Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 596/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 596/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 596/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 596
Ședința publică din 01 februarie 2016
Președinte: R. A. C.
Grefier: P. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții P. M. M. și P. C. E., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect constatare nulitate clauze abuzive.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 29.01.2016 respectiv pentru data de 01.02.2016.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ /22.10.2015, reclamanții P. M. M. și P. C. E., în contradictoriu cu pârâtele . și . A. 1, au solicitat instanței să dispună:
- constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze inserate în contractului de acordare a creditului pentru nevoi personale nenominalizate, nr. RFI_ din 18.07.2007 în sumă de_.2 CHF și eliminarea acestora;
1.1. Clauza prevăzută la art. 3.3 care prevede „începând cu cel de-al doilea an de creditare, rata dobânzii curente devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de creditare a Băncii”.
1.2. Clauza de la art. 3.5 „pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de procedare de 2,2%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menționat l art. 1.1 lit. a) Comisionul se va plăti integral la data tragerii creditului, împrumutatul autorizând banca să rețină automat contravaloarea comisionului de procesare”.
1.3. Clauza de la art. 3.6 „în cazul rambursării integrale/parțiale în avans a creditului acordat, împrumutatul datorează băncii un comision de plată anticipată de 3%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursată în avans și datorat integral, la data efectuării rambursării anticipate. Ca o excepție de la art. 3.2, la această dată, împrumutatul datorează și dobânzile acumulate de la data ultimei rate scadente până la data efectuării rambursării anticipate, precum și oricare alte sume scadente și neachitate datorate conform prezentului contract”.
1.4. Clauza de la art. 3.7 „pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,15%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului.
Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credit a băncii, de evoluția pieții de credit sau de serviciul datorat împrumutatului, banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de creditare. Banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare”.
- stabilirea înghețării cursului de schimb CHF/leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.
- conversia în moneda națională a plăților, în virtutea din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau a serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională. Dobânda aplicată să fie cea valabilă pentru CHF la data acordării creditului.
- obligarea pârâtei să restituie reclamanților sumele încasate nejustificat în baza clauzelor abuzive, precum și alte sume de bani pe care Banca le-a încasat de la Client în perioada derulării contractului fie sub formă de taxe sau comisioane.
- obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în calitate de împrumutați, au încheiat cu pârâta, în calitate de împrumutător, Contractul de credit bancar nr. RFI_ din 18.07.2007 în baza căruia li s-au acordat împrumutul în sumă de_.2 CHF. Avându-se în vedere circumstanțele economice de la acel moment dar și capacitatea reclamanților de înțelegere a clauzelor contractuale și a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit în CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă la un credit în lei sau în euro, aceste motive fiind cele definitorii pentru semnarea contractului de credit. Reclamanții s-au obligat astfel să returneze creditul contractat la termenele și condițiile din contract, având ca premise cursul valutar CHF de la acea dată.
Pe parcursul derulării contractului, fiind în repetate rânduri modificate procentele de dobândă și de comisioane care erau trecute în contract, dublându-se și cursul valutar CHF, creditul a fost de_,2 CHF, la data acordării cursul mediu BNR era de 1,88 lei, iar în octombrie 2015 este de 4,8 lei, astfel încât reclamanții arată că după 8 ani de plată, încă mai au de restituit suma de_,87 CHF.
Creșterea accelerată a valorii CHF față de moneda națională cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutatului ce se răsfrâng asupra ratelor precum și a comisioanelor de schimb valutar, din leu în euro și din euro în CHF au determinat o schimbare a condițiilor avute în vedere la data contractării și în consecință incumbă în sarcina reclamanților obligații vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora ei și-au exprimat voința de a se angaja juridic.
Reclamanții arată că banca nu le-a adus la cunoștință cursul valutar al francului elvețian pe perioadele anterioare contractării creditului. La data de 31.12.2004, un franc elvețian avea o paritate de 4,24 lei iar ulterior, această paritate a scăzut, ajungând la data de 28.05.2007 la 1,979 lei. Ca atare evoluția acestei monede nu i se putea cere a fi cunoscută de către reclamanți care sunt neprofesioniști.
Reclamanții susțin că este foarte clar că pârâta a avut cunoștință despre fluctuația foarte mare a acestei monede străine în raport cu moneda națională, de caracterul ei valutar instabil și volatil dar nu i-a informat de posibilitatea revenirii acesteia la o valoare ca cea anterioară încheierii contractului de credit cu consecința inevitabilă a creșterii costului. Banca nu a informat reclamanții cu privire la instabilitatea valutară a francului elvețian și nici nu a prevăzut în contract clauza privind suportarea eventualului risc valutar de ambele părți, reclamanții arătând că astfel este evident faptul că dacă banca și-ar fi îndeplinit aceste obligații legale, aceștia ar fi cunoscut consecințele economice la care se supun și ar fi putut cântări oferta în cunoștință de cauză. Mai arată reclamanții că avocatul general Nils Wahl a afirmat că utilizarea a două cursuri diferite, unul mai mic la arondare și altul mai mare la plata ratelor este considerat o clauză abuzivă.
Cu privire la înghețarea cursului de schimb valutar CHF – leu la valoarea de la data încheierii și semnării convenției, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către cumpărători, reclamanții arată că se impune înghețarea cursului de schimb valutar CHF leu, pentru efectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii și semnării convențiilor, calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și restituirea sumelor plătite în plus de către aceștia. În considerarea efectelor contractului pentru care părțile și-au manifestat acordul, este exclusă expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig. Hipervalorizarea CHF constituie un eveniment viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorilor, întrucât aceștia nu au cunoștințe de specialitate în domeniul financiar bancar care să le permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb, și în consecință asumarea în cunoștință de cauză a riscului valutar.
În continuare reclamanții au mai arătat că achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută în Regulamentul valutar, astfel încât se impune ca executarea obligațiilor din contract să se facă în moneda națională. Efectuarea plăților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului ocazionate de schimbul valutar din leu în euro și din euro în CHF, cu consecința împovărării consumatorilor, determinând o creștere a caracterului oneros al obligațiilor asumate de către aceștia, fapt contrar principiului echității și bunei credințe, care trebuie să guverneze executarea contractelor. Prin urmare, se impune calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea cursului de schimb de la momentul încheierii contractelor pe întreaga perioadă de valabilitate – dosar_ Judecătoria Tg. J.. Conform art. 3 alin. l din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar „plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii se realizează numai în moneda națională (leu) cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2”. Achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută în anexa nr. 2 a Regulamentului valutar, astfel încât se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract să se facă în moneda națională – Tribunalul T. – Secția a II a civilă – dosar nr._ .
Cu privire la clauzele abuzive, s-a arătat că toate clauzele enumerate de reclamanți ca fiind abuzive, au fost prestabilite de bancă, clientului i s-a prezentat spre semnare contractul, împrejurare în care toate urmează a fi anulate și scoase din contract, cu obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor încasate în baza acestor clauze.
Directiva 93/13/CEE în art. 4 alin. 2 privind clauzele abuzive a statuat că de fiecare dată când banca își permite să modifice unilateral dobânda și comisioanele, intervin clauzele abuzive care urmează a fi anulate de instanțele de judecată și excluse din contract.
În baza Hotărârii Curții din 26.02.2015, C. (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) a stabilit caracterul abuziv al clauzelor dintr-un contract bancar în baza cărora Banca poate modifica unilateral nivelul dobânzii dar și cele care privesc dreptul băncii de a percepe comisioane. În drept cererea soluționată în baza hotărârii respective, a fost motivată pe Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1933.
Reclamanții susțin că toate clauzele la care au făcut trimitere sunt considerate abuzive așa cum de altfel a statuat și C., urmând ca instanța de judecată să le elimine din contract, iar sumele care au fost încasate în baza lor să fie restituite consumatorului. Sub acest aspect, în jurisprudența CJUE consumatorul a fost definit ca acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materia juridică. O dimensiune esențială a protecției consumatorilor în cadrul contractelor de credit bancar vizează eliminarea clauzelor abuzive din aceste convenții. Este cazul contractului de credit bancar, în care, sub pretextul libertății contractuale și al obligativității contractului de credit bancar, uneori, instituțiile de creditare inserează și impun clauze abuzive.
Se arată că toate clauzele enumerate ca fiind abuzive nu au fost negociate deoarece nu au avut posibilitatea de a influența conținutul, având doar dreptul de a accepta sau nu contractul cu clauze standard aplicabil de bancă în cazul acestui tip de credit – Tribunalul T. secția a II-a civilă_ .
Comisioanele percepute de bancă au o componentă abuzivă atâta vreme cât reprezintă un cost nejustificat, fără o contraprestație obiectivă din partea băncii (comision pentru acordarea creditului de rambursare anticipată, modificarea contractului, evaluarea proprietății).
Pe cale de consecință, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii cu toate petitele sale, cu cheltuieli de judecată.
În drept reclamanții au invocat dispozițiile OG 21/1992, OUG 50/2010, Legea 193/2000, Legea 296/2004, Norma BNR 17/2003, Decizia 21/1994 CSJ, Legea 288/2010, Legea 190/1999, OUG 174/2008, Legea 363/_, Directiva 93/13/CEE/05.04.1993, Legea 289/2004, practică judiciară.
În probațiune reclamanții au depus copia contractului de credit nr. RFI_ și graficul de rambursare.
Pârâta R. B. S.A. a formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei Agenția A. 1 și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca fiind îndreptată față de o persoană fără calitate procesuală pasive; excepția nulității cererii pentru lipsa obiectului clauzei de la art. 3.3 din contractul de credit.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei Agenția A. 1, pârâta a arătat că agenția nu reprezintă nici o asociație și nici o societate sau entitate fără personalitate juridică, constituită potrivit legii ca persoană juridică de sine-stătătoare, ci este un dezmembrământ al persoanei juridice R. B. SA cu sediul în București, neavând capacitate de folosință, motiv pentru care nu poate sta în judecată ca pârâtă.
Pârâta a solicitat admiterea excepției nulității cererii pentru lipsa de obiect în parte a capătului 1 de cerere privind solicitarea de anulare, respectiv eliminare a clauzei privind dobânda revizuibilă de la art. 3 pct. 3.3 din contract, a clauzei privind comisionul de rambursare anticipată din contractul de credit, cu consecința respingerii acesteia ca fiind lipsită de obiect.
Astfel, a arătat că în anul 2010, odată cu . OUG 50/2010, banca a implementat prevederile acestui act normativ, prin urmare a raportat dobânda la un indice de referință clar, determinabil LIBOR.
Cu toate că reclamanții nu au semnat actul adițional întocmit de către bancă în conformitate cu prevederile OUG 50/2010, actul adițional a fost acceptat tacit, având în vedere că din interpretarea coroborată cu art. 80, art. 95 alin. 2 și 5 din OUG NR. 50/2010, reclamanții nu pot renunța la drepturile conferite de ordonanță și că nesemnarea actului adițional este considerat de lege acceptare tacită.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
A arătat că clauza de la art. 3 alin. 3.3 referitoare la dobândă nu are caracter abuziv întrucât, potrivit condițiilor contractuale, creditul nu a fost acordat cu dobândă fixă pe toată durata contractului, astfel că dobânda fixă de 6,9% fiind acordată doar pe primul an, iar după această perioadă, ulterior dobânda fiind revizuibilă.
Pârâta a arătat că, pentru ca o clauză contractuală să poată fi calificată ca fiind abuzivă, ar fi necesar ca dezechilibrul produs în detrimentul consumatorului să fie de o asemenea amploare încât: să nu poată fi prevăzut de către un consumator în mod obiectiv; să nu permită consumatorului să atingă scopul urmărit prin încheierea contractului de credit. Analizând clauza contractuală supusă controlului instanței, pârâta a arătat că se poate observa faptul că, aceasta nu este de natură a produce un astfel de dezechilibru în detrimentul consumatorilor. În ceea ce privește lipsa negocierii invocată de reclamanți, pârâta apreciază că simpla afirmație a acestora potrivit căreia clauzele referitoare la dobândă, precum și celelalte clauze contestate, nu au fost negociate, nu poate conduce de plano la aprecierea acestora ca fiind abuzive. Pârâta mai apreciază că „lipsa negocierii” ar fi putut fi probată în condițiile în care clientul ar fi făcut dovada unei solicitări de negociere, dar aceasta nu s-a făcut în nici un mod, nici măcar verbal.
Pârâta arată că a adoptat o procedură intitulată „Instrucțiuni privind negocierea prevederilor contractelor încheiate în vederea furnizării de servicii persoanelor fizice” în care se stipulează că, după prezentarea ofertei băncii, clientul poate înainta solicitări de modificare a documentației contractuale.
Pârâta arată că în speță, se dovedește faptul că reclamanții au fost mulțumiți de produsul oferit de bancă și nu au solicitat o negociere, astfel că această clauză nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Determinarea ratei dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii nu este contrară cerințelor bunei-credințe. Orice instituție de credit atunci când acordă un credit pe termen lung nu are o sursă de finanțare pe aceeași perioadă, de aceeași mărime și cu o structură similară respectivului credit.
Pârâta a învederat că odată cu . OUG 50/2010 (iunie 2010), modificarea ratei dobânzii s-a făcut raportat la indicele de referință verificabil LIBOR 6 luni la 30 iunie și 31 decembrie a fiecărui an, este o modificare independentă de voința băncii, fiind un indice verificabil.
Mai învederează că, actualmente, dobânda este în aproximativ același cuantum cu dobânda de la momentul încheierii contractului (5,94%).
Arată că este evident că instituția de credit a acționat cu bună-credință în îndeplinirea obligațiilor contractuale în relația cu reclamanții, din moment ce indicele EURIBOR 6 luni a scăzut atât de mult, ajungându-se la situația ca reclamanții să plătească o dobândă mai mică decât dobânda de la momentul încheierii contractului.
Referitor la comisionul de administrare prevăzut de art. 3.7 din contract, pârâta a arătat că potrivit prevederilor art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010, legiuitorul a apreciat că acest comision de administrare nu este abuziv și poate fi perceput.
Comisionul de administrare este unul perfect legal, a cărui definiție este dată chiar de legiuitor, iar pe de altă parte perceperea lui este pe deplin justificată după cum rezultă din „Anexa 1 la procedura legată de comisionul de administrare pentru creditele negarantate” precum și „Anexa nr. 4 referitoare la comisioanele de procesare și administrare pentru creditele garantate și negarantate”.
În speță, pârâta consideră că nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților având în vedere că art. 3.14 din Contractul de credit reprezintă o dispoziție expresă și neechivocă care stabilește un drept al băncii și angajează răspunderea contractuală a împrumutatului de a plăti lunar comisionul de administrare credit pe toată durata executării contractului.
Cu privire la comisionul de procesare, pârâta solicită instanței să rețină că acesta este expres exprimat în contractul de credit, având o valoare prestabilită. Astfel, obligația de a achita acest comision de procesare este previzibilă, întinderea, existența și modul de calcul ale acestui comision este clar exprimată atât raportat la legislația de la momentul încheierii contractului și cu legislația în vigoare la momentul actual respectiv art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010.
Cuantumul comisionului de procesare se justifică raportat la serviciile prestate cu ocazia analizării dosarului de credit, care presupune întreaga activitate de la . clientului și până la semnarea contractului, inclusiv virarea sumei împrumutate în contul curent și câtă vreme consumatorii l-au apreciat corect prin semnarea contractului.
Cu privire la comisionul de rambursare anticipată, pârâta a învederat că reclamanții nu au rambursat anticipat creditul, pentru a se pune problema aplicabilității sau nu a comisionului de rambursare anticipată. Sub acest aspect, pârâta consideră că petitul este lipsit de obiect și interes, modificarea unei clauze contractuale care nu a produs și nu va produce niciodată efecte – fiind deja modificată prin efectul legii și al prevederilor actului adițional încheiat de părți, neputând prezenta interes actual și legitim și nici un obiect real și valabil. Pârâta arată că, prin urmate, comisionul de rambursare anticipată nu se aplică prezentului produs al băncii, astfel solicitarea reclamanților este inadmisibilă și lipsită de obiect.
Referitor la solicitarea reclamanților privind stabilizarea cursului de schimb CHF leu la momentul semnării, curs valabil pe toată perioada derulării contractului și conversia în moneda națională, pârâta a solicitat respingerea acestei cereri.
Astfel, pârâta a arătat că reclamanții au avut posibilitatea de a negocia conținutul contractului privind moneda de acordare a creditului, putând opta între mai multe tipuri de credite în diverse monede de schimb, alegând în final, din portofoliul de produse bancare oferite de către instituția de credit un credit care corespunde cel mai bine nevoilor sale personale.
Pârâta precizează că a beneficiat de supravegherea BNR înainte de lansarea creditării în franci elvețieni, înaintând acestei instituții, spre avizare, normele de creditare. De asemenea, a precizat că nu doar aceasta a acordat credite în CHF, aceste credite fiind acordate și în Croația, Ungaria, Polonia, Serbia, Slovenia, Bosnia și Albania, situația aceasta nefiind una singulară.
Mai arată pârâta că este evident faptul că reclamanții au cunoscut avantajele și dezavantajele unui produs de creditare în CHF, au cunoscut riscul valutar asociat acestuia și au făcut o alegere conștientă a creditului în CHF, preferând să beneficieze de avantajele acestuia – sumă mai mare, costuri mai mici la început, achiziție/investiție mai valoroasă și să contracteze un produs care comporta risc – putea suporta creșteri ale costurilor – dar și care, comparativ cu restul produselor din piață putea avea/poate avea în continuare un cost total mai mic.
În continuare, pârâta a mai arătat că solicitarea de convertire a creditului în lei este o evidentă încălcare a principiului nominalismului monetar. Restituirea în echivalent LEI (la cursul de schimb de la data tragerii) a creditului acordat, tras și încasat în CHF nu echivalează cu restituirea creditului.
Pentru cele arătate mai sus, pârâta a solicitat în mod respectuos, respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nefondată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă. În probațiune a depus înscrisuri: anexa 4 la procedurile referitoare la comisioanele de acordare și administrare pentru creditele garantate și negarantate, raport de constatări efective, anexa 1 la procedura legată de comisionul de administrare pentru creditele garantate.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. B. Agenția A. 1 au lăsat la aprecierea instanței soluționarea acesteia și au solicitat respingerea excepției nulității cererii pentru lipsa de obiect.
Prin concluziile scrise depuse, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosar.
Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de credit nr.RFI_/18.07.2007, având ca obiect acordarea de către banca pârâtă a unui împrumut în sumă de 65.510,2 CHF (franci elvețieni), împrumut ce trebuie restituit de către reclamanți în 300 rate lunare.
Potrivit art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
În contractul încheiat dintre părți s-a stabilit pentru primul an o dobândă fixă de 5,9%, stabilindu-se că începând cu al doilea an, rata dobânzii curente devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de creditare a Băncii (art. 3.3 din contract).
Potrivit art. 37 din OUG nr. 50/2010, pentru a putea percepe în mod legal o dobândă variabilă, banca are obligația de a indica în mod expres în convenția de credit indicii de referință pe baza căror vor fi calculate fluctuațiile dobânzii, dobânda variabilă fiind compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ ROBOR/ LIBOR la o anumită perioadă (sau din rata dobânzii de referință a BNR), în funcție de valuta creditului, la care se adăuga o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.
Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Rezultă astfel că o clauză contractuală care permite băncii să modifice unilateral dobânda nu reprezintă o excludere de la analiza caracterului abuziv, putând fi verificată de către instanțe în ce măsură este sau nu abuzivă. Art. 3.3 din contractul încheiat de părți reprezintă tocmai o astfel de clauză, prin care banca își rezervă dreptul de a modifica dobânda.
Conform art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE (art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000), o astfel de clauză este exclusă de la evaluarea caracterului abuziv doar dacă este exprimată în mod clar și inteligibil.
CJUE a reținut în cauza C‑143/13 M. și M. c. Volksbank: ,,Rezultă în special din articolele 3 și 5 din Directiva 93/13, precum și din cuprinsul punctului 1 literele (j) și (l) și din cuprinsul punctului 2 literele (b) și (d) din anexa la această directivă că prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivele și particularitățile mecanismului de modificare a ratei dobânzii și relația dintre această clauză și alte clauze referitoare la remunerația creditorului, astfel încât un consumator informat să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctul 73). 75 Această chestiune trebuie examinată de instanța de trimitere având în vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numără publicitatea și informațiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii unui contract de împrumut și ținând seama de nivelul de atenție care poate fi așteptat din partea unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctul 74).
76 Or, în ceea ce privește clauzele contractuale în discuție în litigiul principal și, în primul rând, cele care permit creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii, trebuie să se ridice problema previzibilității pentru consumator a majorărilor acestei rate pe care creditorul le poate efectua în funcție de criteriul, la prima vedere puțin transparent, referitor la „intervenirea unor schimbări semnificative pe piața monetară”, chiar dacă această din urmă formulare este în sine clară și inteligibilă din punct de vedere gramatical.”
În speță, criteriul în funcție de care se poate modifica dobânda este în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii.
Instanța apreciază clauza privind modificarea dobânzii cuprinsă la art. 3.3 din contractul încheiat de părți este neclară și abuzivă, permițând băncii să modifice dobânda în mod unilateral, fără un criteriu și un motiv obiectiv care să poată fi previzibil și cunoscut și de către reclamanți.
Referitor la comisionul prevăzut în contract prin art. 3.5, s-a stabilit un comision de procesare a creditului de 2,2% din valoarea totală a creditului.
În ceea ce privește comisionul de procesare a creditului, acesta a fost stabilit pentru punerea la dispoziție a creditului, însă, dat fiind caracterul sinalagmatic al contractului de credit, obligația de plată a clientului trebuie să aibă cauza juridică într-un serviciu corelativ prestat de bancă. Or, în cazul comisionului de procesare a creditului, punerea la dispoziție a capitalului de către bancă se regăsește deja în dobânda percepută de aceasta pentru acordarea împrumutului, banca neprestând un alt serviciu suplimentar punerii la dispoziție a fondurilor posterior încheierii contractului.
În contractele de credit bancar, obligația băncii creditoare de a vira suma către clientul debitor este o obligație principală, ceea ce înseamnă că banca nu poate percepe un comision autonom pentru executarea obligației sale principale, în caz contrar creează, în detrimentul debitorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între prestațiile reciproce, în condițiile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, și procură un avantaj pentru bancă în detrimentul debitorului.
Pârâta justifică comisionul prin aceea că semnifică costul suportat de bancă cu serviciile de analiză a bonității clienților-reclamanți, însă acesta nu poate fi considerat ca făcând parte din cheltuielile aferente documentației de creditare atât datorită denumirii, cât și naturii lui, clauzele în discuție nefăcând vreo trimitere la întocmirea sau analiza vreunui document necesar acordării creditului.
Ca atare, fiind întrunite cerințele art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de procesare a creditului (prevăzut de art. 9.1 din convenția de credit) și nulitatea absolută a acestora, și întrucât comisionul a fost deja plătit integral, va obliga banca-pârâtă să restituie reclamanților suma reținută cu titlu comision procesare credit.
Cu privire la comisionul de administrare credit (art 3.7) instanța constată că acest comision a fost stabilit la 0,15 % din valoarea soldului iar în contractul părților, banca nu a justificat necesitatea perceperii comisionului, comisionul de administrare, reprezentând în realitate o dobândă mascată, ce disimulează un spor de dobândă, sub denumirea de comision. Prin directiva nr. 93/2013 a CEE s-a arătat că prin inserarea unor clauze de acest fel, consumatorii sunt puși într-o situație de inferioritate față de bancă, atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și nivelul de informare, ceea ce determină adeziunea la un contract redactat în prealabil de bancă.
Ca atare, fiind întrunite cerințele art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare lunară (prevăzut de art. 3.7 din contract) și nulitatea absolută a acesteia, și va dispune eliminarea acestuia din contract. Totodată va obliga banca la restituirea sumelor încasate cu acest titlu.
Cu privire la perceperea unui comision pentru plata anticipată,( art.3.6) instanța arată că termenul, ca și instituție juridică, este de esența contractului de împrumut. Art. 1024 C.civ. de la 1864 prevede că „termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulație sau din circumstanțe că este primit și în favoarea creditorului.” Când termenul este stipulat numai în favoarea uneia dintre părți, aceasta poate renunța la beneficul termenului, însă dacă termenul este stabilit în favoarea ambelor părți, modificarea poate avea doar cu acordul lor. În mod constat s-a arătat că, în cazul împrumutul cu dobândă, termenul este stipulat atât în favoarea debitorului (care poate fi obligat la restituire doar la termen), dar și în favoarea creditorului obligației de restituire deoarece dobânda, ca profit al împrumutului și preț al contractului, este calculată în funcție de durată. Cu alte cuvinte, acordând împrumutul pe un anumit termen, împrumutătorul își prefigurează profitul. În speță, 3.6 prevede că în cazul restituirii creditului, sau a unei părți din debit, imputația se face din debitul principal, împrumutatul fiind scutit astfel de plata dobânzilor viitoare calculate asupra sumei achitate anticipat. Astfel, prin restituirea înainte de termen, împrumutătorul (banca) înțelege să renunțe la profitul său reprezentat de dobândă. Comisionul de 3% aplicat la valoarea sumei achitate reprezintă de fapt prețul renunțării la însuși factorul determinat al băncii la încheierea contractului, anume perceperea dobânzilor. Prin urmare, având în vedere că există beneficii de ambele părți, instanța apreciază că această clauză nu este una abuzivă.
În fine, în ceea ce privește stabilizarea cursului de schimb al CHF/leu la momentul semnării contractului de credit, reclamanții invocă neîndeplinirea de către bancă a obligațiilor de informare și respectiv de consiliere, însă aceste obligații au fost introduse abia prin dispozițiile OUG 50/2010, iar pe de altă parte, aceste obligații vizează elementele prevăzute de art. 14 și 18 din ordonața de urgență, nu și riscul de hipervalorizare a monedei creditului, care, așa cum arată chiar reclamantul, constituie un eveniment imprevizibil și viitor pentru ambele părți ale contractului, deci și pentru bancă. Este rezonabil pentru oricine că o valută poate cunoaște fluctuații pe piața financiară, nu și măsura acestor fluctuații, tocmai acest aspect reprezentând și riscul pe care părțile și-l asumă în momentul contractării creditului într-o monedă străină. În lipsa unor elemente obiective și rezonabile, nu se poate afirma că pentru bancă hipervalorizarea a fost previzibilă doar pentru că la data încheierii contractului de credit moneda avea un minim istoric.
Acest fapt poate constitui un eveniment imprevizibil și excepțional, în sensul și condițiile prevăzute de art. 1271 Cod civil, datorită faptului că executarea contractului ar deveni excesiv de oneroasă pentru una dintre părți. Apariția unui astfel de eveniment poate avea drept consecință fie adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, fie încetarea contractului, la momentul și în condițiile stabilite. În alte cuvinte, părțile pot renegocia clauzele contractuale, în condiții reciproc agreate, sau pot hotărî încetarea contractului, însă, în niciun caz, contractul nu poate continua într-o formă impusă doar de una dintre părți, cum solicită reclamanții în cauză.
Instanța nu poate interveni în contractul încheiat de părți în sensul modificării clauzelor cuprinse de acesta – respectiv a clauzei prevăzute de art. 4 din contract privind restituirea creditului în moneda în care a fost acordat – ci poate doar să aprecieze caracterul abuziv sau nu al acestora.
Astfel a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție într-o decizie de speță pronunțată la data de 23.10.2014, în dosarul nr._/3/2012: (...), prima instanță a apreciat că și în cazul în care s-ar constata că această clauză este abuzivă, nu s-ar putea stabili de către instanță că dobânda de referință variabilă este compusă din Euribor la 6 luni plus marjă fixă de 1,40 % (așa cum se solicită la pct. 1.2 al cererii de chemare în judecată), întrucât - în acest mod - judecătorul ar interveni, cu încălcarea principiului libertății contractuale, în contractul părților. Legea nr. 193/2000 nu oferă instanței de judecată posibilitatea de a modifica dispoziții din contracte, ci numai de a constata că unele clauze sunt sau nu abuzive și să dispună înlăturarea lor. Consecința este că, fie se derulează contractul în continuare, cu acordul consumatorului, dacă după eliminarea clauzei mai poate continua, fie, dacă contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezoluțiunea contractului (cu daune interese, dacă este cazul).
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite în parte acțiunea și va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 3.3 din contractul de credit nr. RFI_/18.07.2007 încheiat între părți, privind posibilitatea băncii de a modifica valoarea dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii; va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art.3.5 privind comisionul de procesare de 2,2 % și dispune eliminarea acestuia din contract precum și al clauzei prevăzute la art.3.7 privind comisionul de administrare lunară și dispune eliminarea acestuia din contract. Va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de procesare și comision de administrare lunară .
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, va obliga pârâta la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Agenția A. 1 a R. B. S.A. cu sediul în A., ., . și respinge acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință
Admite în parte acțiunea civilă având ca obiect constatare nulitate act formulată de reclamanții P. M. M. (CNP_) și P. C. E. (CNP_) ambii domiciliați în A., ., jud. A. și cu domiciliul procesual ales în A., .. 6, . în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A (J_, CUI_) cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr. 246C, sector 1 și în consecință:
Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 3.3 din contractul de credit nr. RFI_/18.07.2007 încheiat între părți, privind posibilitatea băncii de a modifica valoarea dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii.
Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art.3.5 privind comisionul de procesare de 2,2 % și dispune eliminarea acestuia din contract .
Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art.3.7 privind comisionul de administrare lunară și dispune eliminarea acestuia din contract.
Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de procesare și comision de administrare lunară .
Respinge în rest acțiunea.
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 01 februarie 2016.
Președinte,Grefier,
R. A. C. P. B.
R./PB/04.03.2016
6 ex. din care 4 ex. se .> P. M. M. - A., .. 6, .
P. C. E. - A., .. 6, .
Agenția A. 1 a R. B. S.A. - A., ., .
S.C. R. B. S.A - București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr. 246C, sector 1
| ← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 1111/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 871/2016.... → |
|---|
