Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1483/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1483/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 14-03-2016 în dosarul nr. 1483/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1483
Ședința publică din data de 14 martie 2016
Președinte: L. C.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare, cererea formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamantul Miclau R., în contradictoriu cu pârâta I. I. D., având ca obiect exercitarea autorității părintești .
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului, av. N. O. din cadrul Baroului A., lipsă fiind reclamantul și pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență internațională a instanțelor române în soluționarea prezentei cereri.
Reprezentanta reclamantului, solicită respingerea excepției, invocând în acest sens, prevederile art. 1081 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora „ instanțele judecătorești române sunt de asemenea competente să judece procesele referitoare la ocrotirea minorului sau a persoanei puse sub interdicție judecătorească, cetățean român cu domiciliul în străinătate”.
Asupra excepției invocate;
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 04 martie 2016, sub numărul de dosar_, reclamantul Miclau R., a chemat în judecată pârâta I. I. D., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună exercitarea de către acesta a autorității părintești cu privire la minora Miclau A. E., născută la data de 08.04.2013, în condițiile art. 507 cod civil până la soluționarea definitivă a acțiunii civile din dosar nr._/55/2015 al Judecătoriei A., fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, minora a rezultat din relația acestuia de concubinaj cu pârâta.
Reclamantul a arătat că, la împlinirea vârstei de 11 luni de către minoră, pârâta i-a adus la cunoștință că dorește să plece la muncă în Germania, reclamantul fiind la acel moment încadrat în muncă în Germania, minora rămânând astfel în grija bunicilor paterni, însă pârâta nu a mai ajuns la acesta în Germania, după plecarea de la domiciliu, aceasta nemailuând legătura cu acesta și nici cu minora, astfel încât, în prezent reclamantul nu cunoaște unde se află aceasta.
Reclamantul a arătat că, o perioadă minora a locuit la părinții săi, în România, însă ulterior, atât minora cât și părinții săi s-au mutat în Germania, minora fiind înscrisă la grădiniță, părinții săi revenind mai des în România.
Ulterior, minora a rămas definitiv în grija sa, prin sentința civilă nr. 529/07.09.2015 a Tribunalului A., dispunându-se încetarea măsurii de protecție specială dispusă anterior și integrarea minorei în familia reclamantului.
Față de împrejurarea că, minora în prezent se află în grija sa exclusivă, pârâta ne mai luând legătura cu minora de aproximativ 2 ani, reclamantul a înregistrat pe rolul Judecătoriei A. o cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Reclamantul a apreciat că, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/55/2015, având în vedere și împrejurarea că pârâta nu este de găsit, astfel încât nu permite luarea unor decizii în comun cu privire la minoră și nici obținerea acordului acesteia în vederea deplasării în străinătate a minorei, a promovat prezenta cerere, cu atât mai mult cu cât, cu ocazia Sărbătorilor de P. acesta intenționează să se întoarcă în țară cu minora, pentru a sărbători alături de părinții săi, în acest sens având însă nevoie de acordul pârâtei.
Reclamantul a apreciat că, a fost dovedită urgența măsurii solicitate, față de care a solicitat admiterea prezentei cereri.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 996 alin. 1 și art. 9998 alin. 2 Cod procedură civilă, art. 17 alin. 1 și art. 30 din Legea nr. 248/2005, art. 18 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 modificată, art. 5078 Cod civil.
În susținerea cererii sale, în cadrul probei cu acte, reclamantul a depus la dosar copia acțiunii înregistrată pe rolul Judecătoriei A. având ca obiect exercitarea autorității părintești, copia cărții sale de identitate, copie certificat naștere minor, copia sentinței civile nr. 529/07.09.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr. 2152(108/2015, copia contract muncă reclamant, în traducere din limba germană, dovada înscrierii minorei la grădiniță, în traducere din limba germană, dovada venituri în traducere din limba germană.
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus la dosar întâmpinare și acțiune reconvențională.
La termenul de judecată din data de 14.03.2016, instanța, din oficiu a invocat excepția necompetenței internațională a instanțelor române, reprezentanta reclamantului solicitând respingerea acesteia, față de prevederile art. 1081 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămânând în pronunțare asupra acesteia.
În soluționarea excepției de necompetență internațională a instanțelor române, excepție invocată din oficiu, instanța a avut în vedere lucrările dosarului și dispozițiile art. 8 și următoarele din Regulamentul (CE) nr. 2210/2003 al Consiliului privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, din care a reținut următoarele:
Părțile au fost raliate într-o relație de concubinaj. Din această relație a rezultat copilul M. A. E., născută în data de 08.04.2013 în municipiul A..
În anul 2014 pârâta l-a informat pe reclamant că dorește să plece la muncă în Germania. În acea perioadă reclamantul avea deja reședința în Germania, având un contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
În luna martie 2014 pârâta a plecat și ea în Germania. De atunci nu a mai păstrat legăturile cu reclamantul și cu minora.
Minora a rămas în grija părinților reclamantului. Prin Sentința civilă nr. 1.311 din data de 19.08.2014 pronunțată de Tribunalul A. în Dosar nr. 4._ s-a dispus instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului pentru minoră la familia M. R. – bunic patern și M. D. – bunica paternă.
În prezent minora este la reședința reclamantului din Germania pe o perioadă nedeterminată. Reclamantul are un contract de muncă, încheiat pe o perioadă nedeterminată. Acesta se implică în creșterea și educarea copilului și oferă garanții moral – afective bune. Minora este înscrisă la grădiniță în Germania unde s-a adaptat foarte bine și beneficiază de alocație și asigurare medicală. Starea de sănătate a minorei este bună, minora a vând o dezvoltare fizică normală pentru vârsta ei.
Pentru aceste motive, prin Sentința civilă nr. 529 din data de 07.09.2015 pronunțată de Tribunalul A. în Dosar nr. 2._, s-a dispus încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului și s-a dispus reintegrarea minorei în familia reclamantului, tatăl biologic al minorei.
Având în vedere cele de mai sus, instanța constată că reședința obișnuită a minorei este la reședința reclamantului din Germania, ., Reklinghausen_. Minora este înscrisă la Grădinița AWO începând cu data de 01.08.2015 și frecventează această unitate de învățământ.
Reclamantul este angajat la societatea Bergedick Hotel GmbH din Recklinghausen, Germania, având un contract de muncă încheiat în data de 01.10.2014 pe perioadă nedeterminată.
În dispozițiile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, sub titulatura „Competența de fond” se prevăd următoarele:
„(1) Instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată.
(2) Alineatul (1) se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 9, 10 și 12.”
Din textul de lege reprodus mai sus, se poate constata că, din punct de vedere internațional, competența este stabilită, în mod exclusiv, în favoarea instanței din statul membru, unde copilul își are reședința obișnuită, respectiv Germania. În dosarul de față, minora M. A. E., născută în data de 08.04.2013 în municipiul A. își are reședința obișnuită în Germania, din cursul anului 2015.
Prin urmare, din punct de vedere internațional, în ce privește acțiunea civilă formulată de reclamant referitor la exercitarea autorității părintești, competente sunt instanțele din Germania și nu cele din România, având în vedere că reședința obișnuită a copilului este în Germania.
Instanța nu va reține apărarea reclamantului care a arătat că instanțele din România ar fi competente să judece prezentul dosar în temeiul art. 1.081 alin. 2) punctul 1) Cod procedură civilă.
În dispozițiile art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 sub titulatura „Competențe reziduale”, se arată următoarele:
„Atunci când nici o instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 8-13, competența este reglementată, în fiecare stat membru, de dreptul statului respectiv.”
Din textul de lege reprodus mai sus rezultă că instanțele naționale, în momentul în care își verifică competența din punct de vedere internațional, au obligația de a avea în vedere dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003, respectiv dispozițiile cuprinse în art. 8-13. D. în situația excepțională indicată de text, respectiv atunci când „nici o instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 8-13” instanțele naționale vor avea în vedere dreptul intern.
Din cele de mai sus rezultă că în ce privește competența internațională, reglementările interne au un caracter de subsidiaritate față de reglementările internaționale, în speță față de dispozițiile cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003.
Instanța constată că nu își găsesc aplicabilitate în cauză dispozițiile art. 1.081 alin. 2 pct. 1 Cod procedură civilă.
Pentru motivele arătate mai sus, instanța urmează să admită excepția de necompetență internațională a instanțelor române și, pe cale de consecință:
Va respinge acțiunea civilă formulată pe calea ordonanței președențiale de reclamantul M. R. în contradictoriu cu pârâta I. I. D. pentru exercitarea a autorității părintești față de copilul M. A. E., născută în data de 08.04.2013 în municipiul A., ca nefiind de competența instanțelor românești.
Cu privire la cheltuielile de judecată:
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență internațională a instanțelor române, invocată din oficiu de către instanță.
Respinge cererea formulată pe calea ordonanței președințiale de către reclamantul M. R., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Livada, nr. 611, jud. A., în contradictoriu cu pârâta I. I.-D., CNP_, cu domiciliul în mun. A., ., ., jud. A., ca nefiind de competența instanțelor românești.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se poate depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 Martie 2016.
Președinte, Grefier,
L. C. A. T.
Red./dact.
LC/AT/16.03.2016
4 ex./2 ex. se comunică cu: reclamantul M. R., cu domiciliul procesual ales în Livada, nr. 611, jud. A.
pârâta I. I.-D., cu domiciliul în mun. A., ., ., jud. A.
| ← Stare civila. Sentința nr. 5002/2015. Judecătoria ARAD | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2/2016. Judecătoria ARAD → |
|---|
