Curatelă. Încheierea nr. 625/2015. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 625/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 625/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR.625

Ședința camerei de consiliu din 05.02.2015

Președinte: P. N.

Grefier: A. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Direcția de D. și Asistență C. A. în contradictoriu cu intimații C. D. și C. L., pentru instituirea curatelei.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art.29 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța trece la soluționarea cauzei.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data 14.01.2015, petenta Direcția de D. și Asistență C. A. a solicitat instituirea curatelei pentru reprezentarea intereselor intimatului C. D., născut la data de 29.02.1932 în A., județul A., domiciliat în A., ., județul A., CNP_, posesore al actului de identitate . nr._, persoană vârstnică bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 8814/18.12.2014 eliberat de Comisia de Evaluare a persoanelor cu handicappentru adulți din cadrul Consiliului Județean A., în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților publice.

De asemenea s-a solicitat numirea ca și curator pe seama domnului C. D., a norei acestuia, intimata C. L. domiciliată în A., ., județul A., CNP_, pentru reprezentarea acestuia în fața autorităților publice.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin cererea înregistrată la petentă, doamna C. L. a solicitat instituirea curatelei pentru socrul său, intimatul C. D., persoană vârstnică bolnavă, întrucât din cauza bolii, acesta nu își poate exercita și apăra interesele în condiții bune. S-a mai arătat că doamna C. L. locuiește împreună cu fiul și nora sa, fiind ajutat de aceaștia la îndeplinirea activităților zilnice cât și a activităților instrumentale, nora acestuia dorind să fie numită curatorul acestuia.

De asemenea s-a arătat că între persoana bolnavă și familie, relațiile sunt armonioase.

Cererea este motivată în drept pe dispozițiile art. 105, 111 litera d, 178-186 cod civil.

La dosar s-au depus: declarație autentificată, copia cărții de identitate a persoanei bolnavei și curatorului, dovadă venituri intimată, cererea intimatei C. L. către DDAC A., cupon pensie intimat, referat medical, adeverință medicală și cazier judiciar al curatorului, Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 8814/18.12.2014 și referatul de anchetă socială efectuat de Autoritatea tutelară A..

Din actele depuse la dosar, instanța reține că persoana bolnavă este o persoană în vârstă de 83 de ani, bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 8814/18.12.2014 eliberat de Comisia de Evaluare a persoanelor cu handicappentru adulți din cadrul Consiliului Județean A..

Din aceste motive, acesta nu poate să-și exercite și să-și apere interesele, motiv pentru care se impune reprezentarea acestuia de un curator.

Intimata C. L. este de acord să fie numită ca și curator pe seama socrului său cu care locuiește și pe care îl îngrijește, aceasta îndeplinind condițiile pentru a fi numită curator.

În baza art.182 alin 2 Cod civil, persoana ce urmează a fi reprezentată nu și-a dat consimțământul, pentru a fi reprezentată de nora acestuia.

Constatând că domnul C. D.,din cauza bolii, nu se poate reprezenta și nu își poate apăra singur interesele, aflându-se în situația prevăzută la art.178 lit. a) Cod civil, pentru care este necesară instituirea curatelei, văzând că intimata C. L. îndeplinește cerințele de a fi numită curator, în temeiul art.182 Cod civil, instanța va încuviința cererea și va numi pe doamna C. L., CNP_4, născută la data de 09.08.1966 în localitatea B., județul A., domiciliată în A., ., județul A., să fie numită curator pe seama intimatului C. D., născut la data de 29.02.1932 în A., județul A., domiciliat în A., ., județul A., CNP_, posesore al actului de identitate . nr._, persoană vârstnică bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 8814/18.12.2014 eliberat de Comisia de Evaluare a persoanelor cu handicappentru adulți din cadrul Consiliului Județean A., în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta Direcția de D. și Asistență C. A. cu sediul în A., .. 250, județul A., pentru instituire curatelă și, în consecință:

Numește pe intimata doamna C. L., CNP_4, născută la data de 09.08.1966 în localitatea B., județul A., domiciliată în domiciliată în A., ., județul A., să fie numită curator pe seama intimatului C. D., născut la data de 29.02.1932 în A., județul A., domiciliat în A., ., județul A., CNP_, posesore al actului de identitate . nr._, persoană vârstnică bolnavă conform Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 8814/18.12.2014 eliberat de Comisia de Evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți din cadrul Consiliului Județean A., în vederea reprezentării acestuia în fața autorităților publice.

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicarea prezentei prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din data de 05.02.2015.

Președinte, Grefier,

N. P. M. A.

Red./Dact./NP/ MA

5 ex./1 .

Se comunică la: curator C. L., domiciliată în A., ., județul A.

În temeiul art.182 alin.3 Cod civil, încheierea va fi comunicată la sediul instanței și al Primăriei municipiului A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Încheierea nr. 625/2015. Judecătoria ARAD