Obligaţie de a face. Sentința nr. 385/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 385/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 385/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 385
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2016
Președinte: M. C. F.
Grefier: D. M.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâtul G. O., având ca obiect „ obligația de a face”
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu suma de 20 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
În temeiul art. 394 Cod pr. civ. instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță la data de 10.09.2015 sub nr. de dosar_, formulată de către reclamantul Nișa C., în contradictoriu cu pârâtul G. O., s-a solicitat obligarea pârâtului ca în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 05.04.2015 să consimtă la radierea de pe numele reclamantului, a autovehiculului marca IVECO, iar în caz de refuz Instituția Prefectului A. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conduceri Și Imatr1culări Vehicule să efectueze această radiere în baza sentinței ce se va pronunța începând cu data introducerii prezentei acțiuni, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamantul, în data de 05.04.2015 a încheiat cu pârâtul un contract de vânzare cumpărare prin care i-a vândut un autovehiculul marca IVECO, model DAILY, Normă de Poluare El categoria N1, an de fabricație 1999, . ZCFC357200D102581, . auto J165707, nr. omologare B_BA1R2 nr. identificare ZCFC357200D102581 cu suma de 25.500 lei. La data încheierii contractului reclamantul a primit banii și a predat pârâtului mașina și toate actele acesteia (talon, CIV, asigurare), urmând ca pârâtul să înmatriculeze mașina pe numele său, însă până la data promovării prezentei acțiuni acesta nu a efectuat demersurile în vederea înmatriculării autovehiculului pe numele său.
Reclamantul invocă art. 1270 cod civil care prevede faptul că contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante, iar art. 1674 Cod civil prevede că cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului.
Reclamantul invocă și art. 24 alin. 2 lit. d din Ordinul nr. 1501/2006 emis de către Ministerul Administrației și Internelor care stipulează că proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului în proprietatea altei persoane, dar aceste demersuri pot fi făcute doar cu actele mașinii (talon, CIV).
În drept art. 1270,1674 Cod civil, Ordinul nr. 1501/2006.
Pârâtul, legal citat a formulat Concluzii scrise, prin care a învederat instanței că a procedat la înmatricularea autovehiculului cumpărat de la reclamantul Nișa C. S., pe numele său, cauza rămânând fără obiect.
Pârâtul a solicitat ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 454 C.p.civ.,privind exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.
În probațiune a depus Cartea de Identitate a Vehiculului și certificatul de înmatriculare J165707.
Pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între părți s-a încheiat la data de 05.04.2015 un contract de vânzare cumpărare, potrivit căruia pârâtul G. O. i-a vândut reclamantul N. C. un autovehiculul marca IVECO, model DAILY, Normă de Poluare El categoria N1, an de fabricație 1999, . ZCFC357200D102581, . auto J165707, nr. omologare B_BA1R2 nr. identificare ZCFC357200D102581 cu suma de 25.500 lei.
Față de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 respectiv art. 6 alin. 2 din legea nr. 287/2009 Republicată – privind Codul Civil – actele și faptele juridice săvârșite înainte de . Codul Civil – nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau săvârșirii lor – în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 287/2009 Republicată – privind Codul Civil.
În cauză sunt incidente prevederile art. 1650 alin. 1 Cod Civil, art.1270 alin. 1 Cod civil și art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 Republicată.
Astfel între părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare prevăzut de art.1650 alin. 1 Cod civil, dispoziții conform cărora „ Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obliga sa transmită cumpărătorului proprietatea unui bun in schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obliga sa îl plătească.”
Acest contract beneficiază de forța probantă obligatorie prevăzută de art. 1270 alin. 1 Cod civil conform căruia „ Contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante.”
În speță reclamantul și-a exercitat obligația principală prevăzută de art. 1672 punct 1 Cod civil - cea cu privire la predarea bunului, respectiv a vehiculului mai sus amintit.
Pârâtul cumpărător deși a plătit prețul vehiculului, exercitându-și astfel principala s-a obligație prevăzută de art. 1719 litera a) Cod civil și a intrat în posesia acestuia și a cheilor, a fișei de înmatriculare și a cărții de identitate a autoturismului, nu a procedat la radierea transcrierea autoturismului de pe numele reclamantului și transcrierea autoturismului pe numele să, fapt pentru care reclamantul a promovat prezenta acțiune..
Întrucât pârâtul a făcut dovada că a afectuat înmatricularea pe numele său a autovehiculului marca IVECO, model DAILY, Normă de Poluare El categoria N1, an de fabricație 1999, . ZCFC357200D102581, . auto J165707, nr. omologare B_BA1R2 nr. identificare ZCFC357200D102581, astfel cum rezultă din Cartea de Identitate a Vehiculului și Certificatul de Înmatriculare J_, va respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. C. având C.N.P._ cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat O. P. din A. . jud. A. în contradictoriu cu pârâtul G. O. având C.N.P._ domiciliat în comuna Cujmir ., având ca obiect obligarea pârâtului de a consimți la radierea autovehiculului marca IVECO model DAILY an fabricație 1999, iar în caz de refuz Instituția Prefectului A. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculări Vehicule să efectueze această radiere.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂTĂȘTE
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. C. având C.N.P._ cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat O. P. din A. . jud. A. în contradictoriu cu pârâtul G. O. având C.N.P._ domiciliat în comuna Cujmir ., având ca obiect obligarea pârâtului de a consimți la radierea autovehiculului marca IVECO model DAILY an fabricație 1999, iar în caz de refuz Instituția Prefectului A. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculări Vehicule să efectueze această radiere.
Fără cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A.
Pronunțată în ședința publică din 25.01. 2016
Președinte, Grefier,
M. C. F. D. M.,
Red./Tehnred./MCF/DM/ 17.02.2016/4 ex. din care 2 ex. se .>
- reclamantul N. C. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat O. P. din A. . jud. A.
- pârâtul G. O. domiciliat în comuna Cujmir .
| ← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 645/2016. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 649/2016.... → |
|---|








