Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 986/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 986/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 986/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 986
Ședința publică din data de 23 februarie 2015
Președinte: G. - I. B.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de reclamantul M. S. I., în contradictoriu cu pârâta B. M. F., având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire locuință minor și stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu suma de 60 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, văzând concluziile părților, consemnate în încheierea dată în ședința publică din data de 16 februarie 2015, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi și care face parte integrantă din prezenta, instanța reține cauza spre soluționare .
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data 25 septembrie 2014, sub numărul de dosar_, reclamantul M. S. I., a chemat în judecată pârâta B. M. F., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună exercitarea autorității părintești de către ambii părinți cu privire la minora B. A., născută la data de 11.05.2012, conform art. 397 Cod civil, coroborat cu prevederile art. 512 Cod civil, stabilirea locuinței minorei la pârâtă, în conformitate cu prevederile art. 496 litera 3 și art. 400 Cod civil, respectiv dimensionarea corectă a programului de legături personale dintre copil și părintele nerezident, care să fie suficient de larg și de detaliat să permită în mod efectiv exercitarea autorității părintești de către părintele nerezident, conform programului propus.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, la data de 22.10.2013, Judecătoria A., în dosar nr._, prin sentința civilă nr. 6506 a dispus exercitarea autorității părintești în exclusivitate de către pârâtă, stabilind totodată locuința minorei la mamă, reclamantul neavând reglementat programul de vizitare cu fiica sa, iar pârâta i-a interzis acestuia accesul și orice legătură cu fiica sa, în sensul că, deși își exprima intenția de a-l primi în vizită atunci când era sunată, în momentul când venea efectiv la ușa acesteia, pârâta nu-i mai deschidea.
Reclamantul a apreciat că, simplul fapt al schimbării legislației, prin introducerea Noului Cod civil, privitoare la relațiile dintre părinți și copiii lor minori, după divorț, reprezintă un motiv suficient de a revedea măsurile privitoare la copii și implicit de a se revedea măsurile stabilite prin sentința civilă nr. 6506/22.10.2013, pronunțată de Judecătoria A..
Un motiv subsidiar, a apreciat reclamantul este legat de faptul că în conformitate cu prevederile actualului Cod civil, minorii sunt îndreptățiți să aibă parte în viața lor de prezența activă a ambilor părinți, obligați, în solidar să dea creștere și educare minorului, conform art. 499 Cod civil.
Referitor la solicitarea sa privind exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți, reclamantul a invocat prevederile art. 397 Cod civil, respectiv art. 30 din Legea nr. 272/2004 și art. 5 din protocolul nr. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar cu privire la stabilirea locuinței minorei a invocat prevederile art. 496 lit. 3 Cod civil, solicitând instanței a lua act în acest sens de atitudinea sa conciliantă și în interesul superior al minorului de a locui în continuare cu mama sa.
În ceea ce privește programul de vizitare a minorei, reclamantul a solicitat a se stabili acesta în prima și a treia săptămână din lună de vinerea de la orele 16.00, până duminică la orele 18.00, prin luarea minorei la domiciliul său și cu obligarea sa de a duce și aduce minora la domiciliul pârâtei din România, în a doua și a patra săptămână din lună, în fiecare marți și joi de la orele 16.00 – 19.00 prin luarea minorei la domiciliul său, cu obligarea sa de a duce și aduce minora la domiciliul pârâtei din România, câte 2 săptămâni în cursul verii, în cursul fiecărei luni, respectiv 2 săptămâni în cursul lunii iunie, 2 săptămâni îi cursul lunii iulie și 2 săptămâni în cursul lunii august a fiecărui an, prin luarea minorei la domiciliul reclamantului, cu obligarea sa de a duce și aduce minora la domiciliul pârâtei din România, câte 7 zile, alternativ 1 an de sărbătorile P. la domiciliul reclamantului, 1 an la pârâtă, prin luarea minorului la domiciliul reclamantului, cu obligarea sa de a duce și aduce minora la domiciliul pârâtei în România, câte 8 zile alternativ în perioada iernii în sensul că într-un an din data de 24-30 decembrie iar în următorul an din data de 31 decembrie - 07 ianuarie, prin luarea minorei la domiciliul său, cu obligarea sa de a duce și a aduce minora la domiciliul pârâtei din România, câte 1 an alternativ la reclamant, un an la pârâtă, de ziua minorei - 11.05, prin luarea minorei la domiciliul reclamantului, cu obligarea sa de a duce și a aduce minora la domiciliul pârâtei din România.
De asemenea a solicitat a se stabili programul în fiecare an de ziua reclamantului - 25.07, prin luarea minorei la domiciliul acestuia, cu obligarea reclamantului de a duce și a aduce minora la domiciliul pârâtei.
Față de toate acestea, reclamantul a solicitat admiterea cererii sale, astfel cum a fost formulată.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamantul a depus la dosar copia sentinței civile nr. 22.10.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, respectiv copia certificatului de naștere a minorei .
La termenul de judecată din data de 15 decembrie 2015, instanța a luat act de precizarea de acțiune formulată de către reprezentanta reclamantului în sensul că înțelege să renunțe la capătul de cerere formulat privind stabilirea locuinței minorei la mamă, având în vedere că acesta s-a stabilit anterior prin sentința civilă nr. 6506/22.10.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
La aceeași dată instanța a încuviințat proba testimonială solicitată de către reprezentanta reclamantului, martorii Iovănuț A. și O. O., fiind audiați în ședința publică din data de 16 februarie 2015.
S-a dispus de către instanță, efectuarea anchetei psihosociale la domiciliile părților, în acest sens, fiind depus la dosarul cauzei, la data de 23 ianuarie 2015, prin serviciul registratură, referatul de anchetă psihosocială efectuat în cauză de către Consiliul Local al Municipiului A. - Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară - Serviciul autoritate tutelară.
La termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2015, pârâta, prin reprezentanta acesteia a formulat cerere de repunere în termen, invocând nelegala sa citare, apreciind ca fiind aplicabile prevederile art. 186 alin. 1 Cod procedură civilă .
De asemenea, a formulat întâmpinare prin care a arătat că, nu se opune admiterii în parte a capătului de cerere având ca obiect reglementarea relațiilor personale ale reclamantului cu minora B. A. născuta la data de 11.05.2012 în A., dar în modalitatea propusă de către aceasta, solicitând respingerea capătului de cerere având ca obiect exercitarea în comun a autorității părintești în ce privește minora, apreciind că interesul acesteia, analizat prin prisma exigentelor art. 2 din Legea 272/2004, astfel cum a fost definit, prin modificarea acestei legi prin Legea nr. 257/2013, cu trimitere punctuala la disp. lit. c - istoricul copilului având în vedere potențialele situații de risc ce pot interveni in viitor, și lit. d. - capacitatea părintelui de a se ocupa de copil și a răspunde nevoilor concrete ale acestuia, cu trimitere la disp. art. 263 NCC. pledează înspre menținerea măsurii dispuse, din acest punct de vedere prin sentința civila nr. 6506/2013, pronunțata de Judecătoria A. la data de 22.10.2013 în dos. nr._ , cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, acțiunea reclamantului nu este motivată în fapt, în raport cu exigențele obiectului cererii corect definit, neregăsind o stare de fapt care să demonstreze necesitatea schimbării măsurilor dispuse .
Pârâta a arătat că, potrivit lucrărilor dosarului_ al Judecătoriei A., aceasta nu a solicitat pensie de întreținere de la reclamant, astfel încât, reclamantul nu a contribuit efectiv la suportarea nevoilor materiale ale minorei în mod benevol, iar în ceea ce privește chiria, pârâta a arătat că aceasta a fost achitată de către ea, cu ajutor financiar din partea surorii sale care i-a trimis bani pentru aceasta și minoră.
În ceea ce privește exercitarea în comun a autorității părintești, pârâta a arătat că, opoziția sa este justificată, pe de o parte datorită conduitei violente a reclamantului față de aceasta, iar pe de altă parte prin existența situației de risc în ce privește minora, generată de persoana reclamantului, cu un cazier extrem de bogat, în mare parte condamnări pentru fapte de violență săvârșite în țară și în străinătate. Profilul moral al reclamantului reflectat în mai multe condamnări denotă imposibilitatea sa de a lua hotărâri benefice unui copil și măsuri echilibrate, la care se adaugă și viața nocturnă a reclamantului, frecventarea de baruri și cluburi în diferite companii feminine.
Pârâta a mai arătat că, autoritatea părintească exclusivă nu implică necesar și decăderea reclamantului din exercițiul drepturilor părintești, invocând prevederile art. 398 Cod civil, rap. la art. 507 Cod civil.
Cu privire la programului de vizitare a minorei, care încă nu a împlinit vârsta de 3 ani, pârâta a solicitat a se ține cont de programul copilului care frecventează grădinița cu orar între 7 – 15.30 neexistând vreo motivație serioasă pentru perturbarea acestuia, nefiind de acord nici cu lăsarea minorei peste noapte la reclamant, existând riscul de a duce minorul în diferite locații, reclamantul neavând nici abilitatea de a se îngriji singur de minoră.
În acest sens, pârâta a arătat că, este de acord cu următorul program: săptămânal, în zilele de marți și sâmbătă, în tot cursul anului într-un loc special amenajat pentru copii, în prezența pârâtei între orele 16 – 18, anual, în ziua de P., în prezența sa, între orele 16 – 18 la locuința reclamantului, iar în ziua de C., anual, la locuința sa, între orele 16 – 18, ziua de naștere a minorei să fie sărbătorită împreună într-o locație aleasă de comun acord, de ziua sa de naștere, reclamantul să petreacă cu minora 2 ore, între orele 16 – 18 într-un loc agreat de acesta.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 201 Cod procedură civilă, rap. la art. 398 și 401 Cod civil, iar în cadrul probei cu înscrisuri a depus la dosar sentința pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, acte referitoare la dosarele penale, adeverința grădiniță, contract de muncă, dovada trimiterii de bani din străinătate, declarați autentice, copii ale apărărilor din dosarul din anul 2013, adeverința medicala, ancheta psihosocială a Primăriei ( filele 48 – 104 dosar).
Reclamantul a depus la data de 28 ianuarie 2015, note de ședință prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termen formulată de către pârâtă .
La termenul de judecată din data de 16 februarie 2015 instanța a admis cererea de repunere în termenul de a depune întâmpinare, formulată de pârâtă.
La același termen de judecată reclamantul a depus răspuns la întâmpinarea formulată, arătând că, în ceea ce privește capătul de cerere care are ca obiect exercitarea în comun a autorității părintești, interesul superior al minorei l-a determinat să formuleze această cerere, menționând că, în cadrul litigiului anterior dintre părți, acesta a renunțat la exercitarea autorității părintești în comun pe de-o parte datorită insistentelor pârâtei, aceasta dorind controlul asupra fiicei părților minore pentru a putea sa părăsească teritoriul României fără a mai fi necesar acordul său. Totodată, nașii de botez ai minorei au purtat nenumărate discuții cu ambele părți iar în urma discuțiilor purtate, pentru a-i crea un confort psihic pârâtei și pentru a-i dovedi că nu este de rea credința într-un final a cedat. În toată această perioadă, pârâta a avut un comportament extraordinar față de reclamant lăsându-l să-și viziteze copilul, ceea ce reclamantul a și făcut foarte des.
Reclamantul a mai arătat că, ulterior, pârâta nu i-a mai permis să viziteze minora, lovindu-se de refuzul acesteia, ori de câte ori a încercat acest lucru.
Referitor la cele susținute de către pârâtă vis a vis de profilul moral al reclamantului, acesta a solicitat instanței a avea în vedere și profilul moral al pârâtei care a lucrat în două cluburi de noapte ca stripteuză.
De asemenea, reclamantul a apreciat că, din înscrisurile depuse de către pârâtă nu rezultă conduita sa violentă.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă, iar în cadrul probei cu acte a depus la dosar planșe foto.
Probațiunea a fost completată prin audierea martorilor B. A. și V. V. – P., solicitată de pârâtă, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei filele 125-127.
Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 16 februarie 2015, pârâta a arătat că, pentru a valida poziția procesuală a acesteia de menținere a măsurii dispuse, instanța trebuie să aprecieze dacă, în temeiul art. 261 alin. 2, 263, 505 alin. 2 și 508 Cod civil, art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 cu modificările din 2013, este în interesul superior al minorului efectuarea acestor modificări.
Astfel pârâta a apreciat că, din ansamblul probelor propuse, instanța poate să rețină faptul că, atitudinea și conduita reclamantului contravin dispozițiilor legale menționate anterior, fiind astfel în interesul acesteia ca, autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă.
Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele :
Din relația de concubinaj a părților a rezultat minora B. A., născută la data de 11 mai 2011 în A..
Prin sentința civilă nr. 6506 pronunțată de judecătoria A. la data de 22.10.2013 în dosar nr._, definitivă la data de 24.12.2013, s-a dispus exercitarea de către pârâta din prezenta cauză a autorității părintești față de minora B. A. și a fost stabilită locuința copilului la domiciliul mamei.
Pentru a dispune astfel instanța a avut în vedere interesul superior al copilului, vârsta fragedă, de numai doi ani, sexul acestuia și concluziile referatului de anchetă psihosocială efectuat în cauză, apreciind ca benefică pentru copil exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă. S-a mai reținut comportamentul reclamantului care, după despărțirea de pârâtă, a revenit la locuința acesteia, a provocat scandal și a amenințat-o.
Codul civil instituie prin dispozițiile sale regula exercitării în comun a autorității părintești și doar în cazuri excepționale și pentru motive întemeiate, autoritatea părintească poate fi exercitată exclusiv de către unul dintre părinți.
Pentru copilul rezultat din afara căsătoriei, art. 503 alin 2 cod civil statuează că instanța de tutelă stabilește modul de exercitare a autorității părintești, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț, conform cărora autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți implică consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la educarea și creșterea copilului (spre exemplu cele cu privire la școala la care urmează a fi înscris copilul, religia copilului, s.a.), deciziile curente privind îngrijirea copilului și educarea acestuia fiind luate de părintele cu care minorul locuiește. Aceasta presupune existența atât a unor drepturi cât și a unor obligații în sarcina părinților, care sunt chemați să se implice în creșterea copilului, îngrijirea sănătății, dezvoltării fizice, psihice și intelectuale precum și în educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia.
În speță, modalitatea de exercitare a autorității părintești față de minora B. A. a fost stabilită prin sentința civilă nr. 6506/22.10.2013 pronunțată de Judecătoria A., astfel că instanța va analiza dacă s-au schimbat împrejurările avute în vedere la pronunțarea acestei hotărâri, conform dispozițiilor art. 403 Cod civil, aplicabile prin asemănare.
Potrivit dispozițiilor art. 398 Cod civil, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Art. 36 alin 7 din Lg. 272/2004 indică cu titlu de exemplu „motivele întemeiate” pentru care instanța poate să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, cum ar fi alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Din declarația martorilor ascultați în cauză instanța reține că, deși nu au existat acte de violență fizică din partea reclamantului, acesta a exercitat asupra pârâtei violențe verbale și psihologice, creându-i acesteia o stare de temere.
Violențele la care face referire art. 36 alin 7 din Lg. 272/2004 nu se referă doar la cele fizice, ci trebuiesc avute în vedere oricare dintre formele de violență definite de art. 4 din Lg. 217/2003.
Sub aspectul comportamentului reclamantului față de pârâtă instanța urmează a înlătura declarațiile martorilor O. O. I. și Iovănuț A., acestea fiind vădit nesincere, cei doi susținând că niciodată, nici anterior și nici după anul 2013 reclamantul nu a exercitat violențe sau amenințări asupra pârâtei, aspect contrazis de considerentele sentinței civile nr. 6506/22.10.2013 în care au fost reținute cu putere de lucru judecat astfel de manifestări ale reclamantului.
Martora B. A. declară că a aflat de la pârâtă despre manifestările violente din partea reclamantului, dar a luat la cunoștință și nemijlocit de acestea. Astfel, în vara anului 2014, în timp ce martora se afla la locuința pârâtei, reclamantul a venit în vizită, cu intenția de a o vedea pe minoră. La auzul reclamantului, pârâta a început să tremure, fiind evident că este speriată. Pârâta, la solicitarea martorei nu i-a deschis ușa locuinței, fapt ce a provocat o reacție de violență verbală din partea reclamantului, care a început să strige și să o amenințe pe pârâtă că îi va lua copilul și îl va duce la o casă de copii. Din spusele pârâtei, martora știe că reclamantul folosește cuvinte vulgare atunci când i se adresează, o amenință și îi vorbește urât, creându-i o stare de teamă. În cursul anului 2014, de două sau de trei ori, în general seara, martora a primit mesaje pe telefonul mobil de la pârâtă, care i se plângea că a fost amenințată de către reclamant.
Comportamentul violent al reclamantului a fost provocat în general de atitudinea pârâtei, care a l-a împiedicat să își vadă copilul sau i-a permis acest lucru pentru intervale scurte de timp, însă această împrejurare nu poate constitui o justificare pentru asemenea manifestări, reclamantul având posibilitatea să se adreseze instanței pentru rezolvarea neînțelegerilor dintre părți cu privire la copil. De asemenea, încercarea reclamantului de a îndepărta prin amenințări persoanele apropiate de minoră, pe motiv că acestea o sprijină financiar pe pârâtă, iar ajutorul său este refuzat, este de natură a crea pârâtei stări de tensiune și de suferință psihică, încercarea acestuia de a-și face singur dreptate și de a contribui forțat, împotriva voinței mamei, la îngrijirea copilului neputând justifica violențele verbale exercitate asupra acestor persoane.
O formă de violență psihologică exercitată de reclamant asupra pârâtei o reprezintă și așteptarea acesteia, diferite intervale de timp, cuprinse între o jumătate de oră și două ore (după cum susține martorul O. O. I.), în diverse locuri unde știa că se află pârâta împreună cu copilul.
Mai mult, comportamentul reclamantului de a o urmări pe pârâtă și pe minoră pentru a afla detalii despre grădinița la care este înscris copilul, reprezintă o altă încercare a reclamantului de a-și face singur dreptate, care poate fi interpretată ca o formă de violență psihologică în sensul art. 4 din Lg 217/2003, în cazul unui refuz din partea mamei de a-i oferi detalii cu privire la copil, reclamantul având de asemenea posibilitatea de a se adresa instanței.
Faptul că, prin comportamentul său, reclamantul a indus o stare de tensiune, de temere și suferință psihică pârâtei, rezultă atât din declarația martorei B. A. cât și din cea a martorului O. O. I. care arată că pârâta i-a solicitat reclamantului să fie însoțit atunci când o vizitează pe minoră, iar atunci când a fost văzută la locul de muncă de către martor, despre care știa că este prieten cu reclamantul, și-a schimbat serviciul.
Comportamentul nepotrivit al reclamantului rezultă și din împrejurarea că acesta a fost condamnat definitiv prin Decizia penală 80/R/19.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/55/2010* (conform mențiunilor din aplicația Ecris, la dosar fiind depusă de pârâtă doar dovada condamnării în primă instanță) pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
Susținerile reclamantului în sensul că menținerea dispoziției de „încredințare a copilului la mamă” ar crea o diferență gravă de tratament între acesta și alți părinți care divorțează în condițiile noului cod civil, creându-se o discriminare a acestuia, nu pot fi primite, având în vedere că la pronunțarea sentinței civile nr. 6506/22.10.2013 instanța a analizat situația părților prin prisma dispozițiilor noului cod civil, dispunându-se exercitarea exclusivă a autorității părintești și nu încredințarea copilului, cum eronat invocă reclamantul.
Din ancheta psihosocială efectuată în cauză rezultat că pârâta este absolventă a învățământului liceal, este angajată la Rosko Textil în funcția de operator și realizează un venit lunar în cunatum de 750 lei și bonuri valorice și este sprijinită financiar de către sora sa.
Pârâta locuiește împreună cu copilul în municipiul A., în locuința unor prieteni deținută în comodat, compusă dintr-o cameră și dependințe, foarte bine mobilată, dotată cu bunuri de folosință îndelungată, oferind condiții optime pentru creșterea și educarea copilului.
Reclamantul este absolvent de studii superioare, fiind profesor de sport, iar în prezent este angajat la Metalcomp A., unde realizează un venit lunar în cuantum de 1.300 lei. Acesta locuiește în municipiul A., într-un imobil proprietate personală, compus din șase camere și dependințe, curte și grădină, foarte bine mobilat, dotat cu bunuri de folosință îndelungată și curat întreținut, oferind condiții corespunzătoare pentru creștera și educarea copilului.
Din probele administrate instanța reține că nu s-au modificat împrejurările avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 6506/22.10.2013 de către Judecătoria A., comportamentul reclamantului față de pârâtă fiind în continuare unul caracterizat de violențe verbale și psihologice.
Instanța amintește părților că și în situația exercitării autorității părintești exclusiv de către unul dintre părinți, celălalt părinte are dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului. Părintele care deține „custodia” copilului, este obligat să respecte drepturile celuilalt părinte de a păstra legături personale cu copilul, precum și de a veghea la creșterea, educarea și pregătirea lui personală și profesională, pentru a asigura o dezvoltare fizică și psihică armonioasă a copilului.
Față de considerentele expuse, apreciind că interesul superior al minorei este mai bine protejat prin exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești în comun față de minora B. A..
Potrivit art. 496 alin 5 Cod civil „Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului”.
Relația dintre părinte și copiii săi este esențială în dezvoltarea armonioasă a minorilor, posibilitatea copiilor și a părintelui de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezentând un element fundamental al vieții de familie, iar împiedicarea unei asemenea relații, în măsura în care nu este justificată de interesul superior al copilului, reprezintă o încălcare a dreptului la respectarea vieții private și de familie, garantat de art. 8 CEDO.
Legătura afectivă dintre părinte și copil se realizează începând cu primii ani de viață ai copilului și este influențată de disponibilitatea și empatia manifestată de părinte față de nevoile copilului, aceasta fiind perioada în care începe să se dezvolte relația de atașament. Lipsa totală a unuia dintre părinți din viața copilului pentru o perioadă îndelungată poate crea un prejudiciu emoțional copilului și poate constitui o barieră în dezvoltarea relației ulterioare dintre părinte și copil.
Toți martorii ascultați în cauză au declarat că reclamantul are o relație bună cu minora, copilul bucurându-se de prezența tatălui, aspect care rezultă și din fotografiile și înregistrările depuse la dosar.
Din ansamblul probelor administrate nu rezultă că reclamantul ar avea un comportament nepotrivit față de minoră, dimpotrivă, atitudinea acestuia față de pârâtă și persoanele din apropierea copilului fiind determinată de dorința de a petrece timp în compania copilului și de a contribui la creșterea și educarea acestuia.
La reglementarea programului de legături personale cu minora instanța va avea în vedere relația tensionată dintre părți, care ar putea genera tensiuni cu ocazia vizitelor tatălui, cu consecințe negative asupra dezvoltării psihologice a copilului.
Nu în ultimul rând, instanța reține că stabilirea în favoarea tatălui a unui program de vizită exclusiv în prezența mamei, cum solicită pârâta, nu poate asigura intimitatea necesară unei relații personale, impunerea vizitelor în această modalitate putând avea semnificația unei sancțiuni pentru tată în condițiile în care relația acestuia cu minora trebuie să se desfășoare sub supravegherea mamei.
Din declarația martorilor O. O. I. și Iovănuț A. rezultă că reclamantul deține condiții foarte bune de locuit și poate beneficia de sprijinul mamei sale în îngrijirea minorei atunci când aceasta se află la tată, precum și de ajutorul surorii reclamantului, care la rândul său are un copil în vârstă de patru ani.
Ancheta psihosocială evidențiază de asemenea condițiile foarte bune de locuit de care beneficiază tatăl, propunând prin concluziile formulate stabilirea unui program de vizită pentru acesta.
Temerea pârâtei cu privire la posibila implicare a reclamantului în accidente de circulație, din cauza modului iresponsabil de a conduce autoturismul este nedovedită. Implicarea reclamantului într-un accident rutier în trecut, în urma căruia prietena acestuia a decedat, nu poate susține cele invocate de pârâtă atâta timp cât nu s-a stabilit vinovăția acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Având în vedere considerentele expuse, ținând cont de vârsta copilului și programul săptămânal al acestuia, instanța va reglementa dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora B. A., născută la data de 11 mai 2011 în A., în conformitate cu următorul program: Săptămânal, în fiecare zi de marți între orele 16:00 – 18:00, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei și înapoierea acesteia la sfârșitul programului de vizitare; în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 16:00 până duminica ora 18:00, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei și înapoierea acesteia la sfârșitul programului de vizitare; în vacanța de vară a minorei, în primele două săptămâni din luna iulie și primele două săptămâni din luna august; cu ocazia sărbătorilor de Paști și C., în anii impari, în prima zi de sărbătoare, iar în anii pari în cea de-a doua zi de sărbătoare, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei și înapoierea acesteia la sfârșitul programului de vizitare; cu ocazia zilei de naștere a minorei, în anii pari, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei și înapoierea acesteia la sfârșitul programului de vizitare; Cu ocazia zilei de naștere a reclamantului, 25 iulie, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei și înapoierea acesteia la sfârșitul programului de vizitare.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost admisă doar în parte, iar pârâta nu s-a opus la reglementarea unui program de vizitare a minorei, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă instanța va compensa în totalitate cheltuielile de judecată ale părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul M. S. I., CNP_, cu domiciliul în mun. A., ., județ A. și domiciliul procesual ales în A., .. 25-27, . în contradictoriu cu pârâta B. M. F., CNP_, cu domiciliul în mun. A., Aleea Amara, ., ., județ A., cu reședința în A., calea A. V., ., . și în consecință:
Reglementează dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minora B. A., născută la data de 11 mai 2011 în A., în conformitate cu următorul program:
- Săptămânal, în fiecare zi de marți între orele 16:00 – 18:00, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei și înapoierea acesteia la sfârșitul programului de vizitare.
- în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 16:00 până duminica ora 18:00, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei și înapoierea acesteia la sfârșitul programului de vizitare.
- în vacanța de vară a minorei, în primele două săptămâni din luna iulie și primele două săptămâni din luna august.
- cu ocazia sărbătorilor de Paști și C., în anii impari, în prima zi de sărbătoare, iar în anii pari în cea de-a doua zi de sărbătoare, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei și înapoierea acesteia la sfârșitul programului de vizitare.
- cu ocazia zilei de naștere a minorei, în anii pari, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei și înapoierea acesteia la sfârșitul programului de vizitare.
- Cu ocazia zilei de naștere a reclamantului, 25 iulie, cu ridicarea minorei de la domiciliul mamei și înapoierea acesteia la sfârșitul programului de vizitare.
Respinge capătul de cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești în comun față de minora B. A..
Compensează cheltuielile de judecată ale părților.
Cu apel, care se depune la Judecătoria A., în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 februarie 2014.
Președinte, Grefier,
G. - I. B. A. T.
Red./Dact.
GIB/ AT/19.03.2015
4 ex./2 .: reclamantul M. S. I., domiciliul procesual ales în A., .. 25-27, .
pârâta B. M. F., cu reședința în A., calea A. V., ., .
| ← Curatelă. Încheierea nr. 918/2015. Judecătoria ARAD | Curatelă. Încheierea nr. 1624/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
