Rezoluţiune contract. Sentința nr. 1062/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 1062/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 14513/55/2014
JUDECĂTORIA A.Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. _
Sentința civilă nr. 1062/2015
Ședința publică din 27 februarie 2015
Președinte: C. L. D.
Grefier: B. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții B. I. și B. E., în contradictoriu cu pârâtul B. T., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților B. D. din Baroul A., pârâtul B. T. și martorii B. E. și Hegeduș A. G., lipsă fiind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la legitimarea martorei B. E. și a martorei Hegeduș A. G., acestea fiind identificate cu CI ._, respectiv ._.
Instanța audiază martora B. E., declarația acesteia fiind consemnată, citită, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța audiază martora Hegeduș A. G., declarația acesteia fiind consemnată, citită, semnată și atașată la dosarul cauzei.
În baza art. 244 Cod procedură civilă se declară cercetarea judecătorească închisă, iar în baza art. 392 declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamanților pune concluzii de admitere a acțiunii, așa cum a fost formulată, repunerea părților în situația anterioară, deoarece pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în contract, martorii confirmând cele susținute de reclamanți, solicitând și cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, pârâtul B. T. arată că nu este de acord cu admiterea acțiunii.
INSTANȚA
În deliberare asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.08.2014, sub nr._, reclamanții B. I. și B. E. în contradictoriu cu pârâtul B. I. a solicitat instanței rezilierea contractului de întreținere autentificat sub nr. 1188/28.06.2010, repunerea părților în situația anterioară prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului din CF nr._ Zimandu Nou, cu nr. top._ și îndrumarea OCPI să efectueze cuvenitele mențiuni în cartea funciară. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții arată că, au încheiat cu numitul B. T. contractul de întreținere nr. 1188/28.06.2010 autentificat la BNP „S. L.” din A., prin care pârâtul s-a obligat ca în schimbul transmiterii de către reclamanți, a nudei proprietăți asupra imobilului înscris în CF nr._ Zimandu Nou (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 563) cu nr. top._ compus din casă și teren, să îngrijească și să întrețină reclamanții cu toate cele necesare traiului până la sfârșitul vieții lor, în casă și la masă comună sau separată, după voința reclamanților, în care scop urmează a le asigura hrana gata preparată, îmbrăcămintea, încălțămintea necesară, încălzitul și iluminatul, curățenia locuinței, iar in caz de boală, asistență medicală și medicamentele necesare, iar la deces să îi înmormânteze pe fiecare conform obiceiului locului, obligații a căror neexecutare din partea acestuia atrage, la cererea reclamanților, întreținuții, rezoluțiunea contractului pe cale notarială, la buna înțelegere sau pe cale judecătorească, în caz de neînțelegere.
Obligația de întreținere ce revine pârâtului a fost determinata în cuprinsul contractului încheiat între părți.
Prestarea întreținerii reprezintă, în sarcina debitorului, o obligație de a face, cu caracter strict personal, care, în caz de neexecutare, determină rezoluțiunea contractului, potrivii art. 1020 C.civ.
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract, de la semnarea contractului de întreținere, a manifestat un total dezinteres față de starea de sănătate a reclamanților, nu a asigurat cele necesare traiului, respectiv medicamente, mâncare, îmbrăcăminte, încălțăminte. Nu a ajutat la treburile gospodărești, nu a plătit facturile la utilități, nu a cumpărat lemne de foc. Toate cheltuielile cu întreținerea imobilului au fost suportate de către reclamanți, fără nicio contribuție din partea pârâtului.
Reclamații arată că pârâtul locuiește împreună cu ei și a locuit și înainte de încheierea contractului de întreținere, motivul pentru care s-a încheiat acest contract fiind faptul că reclamanții au vrut să se asigure că atunci când nu se vor mai putea întreține singuri, fiul lor, care locuiește cu ei, să le acorde întreținere și să le fie alături.
La momentul încheierii contractului de întreținere, pârâtul nu era căsătorit, însă avea o relație de prietenie cu numita Almasi E., care locuia încă de atunci împreună cu el în imobilul reclamanților, iar în cursul anului 2010 - 5 septembrie 2010, din relația acestora s-a născut minorul B. R., de care au grijă reclamanții.
În cursul anului trecut, pârâtul s-a căsătorit cu mama minorului, iar imediat după încheierea căsătoriei, în mod nejustificat, aceștia au început să aibă un comportament necorespunzător față de reclamanți, să le aducă jigniri și injurii, deși mâncau în casa reclamanților, la masa acestora, tot ei fiind și cei care se ocupau de îngrijirea copilului lor. Reclamanții arată că în ultima perioadă nu au mai mâncat mâncarea lor ci pârâtul, împreună cu soția sa și-au gătit separat, doar pentru ei, pârâtul nefiind interesat dacă reclamanții aveau sau nu ce să mănânce, dacă aveau cele necesare traiului sau nu. Ba mai mult decât atât, în ultimele săptămâni, reclamanții arată că nici nu au mai gătit la ei, ci la domiciliul socrului pârâtului, unde își petrec tot timpul, venind acasă doar pentru a face baie și a dormi.
Aceștia precizează că și în prezent, fiul minor al întreținătorului, este lăsat de părinții lui în grija reclamanților, iar când părinții sunt plecați la serviciu, reclamanții sunt obligați să îl îngrijească și să îi asigure hrana pe cheltuiala lor, fără ca întreținătorul sau soția acestuia să cumpere alimente, nici măcar pentru fiul lor, cu atât mai puțin pentru reclamanți.
Aceștia mai arată că pârâtul îi amenință cu bătaia, îi jignește și îi înjură, în special când consumă băuturi alcoolice, acest lucru întâmplându-se foarte des, aproape zilnic.
Reclamantul B. losif arată că are o stare de sănătate foarte precară, care s-a agravat în ultimii ani, la scurt timp după încheierea contractului de întreținere, fiind internat de nenumărate ori în spital, însă pârâtul nu s-a interesat de starea de sănătate, dacă are medicamente, iar dacă i s-a comunicat că are nevoie de un anumit tratament, părâtul spunea că nu îl interesează.
În cursul acestui an, după ce s-a consatatat că tratamentul nu mai este eficient pentru afecțiunile de care suferă reclamantul, respectiv astm bronșic, i s-a recomandat să achizioneze un aparat respirator care costă în jur de 6.000 lei, bani de care, reclamanții nu au dispus, astfel că i-au spus pârâtului despre acest lucru, însă el a zis că nu îl interesează, deși reclamantul se simțea tot mai rău.
Cu ajutorul medicilor a reușit să închirieze un astfel de aparat, fără ca pârâtul să îi ajute în vreun fel, ba mai mult decât atât, cu injuriile și jignirile aduse zilnic, reclamanții arată că le este accelerată deteriorarea stării de sănătate.
La imobilul în care locuiesc, pârâtul nu a făcut niciun fel de reparații sau renovări, deși se impun, casa fiind veche, în timp ce, în ultimele luni acesta s-a ocupat de renovarea casei părintești a soției sale. Acolo a mutat și o parte din mobilă precum și lemnele de foc, pe reclamanți lăsându-i fără lemne pentru iarnă, aceștia din urmă fiind obligați să se descurce singuri cu cele necesare traiului.
Reclamanții arată că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, i-au trimis pârâtului o notificare, prin care i-au solicitat să se prezinte în data de 18.08.2014 la Biroul Notarial Public „B. A. E.”, cu sediul în .. 457a, jud. A., în vederea rezoluțiunii pe cale amiabilă a contractului de întreținere autentificat sub nr._10 la BNP "S. L." din A., însă pârâtul nu s-a prezentat, astfel cum rezultă din încheierea de certificare nr. 1/18.08.2014.
Reclamanții arată că, cu ocazia primirii înștiințării de a se prezenta la oficiul poștal, în vederea ridicării notificării, pârâtul s-a enervat foarte tare, a început să îi înjure, să îi jignească, amenințându-i că va trece și la acte de violență, spunând că "lucrurile nu vor rămâne așa", că pentru acest gest al nostru "va curge sânge.”
Aceștia mai arată că, fiind un contract sinalagmatic, pentru neexecutarea obligației de întreținere, stabilită prin contract, beneficiarul întreținerii poate să ceară rezoluțiunea contractului, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 1020 din Codul civil, conform cărora condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna in contractele sinalagmatice, in cazul în care una dintre părți nu îndeplinește angajamentul său.
Având in vedere cele menționate mai sus, reclamanții consideră că întreținătorul nu s-a achitat, cu rea credință, de sarcinile prevăzute in contract, mai mult, prin comportamentul lui descurajează orice speranță a noastră de a avea parte de un trai decent, așa cum am sperat cu ocazia încheierii contractului de întreținere.
Pentru ca un contract de întreținere să fie rezoluționat este necesar ca debitorul întreținerii să nu își fi executat obligațiile ce îi revin și neexecutarea să îi fíe imputabilă, condiții ce rezultă din dispozițiile art.1020 din vechiul Cod civil.
In literatura de specialitate se prevede că rezilierea contractului de întreținere se dispune dacă din culpa debitorului, creditorul nu a primit întreținerea prevăzută in contract, care, de regulă, constă in asigurarea hranei, îmbrăcămintei, medicamentelor și satisfacerea oricăror alte nevoi. Reclamanții arată că în prezenta cauză se regăsesc toate aceste condiții pentru ca instanța să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere.
In probațiune, au fost depuse înscrisuri, s-a administrat proba cu interogatoriul părților și proba testimonioală cu martorii: B. E. și Hegeduș A. G.,
S-a efectuat o anchetă socială la domiciliul reclamanților de către compartimentul social din cadrul Primăriei Comunei Zimandu Nou.
In drept se întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1020, 1021 Cod civil. Conform art. 29 alin. 1 lit. c din OUG 80/2013, prezenta acțiune este scutită de laxa de timbru.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Părțile litigiului au încheiat contractul de întreținere autentificat prin încheierea nr.1188/28.06.2010, la Biroul Notarului Public S. L..
Prin contractul încheiat pârâtul s-a obligat ca în schimbul transmiterii de către reclamanți a nudei proprietăți asupra imobilului înscris în CF nr._ Zimandu Nou (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 563) cu nr. top._ compus din casă și teren, să îngrijească și să întrețină reclamanții cu toate cele necesare traiului până la sfârșitul vieții lor, în casă și la masă comună sau separată, după voința reclamanților, în care scop urmează a le asigura hrana gata preparată, îmbrăcămintea, încălțămintea necesară, încălzitul și iluminatul, curățenia locuinței, iar in caz de boală, asistență medicală și medicamentele necesare, iar la deces să îi înmormânteze pe fiecare conform obiceiului locului, obligații a căror neexecutare din partea acestuia atrage, la cererea reclamanților, întreținuții, rezoluțiunea contractului pe cale notarială, la buna înțelegere sau pe cale judecătorească, în caz de neînțelegere.
Din probele testimoniale administrate în cauză coroborat cu interogatoriile reclamanților și concluziile anchetei sociale rezultă că, mai ales după ce s-a căsătorit, pârâtul nu și-a mai îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract, a manifestat dezinteres față de situația și starea de sănătate a reclamanților, nu a asigurat cele necesare traiului, respectiv medicamente, mâncare, nu a participat la treburile gospodărești, mai mult, consuma băuturi alcoolice și le vorbea urât părinților, ajungând chiar să-i amenințe. La data de 20.12.2014 pârâtul s-a mutat la socrul acestuia.
La interogatoriu pârâtul a arătat că relațiile dintre părți s-au deteriorat din momentul în care a intervenit fratele său, iar de atunci familia acestuia nu a mai fost bună pentru reclamanți, fiind fugăriți.
Pârâtul a apreciat că și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, plătind pe jumătate tot ce se ținea de acesta, mai puțin medicamentele deoarece reclamanții aveau venituri mai mari. În ceea ce privește asistența medicală, pârâtul a arătat faptul că, de câte ori reclamanții au avut nevoie i-a dus la spital sau la medic, iar în situația în care reclamanta a stat la spital cu reclamantul, acesta a rămas acasă pentru a avea grijă de animale.
Interogatoriul pârâtului nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză în ceea ce privește afirmațiile referitoare la îndeplinirea obligației de întreținere și motivul deteriorării relațiilor dintre părți.
Contractul este încheiat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, astfel că, în cauză, potrivit art. 102 din Legea nr.71/2011, Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Potrivit dispozițiilor art. 1020 și art. 1021 Cod civil, Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.
Faptul că pârâtul s-a mutat din locuința părinților săi deși s-a obligat prin contract să-i îngrijească în casă și la masă comună după voința reclamanților, coroborat cu neimplicarea generală de a asigura acestora cele necesare traiului de zi cu zi așa cum s-a obligat prin contract, demonstrează din partea acestuia neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, justificând aplicarea dispozițiilor art. 1020 și 1021 din Codul civil, în sensul rezoluțiunii contractului.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea civilă exercitată de reclamanții B. I. și B. E. în contradictoriu cu pârâtul B. T., pe cale de consecință va dispune rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat de părți și autentificat prin încheierea nr.1188/28.06.2010, la Biroul Notarului Public S. L. și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului din CF NR._ Zimandu Nou( provenit din conversia pe hârtie a CF nr.563) cu nr. top_.
De asemenea, instanța va dispune Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară A. efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară nr._ Zimandu Nou, nr. top._, provenită din conversia pe hârtie a CF nr.563, după rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 453 Cod procedură civilă va obliga pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1200 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă exercitată de reclamanții B. I., având CNP_4 și B. E., având CNP_, ambii domiciliați în Zimandu Nou, ..292, jud. A., cu domiciliul ales în A.. ., .. B. D. din Baroul A., în contradictoriu cu pârâtul B. T., având CNP_, domiciliat în Zimandu Nou, ..270, având ca obiect rezoluțiune contract de întreținere autentificat prin încheierea nr.1188/28.06.2010, la Biroul Notarului Public S. L..
Dispune rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat de părți și autentificat prin încheierea nr.1188/28.06.2010, la Biroul Notarului Public S. L. și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.
Dispune Oficiului de Cadastru și publicitate imobiliară A. efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară nr._ Zimandu Nou, nr. top._, provenită din conversia pe hârtie a CF nr.563.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1200 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 27.02.2015.
Președinte, Grefier,
C. L. D. B. S.
Red./Tehn./CLD/BS/5 ex./3 ex./08.04.2014
Se comunică cu:
-Reclamant - B. I. - A., .. B. D., ., Cod postal_, J. A.
-Reclamant - B. E. - A., .. B. D., ., Cod postal_, J. A.
-Pârât - B. T. - . ?aguna, nr. 292, Cod postal_, J. A.
← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 1064/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 668/2015.... → |
---|