Pretenţii. Sentința nr. 5029/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5029/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 17655/55/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5029

Ședința publică din 05 octombrie 2015

Președinte: R. A. C.

Grefier: P. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul F. E. Ș. în contradictoriu cu pârâtul B. C. A., pentru pretenții.

La apelul nominal, la a doua strigare, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Asupra acțiunii civile, având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul F. E. Ș., în contradictoriu cu pârâtul B. C. A. constată, din verificarea actelor de la dosar, că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19.01.2015, când cauza a fost suspendată în temeiul art.411 alin. 1, pct. 2 din Cod procedură civilă.

De la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un 6 luni din vina părților.

Potrivit art. 416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă rămâne în nelucrare timp de 6 an, iar potrivit art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata din oficiu.

Văzând că în speță condițiile impuse de textele de lege susmenționate sunt îndeplinite, instanța va constata perimarea cererii.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRȘĂTE

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul F. E. Ș. domiciliat în A., .. 1-3, ., . cu domiciliul procesual ales în A., ., nr. 119, jud. A., în contradictoriu cu pârâtul B. C. A. domiciliat în A., .. 12, ., jud. A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 05.10.2015.

Președinte Grefier

R. A. C. P. S.

Red/dact/R./PS/ 08.10.2015

4 ex/2 ex se . F. E. Ș. - A., ., nr. 119, jud. A.

- pârâtul B. C. A. - A., .. 12, ., jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5029/2015. Judecătoria ARAD