Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 1995/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1995/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 20704/55/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1995
Ședința publică din data de 20 aprilie 2015
Președinte: G. - I. B.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare, cererea formulată de reclamantul R. – B. M. – C., în contradictoriu cu pârâta R. – B. R., având ca obiect reglementare program vizitare minor.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului, av. O. O. din cadrul Baroului A. și reprezentanta pârâtei – reclamantă reconvențional, av. B. C. din cadrul Baroului A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 40 lei reprezentând taxă judiciară de timbru în conformitate cu prevederile art. 15 lit. e) și f) din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, constată că, la data de 17 aprilie 2015, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, un înscris din partea Serviciului de autoritate tutelară prin care se arată că, nu a fost posibilă efectuarea anchetei psihosociale până în prezent .
Instanța acordă cuvântul reprezentanților părților, asupra excepției necompetenței instanțelor române in soluționarea prezentei cereri, invocată de către pârâtă, în cadrul întâmpinării formulate .
Reprezentanta pârâtei, susține excepția invocată, arătând că, minorii de 3 ani au reședința în Germania, astfel încât instanțele române nu pot fi competente în soluționarea prezentei cereri.
Reprezentanta reclamantului, solicită respingerea excepției invocate, menționând că, pârâta a sugerat introducerea prezentei acțiuni în instanță, urmând să vină în țară, considerând astfel că, există aprobarea pârâtei la promovarea prezentei acțiuni, fiind chiar admisibilă proba cu martori, respectiv fratele pârâtei pentru a dovedi că a existat acordul pârâtei la promovarea prezentei cereri.
Reprezentanta pârâtei apreciază că nu suntem în prezența excepției prev. de art. 9, prin derogare de la art. 8.
Instanța respinge, ca nefiind concludentă proba cu martorul solicitat de reclamantă pentru dovedirea înțelegerii existentă între părți privind promovarea prezentei cereri:
Asupra excepției invocate,
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 15 decembrie 2014, sub numărul de dosar_ /2015, reclamantul R. – B. Maian – C. a chemat în judecată pârâta R. – B. R., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună admiterea cererii de reglementare a programului de vizitare a minorelor pe perioada vacanțelor de vară, de iarnă și de P., respectiv în fiecare an, din data de 1 august, orele 9.00, reclamantul să le ia de la domiciliul fetelor din Germania și să le aducă în țară și până în 31 august, ora 21 când reclamantul să le ducă înapoi în Germania, la domiciliul mamei, în fiecare an în vacanța de iarnă, alternativ, într-un an zilele de C. și în celălalt an zilele de Anul Nou, în anii pari, sărbătoarea de P., fetele să o petreacă cu tatăl, iar în anii impari sărbătoarea de P. să o petreacă cu mama.
A mai solicitat ca, prezenta sentință să țină loc de consimțământul pârâtei, în sensul că minorele R. – brie E. – C. – I. și R. – brie R. – F. să poată părăsi România cu destinația Europa, însoțite de tatăl lor pe perioadă nedeterminată, în orice scop, cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție .
În motivare a arătat că, prin sentința civilă nr. 6698/18.07.2012, pronunțată de judecătoria A. în dosar nr. 8076/_ s-a încuviințat înțelegerea intervenită între părți, în privința desfacerii căsătoriei, păstrarea de către soție a numelui dobândit în timpul căsătoriei, stabilirea custodiei comune a celor două minore, stabilirea locuinței minorelor la mamă, respectiv la domiciliul acesteia din A..
În luna noiembrie 2012, pârâta din prezenta cauză l-a anunțat pe reclamant că dorește să se mute cu fetele în Germania, reclamantul dându-și acordul pentru ca minorele, împreună cu mama acestora să părăsească țara, părțile înțelegându-se ca reclamantul va avea posibilitatea să viziteze minorele ori de câte ori va merge în Germania, putând de asemenea să le aducă în țară cu ocazia vacanțelor.
Reclamantul a arătat că, în luna iulie 2013 a vizitat minorele, însă de atunci pârâta nu și-a mai arătat disponibilitatea de a-i permite să ducă minorele în țară, apreciind că relațiile dintre acesta și minore se deteriorează treptat, promovând astfel prezenta cerere a cărei admitere a solicitat-o .
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 401 Cod civil, art. 453 Cod procedură civilă, art. 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005.
În cadrul probei cu acte, reclamantul a depus la dosar copia cărții sale de identitate, copia sentinței civile nr. 6698/18.07.2012, pronunțată de judecătoria A. în dosar nr._, copie certificat naștere minora R. – B. E. C. I., născută la data de 24.11.2003 și R. – B. R. – F., născută la data de 29.07.2007.
Prin rezoluția din data de 11.02.2015, instanța a dispus efectuarea anchetei psihosociale la domiciliul reclamantului, referatul nefiind însă depus la dosarul cauzei .
La data de 26.03.2015, pârâta a depus la dosar note de ședință, prin serviciul registratură, prin care a arătat că, întrucât minorele au reședința în Germania, sunt aplicabile prevederile Regulamentului CE, nr. 2201/2003 al Consiliului din data de 27.11.2003, statuând că, prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene.
A invocat în acest sens, prevederile alin. 5 și alin. 12, apreciind că, în acest caz competența revine instanțelor statului membru în care copilul își are reședința obișnuită, având în vedere faptul că, minorele își au reședința în Germania.
A mai invocat totodată și prevederile art. 17 din regulament, solicitând admiterea excepției invocate, ținându-se cont și de faptul că, minorele de 3 ani au stabilită reședința în Germania.
Pentru toate cele relevate, pârâta a solicitat respingerea acțiunii promovate.
În cadrul probei cu acte, au fost depuse la dosar copia certificatului de încadrare în grad de handicap, a minorei R. – B. R. F., copie certificat medical nr. 1093/06.07.2011, copie program școlar, adresă din partea Asociației de proprietari .>
La termenul de judecată din data de 20.04.2015, instanța a pus în discuția părților, excepția necompetenței instanțelor române în soluționarea prezentei cereri, invocată de către pârâtă, în cadrul întâmpinării formulate, rămânând în pronunțare asupra acesteia .
Analizând actele și lucrările de la dosar, prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
Din căsătoria părților au rezultat minorele R.-B. E.-C.-I., născută la data de 24 noiembrie 2003 în A. și R.-B. R.-F., născută la data de 29 iulie 2007 în A..
Prin sentința civilă nr. 6698/18.07.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ a fost încuviințată înțelegerea dintre părți consemnată în acordul de mediere redactat de Birou de mediator C. Anișoara, în sensul desfacerii căsătoriei prin divorț, exercitării în comun a autorității părintești față de cele două minore și stabilirii locuinței copiilor la mamă.
Conform susținerilor reclamantului, în luna noiembrie 2012 minorele împreună cu pârâta s-au mutat în Germania, cu acordul acestuia, existând o înțelegere între părinți cu privire la posibilitatea tatălui de a vizita copiii.
Potrivit art. 8 alin 1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, „instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată”. Alineatul 2 al aceluiași articol arată că dispozițiile alineatului precedent se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 9, 10 și 12.
Reținând că la momentul sesizării instanței cele două minore își au reședința obișnuită pe teritoriul Germaniei, dispozițiile art. 8 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 nu își găsesc aplicabilitatea.
Instanța mai reține că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 având în vedere că minorele s-au mutat în Germania, cu acordul reclamantului din luna noiembrie 2012, trecând astfel mai mult de trei luni de la acest moment.
Întrucât cele două minore s-au mutat în mod legal pe teritoriul Germaniei, reclamantul arătând că a fost de acord cu aceasta, în speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 10 din Regulament, care reglementează competența instanțelor în cazuri de răpire a copilului.
Dispozițiile art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 prevăd cazurile de prorogare de competență cu privire la cererile de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei precum și în materia răspunderii părintești.
Astfel, potrivit alineatului nr. 3 al articolului anterior menționat, „Instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente, de asemenea, în materie de răspundere părintească în alte proceduri decât cele menționate la alineatul (1) atunci când (a) copilul are o legătură strânsă cu acest stat membru, în special datorită faptului că unul dintre titularii răspunderii părintești își are reședința obișnuită aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru și (b) competența instanțelor a fost acceptată în mod expres sau în orice alt mod neechivoc de către toate părțile la procedură la data sesizării instanței, iar competența este în interesul superior al copilului.
Din analiza textului enunțat rezultă că pentru a opera prorogarea de competență în favoarea instanțelor din statul membru, în speță a instanțelor române, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv ca minorul să aibă o legătură strânsă cu acest stat membru, datorită faptului că unul dintre titularii răspunderii părintești își are reședința obișnuită aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru și competența instanțelor să fi fost acceptată în mod expres sau în orice alt mod neechivoc de către toate părțile.
În cauză, cele două condiții nu sunt îndeplinite cumulativ având în vedere că pârâta nu a acceptat competența instanțelor române în mod expres și nici într-un alt mod neechivoc.
Susținerea reclamantului că poate face dovada cu martori a împrejurării că pârâta a acceptat competența instanțelor române, nu poate fi apreciată ca o modalitate neechivocă de acceptare, având în vedere poziția exprimată de pârâtă prin notele de ședință depuse la dosar la data de 26 martie 2015 prin care invocă în mod explicit necompetența instanțelor române.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 1070 Cod procedură civilă, va admite excepția necompetenței instanțelor române invocată de pârâtă și va respinge ca nefiind de competența jurisdicției române cererea formulată de reclamantul R.-B. M. C., în contradictoriu cu pârâta R.-B. R., având ca obiect stabilire program vizitare minor și situație juridică minor.
Constată că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței instanțelor române invocată de pârâtă.
Respinge ca nefiind de competența jurisdicției române cererea formulată de reclamantul R.-B. M. C., CNP_, cu domiciliul în A., Calea A. V., ., ., județ A. și domiciliul procesual ales în A., ., ., județul A., în contradictoriu cu pârâta R.-B. R., CNP_ domiciliată în Germania, oraș Lichtenstein, .. 21, cod._, cu domiciliul procesual ales în A., .. 43, ., având ca obiect stabilire program vizitare minor și situație juridică minor.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs, care se depune la Judecătoria A., în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 aprilie 2015.
Președinte Grefier
G. - I. B. A. T.
Red./dact.
GIB/AT/06.05.2015
6 ex. / 2 .: reclamantul R.-B. M. C., cu domiciliul procesual ales în A., ., ., județul A.,
pârâta R.-B. R., cu domiciliul procesual ales în A., .. 43, .
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 2846/2015.... → |
|---|
