșirea din indiviziune.
Pârâții au mai arătat că între părți a mai avut loc un proces, în care intimații din prezenta cauză au avut calitatea de reclamanți și în care au solicitat anularea unui certificat de moștenitor suplimentar, acțiune care a fost admisă prin sentința civilă nr. 591/2009 a Judecătoriei S. și confirmată de Tribunalul A. prin respingerea recursului numitului P. G., prin decizia civilă nr. 172/2010. În aceste hotărâri s-a precizat clar că toate părțile sunt moștenitoare ale autorului C. I., că sunt corect și legal trecuți în titlurile de proprietate și nu se cunoaște cota parte a fiecăruia. În această situație este evident că nici ieșirea din indiviziune nu se poate face.
Pârâții nu au contestat calitatea de moștenitor legal a reclamantului și respectă dreptul lui pentru suprafața de 2 ha, așa cum s-au împărțit părțile în mod egal, acesta dispunând în mod exclusiv de beneficiile aduse de această suprafață de teren, tot el hotărând în ce asociație să intre cu cele 2 ha,
În drept, pârâții au invocat art. 1201 vechiul Cod civil, art. 166Cod procedură civilă, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000.
Prin precizările depuse pentru termenul de judecată din data de 12.02.2013, petentul a arătat că la C. locală de aplicare a legii fondului funciar au fost depuse cereri de reconstituire a dreptului de proprietate de către petent și intimatul M. P.. Pe cererea formulată de intimatul M. P. s-a menționat numele și prenumele moștenitorilor și a domiciliilor lor, nefiind însă îndeplinite celelalte cerințe expres prevăzute de lege și Regulamentul de aplicare aprobat prin HG 131/1991, care prevăd posibilitatea formulării unei cereri în comun, în cazul în care sunt mai mulți moștenitori.
Prin încheierea din data de 23.04.2013 instanța a disjuns capătul de cerere având ca obiect ieșire din indiviziune, formându-se prezentul dosar cu nr._ .
Prin sentința civilă nr. 4073 din 04.06.2013 pronunțată în dosar nr._/55/2012, instanța a respins plângerea formulată de petent, cu privire la cererea privind anulare titlu de proprietate.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri în copie, respectiv: titlurile de proprietate nr. 126.278/22.11.1996, nr. 133.995/08.03.2002, nr. 134.500/08.03.2002, extrase din registrul agricol, acte de stare civilă, testament autentificat sub nr. 9274/02.07.1980 de fostul notariat de Sta Județean A., certificat de moștenitor nr. 2712/29.12.1987, adresa nr._/23.04.2007, arborele genealogic, sentința civilă nr. 4532/29.05.2007 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, decizia civilă nr. 927/R/13.09.2007 a Tribunalului A., decizia civilă nr. 172/19.02.2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, sentința civilă nr. 591/24.06.2009 a Judecătoriei S., contract de vânzare-cumpărare, coala CF 3612 Comlăuș, adeverința nr. 3319/19.04.2013 emisă de Primăria Sântana, Anexa 19, adresa nr. 796/22.04.1992 emisă de Primăria Sântana, extras din registrul de intrare-ieșire din anul 1991, Anexa 3 care reprezintă lucrarea finală de fond funciar care a fost aprobată de C. județeană, documentația care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. 126.278/22.11.1996, nr. 133.995/08.03.2002, nr. 134.500/08.03.2002.
La data de 23.04.2013, reclamantul a depus precizare de acțiune, prin care a arătat că, deoarece imobilul supus partajului este un teren în suprafață de 10 ha, ieșirea din indiviziune se poate realiza prin dezmembrarea acestuia în parcele corespunzătoare cotelor de proprietate ale fiecărui coerede, ori prin dezlipirea din întreg a cotei de proprietate cuvenite reclamantului.
Reclamantul a arătat că succesibilii legali ai lui de cujus C. I. (decedat în 1980) sunt soția supraviețuitoare C. S. și, prin reprezentare, colateralii privilegiați Kuiedan I. și Kuiedan M. (surori după tată).
În prezent, moștenirea ar urma să se împartă în cota de ½ succesorilor, prin reprezentare, ai lui C. S. și în cotă de ½ succesorului, prin reprezentare, M. P..
Succesibilii lui de cujus C. S. (decedată în 1987) sunt, prin reprezentare, descendenții colateralilor privilegiați P. G., V. C.-M., P. A.-V. și G. E..
Succesibilii lui de cujus C. I. nu au vocație succesorală față de de cujus C. S., fiind proveniți dintr-o altă căsătorie a autorului C. I., implicit nu are această vocație nici reprezentantul lor în succesiune, M. P..
Reclamantul a mai arătat că potrivit legii fondului funciar și a regulamentului de aplicare, cotele de proprietate sunt de câte ½ pentru fiecare dintre cei doi acceptanți, respectiv P. I., prin reprezentantul succesoral P. G. și M. P..
Cauza a fost suspendată în perioada 21.05._14, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 vechiul Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului_/55/2012.
Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 04.06.2014, pârâta G. E. a arătat că numita T. M. este fosta sa soră, a decedat la 12.08.1992 și este singura moștenitoare a acesteia, conform certificatului de moștenitor nr. 3720/21.12.1992 eliberat de BNP M..
Prin încheierea din data de 28.10.2014, instanța a stabilit cotele de proprietate ce se cuvin părților pentru terenul înscris în cele trei titluri de proprietate, respectiv Titlul de proprietate nr._/22.11.1996, Titlul de proprietate nr._/08.03.2002 și Titlul de proprietate nr._/08.03.2002, potrivit considerentelor încheierii din acea dată.
Pârâtul M. P. a formulat note de ședință cu privire la modalitatea concretă de partajare a celor 10 ha de teren înscrise în TP nr._-Sântana, nr._-Zimandu Nou și nr._-Șimand.
Pârâtul a arătat că toate părțile din prezenta cauză au vocație succesorală după C. I., însă în cote diferite. Astfel, cota parte care revine pârâtului M. P. este de 4/8, iar cotele părți ale celorlalți pârâți și a reclamantului este de câte 1/8.
La suprafața de 10 ha, cota de 4/8 ar reprezenta 5 ha, iar cota de 1/8 cât ar reveni fiecăruia dintre celelalte părți ar reprezenta 1,25 ha.
Pârâtul consideră că împărțeala concretă a terenului trebuie făcută prin atribuirea de parcele exclusive până la îndestularea cotei părți la care este îndreptățit fiecare. A împărți fiecare parcelă la fiecare din cei 5 participanți la proces ar duce la o mărunțire excesivă a terenului până la limita în care nu mai poate fi lucrat.
Pârâtul a propus ca partajul să se facă prin atribuirea de parcele în mod exclusiv fiecăruia dintre părți, până la atingerea suprafeței la care este îndreptățit, arătând faptul că această variantă este justificată și economic, dar și având în vedere că și până în prezent părțile, prin bună înțelegere au avut o formă de împărțeală, precizând faptul că toate terenurile din toate cele trei titluri de proprietate au același grad de fertilitate.
Astfel, pârâtul a propus ca să primească exclusiv din TP 126.278 Sântana, . suprafață de 4.000 mp și din TP_ Șimand . suprafață de 15.200 mp, parcele care se află și în prezent în folosința exclusivă a pârâtului. Pe lângă acestea, pârâtul a mai arătat că i s-ar mai cuveni și oricare 2 parcele din TP_ Zimandu Nou în suprafață de câte 15.200 mp, rezultând astfel un total de 49.600 mp, în loc de 50.000 mp, la cât pârâtul are dreptul, respectiv cu 400 mp mai puțin, însă acesta a declarat că nu solicită niciun fel de sultă pentru această suprafață de 400 mp.
Pentru reclamant, pârâtul a propus ca acesta să primească jumătate din una din parcelele de la Zimandu Nou, adică 7.600 mp, precum și 5.000 mp din . 12.000 mp, adică un total de 12.600 mp.
Ceilalți pârâți ar primi restul de teren, adică 3/8 sau 3 x 12.600 mp.
Pârâtul a apreciat că aceasta este cea mai corectă și echilibrată modalitate de împărțire, ținând seama de cotele părți ale fiecăruia, dat și de rațiuni economice, adică de modalitatea practică de exploatare a terenurilor.
Pârâții G. E., P. S., P. A. și V. C. M., au arătat că au o singură obiecțiune față de lotizarea propusă de expertul L. V. pentru ieșirea din indiviziune, în sensul că, pentru ca partajul să fie echitabil și să țină seama ca fiecărei părți să-i revină terenuri de diferite fertilități, au solicitat ca tarlaua 85/1 . titlul de proprietate nr._/08.03.2002 în suprafață de 1,5 ha trecută în lotul acestora, să fie înlocuită cu parcela 656/33 . titlul de proprietate nr._/08.03.2002 în suprafață de 1,5 ha, însușindu-și în rest propunerea de parcelare a expertului L. V..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, în fapt, următoarele:
Prin Încheierea din data de 28.10.2014 s-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C. I. se compune din suprafața de 2,4 ha teren situat pe raza localității Sîntana înscris în Titlul de proprietate nr._/22.11.1996, din suprafața de 6,08 ha teren situat pe raza localității Zimandu Nou înscris în Titlul de proprietate nr._/08.03.2002 și din suprafața 1,52 ha teren situat pe raza localității Șimand înscris în Titlul de proprietate nr._/08.03.2002.
De asemenea, s-a mai constatat că terenul înscris în cele trei titluri de proprietate se cuvine părților în următoarele cote: reclamantului P. G. în cotă de 1/8, pârâtei G. E., în nume propriu și ca moștenitoare a pârâtei T. M., în cotă de 1/8, pârâtei P. S., în calitate de moștenitoare a lui P. A.-V., în cotă de 1/8, pârâtei V. C.-M. în cotă de 1/8 și pârâtului M. P. în cotă de 4/8.
Prin expertiza dispună în cauză la același termen de judecată instanța a solicitat expertului să propună mai multe variante de lotizare a terenului în litigiu.
Potrivit art. 6739 din Cod de procedură civilă (1865) „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.”
De asemenea art. 67310 din Cod de procedură civilă (1865) impune instanței a avea în vedere ca prin varianta de partajare aleasă să nu se ajungă la o scădere importantă valorii bunurilor ori la modificarea în mod păgubitor a destinației economice a acestora.
Reclamantul a solicitat instanței să dispună sistarea stării de coproprietate prin împărțirea efectivă a fiecărei parcele de teren din cele trei titluri de proprietate conform cotelor ce se cuvin fiecărui coproprietar. Această variantă de lotizare a fost descrisă la punctul C.3 și în anexa A1.3 din raportul de expertiză efectuat de expertul L. V., înregistrat la Biroul de Expertize al Tribunalului A. sub nr. 39/20.01.2015, expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
După cum rezultă din anexa menționată mai sus, adoptarea acestei variante de lotizare ar duce la o fărâmițare excesivă a trenurilor diminuând în mod considerabil valoarea acestora și posibilitatea de exploatare conform destinației lor economice. Această fărâmițare s-ar reflecta cu precădere asupra terenurilor înscrise în titlul de proprietate_/22.11.1996 unde s-ar ajunge, spre exemplu, să se creeze fâșii de tren cu lățimea de 1,07 m, în . cu lățimea de 2,15 m în ..
Pentru aceste rațiuni instanța consideră că varianta de lotizare propusă de reclamant este contrară dispozițiilor legale amintite mai sus. În plus, împotriva unei astfel de lotizări s-au pronunțat și ceilalți coproprietari care dețin majoritatea cotelor de proprietate.
Varianta de partajare cu care au fost de principiu de acord toți pârâții, este ultima variantă de lotizare propusă de expert prin completarea raportului de expertiză din data de 31.03.2015. Această variantă, conform concluziilor expertului, pe lângă împrejurarea că ține cont de folosința faptică, din prezent, a terenurilor, asigură și o egalitate a loturilor în ceea ce privește calitatea terenurilor și valoarea de circulație a acestora, fără a mai fi astfel necesară obligarea părților la plata unor sume de bani pentru compensarea diferenței valorice dintre loturi.
Deși pârâții G. E., în nume propriu și ca moștenitoare a pârâtei T. M., P. S. în calitate de moștenitoare a lui P. A. V. și pârâta V. C. M., au solicitat să le fie atribuită lor . 140/2 . suprafață de 1,52 ha înscrisă în titlul de proprietate_/08.03.2002, instanța o va include în lotul pârâtului M. P., conform propunerii din raportul de expertiză având în vedere că acesta din urmă folosește în prezent respectiva parcelă și faptul că în felul acesta se asigură echilibrul valoric între loturi.
Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale amintite mai sus, precum și în baza art. 728 din Codul civil (1864), conform căruia nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, instanța va admite acțiunea precizată și va sista starea de coproprietate asupra terenurilor înscrise în titlurile de proprietate nr. 126.278/22.11.1996, nr. 133.995/08.03.2002 și nr. 134.500/08.03.2002 emise de C. județeană A., conform raportului de expertiză topografică efectuată de expert L. V., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în sensul că:
- Va atribui reclamantului P. G. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1,29 ha teren amplasată în ./96 în suprafață de 0,40 ha și tarlaua 151 . în suprafață de 0,40 ha, înscrise în titlul de proprietate_/22.11.1996, precum și tarlaua 67/3 . în suprafață de 0,49 ha, înscrisă în titlul de proprietate nr._/08.03.2002;
- Va atribui pârâtei G. E., în nume propriu și ca moștenitoare a pârâtei T. M., pârâtei P. S. în calitate de moștenitoare a lui P. A. V. și pârâtei V. C. M., în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 3,75 ha amplasată în tarlaua 183 . suprafață de 1,20 ha înscrisă în titlul de proprietate nr._/22.11.1996; tarlaua 85/1 . suprafață de 1,52 ha și cotă parte din tarlaua 67/3 . în suprafață de 1,03 ha înscrise în titlul de proprietate nr._/08.03.2002;
- Va atribui în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtului M. P. suprafața totală de 4,96 ha amplasată în tarlaua 140/2 . suprafață de 1,52 ha înscrisă în titlul de proprietate_/08.03.2002; tarlaua 15 . suprafață de 0,40 ha înscrisă în titlul de proprietate_/22.11.1996; tarlaua 85/2 . suprafață de 1,52 ha și tarlaua 84/2 . în suprafață de 1,52 ha înscrise în titlul de proprietate nr._/08.03.2002.
În baza art. 274-277 din Cod de procedură civilă (1865) instanța va compensa în parte cheltuielile de judecată în privința onorariilor avocațiale și va obliga pârâții G. E., P. S. și V. C. M. să plătească reclamantului suma de 1839 lei, iar pe pârâtul M. P. suma de 2452 lei reprezentând cheltuieli de judecată, având în vedere cuantumul total al restului cheltuielilor de judecată de 4904 lei, constând în taxă de timbru, onorariu expert, ce se va raporta la cota de proprietate ce revine fiecăreia dintre părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată disjunsă formulată de reclamantul P. G., cu domiciliul procesual ales în A., Calea Timișorii, nr. 30, județul A. (la Cabinet Avocat P. D.), în contradictoriu cu pârâții G. E. cu domiciliul în A., ., ., T. M.-decedată, P. S., P. A.-V., ambii cu domiciliul în Timișoara, .. 11A, ., V. C.-M., cu domiciliul în București, .. 4, ., M. P., cu domiciliul în Sântana, .. 18, județul A., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sântana, cu sediul procesual ales în A., ., . (la .) și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., cu sediul în A., ., județul A., având ca obiect ieșire din indiviziune.
Sistează starea de coproprietate asupra terenurilor înscrise în titlurile de proprietate nr. 126.278/22.11.1996, nr. 133.995/08.03.2002 și nr. 134.500/08.03.2002 emise de C. județeană A., conform raportului de expertiză topografică efectuată de expert L. V., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în sensul că:
-Atribuie reclamantului P. G. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1,29 ha teren amplasată în . suprafață de 0,40 ha și tarlaua 151 . în suprafață de 0,40 ha, înscrise în titlul de proprietate_/22.11.1996, precum și tarlaua 67/3 . în suprafață de 0,49 ha, înscrisă în titlul de proprietate nr._/08.03.2002;
-Atribuie pârâtei G. E., în nume propriu și ca moștenitoare a pârâtei T. M., pârâtei P. S. în calitate de moștenitoare a lui P. A. V. și pârâtei V. C. M., în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 3,75 ha amplasată în tarlaua 183 . suprafață de 1,20 ha înscrisă în titlul de proprietate nr._/22.11.1996; tarlaua 85/1 . suprafață de 1,52 ha și cotă parte din tarlaua 67/3 . în suprafață de 1,03 ha înscrise în titlul de proprietate nr._/08.03.2002;
-Atribuie în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtului M. P. suprafața totală de 4,96 ha amplasată în tarlaua 140/2 . suprafață de 1,52 ha înscrisă în titlul de proprietate_/08.03.2002; tarlaua 15 . suprafață de 0,40 ha înscrisă în titlul de proprietate_/22.11.1996; tarlaua 85/2 . suprafață de 1,52 ha și tarlaua 84/2 . în suprafață de 1,52 ha înscrise în titlul de proprietate nr._/08.03.2002.
Compensează în parte cheltuielile de judecată și obligă pârâții G. E., P. S. și V. C. M., să plătească reclamantului suma de 1839 lei, iar pe pârâtul M. P. suma de 2452 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 12.05.2015.
Președinte, Grefier,
F. V. B. C. B.
FVB/CB/ 11.06.2015/ 10 ex. din care 8 ex. se .> - P. G.-A., Calea Timișorii, nr. 30, județul A. (la Cabinet Avocat P. D.)
- G. E.-A., ., .
- P. S.-Timișoara, .. 11A, .
- P. A.-V.-Timișoara, .. 11A, .
- V. C.-M.-București, ..4, ., .
- M. P.-Sântana, .. 18, județul A.
- C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sântana-A., ., . (la .)
- C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A.-A., ., județul A. –prin e-mail
← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2417/2015.... → |
---|