Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2795/2016. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2795/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-05-2016 în dosarul nr. 2795/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDARD:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ECLI:RO:JDARD:2016:001._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2795

Ședința publică din 19 mai 2016

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta V. C. G., în contradictoriul cu pârâta B. SA, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 19.05.2016, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 12.10.2015, reclamanta V. C. G., în contradictoriul cu pârâta B. SA, a solicitat să fie obligată aceasta din urmă să-i restituie suma de 22.655 lei pe care i-a plătit-o fără să o datoreze; dobânda legală și cheltuielile de judecată.

În motivare, a arătat că pârâta a încheiat cu tatăl său, V. G., contractul de credit de consum nr. 020CSI_/13.08.2008, contract ce s-a derulat normal până la data decesului antecesorului său, respectiv, 13.08.2012, dată la care a anunțat telefonic și personal banca despre deces și de la care a crezut că pârâta va acționa în consecință și va stinge creditul. Ulterior, constatând că demersul său nu a avut nici un efect, a revenit și, de această dată, a notificat pârâta cu privire la soluționarea pe cale amiabilă, însă demersul a rămas fără rezultat. A revenit cu o nouă solicitare către pârâtă la care a primit răspuns prin adresa nr. 781/05.03.2014 în care pârâta recunoștea încheierea poliței de asigurare și că plata ei s-a făcut de către pârâtă. Totodată, că polița de asigurare („asigurare de viață”) a fost încheiată în mod expres cu privire la contractul de credit nr. 020CSI_/13.08.2008, reprezentând un beneficiu oferit de către B. SA, costul acestuia fiind suportat integral de banca pârâtă, iar conform contractului, creditul era asigurat pentru caz de deces de către EFG Eurolife Asigurări de Viață. Din actele adiționale încheiate la contractul de credit nr. 020CSI_/13.08.2008, nu rezultă că acest credit nu ar mai beneficia de asigurare, ceea ce înseamnă că la data producerii decesului lui V. G. creditul era asigurat.

Deoarece la data de 14.08.2012 s-a produs riscul asigurat, respectiv decesul asiguratului, a solicitat să fie notificat asigurătorul în vederea acoperirii creditului restant, întrucât creditul era asigurat, ratele încasate de către pârâtă, ulterior producerii riscului asigurat fiind încasate de la moștenitori în mod nejustificat și reprezintă o îmbogățire fără just temei. Ca urmare, în măsura în care B. SA nu a respectat angajamentul din contractul de credit de a încheia asigurarea de viață pentru creditul în cauză, prejudiciul urmează să fie suportat integral de către aceasta.

Având în vedere cele arătate, a solicitat admiterea acțiunii.

În drept, a invocat dispozițiile art. 192, 194 și urm.; 94 lit. j; 113 alin. 1 pct. 3, 8, 9 și alin. 2; 116 C.pr.civ.; art. 1341, 1494 lit. a, 1516, 1183 alin. 2 Cod civil; 451 – 453 C.pr.civ.; art. 1531 1489 alin. 1; 1523 lit. d Cod civil; art. 223 alin. 3 și art. 583 C. pr.civ.

În probațiune, a depus înscrisuri.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare, a arătat că a încheiat cu tatăl reclamantei, V. G., contractul de credit nr. 020CSI_/13.08.2008, iar în data de 14.08.2012, acesta a decedat, contractul continuând să-și producă efectele, fiind efectuate o . plăți și după această dată.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 3/15.01.2014 emis de către SPN C. din A., reclamanta este moștenitoarea defunctului V. G., în cotă de 3/8 din întreaga moștenire. În consecință, reclamanta nu este îndreptățită să solicite rambursarea întregii sume de bani (22.655 lei), întrucât nu este unicul moștenitor, în lipsa coparticipării procesuale a celorlalți moștenitori ai defunctului, reclamanta neavând calitate procesuală activă.

A mai solicitat pârâta să se constate prescrisă solicitarea reclamantei de a-i fi rambursate sumele achitate cu titlu de rate înainte de 12.10.2012, respectiv cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că din înscrisurile depuse la dosar nu reiese identitatea deponentului sumelor de bani în contul datoriei defunctului, în lipsa acestei dovezi reclamanta neputând solicita rambursarea sumei în cauză. Totodată, a criticat faptul că reclamanta nu explică mecanismul asigurării de viață și nu aduce înscrisuri relevante în probațiune, susținerile acesteia reducându-se la simple alegații. De asemenea, nu a fost dovedită nici existența vreunei obligații ținută în seama sa, în sensul stingerii creditului în condițiile decesului împrumutatului V. G., dimpotrivă, din interpretarea literală a contractului rezultând că are dreptul, dar nu și obligația (i) de a încheia o asigurare de viață și (ii) de a folosi indemnizația în scopul rambursării creditului (art. 9.4. din contract).

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea acțiunii.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

La data de 16.11.2007, între pârâta B. SA și V. G. (antecesorul reclamantei, potrivit certificatului de moștenitor de la fila 15) s-a încheiat un contract de credit (filele 27-30), prin care pârâta l-a împrumutat pe antecesorul reclamantei cu suma de 2200 euro, perioada de rambursare fiind de 10 ani.

La data de 13.08.2008, între pârâtă și V. G. s-a încheiat un alt contract de credit (filele 17-20), prin care pârâta l-a împrumutat pe acesta din urmă cu suma de 30.000 lei, din care suma de 7802,92 lei a fost folosită pentru rambursarea anticipată a împrumutului de mai sus (astfel primul contract încetând), perioada de rambursare a acestui cel de-al doilea împrumut fiind de 10 ani.

La data de 13.08.2012 împrumutatul V. G. a decedat (potrivit certificatului de deces de la fila 16).

Prin acțiunea de față, reclamanta (fiica împrumutatului și moștenitoarea acestuia) a arătat că după decesul tatălui său a plătit în continuare pârâtei ratele creditului, în total suma de 22.655 lei și, având în vedere că prin contractul de credit s-a prevăzut ca împrumutatul să beneficieze de o asigurare de viață, ce acoperea riscul de deces, solicită ca pârâta să fie obligată să-i restituie această sumă.

Acțiunea este neîntemeiată.

Astfel, reclamanta se prevalează de clauza prevăzută de art. 9.4 din contract, potrivit căreia „Împrumutatul mandatează banca să încheie în numele său o asigurare pentru acoperirea riscurilor de invaliditate permanentă și/sau deces din accidente, cesionată în favoarea băncii, aceasta având dreptul să utilizeze indemnizația de asigurare pentru rambursarea creditului.”

La data de 19.05.2010, părțile au încheiat însă un act adițional la contract (filele 51-53 și 41-50) prin care au convenit „modificarea întregului conținut al contractului de credit mai susmenționat, prin rescrierea/reformularea integrală a clauzelor contractuale inițiale într-o formă clară, precisă și adaptată dispozițiilor legale în vigoare, după cum urmează: …”.

Având în vedere conținutul actului adițional, ce cuprinde condițiile speciale și condițiile generale de creditare, rezultă că, chiar dacă acesta a fost denumit „act adițional”, de fapt părțile au încheiat un nou contract, atâta timp cât au arătat că modifică „întregul conținut al contractului de credit” și cât timp nu există, în „actul adițional”, o prevedere potrivit căreia s-ar menține vreo clauză din contractul inițial.

Așadar, raporturile dintre părți au fost guvernate, începând cu data de 19.05.2010, de prevederile „actului adițional”.

Or, în acesta nu există nicio clauză referitoare la o asigurare de viață pentru împrumutat, la vreo obligație a pârâtei de a încheia pentru acesta o astfel de asigurare.

Ca atare, având în vedere că împrumutatul a decedat la data de 13.08.2012, când raporturile dintre părți erau reglementate de „actul adițional”, cererea reclamantei, întemeiată pe obligația pârâtei de a încheia o asigurare de viață, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta V. C. G., CNP_, cu domiciliul în A., Calea 6 Vânători, nr. 35-37, ., jud. A., împotriva pârâtei B. SA, CUI_; J_, cu sediul în București, .. 6A, sector 2.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2016.

Președinte Grefier

A. N. C. M.

Red./dact./AN/CM/16.06.2016; se comunică părților.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2795/2016. Judecătoria ARAD