Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 10/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 20-11-2012 în dosarul nr. 10662/2012

R.

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 10.662

Ședința publică din 20 noiembrie 2012

Președinte: A. O.

Grefier: N. B.

S-a luat în examinare în vederea pronunțării, contestația la executare formulată de contestatorii T. C. și I. A., în contradictoriu cu intimata B. C. I. S. R. SA.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei.

Contestația este legal timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Se constată depuse, prin serviciul registratură, de către intimată, în data de 20.11.2012, concluzii scrise.

Reținând că au fost puse concluzii în ședința publică din 13 noiembrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța procedează la judecarea în fond a cauzei.

JUDECĂTORIA

În deliberare asupra cererii de față, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.10.2012, formându-se dosarul nr._, contestatorii T. C. și I. A., în contradictoriu cu intimații B. C. I. S. R. SA au solicitat instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună: anularea parțială a formelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc B. C. O. în dosarul execuțional nr. 71/2012 (dosar execuțional executor bancar nr. 2/SPB/2011) pentru suma de 1.847.297,41 lei, adică a somației emise în data de 18.09.2012, în ceea ce privește înființarea popririi asupra salariului contestatorului T. C. în cotă de 1/3 la Municipiul A. și asupra salariului contestatoarei I. A., în cotă de 1/3 parte la Spitalul Clinic Județean de Urgență A.; ridicarea popririi instituite asupra salariului contestatorului T. C. în cotă de 1/3 la Municipiul A. și asupra salariului contestatoarei I. A., în cotă de 1/3 parte la Spitalul Clinic Județean de Urgență A.; întoarcerea executării, și anume restituirea sumelor care au fost reținute din salariile contestatorilor prin poprire; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației formulate, contestatorii au arătat că prin somația emisă la data de 18.09.2012 de către Executorul J. B. C. O. în dosarul execuțional nr. 71/2012, le-a fost adus la cunoștință faptul că B. C. I. S. R. SA A. a solicitat continuarea executării silite începute în dosarul execuțional al executorului bancar nr. 2/SPB/2011, având în vedere încheierea pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ și titlurile executorii constând in contractele de credit nr. 17/20.12.2007, 18/20.12.2007 și 10/19.03.2008 și că s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor bancare și a salariului contestatorului T. C. în cotă de 1/3 la Municipiul A. și asupra salariului contestatoarei I. A., în cotă de 1/3 parte la Spitalul Clinic Județean de Urgență A..

Contestatorii contestă în parte actele de executare efectuate de executorul judecătoresc în dosarul nr. 71/2012, în ceea ce privește înființarea popririi asupra salariilor acestora, având în vedere că aceste acte sunt nelegale și solicită instanței anularea lor, prin luarea în considerare a mai multor motive.

Un prim motiv este acela că, prin contractele de fidejusiune nr. 27/20.12.2007, nr. 30/20.12.2007 și nr. 26/19.03.2008 semnate pentru garantarea contractelor de credit nr. 17/20.12.2007, 18/20.12.2007 și 10/19.03.2008, contestatorii au garantat restituirea împrumuturilor contractate de S.C. Casa Lemn S.R.L. cu conturile bancare, acest lucru fiind stabilit în mod irevocabil de către Tribunalul A. prin decizia comercială nr. 302/R/28.10.2010 în dosarul nr._, al cărui obiect a fost contestația la executare formulată de contestatorii T. C. și I. A. împotriva executării începute de intimata B. C. I. S. R. SA cu privire la un imobil proprietatea contestatorilor în baza acelorași contracte de fidejusiune și de credit. Tribunalul A. a anulat formele de executare, deoarece contestatorii s-au obligat să garanteze obligația de rambursare-achitare a creditului rezultând din contractele de credit încheiate de . prin utilizarea conturilor, indiferent de natura acestora.

Un alt motiv invocat de contestatori este sentința civilă nr._/15.11.2011 pronunțată în rejudecare în dosarul nr._ *, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 88/31.01.2012 pronunțată în dosarul nr._ prin care s-a admis contestația la executare formulată de contestatori în contradictoriu cu B. C. I. S. R. SA și B.E.J. B. C. O., stabilindu-se, în mod irevocabil că actul juridic în baza căruia s-a născut obligația contestatorilor de a garanta împrumutul acordat îl reprezintă contractele de fidejusiune. Pornirea executării silite împotriva contestatorilor exclusiv în temeiul contractelor de credit apare ca fiind nelegală. De asemenea, s-a stabilit că, „referitor la executarea silită a contractelor de fidejusiune, prin decizia comercială nr. 302/R/28.10.2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, irevocabilă, s-a reținut cu putere de lucru judecat că, „în contractele de fidejusiune încheiate între contestatori și intimată fidejusiunea a fost expresă în sensul garantării obligației prin utilizarea conturilor”.

Contestatorii relevă faptul că în cauză există putere de lucru judecat în sensul că au fost dezlegate anterior aspectele litigioase între părți, stabilindu-se prin hotărâre judecătorească irevocabilă că titlul executoriu, și anume contractele de fidejusiune și credit care stau la baza executării silite pe care o contestă, vizează doar conturile din bancă deținute de contestatori. Prin urmare, înființarea popririi asupra salariilor contestatorilor este nelegală.

Pentru toate acestea, contestatorii solicită admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

B. C. I. S. R. SA, prin întâmpinare, solicită instanței respingerea ca nefondată a contestației la executare, cu consecința menținerii ca legal întocmit a actului de executare silită constând în înființarea popririi asupra veniturilor salariale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării se arată că între intimată, în calitate de creditor și S.C. Casa Lemn S.R.L, în calitate de debitor, s-au încheiat: contractul de credit nr. 17/20.12.2007, prin care intimata a acordat un împrumut în sumă de 700.000 RON; contractul de credit nr. 18/20.12.2007, prin care intimata a acordat un împrumut în sumă de 401.623,56 RON; contractul de credit nr. 10/19.03.2008, prin care intimata a acordat o linie de credit cu un plafon maxim de 100.000 RON.

Totodată, între intimată și contestatori s-au încheiat: contractul de fidejusiune nr. 27/20.12.2007, prin care contestatorii s-au obligat să garanteze restituirea creditului acordat de intimată debitoarei S.C. Casa Lemn S.R.L. prin contractul de credit nr. 17/20.12.2007; contractul de fidejusiune nr. 30/20.12.2007, prin care contestatorii s-au obligat să garanteze restituirea creditului acordat de intimată debitoarei S.C. Casa Lemn S.R.L. prin contractul de credit nr. 18/20.12.2007; contractul de fidejusiune nr. 26/19.03.2008, prin care contestatorii s-au obligat să garanteze restituirea creditului acordat de intimată debitoarei S.C. Casa Lemn S.R.L. prin contractul de credit nr. 10/19.03.2008.

Întrucât debitoarea, S.C. Casa Lemn S.R.L., nu și-a respectat obligația de a rambursa creditul acordat de intimată, aceasta a demarat procedura executării silite atât împotriva debitoarei, cât și împotriva fidejusorilor.

Prin decizia comercială nr. 302/R/28.10.2010, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, s-a dispus anularea în parte a actelor de executare realizate de intimată împotriva fidejusorilor, reținându-se faptul că „prin contractele de fidejusiune, contestatorii, în calitate de fidejusori ai S.C. Casa Lemn S.R.L. s-au obligat să garanteze obligația de rambursare/achitare a creditului rezultând din contractele de credit încheiate de S.C. Casa Lemn S.R.L. prin utilizarea conturilor indiferent de natura acestora și au renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune prevăzut de art. 1662 Cod civil. Prin urmare, fidejusiunea a fost expresă în sensul garantării obligației prin utilizarea conturilor și cum, potrivit prevederilor art. 1656 Cod civil, fidejusiunea nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat, este evident că, execuția silită împotriva fidejusorilor putea fi doar cea mobiliară.”

Ulterior pronunțării acestei hotărâri judecătorești, intimata, prin intermediul executorului judecătoresc, a dispus înființarea popririi asupra conturilor bancare și asupra veniturilor salariale ale contestatorilor. Totodată, în temeiul art. 454 alin. (1) C. pr. civ., a înștiințat, prin adresa emisă la data de 18.09.2012, debitorii cu privire la măsura luată.

Prin adresa emisă la data de 18.09.2012, executorul judecătoresc a adus la cunoștința contestatorilor înființarea măsurii popririi sumelor de bani existente în conturile bancare deschise de aceștia la diferite bănci și măsura popririi veniturilor salariale.

Prin urmare, prin decizia comercială nr. 302/R/28.10.2010 s-a stabilit că dreptul intimatei de a executa silit patrimoniul contestatorilor, în temeiul contractului de fidejusiune, se limitează la sumele prezente și viitoare existente în conturile bancare ale fidejusorilor, „indiferent de natura acestora.”

Poprirea sumelor de bani pe care terțe persoane le datorează debitorilor intimatei nu constituie un act de executare silită care să depășească întinderea dreptului intimatei de a executa silit patrimoniul debitorilor.

Poprirea reprezintă o formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani datorate debitorului urmărit de către o terță persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice existente.

Astfel, prin instituirea măsurii popririi, intimata, prin intermediul executorului judecătoresc, a dat ordin terțului poprit (debitorul propriului ei debitor) să efectueze plata direct intimatei, determinând o „utilizare a conturilor indiferent de natura acestora”, în conformitate cu întinderea dreptului intimatei și obligației contestatorilor, astfel cum acestea au fost stabilite prin hotărârea judecătorească menționată anterior.

Conform Deciziei comerciale nr. 302/R/28.10.2010, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, „fidejusiunea a fost expresă în sensul garantării obligației prin utilizarea conturilor.” Or, instituirea măsurii popririi are ca efect tocmai utilizarea de către intimată a sumelor cu care sunt creditate conturile bancare. Referirea la decizia comercială nr. 302/R/28.10.2010 care vizează „utilizarea conturilor indiferent de natura acestora” nu exclude posibilitatea creditorului de a realiza acte care să conducă la utilizarea efectivă a conturilor, ci, dimpotrivă, implică măsuri cum este cea a popririi, care să aibă ca efect utilizarea efectivă a garanției. Prin urmare, actul de executare efectuat nu constituie un act de executare silită care să depășească întinderea dreptului intimatei de a executa silit patrimoniul debitorilor.

Pentru aceste motive, intimata solicită instanței respingerea contestației la executare ca nefondată, invocând, în drept, art. 114 C. pr. Civ., precum și textele legale mai sus menționate.

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatorii arată că intimata face o interpretare greșită a dispozițiilor deciziei Tribunalului A..

Astfel, așa cum rezultă din considerentele deciziei nr. 302/R/28.10.2010, pentru a pronunța hotărârea, Tribunalul A. a avut în vedere contractele de fidejusiune, în care, la Art. III pct. 1 se prevede faptul că: „în scopul executării obligațiilor fidejusorilor (prezente sau viitoare) rezultând din contract, banca poate, în orice moment să utilizeze orice conturi ale acestora, indiferent de natura acestora, în vederea compensării oricăror creanțe față de fidejusori. B. poate exercita aceste drepturi chiar daca sumele din aceste conturi au fost depozitate la bancă pentru o anumită perioadă, iar termenul respectiv nu a expirat. "

Conform art. I din același contract, instituția bancară la care se face referire la art. III pct. A este doar „B. Comerciala I. S. R. S.A. A., sucursala A., denumită în prezentul contract bancă”, și nu orice bancă unde ar deține conturi contestatorii.

Dosarul nr._ a avut ca obiect contestația la executare formulată de contestatori prin care s-a solicitat anularea formelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 23/SPB/2010, și anume a somației emise în data de 16.02.2010, a procesului verbal de situație nr. 517/16.02.2010 privind executarea silită a imobilului situat în A., ./a, . și radierea somației emise în data de 16.02.2010 din CF nr._-C1-U2 A., cu nr. top. 2053-2057/2/XII. Executarea silită contestată era imobiliară, astfel că, într-un atare context, Tribunalul A. a reținut că actele de executare sunt nelegale și că executarea poate fi doar mobiliară.

Pentru aceste motive, contestatorii susțin că măsura înființării popririi asupra salariului este nelegală pentru că excede obligației contractuale asumate de aceștia.

În probațiune se depun înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul: decizia comercială nr. 302/R/28.10.2010, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, sentința civilă nr. 5258/18.05.2011, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, decizia comercială nr. 383/R/29.09.2011, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, sentința civilă nr._/15.11.2011, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ *, decizia civilă nr. 88/31.01.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr. 2776/55/R/2011*, dosar execuțional nr. 71/2012 al B.E.J. B. C. O..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.

Prin încheierea nr. 45/2011 a fost încuviințată, la cererea intimatei, executarea silită asupra patrimoniului contestatorilor, în considerarea faptului că aceștia au subscris contracte de fidejusiune menite a asigura restituirea sumei acordate debitoarei ., parte într-un contract de credit (dos. ex.).

În dec. ./2010 a Tribunalului A. (f. 34) s-a statuat că, date fiind clauzele contractelor, „execuția silită împotriva fidejusorilor poate fi doar cea mobiliară”. Ca urmare, prin sent civ. nr._/2011 a Judecătoriei A. s-au anulat formele de executare silită imobiliară și încheierea de încuviințare a executării silite nr. 45/2011 în privința executării silite imobiliare (f. 142).

Consecutiv, s-a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor salariale ale contestatorilor (f. 11).

Contestația la executare nu este fondată.

Hotărârile judecătorești invocate de contestatori nu restrâng obiectul executării la „conturile din bancă”, cum se arată, ci îl restrâng la bunuri mobile. Dreptul de creanță al contestatorilor asupra unor sume de bani, fie acestea și datorate cu titlu de salariu, reprezintă un bun mobil, în sensul art. 474 alin. 3 C. civ. (incident în cauză în baza art. 102 din L. nr. 71/2011).

Nu poate fi primită interpretarea pe care contestatorii o dau dec. ./2010 a Tribunalului A. și sent civ. nr._/2011 a Judecătoriei A., atât în considerarea prevederilor exprese din motivarea și dispozitivul lor, care permit, în mod generic, nerestrictiv, executarea mobiliară, cât și în considerarea faptului că un atare înțeles, precum, cel invocat, lipsește de orice finalitate aceleași hotărâri, contestatorii putând dispune în mod suveran în privința depunerii unor sume de bani într-un cont bancar.

Așa fiind, văzându-se și art. 404 C. pr. civ., va fi respinsă contestația la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 71/2012 al B.E.J. B. C., ca nefondată.

În baza art. 274 C. pr. civ., se va lua act că numai părțile care au căzut în pretenții au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorii T. C., cu domiciliul în A., ., ., . și I. A., cu domiciliul în A., ., ., în contradictoriu cu intimata B. Comerciala I. S. R. S.A., prin S. A., cu sediul în A., ., jud. A., împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 71/2012 al B.E.J. B. C., ca nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2012.

Președinte, Grefier,

A. O. N. B.

Red./Tehn./AO/NB/21.12.2012

6 ex./4 . comunică cu:

- contestatorii: - T. C., cu domiciliul în A., ., ., .

- I. A., cu domiciliul în A., ., ., jud. A.

- intimații B. Comerciala I. S. R. S.A., prin S. A., cu sediul în A., ., jud. A.

B.E.J. B. C., cu sediul în A., . M., nr. 33-37, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2012. Judecătoria ARAD