Contestaţie la executare. Sentința nr. 2702/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2702/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 17-05-2016 în dosarul nr. 2702/2016
Acesta nu este document finalizat
ECLI:RO:JDARD:2016:001._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2702
Ședința publică din 17 mai 2016
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul I. T. de M. în contradictoriu cu intimatul A. M., pentru anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 22/2016 al B. B. L. M..
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatorului – c.j. L. B., și reprezentanta intimatului – avocat A. S. din cadrul Baroului A., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 29 din 30 din OUG 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care în baza art. 94, 131 rap. la art. 714 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă să judece prezenta contestație.
Reprezentanta contestatorului depune delegație de reprezentare.
Pe baza actelor de la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației
Reprezentanta intimatului solicită respingerea contestației, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 16.03.2016, contestatorul I. T. de M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul A. M., anularea actelor de executare (somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emise în data de 02.03.2016 în dosarul execuțional nr. 22/2016 al B. B. L. M.) ca fiind nelegale și nejustificate și anularea încheierii nr. 919/26.02.2016 prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
În motivare, contestatorul a arătat că în baza sentinței civile nr. 469/2009 a Tribunalului A., a fost obligat a plăti reclamantului A. M. despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada mai_09 actualizate cu indicele de inflație la data plății, și de a înscrie în carnetul de muncă aceste sporuri.
Sentința civilă nr. 469/2009 a fost recurată și a devenit definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 880/2009 a Curții de Apel Timișoara.
Ca urmare a titlului executoriu menționat, reclamantul A. M. a solicitat Inspectoratului T. de M. A., prin biroului executorului judecătoresc B. L. M., să se conformeze dispozitivului Sentinței civile nr. 469/2009.
Executorul judecătoresc fără a ține cont de prevederile codului de procedură civilă, doar în baza solicitării din partea reclamantului a emis către I. T. de M. A., somația și încheierea din data de 02.03.2016 aferente dosarului de executare nr. 22/2016.
Față de actele de executare îndeplinite de executorul judecătoresc B. L. M., contestatorul a solicitat să se constate nelegalitatea acestora, pentru următoarele considerente:
Un prim aspect de nelegalitate al actelor de executare emise de executorul judecătoresc este legat de faptul că la baza emiterii somației și a procesului verbal nu se regăsește un titlu executoriu.
Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 628 Cod de procedură civilă, pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani (...) acest lucru implicând menționarea în cadrul sentinței judecătorești a sumelor efective ce urmează a fi acordate sau cel puțin criterii certe de identificare a lor.
Totodată codul de procedură civilă statuează că executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, și respectiv că executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Este evident că, instanța așa cum și-a motivat și sentința, a recunoscut doar existența dreptului reclamantului dar nu i-a acordat și câtimea aferentă, și nici nu a expus modalitatea de transpunere în practică a prevederilor reținute, cu atât mai mult cu cât a explicat fără dubiu faptul că nu este posibilă exercitarea efectivă a acestor drepturi. Creanța astfel născută nu îndeplinește criteriile cerute de lege pentru a putea constitui titlu executoriu.
În acest sens, contestatorul a invocat și dispozițiile sentinței civile nr. 469/2009, (fila 3 final), potrivit cărora, la pronunțarea soluției instanța de judecată a dat eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că „instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”. Astfel, instanța a apreciat că nu se poate pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nicio competență de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
Pe de altă parte, contestatorul a învederat că Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu un recurs în interesul legii motivat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. 1, lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, referitor la posibilitatea acordării și cuantificării drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prin Decizia nr. 20/21.09.2009, a stabilit că în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul al suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare, este vorba doar de o intenție a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție materializată prin instituirea drepturilor, dar nefinalizată deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cărora pot fi calculate. În atare situație, nefiind creat cadrul funcțional de acordare a drepturilor, acestea rămân doar drepturi „virtuale”.
De asemenea, aceeași instanță a statuat că admiterea unor asemenea acțiuni, în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată pârâta, ar presupune pronunțarea unor hotărâri nesusceptibile de executare.
Contestatorul a arătat că, titlul executoriu nu cuprinde criterii pentru cuantificarea drepturilor care se referă la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, iar din sentință rezultă ca fiind lipsită de temei legal acțiunea reclamantului pentru plata suplimentelor salariate cerute în procent de 25% fiecare din salariul de bază.
I. T. de M. A. s-ar fi conformat dispozitivului Sentinței civile nr. 469/2009 fără a fi necesară intervenția unui executor judecătoresc, în cazul în care în cuprinsul acesteia s-ar fi regăsit cuantificarea sumelor respective sau măcar criterii în baza cărora ar fi putut fi cuantificate, precum și modalitățile concrete de punere în aplicare a celor menținute din cadrul sentinței de fond.
În concluzie, titlul executoriu ce face obiectul prezentei executări silite nu cuprinde suma la care ITM A. urmează a fi obligat, iar existența unui calcul pe care nu-l recunoaște pe care îl contestă, în mod evident nu poate fi pus în executare.
Un al doilea aspect de nelegalitate al actelor de executare emise de B. B. L. M. este legat de faptul că, în cadrul titlului executoriu nu se regăsește niciun element identificabil de natură a duce la executarea lui.
Mențiunile ce pot fi completate în carnetul de muncă sunt guvernate de principiile statuate în Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă și ale Ordinului 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă.
Astfel, potrivit prevederilor art. 11 din Decretul 92/1976, datele privind activitatea depusă pe baza unui contract de muncă, se înscriu în carnetul de muncă, așa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unități pe baza scriptelor pe care le dețin.
Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere - în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta si, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie.
Totodată, în normele de aplicare a Decretului 92/1976 se menționează că în coloana 6 a carnetului de muncă se înscrie retribuția tarifară de încadrare așa cum rezultă din actul organului competent care a stabilit aceasta.
Este evident astfel faptul că, prevederile sentinței civile nr. 469/2009 nu pot fi transpuse în practică, neexistând elemente identificate sau identificabile asupra sumelor aferente suplimentelor cerute.
Un al treilea aspect de nelegalitate al actelor de executare emise de B. B. L. M. este legat de cheltuielile de executare stabilite prin încheierea din data de 02.03.2016, întrucât acestea încalcă prevederile Ordinului MJ nr. 2550/2006.
Astfel, onorariul executorului judecătoresc (2.300 lei + TVA) este nejustificat, întrucât pentru acesta nu a depus niciun efort în executarea silită a titlului executoriu, iar sumele reprezentând cheltuieli necesare desfășurării executării silite sunt de asemenea nejustificate.
În concluzie, cheltuielile de executare sunt mult prea mari raportat la valoarea creanței și la complexitatea executării, respectiv munca prestată.
Contestatorul a solicitat și anularea încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, dată fără îndeplinirea condițiilor legale. Instanța ar fi trebuit să observe faptul că nu este îndeplinită una dintre cerințele încuviințării executării silite, respectiv că acea cerere să conțină la bază un titlu cu o creanță certă, lichidă și exigibilă, executorul limitându-se a încuviința acea executare în limita a 25% dintr-o sumă care nu a fost și nici nu poate fi cuantificată.
Atâta timp cât art. 712 Cod procedură civilă permite folosirea contestației la executare împotriva întregii executări silite, ar fi lipsit de rațiune ca anulând întreaga executare să rămână în ființă doar încheierea de încuviințare. Ori, având în vedere că titlul executoriu nu conține o creanță certă și lichidă, încheierea nr. 919/26.02.2016 prin care s-a încuviințat executarea sumei de 23.600 lei precum și a cheltuielilor de executare, nu corespunde exigențelor legii, impunându-se anularea acesteia.
Față de motivele arătate, contestatorul a solicitat admiterea contestației, și pe cale de consecință să constate nulitatea actelor de executare emise de executorul judecătoresc pentru nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită și anularea încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 628, art. 663, art. 712 și urm. Codul de procedură civilă și ale celorlalte acte normative invocate.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestației ca netemeinică.
A solicitat ca la soluționarea contestației să se aibă în vedere practica judiciară incidentă prezentei cauze, având ca obiect contestație la executare formulată de către ITM A. în contradictoriu cu funcționarii publici, pentru aceleași drepturi salariate, în dosarele: dosar_ al Judecătoriei A., - Irevocabilă, cu soluția de respingere a contestației; dosar_ al Judecătoriei A., - Irevocabilă, cu soluția de respingere a contestației; dosar_ al Judecătoriei A., - Irevocabilă, cu soluția de respingere a contestației; dosar_/55/2013 al Judecătoriei A., Irevocabilă, cu soluția de respingere a contestației - Decizia civilă nr. 460/05.11.2013; dosar_/55/2013 al Judecătoriei A., - Irevocabilă cu soluția de respingere a contestației; dosar_/55/2013 al Judecătoriei A., - Irevocabilă cu soluția de respingere a contestației; dosar_/55/2013 al Judecătoriei A., - Irevocabilă cu soluția de respingere a contestației; dosar_ al Judecătoriei A., - Irevocabilă cu soluția de respingere a contestației; dosar_ al Judecătoriei A., - Irevocabilă cu soluția de respingere a contestației; dosar_ al Judecătoriei A., - Irevocabilă cu soluția de respingere a contestației - Decizia civilă nr. 681/23.07.2014; dosar_ al Judecătoriei A., - Irevocabilă cu soluția de respingere a contestației; dosar_/55/2014 al Judecătoriei A., - Irevocabilă cu soluția de respingere a contestației; dosar_/55/2014 al Judecătoriei A.. - Irevocabilă cu soluția de respingere a contestației și dosar_ al Judecătoriei A., - Irevocabilă, cu soluția de respingere a contestației Decizia civilă nr. 867/12.08.2015.
A arătat că, în baza Sentinței civile nr. 469/2009 a Tribunalului A., pronunțată în dosarul nr._, ITM A. a fost obligat să plătească intimatului despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada mai_09 actualizate cu indicele de inflație la data plății, și să înscrie în carnetul de muncă aceste sporuri.
Sentința civilă nr. 469/2009 a fost recurată și a devenit definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 880/2009 a Curții de Apel Timișoara.
Prin dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71/2009 a fost eșalonată plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea de drepturi de natură salariată în favoarea personalului din sectorul bugetar și până în anul 2012 au fost suspendate de drept orice proceduri de executare silită. În acest sens, prin art. 1 alin din OUG nr. 71/2009 s-a stabilit că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare, astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Debitorul nu s-a conformat titlului executoriu și prevederilor art. 1, alin. l, lit. d, din OUG nr. 71/2009, în sensul de a plăti în cursul anului 2015 procentul de 25 % din valoarea titlului executoriu, motiv pentru care în data de 18.02.2016 a fost sesizat executorul judecătoresc B. L. M. cu o cerere de executare silită - dosar nr. 22/2016. Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea nr. 919 din 26.02.2016 de către Judecătoria A..
Fată de motivele invocate în contestația la executare, intimatul a solicitat a se avea în vedere practica judiciară invocată în prezenta întâmpinare și în special dosarele:_/55/2013,_ și_ ale Judecătoriei A., cu soluția de respingere a contestației - Irevocabilă, întrucât în aceste dosare s-a soluționat contestația la executare formulată de către ITM A. ce a avut la bază ca titlu executoriu tot sentința civilă nr. 469/2009 pronunțată în dosarul_ a Tribunalului A..
Încheierea prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, respectă dispozițiile legale, astfel că nu există nici un motiv de anulare a acesteia.
Cu referire la actele de executare îndeplinite de executorul judecătoresc B. L. M., intimatul a solicitat să se înlăture argumentele privind nelegalitatea acestora invocate de către ITM, întrucât aceste acte sunt legale și temeinice. Toate aceste aspecte au fost tranșate și lămurite de către instanțele judecătorești pe calea contestației la executare a tranșelor de 5%, 10% și respectiv 25% aferent anului 2014, în dosarele antemenționate.
Argumentația ITM A. că la baza emiterii somației și a procesului verbal nu se regăsește un titlul executoriu, ori că titlul executoriu ce face obiectul prezentei executări silite nu cuprinde suma la care ITM A. urmează a fi obligat, sau că titlul executoriu nu ar cuprinde criterii pentru cuantificarea drepturilor salariale, ci recunoaște doar „drepturi virtuale”, ori, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, este netemeinică.
Instanțele de încuviințare a executării în dosarele ce au vizat contestațiile la executarea silită a sentinței civile nr. 469/2009 a Tribunalului A. și a Deciziei nr. 880/2009 a Curții de Apel Timișoara precum și executorul judecătoresc în prezenta cauză au verificat aspectele privitoare la existența titlului executoriu, a constatat că în temeiul art. 632-634 Cod procedură civilă, constituie titlu executoriu motiv pentru a admis cererea de executare și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu.
Dispozițiile art. 713 Cod procedură civilă, prin alin. 1 și 3, consacră următoarele cazuri de inadmisibilitate a contestației la executare:
(1) Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
(3) Nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestației la executare.
În speță, contestatorul nu numai că ar fi putut invoca aceste motive de fapt și de drept, privind imposibilitatea cuantificării și acordării drepturilor salariale, în procesul de fond, ci chiar a făcut-o. Mai mult decât atât, contestatorul a susținut și în calea de atac a recursului că aceste drepturi salariale nu pot fi cuantificate și acordate.
În acest sens, instanța supremă a decis în repetate rânduri că, pe calea contestației la executare nu se pot invoca motive de fond care să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat. Asemenea motive se pot invoca numai pe calea mijloacelor de atac prin exercitarea cărora, înăuntrul termenelor legale, partea poate obține reformarea ori casarea hotărârii ce o prejudiciază.
Pe de altă parte, ITM A. a invocat aceleași motive și în contestațiile la executare ce au format obiectul dosarelor_/55/2013,_ și_ ale Judecătoriei A., atunci când a contestat executarea silită a aceluiași titlului executoriu, executare care s-a pornit pentru procentul exigibil (la acea dată) de 5%, 10% și respectiv 25% aferent anului 2014 din totalul creanței.
Aceste apărări reluate în contestația de față, au fost deja tranșate cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele antemenționate, prin care toate contestațiile la executare au fost irevocabil respinse.
Intimatul a arătat că există autoritate de lucru judecat în ce privește caracterul cert și lichid al creanței sale, doar că exigibilitatea acesteia este eșalonată de O.U.G. nr. 71/2009.
La stabilirea procentului de 25 % aferent anului 2015, reprezentând suma de 23.600 lei, ITM A. s-a raportat la calcul efectuat de expertul S. G..
A arătat că prin sentința civilă nr. 469/2008, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A., a obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada mai 2005-11 martie 2009, data pronunțării hotărârii și a dispus ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Sentința civilă antemenționată cuprinde creanța: certă, întrucât instanța obligă ITM la plata sumelor reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pe perioada cuprinsă între mai_09, lichidă potrivit art. 663 alin. 3 Cod procedură civilă, întrucât titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea creanței. ITM A. are ca bază calculul pe care l-a făcut în momentul în care drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost bugetate de către Ministerul Muncii în anul 2008 - urmare a litigiilor promovate; exigibilă, întrucât este pronunțată pentru o anumită perioadă, iar obligația plății curge de la data pronunțării, și chiar condiționată de dispozițiile OUG 71/2009, este scadentă.
În momentul încuviințării executării se verifică dacă cererea de încuviințare a executării îndeplinește condițiile prevăzute la art. 666Cod procedură civilă, adică și dacă hotărârea constituie titlu executoriu și dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. Dacă hotărârile judecătorești, care au stat la baza multiplelor cereri de executare silită nu constituiau titlu executoriu, respectiv nu îndeplineau dispozițiile legale antemenționate, instanța, în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă, nu încuviința executarea silită.
Intimatul a solicitat ca la judecarea prezentei contestații să se aibă în vedere practica judiciară invocată precum și aspectul că în anul 2013, ITM A. a achitat funcționarilor publici tranșa de 5%, aferentă anului 2012, în anul 2014 tranșa de 10% iar în anul 2015 tranșa de 25% însă refuză să achite în continuare aceste drepturi salariale, motiv pentru care a fost nevoit să promoveze executarea silită.
Consideră că ITM A., prin contestația la executare invocă parțial conținutul Deciziei 20/2009 a ÎCCJ, a omis să se pronunțe asupra aspectului că din cuprinsul deciziei se desprinde faptul că se recunoaște posibilitatea debitorului (instituție publică) de a stabili el însuși întinderea și aplicarea titlului executoriu.
Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care se soluționează recursurile în interesul legii, sunt obligatorii însă aceste decizii produc efectele numai pentru viitor și nu pot avea efect asupra hotărârilor judecătorești care s-au pronunțat diferit neputând fi astfel impuse nici în soluționarea contestației la executare a acestor hotărâri.
Toate hotărârile instanțelor judecătorești admise pronunțate în litigii privind drepturile salariale, nu cuprind nici un criteriu de cuantificare a sumelor și nici nu se specifică expres creanța. Hotărârea în sine dispune „plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, ori plata diferențelor de salariu de care ar fi beneficiat” fără să prevadă un anumit cuantum. Menționarea în dispozitiv a unei creanțe determinabile nu duce la imposibilitatea executării obligației, chiar dacă nu este precizat cuantumul acesteia.
A considerat că argumentele invocate de ITM nu pot fi luate în considerare, întrucât calculul sumei o poate efectua orice persoană de la serviciul contabilitate al instituției. Dacă s-ar accepta motivația contestatorului, atunci marea majoritate a hotărârilor care au ca obiect drepturi salariale nu ar putea fi puse în executare. Argumentarea de față a fost preluată și implementată de la Inspecția Muncii și Ministerul Muncii, tocmai pentru a nu plăti drepturile salariale prevăzute de hotărârile judecătorești, însă aceste argumente conduc la un abuz din partea instituțiilor, prin încălcarea prevederilor legislației interne și cea a CEDO.
A învederat intimatul că refuzul de a achita drepturile salariale stabilite în titlu executoriu constituie și o discriminare. A arătat că Inspecția Muncii a achitat aceste suplimente, în cuantum de 25% fiecare, pentru perioada 2004 - 2008, funcționarilor publici încadrați la alte Inspectorate de M., iar Ministerul Muncii a aprobat plata a 25 % pentru fiecare supliment, altor instituții deconcentrate exemplificând: Casa județeană de pensii A.; Agenția județeană pentru plăți și inspecție socială A.; Agenția județeană de ocupare a forței de muncă A..
Atât timp cât legiuitorul nu s-a pronunțat asupra acestui drept, iar ordonatorii de credite refuză a acorda aceleași drepturi funcționarilor publici din subordine, intimatul a arătat că numai prin punerea în executare a hotărârilor judecătorești poate beneficia efectiv de dreptul recunoscut prin Sentința civilă nr. 469/2008, întrucât potrivit art. 1 la Protocolul adițional I la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului”. Ori, în acest caz, utilitatea publică se definește expres de art. 53 din Constituția României.
Intimatul a invocat și dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituție și a arătat că, funcționarii publici din cadrul unor inspectorate teritoriale de muncă beneficiază de aceste drepturi, drepturi ce sunt refuzate funcționarilor publici din cadrul ITM A., ceea ce constituie o discriminare și constituirea unei situații mai puțin privilegiate.
Pe de altă parte, a solicitat să se constate că art. 6 din Convenție (CEDO), impune statului (și instituțiilor publice - în speță și ITM A.) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume, reprezentând drepturi salariale, nefiind oportun ca o persoană care a obținut o creanță împotriva statului să fie obligată să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
Dreptul în discuție s-a născut din lege, ca drept subiectiv, ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anume prestație pozitivă, respectiv de a plăti o sumă de bani.
Ceea ce este esențial, față de acest drept, îl constituie faptul că el dispune de o susținere legală, iar omisiunea cuantificării lui nu poate fi imputată beneficiarilor, în condițiile în care acesta reprezintă un aspect subsecvent dreptului existent, cu posibilitatea complinirii lui de către organele în drept abilitate. Și aceasta întrucât, în caz contrar ar fi vorba de un drept patrimonial recunoscut doar formal, lipsit de conținut, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art. 53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În jurisprudența CEDO s-a statuat că, „Dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează, de asemenea, și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv” (hotărârile Hornsby împotriva Greciei din 19 martie 1997, Burdov împotriva Rusiei din 7 mai 2002; Jasiuniene împotriva Lituaniei din 6 martie 2003; Ruianu împotriva României din 17 iunie 2003, S. P. împotriva României, 2005).
Executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
Complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii. Este obligația statelor membre de a-și organiza sistemul administrativ în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.
Prin faptul că timp de mai mult de 5 ani Ministerul Muncii nu a luat măsurile necesare în scopul executării hotărârilor judecătorești și executorii, acesta a lăsat prevederile art. 6 alin. 1 din Convenție fără efect în situația de față.
Intimatul a invocat dispozițiile Deciziei nr. 1221 și deciziei nr. XIV/18.02.2008 ale Curții Constituționale.
Având în vedere jurisprudența Curții Europene, care în numeroase cauze contra României a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției și, pe cale de consecință, dacă aceasta refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea ei, garanțiile art. 6 din CEDO, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi, intimatul a arătat că atâta timp cât administrația publică (debitoarea) nu și-a îndeplinit obligația stabilită în titlul executoriu singura posibilitate a executării sentinței este pe calea executării silite, executare care are la bază o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel cum în mod corect s-a constatat la încuviințarea executării.
La soluționarea cauzei a solicitat ca instanța să aibă în vedere răspunsul nr._/_ a Ministerului Muncii, adresa nr. 1036/2014 a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială A. și adresa nr. 9600/13.08.2013 a Agenției județene pentru Ocuparea Forței de M. A., precum și practica judiciară invocată.
Nu este reală afirmația contestatorului că s-ar fi conformat dispozitivului sentinței civile nr. 469/2009 fără a fi necesară intervenția unui executor judecătoresc, fiind evident refuzul ITM A. de a pune în executare dispozițiile hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul_ .
Cu referire la apărarea bazată pe prevederile Decretul 92/1976 și ale Ordinului 136/1976, intimatul a solicitat respingerea, întrucât în prezent carnetul de muncă nu se mai completează, fiind abrogate dispozițiile Decretului 92/1796 și ale Ordinului 136/1976, iar prin cererea de executare nu a solicitat completarea carnetului de muncă, întrucât din anul 2001 pentru stabilirea stagiului de cotizare se au în vedere doar declarațiile nominale, depuse la Casele de pensii, iar în prezent la Finanțe, care conțin aceste sume.
Referitor la argumentele invocate privind onorariul executorului judecătoresc, a solicitat respingerea, întrucât acesta a fost calculat în condițiile stabilite de lege.
Referitor la capătul de cerere privind anularea Încheierii nr. 919/26.02.2016 a executorului judecătoresc prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, intimatul a arătat că, potrivit art. 666 alin. 5 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite doar în cele șapte cazuri limitativ prevăzute, însă în speță nu este aplicabil niciunul dintre acestea, motiv pentru care executarea silită a fost în mod legal încuviințată de instanță.
Criticile aduse de contestator încheierii, privind faptul că nu ar exista o creanță certă lichidă și exigibilă, ignoră autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile la care a făcut referire anterior. În consecință, nu există niciun temei pentru anularea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită, fapt pentru care a solicitat ca și acest capăt de cerere să fie respins.
Față de cele menționate, intimatul a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și menținerea hotărârii de încuviințare a executării silite și a actelor de executare emise de către B. B. L. M. în dosarul execuțional nr. 22/2016.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 717 alin. l, art. 205 și urm. Cod procedură civilă și ale celorlalte acte normative invocate.
Prin răspunsul la întâmpinare, contestatorul a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată, reiterând aspectele invocate în motivarea contestației.
Din actele dosarului, precum și din înscrisurile dosarului execuțional nr. 22/2016 al B. B. L. M., instanța reține în fapt următoarele:
Obiectul dosarului execuțional susmenționat este constituit din cererea creditorului A. M. de punere în executare silită împotriva debitorului ITM a titlului executoriu constituit din sentința civilă nr. 469/2009 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 880/2009 a Curții de Apel Timișoara, pentru o creanță în sumă de 23.600 lei (brut), reprezentând 25% din suma totală de 94.334 lei (brut), la care se adaugă cheltuieli de executare în sumă de 3.020 lei, reprezentând onorariu executor, cheltuieli de executare și taxă judiciară de timbru.
Prin sentința pusă în executare silită, contestatorul debitor a fost obligat să plătească intimatului creditor despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, actualizate cu indicele de inflație, pentru perioada 1.05.2004 – 11.03.2009.
Instanța reține, în primul rând, că executarea silită din dosarul execuțional vizează procentul de 25% din creanță, exigibil în anul 2015, potrivit eșalonării stabilite prin art. 1 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 71/2009. Contestatorul debitor a formulat contestații la executare similare și cu privire la executarea silită pornită de același creditor, pentru procentele din creanță scadente anterior, respectiv pentru procentul de 5 % din creanță scadent în anul 2012 (dosarul nr._/55/2013), de 10 % din creanță scadent în anul 2013 (dosarul nr._ ) și de 25 % scadent în anul 2014 (dosarul nr._ ), contestații respinse prin hotărâri definitive.
Față de aspectele tranșate prin aceste contestații la executare anterioare, instanța constată că existența titlului executoriu și a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței ce face obiectul executării silite (exigibilitatea fiind dată de eșalonarea dispusă de legiuitor prin OUG nr. 71/2009, nu mai pot fi puse în discuție, fiind stabilite cu putere de lucru judecat, conform art. 430-432 Cod de procedură civilă.
De asemenea, față de motivele invocate de contestator referitoare la nelegalitatea încheierii de încuviințare a executării silite în prezentul dosar execuțional, care se referă tot la lipsa unui titlu executoriu care să conțină o creanță certă, lichidă și exigibilă, și respectiv la faptul că aceste aspecte au fost tranșate în mod definitiv de instanțe, instanța constată că nu sunt motive de anulare a acestei încheieri.
Nu se pune problema nelegalității actelor de executare cu referire la mențiunile ce trebuie completate în carnetul de muncă, întrucât cererea de executare silită formulată de creditor nu vizează completarea carnetului de muncă.
În fine, referitor la contestarea cheltuielilor de executare, instanța apreciază motivele invocate ca nefondate, întrucât pe de o parte onorariul executorului judecătoresc nu încalcă plafonul maximal prescris de OMJ nr. 2550/2006, iar cheltuielile de executare au un cuantum rezonabil, iar pe de altă parte contestatorul putea evita aceste cheltuieli prin executarea benevolă a plății creanței, având în vedere că, așa cum s-a arătat mai sus, contestațiile anterioare vizând executarea silită a tranșelor scadente în perioada 2012-2014 au fost respinse definitiv.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 712, 714 și 717 Cod de procedură civilă, instanța va respinge contestația formulată.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul I. T. de M., cu sediul în A., .-13, jud. A. (C._), în contradictoriu cu intimatul A. M., CNP_, cu domiciliul în A., .. 16-26, ., ., și domiciliul procesual ales în A., .. 14-16, ., jud. A., având ca obiect anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 22/2016 al B.E.J. B. L. M..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune, în caz de exercitare, la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 17.05.2016.
Președinte Grefier
H. B. A. Craițar
Red/dact/HB/AC
4ex/2com/14.06.2016
Se .> Contestatorul - I. T. de M. - A., .-13, jud. A.,
Intimatul - A. M. – A., .. 14-16, ., jud. A. - la C.. Av. A. S..
1 ex. se va comunica cu B. B. L. M. - după rămânerea definitivă a hotărârii.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
