Grăniţuire. Sentința nr. 5829/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5829/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-06-2012 în dosarul nr. 5829/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5829

Ședința publică din 18.06.2012

Președinte: R. A. Cosoveanu

Grefier: S. Barbara C.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții M. G. C. și M. GFetuța, în contradictoriu cu pârâții H. C. M. și ., având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat Abonyi Florița din Baroul de Avocați A., absente fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este timbrată cu suma de 1401 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată depus la dosar prin Serviciul registratură al instanței din partea expertei A. G. completarea raportului de expertiză. Un exemplar se comunică cu reprezentanta reclamanților.

Nemaifiind formulate alte cereri, instanța constata cauza in stare de soluționare si acorda cuvântul in dezbaterea pe fond a acțiunii.

Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată cu cheltuieli de judecată.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei, reține următoarele:

Pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat la data de 15 iunie 2011, sub numărul de dosar_, acțiunea civilă formulată de reclamanții M. G. C. și M. GFetuța, în contradictoriu cu pârâții H. C. M. și ., solicitând instanței stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile și marcarea acestor fonduri învecinate prin semne materiale vizibile ; obligarea pârâtului să respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fasiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea noastră și care va rezulta din expertiza topografica pe care o solicită și în funcție de care vor preciza acțiunea, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta arată că sunt proprietarii tabulari ai imobilului constând în teren cu suprafața totală de 832 mp. situat în . CF nr. 301 a comunei V., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 9888, respectiv în CF nr._ a comunei V., provenită din conversia de pe hartie a CF nr. 9887, anexate. Reclamanții învederează că vecinul, proprietar al imobilului situat în . jud. A. înscris în CF nr. 536 V. neconvertită având nr. top 2392.

În primăvara acestui an au intenționat să facă măsurători în vederea obținerii autorizației de construirea unei locuințe, ocazie cu care expertul topograf a constatat faptul ca o parte din terenul proprietatea noastră este împrejmuit cu gard și folosit fara drept de catre parat, situație în care masurătorile nu au putut fi afectate. Între terenul reclamanților și terenul paratului nu exista o linie de hotar marcata prin semne exterioare vizibile, astfel ca paratul în prelungirea grădinii sale s-a extins peste proprietate reclamanților acaparând în acest fel o mare suprafață din terenul reclamanților pe care a împrejmuit-o cu gard pe care a înființat diferite culturi.

Reclamanții au notificat pârâtul cu solicitarea de a desființa atât gardul cât și culturile înființate pe terenul proprietatea lor, pârâtul nu s-a conformat acestei solicitări astfel încât și în prezent folosește în continuare terenul după bunul plac, fără a avea acordul nostru. Întrucât pârâtul refuză soluționarea diferendului pe cale amiabilă solicită admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat disp.art. 112 Cod procedură civilă, art. 480 și 584 Cod civil.

În dovedire a depus la dosar înscrisuri, dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Solicită încuviințarea probei privind efectuarea unei expertize.

Reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune prin care învederează faptul ca nu cunosc cu exactitate suprafața de teren care este folosita de catre parat, însă asa cum au mai arătat la termenele anterioare acesta folosește o parte din suprafața care este înscrisă în cele două cărți funciare respectiv CF nr._ a comunei V., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 9888 și CF nr._ a comunei V., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 9887, anexate la acțiunea introductivă de instanță.

Apreciază însă ca aproximativ jumătate din totalul de 832 mp. face obiectul acestui litigiu și nu suprafața de 387 mp. cum eronat s-a reținut prin încheierea de ședință din data de 05.09.2012.

Față de cele redate mai sus își rezervă dreptul de a preciza acțiunea principală în urma expertizei topografice care urmează a se efectua în cauză și care va stabili cu exactitate care este suprafața de teren folosită fără drept de către parat.

În drept a invocat disp.art. 132 Cod procedură civilă.

Pârâta P. comunei V. ( S. R. prin P. comunei V.) a depus la dosar întâmpinare prin care arată că nu se opun acțiunii.

Raportat la cele cuprinse în paragraful anterior solicită să se facă aplicarea disp.art. 275 din codul de procedură civilă „ pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată”.

În drept invocă prevederile art. 115 si urmat.Codul de procedură civilă, art.275 c.pr.civ

Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:

Reclamanții sunt proprietarii imobilului constând în teren cu suprafața de 445 mp. situat în . CF nr._ a comunei V., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 9888, si a terenului in suprafata de 387 mp inscris în CF nr._ a comunei V., provenită din conversia de pe hartie a CF nr. 9887,, cele două imobile fiind vecine.

Paratul Hentiu C. M. este proprietarul constructiei situate in ., jud.A., fiind inscris in Cf nr._(nr.CF vechi 536 )V., avand nr.topo 2392, acesta avand un drept de folosinta asupra suprafetei de teren de 349 mp, proprietar al terenului fiind .> Conform raportului de expertiză efectuat de expert ing. A. G. terenul inscris in CF nr._ V., aflat in folosinta paratului Hentiu, proprietar fiind . de 349 mp se suprapune pe parcelele cu nr.cadastral Cc 1693-suprafata de 240 mp, si nr.cadastral A 1692-suprafata de 410, suprafata totala fiind de 650 mp.Suprafata efectiva a acestei parcele este de 1015 mp.

Astfel, prin raportul de expertiza efectuat, expertul a concluzionat ca terenul imprejmuit si folosit de paratul Hentiu C. M. se suprapune peste . 5354 inscrisa in CF nr._ V., . reclamantilor, suprafata ocupata fiind de 243 mp.

Expertul propune ca linia de hotar dintre cele două proprietăți să fie stabilită pe aliniamentul dreapta AB, determinat conform raportului de expertiză.

Instanta retine ca paratul Hentiu C. nu a depus inscrisuri din care sa rezulte ca ar avea un drept de proprietate asupra terenului pe care il foloseste, iar parata . de acord cu admiterea actiunii.

Acțiunea în revendicare, ca mijloc de apărare a proprietății imobiliare, este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului nepropietar. Pentru a avea câștig de cauză, reclamantul din acțiunea în revendicare, trebuie să facă dovada dreptului său de proprietate asupra bunului imobil revendicat.

Instanta retine ca reclamantii au facut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren .

Potrivit art.584 cod civil "orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa ".P. operatia de granituire se urmareste delimitarea proprietatilor învecinate, prin semne exterioare si vizibile, delimitarea pe cale judecatoreasca putându-se realiza nu numai atunci când între proprietati nu au existat niciodata semne exterioare de hotar, ci si în situatia în care exista, dar sunt controversate .

În cauza propunerea expertului este în concordanta cu întinderea dreptului de proprietate al fiecarei parti, cât si amplasamentul acestor proprietati, varianta adoptata fiind conforma cu elementele de determinare ale proprietatilor .

Pentru motivele expuse, instanța, in baza art. 480 si urm si 584 C.civ., urmează sa admită acțiunea în revendicare și grănițuire, să oblige pârâții să lase in deplina proprietate si pașnica folosință reclamanților suprafață de 243 mp teren situat în V. și să stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților conform expertizei, astfel: pentru terenul inscris in CF nr._ V., cu nr.cad.5355 punctele C,D,E,F; pentru terenul inscris in CF nr._ V. cu nr.cad.5354 punctele C,F si G.Linia de hotar intre . 5354 si imobilul inscris in CF nr._ V., cu nr.top 2392 e marcata prin puntele A si B din raportul de expertiza.

Având în vedere dispozițiile art.275 C.pr.civ. potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată” instanta nu va obliga parata . cheltuielilor de judecata intrucat pe de o parte aceasta a recunoscut pretentiile reclamantilor, iar pe de alta parte terenul in litigiu de 349 mp inscris in CF nr._(nr.CF vechi 536 )V., avand nr.topo 2392 a fost dat in folosinta paratului Hentiu C..

In temeiul art.274 C.pr.civ., instanta va obliga paratul Hentiu C. M. la plata cheltuielilor de judecata in cunatum de 4901 lei, reprezentand taxe timbru, onorariu expert si onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții M. G. C. și M. Getuța în contradictoriu cu pârâții H. C. M. și .

Obligă pârâții să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 243 mp teren inscris in CF nr._ V. nr.cadastral 5354.

Dispune grănițuirea imobilului proprietatea reclamanților, înscris în CF nr._ V. și CF nr._ de imobilul învecinat proprietatea pârâtului, înscris în CF nr._ după cum urmează:

Stabilește linia de hotar între imobilul proprietatea reclamanților și imobilul proprietatea pârâților pe aliniamentul din planul de situație anexat raportului de expertiză întocmit în cauză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Obligă pârâtul H. C. M. la plata sumei de 4901 lei reprezentând cheltuieli de judecată

Cu recurs în 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică din 18.06.2012

Pt. Președinte Pt.Grefier

R. A. C. S. Barbara C.

aflat în concediu semnează în concediu semnează Vicepreședintele instanței R. A. grefier șef D. V.

Red./dact.R.A.C./S.B.C./20.07.2012

5 ex/3 . comunică:

-reclamanții M. G. C. și M. Getuța cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al av.Abony Florita din A., ., ., jud.A.

pârâtul H. C. M. domiciliat in loc.V., ., jud.A.

parata . in loc.V., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Sentința nr. 5829/2012. Judecătoria ARAD