Curatelă. Încheierea nr. 277/2012. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 277/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 12-01-2012 în dosarul nr. 277/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR.277

Ședința publică din 12.01.2012

Președinte: P. N.

Grefier: A. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Direcția de D. și Asistență C. A., pentru instituirea curatelei.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art.15 lit. h) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Nemaiifiind alte cereri de formulat, instanța trece la soluționarea cererii.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data 20.12.2011, petenta Direcția de D. și Asistență C. A. a solicitat instituirea curatelei asupra numitului Marșieu P., în vederea reprezentării intereselor acestuia de către Marșieu V. L., în fața autorităților publice.

În motivarea cererii se arată că, din cauza bolii, respectiv grad de handicap grav, domnul Marșieu P. nu își poate exercita și apăra interesele în mod corespunzător în fața autorităților publice. De asemenea s-a arătat că persoana bolnavă are asistent personal conform certificatului de încadrare nr 7578/03.11.2011.

Instituirea curatelei este necesară pentru a fi apărate interesele persoanei bolnave.

Cererea este motivată în drept pe dispozițiile art.111 lit. d, 178-186 cod civil.

La dosar s-au depus: copia cărții de identitate a persoanei bolnave și curatorului, cupon de pensie al persoanei bolnave, referat medical, adeverință medicală a curatorului, referatul de anchetă socială efectuat de CLM A. - Autoritatea tutelară.

Din actele depuse la dosar, instanța reține că persoana bolnavă Marșieu P. este o persoană în vârstă de 72 de ani, care suferă de handicap grav, conform referatului medical emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap adulți din cadrul CJA A..

Din aceste motive, acesta nu poate să-și exercite și să-și apere interesele, motiv pentru care se impune reprezentarea acestuia de un curator.

Domnul Marșieu V. L. este fiul persoanei bolnave Marșieu P., ambii având același domiciliu, acesta fiind de acord să fie numit ca și curator pe seama domnului Marșieu P..

Din referatul medical nr. 7578/03.11.2011 emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap adulți din cadrul CJA A. rezultă că intimatul Marșieu P. suferă de handicap grav, iar din adeverința medicală emisă de cabinetul medical ., rezultă de domnul Marșieu V. L. este sănătos și nu este luat în evidență cu boli cronice neuro- psihice.

În baza art.182 alin 2 Cod civil, persoana ce urmează a fi reprezentat nu și-a dat consimțământul, întrucât datorită bolii nu îl poate da.

Constatând că domnul Marșieu P.,din cauza bolii, nu se poate reprezenta și nu își poate apăra singur interesele, este în situația prevăzută la art.178 lit. a) Cod civil, pentru care este necesară instituirea curatelei, precum și că idomnul Marșieu V. L. îndeplinește cerințele de a fi numit curator, în temeiul art.182 Cod civil, instanța va încuviința cererea și va numi pe Marșieu V. L., curator al domnului Marșieu P., CNP_, pentru a-l reprezenta și a-i apăra interesele în fața autorităților publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta Direcția de D. și Asistență C. A. cu sediul în A. Calea Radnei, nr 250, pentru instituire curatelă și, în consecință:

Numește pe Marșieu V. L., cu domiciliul în A., ., ., ap.19, CNP_, născut la data de 12.11.1971 în A., județul A., fiul lui P. și S., în calitate de curator al domnului Marșieu P., cu domiciliul în A. ., ., ap.19, CNP_, născut la data de 12.01.1940 în ., fiul lui T. și A., pentru a-l reprezenta și a-i apăra interesele în fața autorităților publice.

Executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.01.2012.

Președinte, Grefier,

N. P. M. A.

Red./Dact./NP/ MA

7 ex./3 .

Se comunică la:

- petenta Direcția de dezvoltare și asistență comunitară A. cu sediul în A. Calea Radnei, nr 250

intimații - Marșieu V. L., cu domiciliul în A., ., ., .> - Marșieu P., cu domiciliul în A. ., ., .>

În temeiul art.182 alin.3 Cod civil, încheierea va fi comunicată la sediul instanței și al Primăriei municipiului A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Încheierea nr. 277/2012. Judecătoria ARAD