Pretenţii. Sentința nr. 4566/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 4566/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 14-05-2012 în dosarul nr. 4566/2012

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator de date cu caracter personal nr. 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4566 / 2012

Ședința publică din data de: 14 Mai 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. I. E.

GREFIER: I. I. R.

Pe rol soluționare cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari din A. .. 6, .. A., în contradictoriu cu pârâtul B. C., cu domiciliul în A., .. 6, ., jud. A..

La apelul nominal, făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: cauza are ca obiect pretenții, cauza se află la al treilea termen de judecată în primă instanță, procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 10.05.2012 de către reclamanta Asociația de Proprietari din A. .. 6 o cerere prin care se arată că debitul a fost achitat integral de către pârât (f.12), după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus în cauză sau excepții de invocat, în baza art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 07.03.2012, sub numărul de dosar_, reclamanta Asociația de Proprietari din A. .. 6, .. A., a chemat în judecată pe pârâtul B. C. solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.527,80 lei reprezentând cheltuieli comune pe lunile IX. 11 – I.12, și la plata sumei de 113,84 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform art. 13 OG nr. 85/2001 și art. 25 (1) din HG nr. 400/2003.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost pus în întârziere la plata cheltuielilor comune și a celorlalte obligații, întrucât acesta a refuzat să achite cheltuielile restante conform copiei extrase din listele de plată a cheltuielilor comune și penalizările aferente conform Fișei de Calcul anexate prezentei cereri.

Aceasta a mai precizat că sumele datorate de către pârât se încadrează în prevederile art. 31 alin. 1 și 2 din Legea 114/1996, și că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă fără nici un rezultat.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 144/1996, statutul propriu al asociației și HG nr. 400/2003.

În susținerea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei: fișă calcul penalități.

Pârâtul, legal citat nu a fost prezent în cadrul dezbaterilor și nu a depus la dosar întâmpinare.

La data de 10.05.2012 reclamanta a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură o adresă prin care învederează faptul că pârâtul B. C. a achitat integral suma datorată, ultima tranșă fiind achitată în data de 09.05.2012, respectiv penalitățile (fila 12).

Având în vedere că s-a achitat debitul restant – aspect confirmat de reclamantă (fila 12), instanța va respinge cererea ca fiind rămasă fără obiect, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, pronunțând o hotărâre definitivă și irevocabilă, conform art.1 pct. 11 c.proc.civ., modificat prin Legea nr. 202/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea având ca obiect “pretenții” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI D. A., . . cu pârâtul B. C., ca fiind rămasă fără obiect.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14.05.2012.

PREȘEDINTE: B. I. E.

GREFIER: I. I. R.

Red. B.I.E. / Tehnored. I.I.R./2 ex./ 22.05.2012 Nu se comunică.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4566/2012. Judecătoria ARAD