Pensie întreţinere. Sentința nr. 621/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 621/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 621/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 621
Ședința publică din data de 01 februarie 2016
Președinte: L. C.
Grefier: A. T.
S-a luat în examinare, cererea formulată de reclamanta F. I.-B. în contradictoriu cu pârâtul F. I., având ca obiect pensie de întreținere.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, av. T. F.-N. din cadrul Baroului A. și reprezentanta pârâtului, av. P. Slavoica din cadrul Baroului A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, verificând competența de soluționare a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, constată că, în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1) lit. a), raportat la prevederile art. 113 alin. 1) pct. 2) Cod procedură civilă, este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Instanța constată de asemenea că, la data de 29 ianuarie 2016, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, din partea pârâtului, întâmpinare, alături de împuternicire avocațială și adeverință privind veniturile realizate de către acesta .
Atât reprezentantul reclamantei cât și reprezentanta pârâtului, arată că, nu mai au alte cereri ori probe de administrat.
În conformitate cu prevederile art. 255 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, în conformitate cu prevederile art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și în conformitate cu prevederile art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Reprezentantul reclamantei, solicită admiterea cererii, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului, la plata către reclamantă a pensiei de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile sale lunare, începând cu data de 01.07.2014 și până la finalizarea studiilor de către reclamantă, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanța nr. 315/25.01.2016, reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentanta pârâtului, solicită admiterea doar în parte a cererii formulate, fiind de acord cu plata pensiei de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile realizate de către pârât, însă doar începând cu data introducerii prezentei cereri. Arată că, nu s-a făcut dovada de către reclamantă că ar exista o culpă a pârâtului.
Reprezentantul reclamantei apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1523 alin. 2) Cod civil, privind întârzierea de drept în executarea obligației.
În replică, reprezentanta pârâtului arată că, acesta nu a păstrat legătura cu minora, astfel încât nu a avut cunoștință despre faptul că, reclamanta se află în continuarea studiilor, solicitând a fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 07 decembrie 2015, sub numărul de dosar_, reclamanta F. I.-B., a chemat în judecată pârâtul F. I., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă a pensiei de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile sale lunare, începând cu data de 01.07.2014 și până la finalizarea studiilor pe care le urmează aceasta, cu cheltuieli de judecată .
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr._/19.11.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2012, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a unei contribuții lunare de ¼ din venitul net realizat cu titlu de pensie de întreținere, până la terminarea studiilor liceale sau alte dispoziții, pârâtul plătind pensie de întreținere până în luna iunie 2014, inclusiv.
Reclamanta a arătat că, de la această dată, pârâtul nu i-a mai plătit pensie de întreținere, deși aceasta s-a pregătit pentru admiterea la facultate, iar începând cu data de 01.10.2015, aceasta este înscrisă și urmează cursurile Universității de Vest Timișoara - Facultatea de Informatică, având nevoie de suport financiar pentru suportarea tuturor cheltuielilor, reprezentând chirie, hrană, îmbrăcăminte și alte bunuri necesare traiului, motiv pentru care a promovat prezenta cerere a cărei admitere a solicitat-o.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 516 Cod civil, art. 524 Cod civil, art. 527 și art. 529 Cod civil, iar în cadrul probei cu acte, a depus la dosar copia Sentinței civile nr._/19.11.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55/2012, copia adeverinței eliberată de către Universitatea de Vest din Timișoara, având nr. 385/22.10.2015, copie certificat naștere ..S. nr._.
Prin serviciul registratură, la data de 29 ianuarie 2016, pârâtul a depus întâmpinare prin care a arătat că, solicită admiterea în parte a cererii formulate, în sensul obligării acestuia la plata către reclamantă a pensiei de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile nete lunare realizate, începând cu data introducerii acțiunii și până la finalizarea studiilor universitare de către reclamantă, fără însă a depăși vârsta de 26 de ani.
În motivare, pârâtul a arătat că, într-adevăr a achitat fiicei sale, pensie de întreținere până în luna iunie 2014, însă aceasta datorită faptului că la finalizarea cursurilor liceale, reclamanta i-a comunicat că nu a promovat examenul de bacalaureat, după care, relațiile dintre aceștia s-au răcit, astfel încât, până la introducerea prezentei cereri, pârâtul nu a avut cunoștință de faptul că, reclamanta ar urma cursurile unei universități.
A invocat prevederile art. 532 Cod civil, respectiv art. 205 și următoarele Cod procedură civilă, art. 499 Cod civil.
În cadrul probei cu acte, pârâtul a depus la dosar adeverință privind veniturile realizate.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta F. I.-B., născută la data de 05.01.1995 este fiica pârâtului F. I., astfel cum rezultă din certificatul de naștere ..S. nr._ eliberat de Primăria Municipiului A. la data de 05.01.1995.
Prin Sentința civilă nr._ din data de 19.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2012, reclamantei i-a fost stabilită locuința la domiciliul mamei sale, iar pârâtul F. I. a fost obligat să plătească în favoarea acesteia o pensie lunară de întreținere în cuantum de 25% din venitul net realizat, începând cu data de 01.10.2012 și până la terminarea studiilor liceale sau alte dispoziții.
Potrivit art. 499 alin 3) Cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
În prezent, reclamanta este elevă studentă în anul I la Universitatea de Vest - Facultatea de Matematică și Informatică din Timișoara, învățământ cu frecvență. Fiind încă studentă la o universitate cu frecvență este evident că aceasta se află în nevoie, neputând să se întrețină prin munca sa, fapt care o îndreptățește să solicite întreținere din partea pârâtului, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța va avea în vedere dispozițiile art. 529 alin. 2) cod civil conform cărora: „când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”.
Pârâtul, angajat al S.C. Industria Mobili Tappezzati S.R.L. conform propriilor susțineri, formulate prin întâmpinare, arată că este de acord cu admiterea în parte a cererii formulate, respectiv cu plata pensiei de întreținere fiicei sale, în cuantum de 1/4 din veniturile pe care le realizează, începând cu data formulării cererii și până la finalizarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 ani.
Față de considerentele expuse, văzând și acordul pârâtului, instanța va stabili cuantumul pensiei de întreținere în favoarea reclamantei la ¼ din veniturile nete realizate lunar de către cel dintâi.
Cu privire la data de la care urmează a fi obligat pârâtul, instanța are în vedere dispozițiile 532 alin 1) Cod civil, potrivit cărora pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. Instanța constată că nu sunt incidente prevederile alin. 2) ale aceluiași articol, potrivit cărora pensia de întreținere poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului. Reclamanta nu a făcut dovada că a fost în vreun fel întârziată în introducerea cererii de către pârât, susținerile apărătorului acesteia privind incidența art. 1523 alin. 2) Cod civil, privind întârzierea de drept în executarea obligației neputând fi reținute. Mai mult decât atât, chiar și în situația art.1523 Cod civil, neincident în cauză, potrivit alin. 4) al acestuia, cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere trebuie dovedite de creditor.
Prin urmare, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamanta F. I.-B. a unei contribuții lunare în sumă de ¼ din venitul net realizat cu titlu de pensie de întreținere, de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 07.12.2015 și până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea de către aceasta a vârstei de 26 ani.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 451 alin. 2) Cod procedură civilă, raportat la activitatea desfășurată de avocat și ale art. 453 alin. 2) Cod procedură civilă, chitanța nr. 315 din data de 25.01.2015, aflată la fila 20 dosar, care dovedește plata onorariului avocațial în sumă de 400 lei, astfel încât urmează să admită în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la cheltuieli de judecată, urmând a dispune obligarea acestuia la plata sumei de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta F. I.-B., CNP:_, domiciliată în ., ., cu domiciliul procesual ales în A., .. 24, apt. 3, județul A. la cabinet de avocat T. F. N. în contradictoriu cu pârâtul F. I., CNP:_, domiciliat în ., . A., cu domiciliul procesual ales în A., .. 15, jud. A., având ca obiect pensie de întreținere și în consecință:
Obligă pârâtul la plata către reclamanta F. I.-B. a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile nete lunare, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 07.12.2015 și până la terminarea studiilor de către reclamantă, dar nu mai târziu de împlinirea de către aceasta a vârstei de 26 ani.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria A., în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 01 februarie 2016.
Președinte, Grefier,
L. C. A. T.
Red./dact.
LC/AT/08.02.2016
4 ex. / 2 .: reclamanta F. I.-B., cu domiciliul procesual ales în A., .. 24, apt. 3, județul A. la Cabinet de avocat T. F.-N.
pârâtul F. I., cu domiciliul procesual ales în A., .. 15, jud. A.
| ← Curatelă. Încheierea nr. 625/2015. Judecătoria ARAD | Cerere necontencioasa. Sentința nr. 153/2014. Judecătoria ARAD → |
|---|








