Pensie întreţinere. Sentința nr. 32/2016. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 32/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 32/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 32

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2016

Președinte: N. P.

Grefier: A. T.

S-a luat în examinare, cererea formulată de reclamanta C. D. Binuța, în contradictoriu cu pârâtul C. F. – C., având ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilire locuință minor, pensie întreținere.

La apelul nominal se prezintă reclamanta asistată de av. A. A. din cadrul Baroului A. și pârâtul asistat de av. A. V. din cadrul Baroului A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea principală este legal timbrată cu suma de 40 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art. 15 lit. e) din OUG nr. 80/2013, cerere de repunere pe rol a fost timbrată de către reclamantă cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, iar cererea reconvențională a fost timbrată cu suma de 40 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că, la data de 26 noiembrie 2015 s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, din partea pârâtului, cerere reconvențională, iar la data de 16 decembrie 2015, s-a depus referatul de anchetă psihosocială efectuat în cauză de către Consiliul Local al Municipiului A. - Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară - Serviciul autoritate tutelară și răspuns la întâmpinarea și cererea reconvențională formulată, la data de 30.12.2015, un exemplar comunicându-se și reprezentantului pârâtului.

Totodată, la data de 11 ianuarie 2016, s-a depus prin serviciul registratură, referatul de anchetă psihosocială efectuat de către Primăria Comunei Rieni, jud. Bihor, la locuința reclamantei - pârâtă reconvențional.

Reprezentanta reclamantei depune la dosar caracterizări ale minorilor de la unitățile de învățământ la care studiază aceștia.

Reprezentanta reclamantei arată că își precizează acțiunea, fiind de acord cu exercitarea în comun a autorității părintești și cu programul propus de pârât, iar reprezentantul pârâtului arată că este de acord cu stabilirea locuinței minorilor la mamă.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, în conformitate cu prevederile art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și în conformitate cu prevederile art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul în dezbaterea fondului.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii formulate și precizate respectiv a se dispune exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți, cu privire la minori, stabilirea locuinței minorilor la mamă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere de 1/2 din venitul minim pe economie.

Reprezentantul pârâtului solicită admiterea cererii reconvenționale, astfel cum a fost formulată, cu stabilirea programului de vizitare a minorilor, conform celor menționate în cadrul întâmpinării și cererii reconvenționale, fila 63 dosar, cu compensarea cheltuielilor de judecată

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 10 martie 2015, sub numărul de dosar_, reclamanta C. D. Binuța a chemat în judecată pe pârâtul C. F. - C., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună exercitarea autorității părintești, exclusiv de către reclamantă cu privire la minorii C. Rivaldo S., născut la data de 14.04.2009, C. Samira, născută la data de 08.02.2011, C. R. E., născută la data de 03.07.2013, cu stabilirea locuinței minorilor la mamă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pe seama minorilor în procent de 1/2 din veniturile nete obținute de către acesta, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, părțile au avut o relație de concubinaj pe parcursul mai multor ani, perioadă în care s-au născut cei trei minori.

A mai arătat că, pe perioada conviețuirii părților, în repetate rânduri pârâtul a dat dovadă de agresivitate față de reclamantă, motiv pentru care în mai multe rânduri aceasta s-a adresat autorităților din România și din Franța, unde au locuit o perioadă.

De asemenea, a mai arătat că, urmare promisiunilor pârâtului, reclamanta l-a iertat de mai multe ori, însă în prezent, aceasta a fost alungată de la locuința pârâtului din A., nefiindu-i permis să ia și minorul cu ea, plecând doar cu cele două minore și, deși a încercat în repetate rânduri să-i solicite pârâtului să permită minorului să locuiască împreună cu surorile lui, în prezent pârâtul a plecat din țară, minorul rămânând în grija părinților acestuia.

Reclamanta a apreciat că ar fi în interesul minorilor să crească împreună, la locuința acesteia având în vedere și vârsta cuprinsă între 8 luni și 6 ani, apreciind că, minorul, în situația în care ar rămâne la tată ar crește într-un mediu încărcat de violențe.

Față de cele arătate, reclamanta a solicitat admiterea cererii sale, astfel cum a fost formulată, întemeindu-și în drept aceasta pe prevederile art. 505 alin. 2 Cod civil, art. 496 alin. 3 Cod civil, art. 529 alin. 2 Cod civil, respectiv art. 473 C..

În cadrul probei cu acte, reclamanta a depus la dosar copiile certificatelor de naștere ale minorilor, copia cărții sale de identitate, copie cerere tip de înscriere în clasa pregătitoare.

Prin rezoluția din data de 06.05.2015, s-a dispus de către instanță efectuarea anchetei psihosociale la locuința părților, sens în care s-a emis adresă către Primăria Municipiului A. - Serviciul de autoritate tutelară (filele 69 - 70 dosar) și Primăria Comunei Rieni, jud. Bihor ( filele 27 - 28 dosar respectiv filele 77 - 80 dosar).

La termenul de judecată din data de 29 iunie 2015 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 C., fiind formulată cerere de repunere pe rol, la data de 14.09.2015.

Prin serviciul registratură, la data de 26 noiembrie 2015, pârâtul a depus cerere reconvențională prin care a solicitat exercitarea autorității părintești în ceea ce privește minorii, să fie exercitată în comun de ambele părți, stabilirea locuinței minorilor la tată, cu obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere de 1/2 din venitul minim pe economia națională, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul a apreciat cererea reclamantei privind exercitarea autorității părintești cu privire la minori, exclusiv de către aceasta ca fiind neîntemeiată raportat și la motivele invocate prin cererea principală formulată, invocând prevederile art. 397 Cod civil, considerând că această măsură nu ar fi în interesul minorilor.

A mai arătat că, nu corespunde adevărului susținerile reclamantei potrivit cărora ar fi fost fost agresată de pârât, acesta nefiind agresiv și nelovind-o vreodată, reclamanta, fără vreo justificare părăsind domiciliul conjugal.

A solicitat admiterea cererii sale, din cadrul acțiunii reconvenționale, apreciind că ar fi în interesul minorilor ca locuința acestora să fie stabilită la tată în condițiile în care mama prezintă un total dezinteres față de minori, nu contribuie la creșterea și educarea acestora, îi agresează fizic, copii fiind speriați în prezența acesteia.

Pârâtul a mai invocat prevederile art. 499 Cod civil, apreciind că, reclamanta nu este în măsură a acorda întreținere minorilor, atâta timp cât nici aceasta și nici familia ei nu realizează venituri, sens în care a apreciat că ar fi în interesul minorilor ca aceștia să locuiască cu el.

A mai arătat că, în situația în care va fi respinsă cererea sa reconvențională, respectiv locuința minorilor va fi stabilită la mamă, să se dispună stabilirea unui program de vizitare pentru acesta, în primul și al treilea sfârșit de săptămână din luna, începând de vineri de la orele 16.00 până duminică la orele 18.00, la domiciliul tatălui, o lună în timpul verii, luna august în anii pari și iulie în anii impari, o săptămână în timpul sărbătorilor de iarnă, în anii pari de C. și de Revelion, în anii impari, o săptămână de P. și anume, săptămâna de după Paști, a doua zi după zilele acestora de naștere, petrecerea periodică timp de 1-2 ore la locuința acestora.

În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 397, 401, art. 505, art. 529 Cod civil.

Prin serviciul registratură, la data de 30.12.2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a invocat tardivitatea depunerii întâmpinării și a cererii reconvenționale de către pârât, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca nefondată.

A arătat că, pârâtul, în marea majoritate a timpului este plecat din țară, astfel încât nu poate avea grijă în mod corespunzător de copii, în aceste condiții solicitarea sa privind stabilirea locuinței minorilor la acesta apare ca fiind nefondată.

Mai mult, a arătat că, fără a ține cont de interesele minorilor, acesta a luat copii de la mamă, refuzând să-i mai înapoieze, reclamanta fiind nevoită a promova o nouă cerere, de ordonanță președințială, prin care s-a dispus de către instanță, înapoierea minorilor, până la soluționarea prezentei cereri însă cu toate acestea, pârâtul a refuzat să se supună sentinței pronunțate .

În aceste condiții, reclamanta a solicitat respingerea cererii reconvenționale formulată, solicitând a se ține cont și de vârstele minorilor, de faptul că, aceștia au fost bine îngrijiți de către mama și bunica maternă, fiind înscriși la diferite unități de învățământ.

Ulterior, la termenul din data de 11.01.2016, părțile au arătat că au ajuns la o înțelegere, în sensul că reprezentanta reclamantei a arătat că își precizează acțiunea, fiind de acord cu exercitarea în comun a autorității părintești și cu programul propus de pârât, iar reprezentantul pârâtului a arătat că este de acord cu stabilirea locuinței minorilor la mamă.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Părțile au avut o relație de concubinaj, din care a rezultat minorii C. R. E. născută la data de 03.07.2013 în Beiuș, județul Bihor, C. Rivaldo S. născut la data de 14.04.2009 în Clermont-Ferrand, Franța și C. Samira născută la data de 08.02.2011 în A.. Părțile împreună cu minorii au locuit o perioadă de timp în Franța, după care s-au întors în România, unde au locuit la domiciliul părinților pârâtului. În timp ce se aflau în Franța, ca urmare a unor incidente între părți a fost încheiat de către autoritățile franceze un proces verbal, prin care reclamanta reclama că pârâtul a agresat-o fizic și verbal, proferând asupra ei amenințări grave.

Ulterior, după întoarcerea în România, incidentele dintre părți au continuat, iar ca urmare a neînțelegerilor dintre părți, acestea s-au despărțit, pârâta mutându-se la părinții ei. Cu toate acestea minorii au păstrat legături personale cu ambii părinți, fiind atașați de aceștia.

Potrivit referatului de anchetă socială, nici una din părți nu este încarată în muncă, singurele venituri fiind ajutoarele sociale și alocațiile de stat pentru copii. Ambele părți dispun de condiții locative normale.

Cu privire la capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești asupra minorilor C. R. E. născută la data de 03.07.2013 în Beiuș, județul Bihor, C. Rivaldo S. născut la data de 14.04.2009 în Clermont-Ferrand, Franța și C. Samira născută la data de 08.02.2011 în A. instanța reține că potrivit art. 397 NCC, regula o reprezintă exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, „afară de cazul în care instanța decide altfel”. Ambele părți au fost de acord cu exercitarea autorității părintești în comun.

Văzând vârsta minorlor, faptul că minori au fost în permanență în grija mamei, exeistând o relație afectivă puternică între aceștia, instanța ținând cont de interesul superior al minorilor, față de poziția părților, în baza art.397 Codul civil va dispune exercitarea autorității părintești față de minorii C. R. E. născută la data de 03.07.2013 în Beiuș, județul Bihor, C. Rivaldo S. născut la data de 14.04.2009 în Clermont-Ferrand, Franța și C. Samira născută la data de 08.02.2011 în A. să fie exercitată de către ambele părți, urmând ca în baza art. 400 Codul civil să se stabilească locuința minorilor, la mamă, reclamanta din prezenta cauză.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unei obligații de întreținere în favoarea minorilor instanța reține că pârâtul este tatăl minorului și în conformitate cu dispozițiile art. 525 Codul civil, datorează întreținere acestora.

La stabilirea cuantumului obligației de întreținere, instanța va avea în vedere faptul că pârâtul nu este încadrat în muncă, precum și dispozițiile art.524 Codul civil și art. 529 Codul civil conform cărora: “când întreținerea este datorată de părinte ... ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.”, prin urmare, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă, pe seama minorilor C. R. E. născută la data de 03.07.2013 în Beiuș, județul Bihor, C. Rivaldo S. născut la data de 14.04.2009 în Clermont-Ferrand, Franța și C. Samira născută la data de 08.02.2011 în A. a unei pensii de întreținere în cuantum de 50 % lunar din veniturile realizate de pârât, în cazul în care pârâtul este încadrat în muncă sau din venitul minim pe economia națională în cazul în care pârâtul nu este încadrat în muncă, începând cu data de 10.03.2015 și până la majoratul minorului sau alte dispoziții, urmând ca în baza dispozițiilor noului cod de procedură civilă, persoana interesată să facă demersurile ce se impun la locul de muncă al pârâtei (în cazul în care acesta lucrează) sau prin executorul judecătoresc.

În cazul în care pârâtul nu este încadrat în muncă, instanța apreciază că pentru un nivel minim de trai o persoană trebuie să realizeze un minim de venit, iar acesta se ridică oficial la venitul minim pe economie, în prezent venitul minim pe economie este de 1050 lei lunar (conform HG 1091/2014).

Văzând cererea reconvențională de cerere privind reglementarea dreptului pârâtului de a avea legături personale cu minorii C. R. E. născută la data de 03.07.2013 în Beiuș, județul Bihor, C. Rivaldo S. născut la data de 14.04.2009 în Clermont-Ferrand, Franța și C. Samira născută la data de 08.02.2011 în A., reclamanta fiind de acord cu vizitarea minorilor de către tată, instanța ținând cont de faptul că părintele la care nu locuiește copilul, păstrează nu doar obligația de a participa la cheltuielile reclamate de nevoile minorului, dar și dreptul de a se implica în educația acestuia, în procesul său de dezvoltare fizică și psihică și ținând seama și de vârsta minorilor, instanța în baza art. 401 Cod civil, va admite acțiunea reconvențională precizată și va reglementa dreptul pârâtului de a păstra legături personale cu minoriiCăldăraș R. E. născută la data de 03.07.2013 în Beiuș, județul Bihor, C. Rivaldo S. născut la data de 14.04.2009 în Clermont-Ferrand, Franța și C. Samira născută la data de 08.02.2011 în A., după următorul program: -în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, începând de vineri orele 16 și până duminică orele 18 la domiciliul pârâtului.

-o lună în timpul verii, respectiv în luna august în anii pari și în luna iulie în anii impari, la domiciliul pârâtului.

-o săptămână, în timpul sărbătorilor de iarnă, în anii pari de C. și de Revelion în anii impari, la domiciliul pârâtului.

-o săptămână de P. și anume săptămâna după sărbătoarea de Paști, la domiciliul pârâtului.

-a doua zi, după zilele de naștere ale copiilor.

- petrecerea periodică timp de 1-2 ore la locuința copiilor.

Instanța, în baza art.451 cod pr civilă, instanța văzând poziția părților, va compensa cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă precizată formulată de către reclamanta C. D. Binuța, CNP._, cu domiciliul în localitatea Rieni, nr. 93 A, județul Bihor, având domiciliul procesual ales în A., .. C, ., județul A. (la avocat A. A. C.) în contradictoriu cu pârâtul C. F. C., CNP_ cu domiciliul în A., .. 29, jud. A., cu reședința în A., .. 26, jud. A. și acțiunea reconvențională precizată formulată de pârâtul C. F. C. în contradictoriu cu reclamanta C. D. Binuța și în consecință:

Dispune ca exercitarea autorității părintești față de minorii C. R. E. născută la data de 03.07.2013 în Beiuș, județul Bihor, C. Rivaldo S. născut la data de 14.04.2009 în Clermont-Ferrand, Franța și C. Samira născută la data de 08.02.2011 în A. să fie exercitată în comun de ambele părți.

Stabilește ca locuința minorilor să fie la domiciliul reclamantei.

Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere către reclamant în favoarea minorilor în cuantum de 50 % lunar din venitul net lunar realizat de pârâtă de la locul său de muncă sau din venitul minim pe economia națională, valabil la data plății efective a pensiei de întreținere, începând cu data de 10.03.2015 și până la majoratul minorilor sau alte dispoziții.

Reglementează dreptul pârâtului de a avea legături personale cu minorii după următorul program:

-în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, începând de vineri orele 16 și până duminică orele 18 la domiciliul pârâtului.

-o lună în timpul verii, respectiv în luna august în anii pari și în luna iulie în anii impari, la domiciliul pârâtului.

-o săptămână, în timpul sărbătorilor de iarnă, în anii pari de C. și de Revelion în anii impari, la domiciliul pârâtului.

-o săptămână de P. și anume săptămâna după sărbătoarea de Paști, la domiciliul pârâtului.

-a doua zi, după zilele de naștere ale copiilor.

- petrecerea periodică timp de 1-2 ore la locuința copiilor.

Compensează cheltuielile de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea prezentei, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 11.01.2016.

Președinte Grefier

N. P. A. T.

Red./dact.

NP/AT/01.02.2016

4 ex. / 2 .: reclamanta C. D. Binuța, având domiciliul procesual ales în A., .. C, ., județul A. (la avocat A. A. C.)

pârâtul C. F. C., C. F. C., cu reședința în A., .. 26, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 32/2016. Judecătoria ARAD