Actiune in regres. Sentința nr. 4508/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4508/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 10-05-2012 în dosarul nr. 4508/2012

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.4508

Ședința publică din 10 mai 2012

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare, acțiunea civilă formulată de reclamanta CN L. R. SA în contradictoriu cu pârâții C. Județean A. și C. L. A., având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtului C. Județean A. c.j. J. D. și reprezentantul pârâtului Consiliului L. al M. A., c.j. C. C. L., lipsă fiind reprezentantul reclamantei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul pârâtului C. L. al M. A. depune la dosar note de ședință, prin care se reiterează cele menționate în întâmpinarea depusă la dosar.

Ambii reprezentanți ai părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. A..

Reprezentantul pârâtului C. L. A. solicită instanței admiterea excepției pentru motivele arătate în întâmpinare.

Reprezentantul pârâtului C. Județean A. solicită instanței respingerea excepției arătând că și C. L. A. a avut calitate de pârât în cauza ce a format obiectul dosarului cu nr._/55/2007 al Judecătoriei A., mai mult, arată că prin întâmpinare, pârâtul a arătat că recunoaște o obligație de plată față de reclamantă.

Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. A. având în vedere că, în speță, există o aparență a dreptului reclamantei împotriva acestui pârât (adică ceea ce este necesar din punct de vedere a calității procesuale), urmând ca analiza existenței efective a acestui drept, a temeiniciei dreptului, să facă obiectul soluționării fondului cauzei.

Instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentantul pârâtului C. Județean A. solicită respingerea acțiunii, întrucât nu datorează suma pretinsă de reclamantă. Arată instanței că pretențiile avansate de reclamantă, respectiv, cheltuielile de judecată din faza recursului, trebuie să fie plătite doar de reclamanta L. R. și pârâtul C. L. al M. A., în calitate de recurenți, deci cei 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, trebuiau împărțiți în două și nu în trei. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtului C. L. A. solicită instanței respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, pentru cele arătate în întâmpinare. Arată instanței că la solicitarea reclamantei, anterioară, C. L. a achitat un sfert din sumă, astfel cum a fost pretinsă de reclamantă (dovada acestei plăți s-a făcut prin OP nr. 1718, fila 60 dosar).

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 07.02.2012, reclamanta CN L. R. SA în contradictoriu cu pârâții C. Județean A. și C. L. A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului C. Județean A. la plata sumei de 1666,72 lei, reprezentând rest plată debit datorat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în conformitate cu dispozițiile titlului executoriu constituit din sentința civilă nr. 1633/11.03.2008 pronunțată de Judecătoria A. și urmare a somației din data de 26.01.2009, primită prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc H. P., a plătit către creditorul K. T. Richard suma de_,10 lei ce reprezintă creanță, cheltuieli de judecată și de executare datorate în solidar cu C. L. A. și C. Județean A., sumă pe care, prin ordinele de plată nr. 9/04.02.2009 și 457/05.02.2009 a achitat-o integral reclamantului creditor.

Reclamanta a mai arătat că, prin notificarea nr. 8145/27.03.2009, transmisă și prin fax la data de 29.10.2009, a somat C. Județean A. să procedeze la virarea unei treimi din suma de 142,272,1 lei. Prin OP nr. 893/16.06.2009, pârâtul C. Județean A. a făcut plata sumei de_,36 lei, în contul reclamantei, omițând să vireze și suma de 1666,72 lei, sumă care, împreună cu suma de_,36 lei (antemenționată) reprezenta totalul unei treimi din suma de_,10 lei. Față de cele de mai sus prezentate, a solicitat admiterea prezentei cereri și obligarea pârâtului C. Județean A. la plata sumei de 1666,72 lei, reprezentând debit datorat și neachitat.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 998-999 și urm. C.civ..

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Prin precizarea la acțiune depusă pentru termenul de judecată din 08.03.2012, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului L. A. și obligarea acestuia, în solidar cu pârâtul C. Județean A., la plata sumei de 1666,72 lei.

Pârâtul C. Județean A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală. A arătat că, urmare a executării silite care a făcut obiectul dosarului execuțional nr.31/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc H. P., reclamanta Compania Națională L. R. S.A. a plătit creditorului K. T. Richard suma de 142.272,10 lei, care se compune din:

-suma de 124.063 lei, din care 115.500 iei reprezintă pretenții și 8.563 lei cheltuieli de judecată datorate, în solidar de C. Județean A., C. L. A. si Compania Națională L. R. S.A, creditorului K. T. Richard în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1.633/11.03.2008 pronunțată de Judecătoria A. în Dosarul nr. 10._ .

-suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată datorate, în solidar D. de C. local al municipiului A. si Compania Națională L. R., în calitate de recurenți, creditorului K. T. Richard, în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 1.059/30.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu același număr.

-suma de 13.209,10 lei reprezentând cheltuieli de executare datorate, în solidar de C. Județean A., C. L. A. si Compania Națională L. R., Biroului Executorului Judecătoresc H. P. conform procesului-verbal din data de 26.01.2009 din Dosarul execuțional nr.31/2009 privind executarea silită a obligațiilor de plată dispuse prin cele două hotărâri judecătorești susmenționate.

Întrucât C. Județean A. nu a avut calitatea de recurent în litigiul care a făcut obiectul dos. nr. 10._ al Curții de Apel Timișoara, astfel încât suma de 5.000 lei stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată în acest dosar nu ne poate fi pretinsă, a solicitat instanței să constate că îi revine obligația de plată în solidar a sumelor plătite de S.C. L. Națională S.A. doar în ceea ce privește:

-suma de 124.063 lei dispusă prin sentința civilă nr. 1.633/11.03.2008 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr. 10._ și

-suma de 13.209,10 lei reprezentând cheltuieli de executare, însumând un cuantum total de plată de 137.272,10 lei.

Astfel, din suma totală de plată, stabilită în contradictoriu cu C. Județean A., respectiv 137.272,10 lei, acestuia îi revine suma de 45.757,36 lei (137.272,10/3= 45.757,36 lei), sumă achitată integral reclamantei, prin virament, prin Ordinul de Plată nr. 893 din data de 16.06.2009.

A arătat că, diferența dintre suma de 142.272,10 lei plătită de reclamantă, urmare a executării silite, și suma de 137.272,10 lei care constituie baza de calcul a obligației de plată a Consiliului Județean A., o reprezintă suma de 5.000 lei reprezentând cheltuielile de judecată datorate, în solidar D. de C. local al municipiului A. si Compania Națională L. R. S.A., în calitate de recurenți în litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. 10._ al Curții de Apel Timișoara. Astfel reclamanta prin acțiunea promovată solicită obligarea Consiliului Județean A. la plata sumei ele 1.666,72 lei reprezentând 1/3 din suma de 5000 lei, stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată doar în contradictoriu cu C. L. A. si Compania Națională L. R. S.A.

A mai arătat că potrivit prevederilor art. 1053 alin. l cod civil (în vigoare înainte de 01.10.2011) „Codebitorul care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalți decât numai de la fiecare partea sa. "

De asemenea conform prevederilor art. 1041 Cod civil (în vigoare înainte de 01.10.2011) „Obligația solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează numai când obligația solidară are loc de drept, în virtutea legii, "

Având în vedere cele prezentate mai sus, a solicitat instanței să constate că pârâtul C. Județean A. și-a îndeplinit în totalitate obligațiile de plată față de reclamanta S.C. L. Națională S.A., astfel că a solicitat să se respingă acțiunea formulată de aceasta ca netemeinică și nelegală.

În drept, s-au invocat prevederile art. 115 Cod procedură civilă, art. 1041 și art. 1053 alin. l Cod civil (în vigoare înainte de 01.10.2011).

În probațiune, s-au depus în copie înscrisuri.

La data de 03.04.2012 reclamanta a formulat o precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să mărească câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la valoarea de 2500 lei, sumă reprezentând rest plată/debit datorat și obligarea pârâtului C. L. A. la plata sumei mai sus indicate.

Pârâtul C. L. al M. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii de obligare a pârâtului C. L. A. la plata sumei de 1666,72 lei reprezentând rest de plată.

Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâtului C. L. A. cu privire la suma de 833,44 din totalul restului de plată solicitat de reclamantă respectiv din suma de 1666,72 lei. A precizat că, având în vedere că pârâtul a plătit prin ordinul de plată cu nr. 1718 din 09.04.2009, suma de 47.424,08 lei ce reprezintă 1/3 din creanța și cheltuielile de judecată stabilite în dispozitivul sentinței civile nr. 1633/11.03.2008 a Judecătoriei A. și cheltuielile de executare, precum și o parte din cheltuielile de judecată din recurs, respectiv 1.666,72 lei din 2.500 lei, făcând aplicare prevederilor art. 1041 Cod civil (ce se aplică prezentului litigiu art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 republicată) ce prevede că „Codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate reptți de la ceilalți decât numai de la fiecare partea sa", pârâtul C. L. A. nu poate fi obligat la plata sumei de 1666,72 lei, valoare ce revine în jumătăți aproximativ egale celor doi recurenți din dosarul civil nr._/55/2007 respectiv C.N. L. R. S.A. și Consiliului L. A.. În aceste condiții ținând cont de faptul că prin Ordinul de Plată cu nr. 1718 din 09.04.2009 pârâtul C. L. A. a plătit o parte din cheltuieli de judecată din recurs, respectiv, 1666,72 lei din 2.500 iei (ce reprezintă 1/2 din totalul de 5.000 lei cheltuielile de judecată din recurs) a arătat că paratul C. L. A. nu are calitate procesuală pasivă cu privire la suma de 833,44 lei din totalul restului de plată solicitat de reclamantă, respectiv din suma de 1666,72 lei.

Pe fond, a arătat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată pentru următoarele aspecte: prin sentința civilă nr. 1633 din 11 martie 2008 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul civil cu nr._/55/2007, Judecătoria A. a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții C. L. A., C. Județean și Compania Națională L. R., obligând să plătească suma de 115.500 lei RON reprezentând pretenții și 8563 lei RON cheltuieli de judecată. Sentința civilă mai sus menționată a rămas irevocabilă prin decizia civilă cu nr. 1059/30.10.2008 a Curții de Apel Timișoara prin respingerea recursurilor.

Reclamanta Compania Națională L. R. S.A. prin adresa cu nr._/27.03.2009 înregistrată la Primăria M. A. somează C. L. A. să procedeze de urgență la virarea unei treimi din suma de 142.272,10 lei reprezentând creanță, cheltuieli de judecată și de executare (plătit în întregime de Companie) prin ordinele de plată nr. 9/04.02.2009 și nr. 457/05.02.2009. Municipiul A., în data de 09.04.2009, prin ordinul de plată cu nr. 1718 din 09.04.2009 a virat în contul reclamantei Compania Națională L. R. SA cu nr. RO69RZBR_I458 deschis la Raiffeisen Bank, suma de 47.424,08 lei reprezentând contravaloarea unei treimi, astfel cum a fost solicitat în mod expres de către reclamantă prin notificarea antemenționată.

Pârâtul C. L. A. a mai arătat că, ținând cont de valoarea solicitată prin cererea introductivă de instanță, acțiunea reclamantei este neîntemeiată cu privire la suma de 1666,72 lei, pe care aceasta o pretinde de la C. L. al M. A. având în vedere următoarele:

Valorile ce au reprezentat creanța de 115.500 lei, cheltuielile de judecată în primă instanță de 8.563 lei și cheltuieli de executare de 13.209,10 lei totalizează suma de 137.272,10 lei, iar o treime reprezintă 45.757,36 lei, valoare ce nu cuprinde și cheltuielile de judecată de 5000 lei stabilite de instanță în recurs. În aceste condiții, ținând cont că prin decizia civilă nr. 1059/30.10,2008/ pronunțată în dosarul civil nr._/55/2007, Curtea de Apel Timișoara obligă recurenții să plătească intimatului K. T. suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată, care împărțite la cei doi recurenți ar reveni câte 2.500 lei de plată fiecărui recurent, la suma de 45.757,36 lei calculată în alineatul precedent se mai adaugă câte 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite în recurs în sarcina recurenților (45.757,36 iei + 2.500 lei = 48.257,36 lei).

Ori, ținând cont de faptul că pârâtul C. L. A. a virat reclamantului suma de_,08 lei, ce cuprinde cei_,36 lei ( care reprezintă 1/3 din creanță, cheltuieli de judecată în primă instanță și cheltuieli de excutare) și 1.666,72 lei din suma de 2500 lei ( cheltuieli de judecată stabilite de instanța de recurs care ar reveni de plată Consiliului L. A. din suma totală de 5,000 lei), reclamanta Compania Națională L. R. SA nu poate pretinde mai mult de 833,28 lei (diferența dintre 2.500 lei -1.666,72 lei).

Față de cele mai sus prezentate, pârâtul C. L. A. a arătat că nu poate fi obligat la plata sumei de 1666,72 lei reprezentând rest de plată, atâta timp cât valoarea 833,44 lei din valoarea cerută prin acțiune, raportat la dispozitivul deciziei civile nr. 1059/30.10.2008 pronunțată în dosarul civil nr._/55/2007 de către Curtea de Apel Timișoara și Ordinului de plată cu nr. 1718 din 09.04.2009, îi revine a fi suportată de reclamanta Compania Națională L. R. SA, ca și recurent căzut în pretenții în dosarul civil nr._/55/2007, astfel că a solicitat respingerea cererii reclamantei de obligare a sa la plata sumei de 1666,72 lei reprezentând rest de plată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1053 C.civ. și art. 277 C.p.civ..

În probațiune, s-au depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin sentința civilă nr. 1633/11.03.2008 a Judecătoriei A. (filele 33-38) pronunțată în dos. nr._/55/2007 al Judecătoriei A., pârâții din cauza respectivă, C. L. A., C. Județean A. și C.N. L. R. SA au fost obligați să plătească reclamantului din cauza respectivă, K. T. Richard, suma de 115.500 lei – cu titlu de pretenții și suma de 8563 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 197/A/11.06.2008 a Tribunalului A. (filele 67-69), s-au respins apelurile declarate de pârâți, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1059/30.10.2008 a Curții de Apel Timișoara (filele 39-43), recurenții C. L. A. și C.N. L. R. SA (deci nu și C. Județean A., deoarece acesta nu declarase recurs) au fost obligați să mai plătească suma de reclamantului K. T. Richard și suma de 5000 lei – cheltuieli de judecată în faza recursului.

Întrucât datoria rezultată din hotărârile judecătorești de mai sus n-a fost executată de bunăvoie, K. T. Richard s-a adresat executorului judecătoresc H. P., pentru executarea silită.

Executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare silită (procesul-verbal de la fila 44) la suma de 13.209,1 lei, după care a emis către C.N. L. R. SA (reclamanta de față) somația (fila 20) de plată a sumei totale de 142.272,1 lei, compusă din:

- 115.500 lei - cu titlu de pretenții rezultate din sentința civilă nr. 1633/11.03.2008 a Judecătoriei A. (arătată mai sus);

- 8563 lei - cu titlu de cheltuieli de judecată rezultate din sentința civilă nr. 1633/11.03.2008 a Judecătoriei A. (filele 33-38);

- 5000 lei - cu titlu de cheltuieli de judecată rezultate din decizia civilă nr. 1059/30.10.2008 a Curții de Apel Timișoara (arătată mai sus);

- 13.209,1 lei - cu titlu de cheltuieli de executare silită.

C.N. L. R. SA a plătit integral datoria, adică suma de 142.272,1 lei (potrivit ordinelor de plată de la filele 21-22), iar prin cererea de chemare în judecată de față (precizată - filele 13 și 54), a chemat în judecată pârâții C. L. A. și C. Județean A., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2500 lei – reprezentând partea lor rămasă de achitat din datorie, ca urmare a faptului că au achitat:

- C. L. A. – suma de 47.424,08 lei (fila 60);

- C. Județean A. – suma de 45.757,36 lei (fila 45).

Instanța constată că în speță este vorba despre o obligație cu pluralitate de debitori, caz în care, fiecare dintre debitori trebuie să plătească numai partea sa din datorie.

Partea din datorie a fiecăruia dintre codebitori se determină astfel:

suma de 137.272,1 lei (compusă din: 115.500 lei - pretenții rezultate din sent. civ. nr. 1633/11.03.2008 a Judecătoriei A. + 8563 lei - cheltuieli de judecată rezultate din sent. civ. nr. 1633/11.03.2008 a Judecătoriei A. + 13.209,1 lei - cheltuieli de executare silită) – este datorată în mod egal de către toți pârâții din dos. nr._/55/2007 al Judecătoriei A. - C. L. A., C. Județean A. și C.N. L. R. SA, adică fiecare dintre aceștia trebuie să plătească câte 45.757,36 lei;

suma de 5000 lei (reprezentând cheltuieli de judecată rezultate din decizia civilă nr. 1059/30.10.2008 a Curții de Apel Timișoara) – este datorată în mod egal de către C.N. L. R. SA și C. L. A., deci fiecare dintre aceștia trebuie să plătească câte 2500 de lei.

Așadar:

● C. Județean A. – are de plătit suma de 45.757,36 lei, pe care a plătit-o integral (fila 45), deci nu mai are nimic de plătit, astfel că cererea de chemare în judecată se va respinge față de acest pârât;

● C.N. L. R. SA – are de plătit suma de 48.257,36 lei, a plătit suma de 142.272,1 lei (filele 21-22) și a recuperat 45.757,36 lei – de la C. Județean A. și 47.424,08 lei – de la C. L. A., astfel că a plătit în final suma de 49.090,66 lei;

● C. L. A. – are de plătit suma de 48.257,36 lei și a plătit 47.424,08 lei (fila 60).

În consecință, întrucât C.N. L. R. SA a plătit cu 833,28 lei mai mult decât partea sa din datorie, iar C. L. A. a plătit cu 833,28 lei mai puțin, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtul C. L. A. să plătească reclamantei C.N. L. R. SA suma de 833,28 lei.

În baza art. 274 al. 1 C.pr.civ., pârâtul C. L. A. va fi obligat să plătească reclamantei cheltuielile de judecată suportate de aceasta, în sumă de 79,16 lei, constând în taxă judiciară de timbru (77,66 lei) și timbru judiciar (1,5 lei) – corespunzătoare pretențiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. A..

Admite în parte cererea formulată de reclamanta C.N. L. R. SA, în contradictoriu cu pârâtul C. L. A..

Obligă pârâtul C. L. A. să plătească reclamantei suma de 833,28 lei.

Respinge acțiunea față de pârâtul C. Județean A..

Obligă pârâtul C. L. A. să plătească reclamantei suma de 79,16 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.05.2012.

Președinte Grefier

A. N. C. M.

Red./Tehn./AN/CM/08.06.2012; 5 ex./ 3 ex. se comunică:

- reclamantei: - C.N. L. R. SA – București, .. 20, sector 4.

- pârâților: - C. Județean A. – A., .. 22.

- C. L. A. – A., ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 4508/2012. Judecătoria ARAD