Contestaţie la executare. Sentința nr. 954/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 954/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 256/55/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 954
Ședința publică din data de 20 februarie 2015
Președinte: D. L. C.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea C. H., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatoarei, avocat O. P. P. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Contestația este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reținând că este competentă să soluționeze prezenta contestație la executare în raport de dispozițiile art. 650 și art. 713 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, copia certificată a dosarului de executare silită nr. 706/2014 al B. B. L. M. și întâmpinare din partea intimatului, un exemplar din aceasta fiind comunicat contestatorului, conform dovezii de comunicare din data de 13.02.2015.
Reprezentantul contestatorului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
P. contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 12.01.2015 sub nr. de dosar_, contestatoarea C. H., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Generală de Drumuri și Poduri Timișoara, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună încetarea executării silite, precum și anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 948/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc B. L. M.; în subsidiar, reducerea cheltuielilor de executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că sancțiunea cuprinsă în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, referitoare la obligarea sa de a achita tariful de despăgubire nu mai poate fi pusă în executare, deoarece art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 a fost abrogat de art. 1 pct. 2 din Legea nr. 144/2012, astfel că executarea silită este abuzivă.
Se mai arată că efectele noii legi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a acesteia. În concluzie, contestatoarea apreciază că acest titlu executoriu nu mai poate fi pus în executare, iar în subsidiar solicită, în temeiul dispozițiilor art. 669 alin. 4 și art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, reducerea sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli necesare executării la suma de 50 lei, pe care o consideră ca fiind suficientă.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile OG. 2/2001, art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus la dosar, în copie, somația, procesul verbal de contravenție, dovada de comunicare, încheierea din 19.12.2014 a B. B. L., încheierea nr. 8370/26.08.2014 dată de Judecătoria A..
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că tariful de despăgubire menționat în titlul executoriu reprezentant de procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost achitat, astfel că s-a solicitat recuperarea pe calea executării silite a contravalorii sumei de 28 euro.
În conformitate cu dispozițiile art. 37 din OUG nr. 15/2002, „procesul verbal neatacat în termenul prevăzu la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”, iar art. 2 din Legea nr. 14/2012 se referă la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, doar acestea fiind anulate.
În ceea ce privește prezentul titlul executoriu, intimata arată că împotriva acestuia nu s-a formulat plângere, astfel că nu îndeplinește condițiile anterior menționate.
Intimata a mai arătat că art. 2 din Legea nr. 144/2012 se referă la tarifele de despăgubire aplicare și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, doar acestea fiind anulate.
În drept, intimata a invocat dispozițiile legii nr. 144/201, OG nr._ și OG nr. 15/2002, art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, intimata a solicitat B. B. L. M., pornirea executării silite împotriva contestatoarei pentru recuperarea creanței în valoare de 28.00 euro, care reprezintă contravaloare tarif de despăgubire stabilit în baza art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, potrivit căruia în cazul faptei de a circula fără a deține rovinieta valabilă, contravenientul are obligația de a achita pe lângă amenda contravențională, tarif de despăgubire în funcție de tipul vehiculului.
P. Încheierea nr. 8370 din 26.08.2014, Judecătoria A. a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. 984/2014 al B. B. L. M., în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, pentru recuperarea creanței de 28.00 euro, la care se vor adăuga cheltuielile de executare.
P. încheierea din 19.12.2014 a B. B. L. M. au fost stabilite cheltuielile de executare silită în sumă totală de 468,88 lei, după cum urmează: 20 lei taxă judiciară de timbru, 12 lei + TVA reprezentând onorar executor și 350 lei + TVA reprezentând alte cheltuieli necesare desfășurării executării silite.
P. somația din data de 19.12.2014 comunicată contestatoarei, B. B. L. M. a pus în vedere acesteia să procedeze la achitarea, în termen de o zi, a sumei de 28 euro, echivalentul în lei, reprezentând contravaloare tarif de despăgubire, la care se adaugă onorariul și cheltuielile de executare silită în sumă de 468,88 lei.
Potrivit prevederilor art. 37 din OG nr. 2/2001, „Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”, iar art. II din Legea nr. 144/2012 se referă la tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, doar acestea fiind anulate.
Cum, în speță, contestatoarea nu face dovada contestării în instanță a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ce constituie titlul executoriu în executarea silită contestată pe calea contestației la executare ce face obiectul prezentei cauze, instanța constată că nu îi sunt aplicabile contestatoarei textele legale indicate cu privire la anularea la plata tarifului de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul onorariului de executor, potrivit prevederilor art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, republicată, Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, onorariile se calculează potrivit prevederilor Ordinului nr. 2561/C din 30 iulie 2012pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justiției nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, stabilite în funcție de valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Raportat la această stare de fapt și de drept, având în vedere volumul activității prestate de către executorul judecătoresc în administrarea dosarului execuțional supus contestării, complexitatea acestuia, respectiv efectuarea tuturor actelor de executare silită: constituire dosar, cerere încuviințare executare silită, întocmire încheieri, emitere somație, instanța apreciază onorariul în sumă de 12 lei + TVA stabilit de către executor ca fiind la un nivel rezonabil, urmând ca onorariul executorului să fie menținut la acest cuantum.
Celelalte cheltuieli de executare, stabilite la valoarea de 350 lei + TVA, sunt cele ce implică cheltuielile prevăzute de Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 2 din 17 februarie 2007 privind completarea Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care prevede: până la 1 leu pentru înregistrarea dosarului (pct. 1), până la 10,00 lei pentru formarea dosarului (pct. 2), până la 10,00 lei pentru emiterea somației (pct. 7), până la 20,00 lei pentru un proces-verbal de îndeplinire a procedurii (pct. 4), până la 30,00 lei pentru arhivarea dosarului (pct. 19), cheltuieli poștale, astfel că instanța, ținând cont de actele dosarului execuțional, va reduce aceste cheltuieli de la suma de 350 lei la suma de 150 lei.
Astfel, având în vedere cele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 669 alin. 2 și alin. 4 și ale art. 719 N. Cod proc. civ., instanța va admite contestația la executare formulată și va dispune anularea în parte a Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.12.2014 a B. B. L. M. din dosar execuțional nr. 984/2014, în sensul reducerii cheltuielilor de executare de la 350 lei + TVA la 150 lei + TVA, va anula actele de executare ulterioare efectuate în baza încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.12.2014 din dosarul de executare nr. 984/2014 al B. B. L. M. cu privire la cheltuielile de executare care depășesc cuantumul mai sus stabilit.
În temeiul prev. art. 453 alin. 1 Cod proc. civ., instanța va obliga intimata să plătească contestatoarei 270 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând 20 lei taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial de 250 lei redus de la suma de 500 lei potrivit chitanței nr. 320 din data de 19.02.2015 eliberată de Cabinet avocat O. P., în baza prev. art. 451 alin. 1 și alin. 2 din Codul de proc. civ., instanța apreciind rezonabil acest cuantum raportat la valoarea, complexitatea cauzei și volumul de muncă impus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea C. H., cu domiciliul în A. Ș., nr. 163, jud. A., având CNP_, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin D.R.D.P. Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T., prin Secția Drumuri Naționale D. din D., Calea Zărandului, nr. 5A, jud. Hunedoara, și pe cale de consecință:
Dispune anularea în parte a Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.12.2014 a B. B. L. M. din dosar execuțional nr. 984/2014, în sensul reducerii cheltuielilor de executare de la 350 lei + TVA la 150 lei + TVA.
Anulează actele de executare ulterioare efectuate în baza încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 19.12.2014 din dosarul de executare nr. 984/2014 al B. B. L. M. cu privire la cheltuielile de executare care depășesc cuantumul mai sus stabilit.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 270 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Executorie.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică de astăzi, 20 februarie 2015.
Președinte Grefier
D. L. C. M. T.
Red./dact DLC/MT/23.03.2015/5 ex./3 ex. se comunică cu:
Se comunică părții contestatoare C. H. - A. Ș., nr. 163, jud. A.
intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin D.R.D.P. Timișoara - Secția Drumuri Naționale D. - D., Calea Zărandului, nr. 5A, jud. Hunedoara
1 ex. se comunică cu B. B. L. M., după rămânerea definitivă

← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 668/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 722/2015. Judecătoria ARAD → |
---|