Revendicare imobiliară. Sentința nr. 5033/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5033/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-05-2012 în dosarul nr. 5033/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5033
Ședința publică din 24 mai 2012
Președinte: H. Ș.
Grefier: M. J.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții U. L. și A. T. în contradictoriu cu pârâții M. A. și Instituția P. A., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal se prezintă reclamantul U. L. asistat de avocat M. A. din Baroul București care se prezintă și în reprezentarea reclamantului A. T., lipsă fiind reclamantul A. T. și reprezentanții pârâților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu suma de 76 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
Reclamantul U. L. depune un înscris intitulat Memoriu.
Instanța în conformitate cu art. 137 alin. 1 C.proc.civ., pune în discuție excepția de necompetență materială a Judecătoriei A., excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția tardivității acțiunii și inadmisibilitatea acțiunii invocate de pârâtul M. A., acest din urmă aspect îmbrăcând forma unei chestiuni prejudiciale, necesar a fi soluționată cu prioritate față de analizarea dreptului dedus judecății.
Reprezentanta reclamanților, referitor la excepția de necompetență materială a Judecătoriei A., solicită respingerea ca neîntemeiată întrucât capătul de cerere având obiect constatarea nulității absolute parțiale a Ordinului P. nr. 24/2002, este accesoriu petitului principal privind nevalabilitatea titlului Statului, fiind în strânsă legătură cu modul de soluționare a capătului de cerere principal, anume revendicare, iar instanța competentă cu soluționarea acestuia este competentă și cu privire la acel capăt accesoriu. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, arată că reclamanții nu au calitatea de membrii ai Composesoratului Micălaca V., aspect care este confirmat în mod irevocabil de către Tribunalul A. prin Decizia civilă nr. 318/14.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ . Reclamanții sunt moștenitorii proprietarilor inițiali, doar că sunt trimiși în forma asociativă. Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, apreciază că din aceleași considerente care vizează petitul secundar nu se impune parcurgerea acestei proceduri, fiind o cerere derivată din analizarea primului capăt de cerere. De altfel, reclamanții au înaintat adresa nr._/11.05.2011 și nr. 77.727/24.11.2011, aspecte care pot fi asimilate unei proceduri prealabile și la care nu au primit răspuns. Cu privire la tardivitatea acțiunii aceasta se impune a fi respinsă în raport cu obiectul cererii, respectiv nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând atât pe cale de excepție cât și prin acțiune, fără să fie supusă vreunui termen de prescripție. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, apreciază că aceasta reprezintă o apărare de fond și solicită unirea cu fondul pricinii. În situația în care se va considera că inadmisibilitatea, ca excepție ar avea un caracter peremptoriu, solicită să fie respinsă în considerarea art. 6 din Convenția CEDO care reglementează accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil și a se avea în vedere decizia ÎCCJ din dosar nr. 60/2007 și art. 6 din Legea nr. 213/1998, care abilitează instanțele de a verifica titlul Statului.
Instanța respinge cererea de unire a cestui ultim aspect cu fondul, apreciind că inadmisibilitatea îmbracă forma unei chestiuni prejudiciale, iar numai după soluționarea acesteia se poate trece la valorificarea dreptului dedus judecății și rămâne în pronunțare asupra excepțiilor și inadmisibilității invocate de către pârâți.
INSTANȚA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2012, cu numărul_, reclamanții U. L. și A. T. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. A. și Instituția P. A.: să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului înscris în CF nr. 646, 647 Micălaca și respectiv CF nr._ nedefinitivă A., în baza Decretului de expropriere nr. 460/1977 a Consiliului de Stat; să se constate nulitatea absolută parțială a Ordinului P. nr. 24/31.01.2002 în ce privește suprafața de 8,1356 ha teren agricol pășune; să se dispună radierea dreptului de proprietate al pârâtului de ordin 1 și înscrierea dreptului lor de proprietate asupra imobilului evidențiat în CF nr._ A. (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr._ A.), nr. top. 238.1990, din suprafața totală de 12,95 ha; să fie obligați pârâții să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra imobilului.
În motivare, arată că sunt succesorii în drepturi ai proprietarilor tabulari evidențiați cu cote-părți în C.F. nr. 646 si 647 Micălaca, respectiv C.F. nr._ A., aflată în prezent în proprietatea Municipiului A., ca urmare a emiterii Ordinului P. nr. 24/31.01.2002 de către pârâtul de ordin 2, anterior suprafața fiind expropriată de către Statul Român în baza Decretului de expropriere nr. 460/1977 a Consiliului de Stat. Terenul agricol pe care îl revendică a fost adus în cooperativa agricolă (CAP) de către autorii lor, alături de alți locuitori ai Cartierului Micălaca, potrivit înscrisului „Referat”, pe care-l anexează în probațiune. Sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, reclamantul U. L. dovedind că este succesorul defuncților S. V., Dab Florița și Dab P. asupra suprafeței de 4,89 ha și 0,48 ha, iar reclamantul A. T. este succesorul în drepturi al defuncților A. T., Bugari F. și A. G., asupra suprafeței de 3,2384 ha. Imobilul pe care îl revendică este parte din pășunea comunală.
Au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 247/2005, soluționată prin Hotărârea nr. 317/26.09.2006. Acesta a fost contestată la Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., contestațiile fiind soluționate prin Hotărârile nr. 1008/25.04.2007 și nr. 1002/25.04.2006, prin respingerea cererilor cu motivarea că suprafețele pe care le-au solicitat fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în cadrul Composesoratului Micălaca V.. P. aceeași hotărâre li se recunoaște dreptul de proprietate ca membrii composesori, ori reclamanții nu au avut și nu au această calitate. Au formulat plângere pe fond funciar, soluționate prin hotărârile judecătorești anexate. Inițial, prin hotărârea Comisiei Locale de Fond Funciar li s-a aprobat acordarea unor despăgubiri care li s-ar fi cuvenit în mod individual, fără a se face referire la calitatea de membru composesor, însă acordarea suprafeței de teren în natură este posibilă numai prin includerea în cadrul unei asociații.
În continuare, au procedat la formularea unor cereri de intervenție în cadrul dosarului de fond funciar, unde petent era Composesoratul Micălaca V., în vederea confirmării dreptului lor în formă individuală. P. sentința civilă nr. 5474/23.05.2011 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria A. a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lor, însă în cadrul composesoratului. Au atacat hotărârea instanței de fond cu recurs pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cu privire la asociația Composesoratul Micălaca V., scopul acesteia este de a întreține, gospodării și exploata terenurile, nicidecum preluarea în proprietate a anumitor terenuri, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate. Capacitatea de folosință civilă a persoanei juridice este cârmuită de principiul specialității, astfel că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut. Composesoratul Micălaca V. este o asociație care nu poate dispune asupra proprietății comune și nu poate încheia acte de dispoziție prin care să dobândească bunuri, ci doar gospodărirea sau respectiv administrarea proprietății comune. Actele de dispoziție juridică asupra proprietății comune pe cote părți sau proprietățile individuale rămân în puterea exclusivă a proprietarilor persoane fizice sau juridice. Sancțiunea încheierii de către Composesoratul Micălaca V. de acte juridice cu încălcarea art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 este nulitatea absolută. D. fiind faptul că asociația nu are prevederi statutare în sensul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, ci doar cu privire la eventuala administrare a lor, determină posibilitatea reconstituire dreptului de proprietate în formă individuală.
În sentința civilă nr. 5474/23.05.2011 a Judecătoriei A., pronunțată în dosarul civil nr._, se reține că solicitarea de a li se reconstitui dreptul de proprietate individual nu ar avea suport (reținându-se corelarea cu ce au deținut antecesorii lor în cadrul unei asociații), prin prisma principiului de bază aplicabil în materia succesiunii, însă fără ca Judecătoria A. să facă referire la entitatea la care ar fi aparținut autorii lor, în condițiile în care Composesoratul Micălaca V. s-a constituit în anul 2000. Proprietatea și folosința comună a asociației asupra terenurilor este dată de calitatea de membru, ori reclamanții au dovedit că nu sunt membrii composesori, astfel că proprietatea lor nu are nici o legătură cu Composesoratul Micălaca V.. Astfel, reconstituirea în formă asociativă nu este legală.
Pe aspectul înscrierilor în cartea funciară, arată că, începând cu anul 1853 și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, înscrierea în cartea funciară a avut caracter constitutiv de drepturi. Astfel, drepturile înscrise în favoarea antecesorilor lor nu pot fi preluate de către o asociație înființat în anul 2000, deoarece dreptul de proprietate se dobândește în mod retroactiv numai în cazul uzucapiunii care are efecte de la momentul inițierii posesiei, aspect care nu poate fi reținut în speță.
Cu privire nevalabilitatea titlului statului, M. A. nu este în posesia unui just titlu întrucât dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz, iar preluarea la stat prin expropriere nu s-a realizat printr-o justă și prealabilă despăgubire conform legii, astfel că sunt îndreptățiți ca succesori legali la reconstituire în natură. M. A. a dobândit un bun de la un neproprietar, astfel că se justifică interesul lor de a se statua cu privire la natura preluării bunului de către Statul Român, în considerarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 care abilitează instanțele de a verifica titlu statului și de a se pronunța pe cale de consecință.
Judecătoria A. în mod greșit s-a raportat la forma asociativă și nu a dispus atribuirea ternului în mod individual, nu a făcut o minimă argumentare în acest sens și nu a justificat de ce Composesoratul Micălaca V. este succesorul proprietarilor tabulari, persoane fizice.
Înstrăinarea dreptului de proprietate asupra terenurilor se realizează prin consimțământul titularului, însă nici reclamanții și nici antecesorii lor nu au cedat dreptul de proprietate către forma asociativă, pentru a fi reconstituit ulterior în cadrul acesteia. În plus, persoanele care nu au contestat acordarea de despăgubiri și nu au optat pentru reconstituirea dreptului de proprietate în natură au primit terenurile în mod individual, fără obligarea de a le preda sau include în composesorat. În schimb, persoanele care au solicitat teren în natură (pentru că există disponibil pe vechiul amplasament) li se refuză forma de proprietate individuală, deși antecesorii lor au cumpărat aceste proprietăți prin acte individuale, în cote determinate.
Având în vedere faptul că terenul revendicat prin prezenta acțiune nu este afectat de lucrări de investiții și nu a fost pus la dispoziția altei persoane, acțiunea în revendicare este admisibilă întrucât nu aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice și au uzat în prealabil și de procedura specială a legilor de fond funciar, conform Deciziei ÎCCJ din dosar nr. 60/2007. În acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție care nu a exclus posibilitatea revendicării pe calea dreptului comun, chiar și atunci când nu s-a urmat calea legii speciale, dacă sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția europeană a drepturilor omului și în măsura în care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice.
În drept, invocă 480, art. 481 C.civ., art. 555 și urm. NCC, Decizia nr. 33/09.06.2008 a ÎCCJ, art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, art. 44 din Constituția României, art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
P. întâmpinare (f. 167-169), pârâtul M. A. solicită respingerea acțiunii și invocă mai multe excepții.
Cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamanților susține că aceștia au fost înscriși ca membrii composesori în Anexa 39 a lucrării de fond funciar A. cu suprafața totală de 3,2384 ha (A. T.) și 4,89 ha (U. L.), în limita suprafeței reconstituită composesoratului. Având în vedere că reclamanții sunt membrii ai Composesoratului Micălaca V. și dreptul de proprietate al acestora a fost recunoscut în cadrul formei asociative, nu se poate dispune revenirea la situația anterioară de carte funciară pe calea unei acțiuni în revendicare formulată în temeiul Codului Civil. Astfel, în cadrul dosarului nr._, prin sentința civilă nr. 5474/23 mai 2011 a Judecătoriei A., modificată prin Decizia civilă nr. 1333/R/25.10.2011 a Tribunalului A., s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, în cadrul composesoratului pentru suprafața de 3,2384 ha și 4,89 ha. Anterior, prin Hotărârea nr. 1002/25.04.2007 și Hotărârea nr. 1008/25.04.2007 emise de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. s-a respins contestațiile reclamanților întrucât suprafața solicitată face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în cadrul formei asociative. P. urmare, se va proceda la punerea în posesie însă în favoarea formei asociative, iar nu individual pentru fiecare membru composesor.
Cu privire la excepția de necompetență materială a Judecătoriei A., în temeiul art. 10 din alin. 1 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 2 pct. 1 lit. d și art. 158 C.p.c., sub aspectul nulității absolute parțiale a Ordinului P. nr. 24/31.01.2002 emis de către Prefectul Județului A. arată că tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrative, în afară de cele date în competența curților de apel.
În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile privind nulitatea absolută parțială a Ordinului P., în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 109 alin. 2 și 3 C.p.c. apreciază că nu s-a urmat o astfel de procedură.
De asemenea, invocă excepția tardivității acțiunii de anulare a aceluiași act normativ care a fost emis la data de 31.01.2002.
Cu privire la inadmisibilității acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun, în condițiile existenței a trei legi speciale de reparație, respectiv Legea 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005, arată că reclamanții au uzat de aceste căi, li s-a recunoscut dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra suprafeței de teren solicitată în prezentul litigiu, însă nu în mod individual, ci în cadrul formei asociative.
În drept invocă art. 115, art. 137, art. 158 și urm. C.p.c., Legea nr. 1/2000, Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 247/2005.
P. întâmpinare (f.172-173), pârâtul Instituția P. A. solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
P. Hotărârea nr. 1008/25.04.2007 și Hotărârea nr. 1002/25.04.2007 a Comisiei județene de fond funciar A. au fost respinse contestațiile reclamanților din prezenta cauză întrucât suprafața solicitată face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în cadrul formei asociative și s-a dispus Comisiei locale de fond funciar A. reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața enunțată în favoarea acestora ca membri composesori, în limita suprafeței reconstituite în favoarea composesoratului. Ambele hotărâri au făcut obiectul unor litigii în cadrul cărora, reclamanții din prezenta cauză au solicitat anularea în parte a acestora. Litigiile au parcurs toate etapele procesuale (fond, respectiv recurs), fiind soluționate prin hotărâri judecătorești irevocabile, în sensul respingerii plângerilor. În cadrul dosarului nr._ (în care reclamantul Composesoratul Micălaca V. a solicitat reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 368,32 ha, potrivit CF nr. 646 și nr. 647 Micălaca V.) reclamanții din cauza pendinte U. L. și A. T. au formulat cereri de intervenție soluționate, admise în sensul reconstituirii dreptului de proprietate în cadrul Composesoratului Micălaca V., iar nu în mod individual. Sentința civilă nr. 5474/2011 pronunțată de către Judecătoria A. a fost supusă examinării de către instanța de control judiciar, recursurile fiind soluționate prin Decizia civilă nr. 1333/R/25.10.2011 pronunțată de Tribunalul A., în sensul respingerii acestora ca nefondate, instanța de control judiciar reținând în considerentele deciziei (pag. 59) aceleași argumente pentru respingerea recursurilor ca și cele ale instanței de fond.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 26 - 28 din Legea nr. 1/2000 care reglementează reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea formelor asociative, respectiv regimul juridic al acestora (cum este Composesoratul Micălaca V. în cadrul căruia s-a dispus, prin hotărâri judecătorești irevocabile, restituirea suprafețelor cuvenite reclamanților) și nu dispozițiile art. 480 cod civil vechi, respectiv cele ale art. 555 si următoarele din Noul Cod civil, invocate ca temei de drept al acțiunii de către reclamanți. Cum Legea nr. 1/2000 este o lege specială în raport de Codul civil, se vor aplica dispozițiile legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Dispozițiile art. 28 din Legea nr. 1/2000 consacră un caz de coproprietate forțată, regăsindu-se elementele definitorii ale coproprietății forțate și anume: pluralitatea titularilor; unitatea materială a bunului: divizarea intelectuală a dreptului și caracterul forțat. Din caracterul forțat al coproprietății rezultă că această formă de coproprietate nu poate face obiectul unui partaj.
În privința capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Ordinului P. nr. 24/31.01.2002, arată că prin acest înscris a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 108,50 ha teren agricol, pășune comunală în favoarea Municipiului A.. Ordinul a fost emis în considerarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 18/1991, precum și a sentinței civile nr. 7775/04.12.2001 pronunțată de Judecătoria A. definitivă și învestită cu formulă executorie. În atare condiții, nu sunt incidente motive de nulitate absolută parțială a acestui ordin.
În drept, invocă art. 115 C.p.c, Legea nr. 1/2000, art. 242 alin. ultim Cod procedură civilă.
P. notele de ședință (f. 174-175), reclamanții solicită respingerea excepțiilor invocate, iar pe fond admiterea acțiunii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, solicităm a se lua act de împrejurarea că nu au calitatea de membrii composesori ai asociației Composesoratul Micălaca V., aspect care este confirmat în mod irevocabil de către Tribunalul A. prin Decizia civilă nr. 318/14.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ .
Cu privire la excepția de necompetență materială a Judecătoriei A. în ce privește capătul de cerere cu obiect constatarea nulității absolute parțiale a Ordinului P. nr. 24/2002, acest capăt de cerere este secundar petitului principal privind nevalabilitatea titlului Statului, iar această cerere nu poate fi soluționată disociat, fiind în strânsă legătură cu modul de soluționare a primului capăt de cerere.
Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, apreciază că nu se impune parcurgerea acestei proceduri, fiind o cerere derivată din analizarea primului capăt de cerere.
Cu privire la tardivitatea acțiunii în anulare, raportat la nulitatea absolută, acesta poate fi invocată oricând, atât pe cale de excepție, cât și prin acțiune, fără să fie supusă vreunui termen de prescripție. D. fiind caracterul imprescriptibil al nulității absolute, solicită respingerea excepției.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, apreciază că aceasta reprezintă o apărare de fond și să se dispună unirea acesteia cu fondul pricinii, pentru o justă soluționare a cauzei și evitarea unei casări din partea instanței de control judiciar. În situația în care se va considera că inadmisibilitatea, ca excepție, ar avea un caracter peremptoriu, solicită să fie respinsă în considerarea art. 6 din Convenția CEDO, Decizia Î.C.C.J. pronunțate în dosarul nr. 60/2007 și art.6 din Legea nr. 213/1998 care abilitează instanțele de a verifica titlul Statului.
În probațiune se depun înscrisuri conforme cu originalul: adresa nr._/11.05.2011 (f.16), proces verbal de punere în posesie (f.17), adresa nr._/31.05.2011 (f.18), notificare (f.19), Hotărârea nr. 1008/25.04.2007(f.20-21), adresa nr._/09.10.2000 (f.22), Hotărârea nr. 317/26.09.2006 (f.23), adresa nr._/11.05.2011 (f.24), adresa nr._,_/31.05.2011 (f.25), notificare (f.26), Hotărârea nr. 1002/25.04.2007 (f.27), Hotărârea nr. 317/26.09.2006 (f.28), adresa nr._/09.10.2006 (f.29), cerere (f.30), înscrisuri privind dovada dreptului de proprietari după autori, pe amplasamentul solicitat de reclamantul A. T. (f.31-33), adresa nr. 74.680/T4/28.11.2007 (f.34), raport de expertiză (f.35-39), comunicare încheiere OCPI (f.40), extras CF. (f.41-42), încheiere OCPI nr._ (f.43), înscris (f.44), referat (f.45-47), coală CF (f. 48-62), Ordinul nr. 24/31.01.2002 (f.63), sentința civilă nr. 7775/4 decembrie 2001 (f.64-65), Hotărârea nr. 660/01.07.2002 (f.66), tabel nominal (f.67), statut (f. 68-69), sentința civilă nr. 3972/22.06.2000 (f.70), răspuns cerere (f. 71), adresa nr. 2/29.01.2009 (f.72), sentința civilă nr._/17.12.2009 (f.74-75), decizia civilă nr. 318/14.04.2010 (f.77-78), sentința civilă nr. 9214/20.11.2007 (f. 79-83), decizia civilă nr. 371/R/20.03.2008 (f.84-86), sentința civilă nr. 8819/24.11.2008 (f.87-89), decizia civilă nr. 202/R/25.02.2009 (f.90-92), sentința civilă nr. 9897/06.12.2007 (f.93-95), decizia civilă nr. 270/R/06.03.2008 (f.96-97), sentința civilă nr. 5474/23.05.2011 (f.98-130), decizia civilă nr. 1333 R/25.11.2011 (f.131-162), răspuns adresă (f.177), titlu de proprietate nr._/08.07.2011 (f.178), titlu de proprietate nr._/08.07.2011 (f.179), încheiere OCPI nr._/21.03.2012 (f.180), extras CF. nr._ A. (f.181-182), decizia din 16.04.1938, încheiere nr. 2057/1949 CF. (f.184), contract de vânzare și cumpărare din 02.03.1938 (f.185-186).
În baza art. 137 alin. 1, instanța a rămas în pronunțare asupra excepțiilor invocate, iar în continuare asupra admisibilității acțiunii.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a judecătoriei A., referitor la capătul de cerere privind nulitatea absolută a ordinului prefectului (fila 63), instanța arată că acest act a fost emis cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, în baza legilor fondului funciar, producând efecte în materie civilă. P. urmare, având în vedere că acesta a fost emis în baza art. 33 din Legea nr. 18/1991, raportat la prevederile art. 2 lit. b corob. cu art. 1 C.proc.civ, instanța de față este competentă și va respinge excepția invocată. În plus, instanța observă că reclamanții nu au invocat nici un motiv de nulitate propriu acestui act, ci, din cuprinsul cererii de chemare în judecată și motivarea respingerii excepției (anume capăt de cerere accesoriu), înțelege că sancțiunea se dorește a interveni ca o consecință a cererii de revendicare în cadrul căruia se analizează și valabilitatea titlului statului.
Față de acestea, având în vedere natura civilă a litigiului, supus dispozițiilor de drept comun, va respinge și excepțiile privind lipsa procedurii prealabile și excepția tardivității introducerii acțiunii, neputându-se reține aplicabilitatea dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În ce privește eventuala prescripție, raportată la data emiterii actului și introducerea acțiunii, instanța constată că s-a invocat prin cerere constatarea nulității absolute a actului, astfel că, fiind o acțiune imprescriptibilă, aceste aspecte nu pot fi reținute.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, obiectul cauzei nu este constatarea calității de membrul al formei asociative, ci acțiune în revendicare, introdusă de două persoane fizice, care afirmă că li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului. P. urmare există identitate între persoana reclamantului și persoana celui care se pretinde proprietar asupra imobilului ce face obiectul cauzei. În plus, motivarea pârâtei privește probleme de fond, anume posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în mod individual. Față de acestea, instanța respinge excepția ca neîntemeiată.
Sub aspectul admisibilității, instanța reține că ambii reclamanți s-au mai adresat instanțelor judecătorești în vederea realizării dreptului lor de proprietate. Astfel, după soluționarea contestațiilor de Comisia județeană de fond funciar A., anume prin Hotărârea nr. 1008/25.04.2007 (fila 20) și Hotărârea nr. 1002/25.04.2007 (fila 27), reclamanții au formulat plângere la instanță, în baza legilor speciale a fondului funciar, soluționate prin sentința civilă nr. 8819/24.11.2008 (filele 87-89), irevocabilă prin decizia civilă nr. 202/R/25.02.2009 (filele 90-92) (reținându-se că petentului – U. L. – nu i se poate reconstitui dreptul de proprietate în mod individual), respectiv prin sentința civilă nr. 9897/06.12.2007 (filele 93-95), irevocabilă prin decizia civilă nr. 270/R/06.03.2008 (filele 96-97) (s-a arătat că menține dispozițiile privind modul de reconstituire a dreptului de proprietate, anume petentul are deschisă calea valorificării dreptului ca membru al Composesoratului Micălaca).
Ulterior, în dosarul nr._, prin sentința civilă nr. 5474/23.05.2011 (filele 98-130) a Judecătoriei A., modificată în parte (dar sub alte aspecte decât cele privind situația reclamanților) prin Decizia civilă nr. 1333/R/25.10.2011 a Tribunalului A. (filele 131-162), s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului A. T., în cadrul composesoratului, pentru suprafața de 3,2384 ha, conform Hotărârii nr. 1002/25.04.2007 emisă de Comisia Județeană A., suprafață inclusă în suprafața reconstituită în favoarea Composesoratului „Micălaca V.”, respectiv în favoarea reclamantului U. L. pentru suprafața de 4,89 ha, conform Hotărârii nr. 1008/25.04.2007 emisă de Comisia Județeană A., suprafață inclusă în suprafața reconstituită în favoarea Composesoratului „Micălaca V.”. În cadrul acelui proces, reclamantul au reiterat motivele de nemulțumire care au stat la baza primelor litigii (menționate la paragraful mai sus), anume abuzul în reconstituirea dreptului în forma asociativă, solicitând reconstituirea în formă individuală (fila 99 și 99 verso). Instanța de fond a stabilit însă (filele 122 verso și 123) că aceștia pot solicita reconstituirea doar în formă asociativă, a analizat întinderea drepturilor solicitate, reținând că există putere de lucru judecat sub aspectul modalității de reconstituire (fila 122 verso). În completare, instanța de recurs a arătat (fila 160) că reconstituirea dreptului de proprietate se poate face doar cu respectarea cadrului legal, cei doi recurenți luând deja la cunoștință de această posibilitate în urma soluționării proceselor anterioare. De asemenea, s-a arătat expresis verbis că nu se pot reține argumentele petenților privind nulitatea absolută a actelor de reconstituire în favoarea composesoratului, raportat la prevederile legii speciale, anume art. 26-28 din Legea nr. 1/2000.
În cauza de față, instanța reține că, invocând dispozițiile dreptului comun privind acțiunea în revendicare, reclamanții reiterează aspectele prezentate mai sus.
Chiar dacă reclamanții și-au întemeiat cererea pe dreptul comun, instanța arată că, fiind vorba de un imobil ce se pretinde a fi preluat de stat fără titlu, stabilirea dreptului de proprietate asupra acestuia se face doar în condițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 10/2001. Astfel, domeniul de aplicare al acestei legi speciale este stabilit în mod expres de art. 1 care se referă la toate „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.” În continuare, art. 2 lit. i prevede că „prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege orice imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.” De asemenea, art. 1 din Legea nr. 1/2000 prevede că „Persoanelor fizice și persoanelor juridice care au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și pentru terenurile forestiere, în termen legal, li se reconstituie dreptul de proprietate în condițiile prevăzute de prezenta lege.”
Din moment ce reclamanții pretind restituirea imobilului, motivându-și cererea pe preluarea fără titlu a statului, instanța apreciază că cererea de față intră sub incidența acestor dispoziții speciale. Reclamanta a ales însă să solicite redobândirea dreptului pe calea unei acțiunii în revendicare. Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 au caracter special și cuprind dispoziții derogatorii de la dreptul comun, având prioritate față de reglementările generale, conform principiului specialia generalibus derogant. Problema raportului dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată în același mod de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. LIII/2007, când a decis, în interesul legii, că prin dispozițiile speciale au suprimat posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate, fără să diminueze accesul la justiție, asigurând controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special. Ca urmare, persoanele ce solicită retrocedarea în natură a unor terenuri trebuie să se conformeze condițiilor, procedurilor și termenelor prevăzute de aceste acte normative. Persoana interesată nu are posibilitatea să opteze între legea specială și dreptul comun, reprezentat de acțiunea în revendicare, întemeiată pe art. 480 Cod civil. Această soluție a fost impusă și de Înalta Curte de Casație și Justiției, prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată într-un recurs în interesul legii, având ca obiect admisibilitatea acțiunilor de drept comun privind revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001.
Însăși textul de lege pe care reclamanta își întemeiază acțiunea, art. 6 din Legea nr. 213/1998, prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație.
Chiar dacă nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa, statul are dreptul de a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general, iar legile speciale privind restituirea imobilelor preluate de stat în perioada comunistă sunt astfel de acte normative. Exercitarea unui drept de către titularul său poate avea loc decât în acest cadru legislativ, cu respectarea normelor și termenelor procedurale. Art. 44 alin. 1 teza a II-a din Constituția României prevede că atât conținutul cât și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar art. 136 alin. 5 din Constituție consacră caracterul inviolabil al proprietății private, dar în condițiile stabilite de legea organică. În conformitate cu aceste prevederi constituționale, legiuitorul este competent să stabilească un cadru juridic adecvat pentru exercitarea atribuțiilor dreptului de proprietate, astfel încât să nu vină în conflict cu interesele generale ori cu interesele particulare legitime ale altor persoane, instituind proceduri speciale pentru valorificarea acestora. În consecință, întrucât persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii speciale, are pe deplin asigurat accesul la justiție.
Față de aceste considerente instanța apreciază că acțiunea reclamantei în revendicare este inadmisibilă în condițiile existenței legilor special de restituire a bunurilor preluate fără titlu valabil.
În ce privește referirea la jurisprudența CEDO, respectiv art. 2 din Decizia nr. 33/2008, instanța nu poate reține aplicabilitatea acestei ipoteze din moment ce aceasta se referă la situația acelor persoane care li s-au recunoscut existența unui „bun” în înțelesul convenției și nu au primit satisfacție. Astfel, aliniatul final al Deciziei recunoaște posibilitatea părților de a promova o acțiune în revendicare întemeiată pe prevederile Codului civil în cazul în care reclamantul deține în privința imobilului revendicat „un bun”, determinat conform criteriilor stabilite prin jurisprudența CEDO, sau dacă, prin respingerea acțiunii, nu se încalcă prevederile art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil.
Spre deosebire de această situație, instanța reține că încă din anul 2007 reclamanților li s-a recunoscut dreptul de proprietate, au obținut hotărâri judecătorești irevocabile, în urma unei proceduri contradictorii în fața instanței, cu respectarea dreptului la apărare, iar reclamantul U. L. a fost pus în posesia terenului (proces verbal de punere în posesie – fila 17). P. urmare, reclamanții nu se încadrează în ipotezele avute în vedere la pronunțarea Decizia nr. 33/2008 deoarece aceștia au parcurs procedura specială și au primit satisfacție în sensul reconstituirii dreptului de proprietate. În cauză, reclamanții nu ridică problema nedobândirii dreptului de proprietate, fapt necontestat de către reclamanți, ci aceștia, astfel cum s-a reținut mai sus (și cum se desprinde din întreaga motivare a cererii), se declară nemulțumiți de reconstituirea în formă asociativă a acestui drept (deci de administrarea acestui bun), contestând soluțiile irevocabile ale instanțelor judecătorești care au statuat atât asupra imposibilității de reconstituire în mod individual, cât și asupra întinderii acestui drept. Mai mult decât atât, din moment ce s-a reținut încă prin sentința civilă nr. 5474/23.05.2011 puterea lucrului judecat în ce privește nemulțumirile reclamanților, pe calea unei acțiuni separate este inadmisibil să se tindă la reformarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, fapt posibil doar în căile de atac reglementate de lege.
În cauză nu s-a pus problema cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de necompetență materială a Judecătoriei A., excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității acțiunii, invocate de către pârâtul M. A. ca neîntemeiate.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții U. L., domiciliat în A., ., ., . și A. T., domiciliat în A., Calea Radnei nr. 167, județul A. în contradictoriu cu pârâții M. A. și Instituția P. A., cu sediile în A., ., județul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.05.2012
Președinte, Grefier,
H. Ș. M. J.
Red./tehn./HȘ/MJ/22.06.2012
6 ex./4 . L., domiciliat în A., ., ., ., județul A.
A. T., domiciliat în A., Calea Radnei nr. 167, județul A.
M. A.
Instituția P. A., cu sediile în A., ., județul A..
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4566/2012. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 4854/2012.... → |
|---|
