Pretenţii. Sentința nr. 178/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 178/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-01-2016 în dosarul nr. 178/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 178
Ședința publică din 15 ianuarie 2016
Președinte: A. O.
Grefier: N. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâtul P. L. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Acțiunea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 706 lei.
Reținând că au fost puse concluzii în ședința publică din 12 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța procedează la judecarea în fond a cauzei.
INSTANȚA
În deliberare asupra cauzei de față, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr._ la data de 17.09.2015, reclamanta M. A. l-a chemat în judecată pe pârâtul P. L. I., solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2700 euro (echivalentul sumei de 12.015,81 lei) și la plata dobânzii legale, calculată de la data introducerii acțiunii, până la data efectivă a plății creanței, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii formulate se arată că reclamanta este soția și unica moștenitoare a defunctului M. R., care anterior decesului a semnat o procură specială de administrare pentru pârât, prin care acesta a fost împuternicit ca în numele defunctului și pentru el să vândă integral dreptul de proprietate asupra terenurilor menționate în procura autentificată sub nr. 1238/2009, printre care se regăsește și suprafața de 1,5 ha, identificată în ./16, conform titlului de proprietate nr._/1995.
Urmare a încheierii procurii antemenționate pârâtul, în calitate de mandatar a încheiat în data de 31.05.2011 un contract de vânzare-cumpărare cu ., atestat de av. B. C. sub nr. 9/31.05.2011, în baza căruia mandatarul pârât a primit de la cumpărător suma de 2700 euro, echivalentă suprafeței de 1,5 ha teren arabil.
Totodată, pârâtul mandatar, anterior acestei date a înstrăinat aceeași suprafață de teren altei persoane juridice și anume ., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 724/01.09.2009 de către BNP D. P. S. L., teren identificat în CF nr._, nr. cad_, în suprafață de 15.000 mp, cu suma de 1800 de euro. Astfel, pârâtul a vândut de două ori același teren, încasând două prețuri, de 2700 euro și de 1800 de euro, fără știința reclamantei.
Pentru toate acestea, reclamanta solicită admiterea acțiunii, arătând și că a fost chemată în judecată de către ., în dosarul nr._, pentru restituirea sumei din vânzarea terenului, deși aceasta nu a primit sumele respective și nici defunctul său soț.
În drept se invocă dispozițiile art. 969, art. 970, art. 1020-1021, art. 1073, art. 1079, art. 1081 – 1109 C. civ..
Pârâtul, prin concluziile scrise depuse la dosar, relevă că nu a cunoscut despre existența acestui proces până în data de 04.01.2015, când a dorit să vizualizeze pe portalul instanței dosarul nr._ și că deși, potrivit actelor de la dosar, procedura de comunicare a fost efectuată prin depunere la cutia poștală, nu a primit niciun act de procedură.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea acțiunii, arătând că a acționat în calitate de mandatar al defunctului M. R., în baza procurii autentificate sub nr. 1238 din 11.08.2009 la B.N.P. Asociați M.. În baza acestei procuri a încheiat la data de 31.05.2011, cu Agrofer Impex SRL un act denumit contract de vânzare-cumpărare, prin care, în numele mandantului, s-a obligat să transmită dreptul de proprietate către această societate, asupra mai multor parcele de teren, printre care și . prezentei cauze. Însă la data încheierii acelui act Agrofer Impex era deja proprietar al terenului, după cum rezultă din extrasul CF, astfel că, cu privire la acest bun obligația de a face era lipsită de obiect.
Pârâtul susține că i-a predat mandantului său, personal sau moștenitorilor acestuia toate sumele de bani, care i-au fost înmânate în executarea mandatului. Astfel, la data de 16.11.2011 M. R. a înregistrat pe rolul Judecătoriei A. acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._/55/2011, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând socoteala mandatului pentru vânzarea terenurilor înscrise în CF nr._,_,_,_ Secusigiu.
La data de 13.12.2011, între pârât și M. R. a fost încheiată o tranzacție atestată sub nr. 7/7.12.2011 de av. B. M. V., prin care M. R. s-a obligat să renunțe la toate pretențiile formulate în dosar nr._/55/2011, precum și la socotelile mandatului, cu privire la procura autentificată sub nr. 1238/11.08.2009 la BNP Asociați M.. Potrivit clauzelor tranzacției antemenționate, pârâtul trebuia să îi achite domnului M. R. o sumă de bani până cel târziu la data de 30.03.2012. La data de 27.03.2012 pârâtul arată că s-a prezentat la sediul profesional al avocatului B., care îl reprezenta pe domnul M. R., pentru a remite suma de bani, însă a aflat că la data de 24.02.2012 M. R. a decedat.
La data de 16.05.2012, prin declarația autentificată sub nr. 2022 de către BNP Asociați R., M. A. a declarat că a primit de la pârât suma de bani. Totodată a declarat că a luat cunoștință de conținutul tranzacției încheiate între pârât și M. R. cu dată certă 7/7.12.2011, inclusiv toate drepturile și obligațiile părților înscrise în aceasta, pe care și-a însușit-o în totalitate. De asemenea, a declarat că nu mai are nicio pretenție bănească sau de altă natură prezentă sau viitoare privind drepturile și obligațiile din tranzacția încheiată între defunctul său soț M. R. și pârât cu dată certă 7/7.12.2011 la av. B. M. V..
Pentru toate acestea, pârâtul solicită respingerea acțiunii, invocând în drept dispozițiile art. 205, art. 208, art. 1539, art. 1541, art. 1545, art. 1546 C. civ..
În probațiune se depun înscrisuri conforme cu originalul.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Autorul reclamantei l-a împuternicit în 11.08. 2009 pe pârât s-a vândă cui va crede de cuviință și pentru prețul ce va fi considerat de acesta din urma potrivit, printre altele, imobilul constând în teren intravilan în suprafață de 1, 5 ha, situat în Secusigiu, .. A., înscris în titlul de proprietate nr._/1995.
Pârâtul a subscris, în calitate de mandatar, la 1.09.2009, un contract de vânzare cumpărare având ca obiect, printre altele, terenul antemnenționat; s-a consemnat primirea prețului la data semnării contractului de la cumpărătorul .; s-a consemnat că imobilul este înscris în CF nr._.
Același pârâtul a subscris, în calitate de mandatar, la 31.05.2011, o convenție denumită „contract de vânzare – cumpărare”, având ca obiect, printre altele, același teren antemeționat; s-a consemnat primirea prețului la data semnării contractului de la cocontractantul ..
Terții . și . au contractat și ei asupra aceluiași teren, în intervalul cuprins între cele 2 contracte, la 12.05.2011; în concret, s-a transferat dreptul de proprietate de la primul la al doilea.
. a exercitat o acțiune în rezoluțiune în contradictoriu cu reclamanta; aceasta a fost admisă, s-a rezoluționat în parte contractul survenit între părți la 31.05.2011, cu privire la teren intravilan în suprafață de 1, 5 ha, situat în Secusigiu, .. A., înscris în titlul de proprietate nr._/1995, și a fost obligată reclamantă să plătească suma de 2 700 de euro, cu titlu de restituire a prestației executate în temeiul contractului rezoluționat.
Ca urmare, prezenta cerere este fondată.
În acest sens se va reține în primul rând că se impun în prezenta cauză, cu puterea lucrului judecat, în sensul art. 431 alin. 2 C. pr. civ., dispozitivul și considerentele sent. civ. nr. 5851/2015 a Judecătoriei A., dată în dos. nr._ ; potrivit acesteia, . a plătit de două ori prețul terenului și este proprietarul acestuia dar nu ca urmare a îndeplinirii obligațiilor născute în sarcina reclamantei în virtutea contractului din 31.05.2011, în consecință se impune restituirea sumei ce i-a revenit acesteia cu titlu de preț.
Apoi se va observa că potrivit art. 1539 și a art. 1540 C. civ. 1865, incidente în cauză în raport cu data survenirii contractului de mandat, mandatarul este obligat a executa mandatul, astfel cum i-a fost acesta conferit, fiind răspunzător nu numai pentru dol (intenție), dar și de culpă simplă, chiar și în ipoteza mandatului gratuit. În cauză, cu toată formularea generică referitoare la actele juridice în privința cărora a fost împuternicit pârâtul, nu se poate considera că a fost mandatat acesta să subscrie contracte din care să se nască obligații în concret imposibil de respectat de către mandante, cu atât mai mult cu cât motivul imposibilității constă în aceeași conduită a mandatarului. Prin urmare, se va reține că, în cauză, fapta pârâtului de a subscrie două contracte ce generează obligații inconciliabile în privința aceluiași teren reprezintă o executare necorespunzătoare a împuternicirii ce i s-a dat, ce l-a prejudiciat pe succesorul mandantelui cu suma de 2 700 euro, sumă la care a fost acesta din urmă obligat în virtutea subscrierii, prin reprezentant, a unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, în condițiile unei aparente respectări a limitelor mandatului.
Pârâtul se prevalează, în esență, după ce expune motive ce tind la înfrângerea puterii de lucru judecat a sent civ. 5851/2015 a Judecătoriei A., referitoare la contractul din 31.05.2011, de îndeplinirea obligației de a da socoteală, astfel cum este aceasta atestată, în opinia sa, atât de tranzacția semnată de mandate la 7.12.2011, cât și de înscrisul denumit „declarație”, însușit de reclamantă în 16.05.2012.
În primul rând se va reține că aceste acte juridice nu cuprind vreo precizare referitoare la remiterea sumei obținute prin contractul 31.05.2011, prin ipoteză un act juridic încheiat prin nerespectarea limitelor împuternicirii; în plus, obiectul lor este eliptic și echivoc, în privința totalității obligațiilor de a da socoteală ale mandatarului, prin generalitatea termenilor folosiți. Or, potrivit art. 984 C. civ. 1865, convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termeni cu care s-a încheiat; această normă se aplică, prin analogie, și actelor juridice unilaterale, așa încât formularea din înscrisul din 16.05.2012, potrivit căruia reclamanta „nu ar mai avea nicio pretenție privind drepturile și obligațiile din tranzacția încheiată”, nu reprezintă un impediment juridic în ridicarea unor pretenții întemeiate pe cauze cunoscute ulterior.
Mai important însă, cauza juridică a prezentei cereri nu rezidă în îndeplinirea ori neîndeplinirea obligației mandatarului de a da socoteală, ci în răspunderea contractuală întemeiată pe executarea necorespunzătoare a mandatului, consacrată de art. 1540 C. civ. .
Așa fiind, văzându-se că pârâtul, angajând mandantele în raporturi juridice inconciliabile, contrar împuternicirii ce i s-a dat de acesta, limitată la transferul regulat al dreptului de proprietate asupra unor terenuri, a cauzat cu intenție indirectă un prejudiciu succesoarei mandantelui, va fi obligat acesta la plata echivalentul în lei la data plății la cursul BNR al sumei de 2 700 euro, cu titlu de daune interese compensatorii.
În baza art. 1088 C. civ. 1864. va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare la echivalentul în lei la data plății la cursul BNR al sumei de 2 700 euro, de la 17.09.2015, până la data plății, cu titlu de daune interese moratorii.
În baza art. 453 C. pr. civ., va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de705, 75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. A., având CNP_, cu domiciliul în Timișoara, ./19, ., cu domiciliul procesual ales la C.. av. R. S., din A., .. 9, ., în contradictoriu cu pârâtul P. L. I., CNP_, cu domiciliul în ., nr. 43/a, jud. A., cu domiciliul procesual ales în A., ., ., la SCA Lanevschi & Lanevschi.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății la cursul BNR al sumei de 2 700 euro, cu titlu de daune interese compensatorii.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare la echivalentul în lei la data plății la cursul BNR al sumei de 2 700 euro, de la 17.09.2015, până la data plății, cu titlu de daune interese moratorii.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 705, 75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2016.
Președinte Grefier
A. O. N. B.
Red./tehn./AO/NB/10.02.2016
Ex. 4, din care 2 ex. se comunică cu:
- reclamanta M. A., cu domiciliul procesual ales la C.. av. R. S., din A., .. 9, .
- pârâtul P. L. I., cu domiciliul procesual ales în A., ., ., la SCA Lanevschi & Lanevschi
| ← Validare poprire. Sentința nr. 5659/2015. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 182/2016. Judecătoria ARAD → |
|---|








