Actiune in regres. Sentința nr. 6117/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6117/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 6117/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6117
Ședința publică din 08 octombrie 2013
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul Țigu G. V. împotriva pârâților C. F. I. și . ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului - avocat G.-B. L. din cadrul Baroului A., lipsă fiind reclamantul, pârâtul C. F. I. și reprezentantul pârâtei .>
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu 1075 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar o precizare a cuantumului pretențiilor solicitate, procesul verbal de închidere a dosarului execuțional nr. 443/2012 al B. G. C., minuta timbrării conform precizării și taxa de timbru suplimentară de 627 de lei.
Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată. Depune dovada onorariului avocațial.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A., la data de_, reclamantul Țigu G. V. a solicitat obligarea pârâților C. F. I. și . plata sumei de 2.803 lei fiecare dintre pârâți, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că prin Decizia civilă nr. 1573/19.12.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2010, reclamantul și pârâții au fost obligați în solidar la plata către M. L. M. a sumei de 5.000 euro.
La cererea creditoarei s-a deschis dosarul execuțional nr. 443/2012 la B. C. G., având ca obiect executarea silită a reclamantului și a pârâtului C. F. I. pentru creanța de 5.000 Euro din titlul executoriu și pentru suma de 2.543,30 lei cheltuieli de executare.
Reclamantul arată că a achitat către B. C. G. suma de 848 lei și 7.297 lei în data de 04.02.2013.
De asemenea, s-a pus poprire pe pensia reclamantului, reținându-se suma de 264 lei în luna martie 2013, astfel că suma achitată de reclamant este de 8.409 lei.
Menționează că dintre cei trei debitori solidari doar el a făcut plăți în contul creanței.
În temeiul art. 1456 Cod civil, reclamantul solicită obligarea fiecăruia dintre pârâți la suma de 2.803 lei, reprezentând partea din datoria plătită ce revine fiecăruia dintre aceștia.
Prin întâmpinare, pârâtul C. F.-I. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Arată că el, reclamantul și . fost obligați în solidar la plata sumei de 5000 euro. Pentru această sumă s-a început executarea silită în dosarul execuțional nr. 443/2012 al B. C. G..
Reclamantul a achitat suma de 7297 lei din debit și 848 lei din cheltuielile de executare, respectiv 1/3 din totalul executării silite, adică partea sa din totalul debitului.
Conform prevederilor art. 1456 al. 1 Cod civil, debitorul solidar care a executat obligația nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei. Ori, reclamantul și-a achitat numai partea sa din obligație nu întregul debit astfel încât să fie îndreptățit să le solicite pârâților plata vreunei sume de bani.
Prin întâmpinare, pârâta .> a solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii ca nefondată.
Arată că cei trei (reclamantul și pârâții) au fost obligați în solidar la plata sumei de 5000 Euro prin Decizia civilă nr. 1573/19.12.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2010, respectiv fiecare are de achitat 1.666,67 Euro (5.000 Euro: 3).
Pentru această sumă s-a început executarea silită în dosarul execuțional nr. 443/2012 al B. C. G..
Reclamantul a achitat suma de 7297 lei din debit și 848 lei din cheltuielile de executare, respectiv 1/3 din totalul executării silite, adică partea sa din totalul debitului.
Pârâta invocă și dispozițiile art. 1456 al. 1 cod civil și arată că reclamantul și-a achitat numai partea sa din obligație, nu întregul debit astfel încât să fie îndreptățit să solicite obligarea pârâților la plata vreunei sume de bani.
Prin precizările de acțiune depuse de reclamant la termenul de judecată din 10.09.2013 și ulterior la data de 08.10.2013, reclamantul a arătat că solicită obligarea fiecărui pârât la suma de 8.8.020,59 lei.
Menționează că, potrivit procesului verbal de închidere a dosarului execuțional nr. 443/2012 al B. G. C., rezultă că suma totală achitată de reclamant (și în urma căreia s-a constatat achitată creanța pusă în executare silită) este de 24.061,77 lei, reprezentând creanța de 5.000 euro plus cheltuielile de executare.
Prin urmare, solicită în temeiul art. 1456 Cod civil, obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 8.020,59 lei, reprezentând partea ce revine fiecăruia din datoria plătită (24.061,77 lei: 3).
Din actele dosarului, respectiv: înscrisuri reprezentând comunicările din dosarul execuțional, dovada achitării de către reclamant a sumelor indicate în acțiune, copie cupon pensie, copia încheierii nr. 4275/02.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2012, copia sentinței civile nr. 7451/04.07.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2010, copia deciziei civile nr. 1573/19.12.2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2010, precum și înscrisurile dosarului execuțional nr. 443/2012 al B. C. G., instanța reține în fapt următoarele:
Conform sentinței civile nr. 7451/04.07.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2010, modificată prin decizia civilă nr. 1573/19.12.2011 a Tribunalului A., irevocabilă, reclamantul Țigu G. V. și pârâții C. F. I. și . fost obligați, în solidar, la plata către creditoarea M. L. M. a sumei de 5.000 euro.
Pentru executarea silită a acestei creanțe, creditoarea a demarat procedura de executare, formându-se dosarul execuțional nr. 443/2012 al B. C. G., în care reclamantul a achitat singur, în urma popririi, suma totală de 24.061,77 lei, reprezentând contravaloarea sumei de 5.000 euro și cheltuielile de executare aferente, dosarul de executare fiind închis, obligația prevăzută în titlul executoriu fiind realizată integral.
Prin prezenta acțiune, reclamantul, care a achitat singur întreaga creanță, solicită obligarea pârâților, codebitori solidari, la plata părții din datorie ce revine fiecăruia.
Efectele solidarității în raporturile dintre debitori sunt reglementate de prevederile art. 1456 Cod civil:
Regresul între codebitori
(1) Debitorul solidar care a executat obligația nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului.
(2) Părțile ce revin codebitorilor solidari sunt prezumate ca fiind egale, dacă din convenție, lege sau din împrejurări nu rezultă contrariul.
Întrucât nu rezultă că părțile ce revin codebitorilor din obligație nu ar fi egale, instanța constată că reclamantul este îndreptățit, în baza prevederilor suscitate, să recupereze de la pârâți suma de 16.041,18 lei, câte 8.020,59 lei fiecare.
Prin urmare, instanța va admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant, iar în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, pârâții vor fi obligați și la plata către reclamant a sumei de 2.072 lei, câte 1.036 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul Țigu G. V., CNP_, cu domiciliul în A., .. 7, .. A.,și domiciliul procesual ales în A., .. 41, . (la C.. Av. S. I.), împotriva pârâților C. F. I., CNP_, cu domiciliul în A., .. 23, jud. A. și .>, CUI RO_, înregistrată la ORC T. sub nr. J_, cu sediul în Timișoara, . D., nr. 16, ..
Obligă pârâții să plătească reclamantului câte 8.020,59 lei fiecare, reprezentând pretenții, precum și câte 1.036 lei fiecare reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08.10.2013.
Președinte Grefier
H. B. A. Craițar
Red./Dact.: HB/AC
24.10.2013. 5 ex/3 . - Țigu G. V. – A., .. 41, . - la C.. Av. S. I.,
pârâții - C. F. I. - A., .. 23, jud. A.,
- ., . D., nr. 16, ..
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








