Validare poprire. Sentința nr. 5659/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5659/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 5659/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.5659
Ședința publică din 23 octombrie 2015
Președinte: D. L. C.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S. S.a.R.L prin reprezentant legal K. R. S.R.L. fosta ., în contradictoriu cu debitorul M. O. L. și cu terțul poprit . SRL.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, în baza art. 650 alin. 1 raportat la art. 789 alin. 1 Cod proc. civ., se declară competentă în soluționarea prezentei cauze.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și conform prevederilor art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A., sub nr._ /31.08.2015, petenta S. S.a.R.L prin reprezentant legal K. R. S.R.L fosta . a solicitat, în contradictoriu cu debitorul M. O. L. și terțul poprit ., validarea popririi până la concurența sumei de 1.436,70 lei debit, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că prin adresa din data de 21.07.2015, B. B. R. a dispus terțului poprit înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care le datorează debitorului M. O. L..
Poprirea a fost dispusă de către B. Barar R. în dosarul de executare nr. 474/2015, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din data de 04.04.2012 emis de Banca Comercială Română SA, contract cesionat în data de 27.09.2013, executarea fiind încuviințată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Terțul poprit a refuzat cu rea-credință să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, sens în care creditoarea solicită amendarea acestuia potrivit art. 789 alin. 9 C.pr. civ.
În drept, a invocat dispozițiile art. 782, art. 785, art. 786, art. 789 Cod procedură civilă, iar în probațiune s-au depus înscrisuri.
Terțul poprit și debitorul, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat la dezbateri.
La data de 22 septembrie 2015, creditoarea a formulat cerere de renunțare la judecată, învederând că terțul poprit și-a executat obligația pe care o avea față de aceasta, în sensul că instituit poprirea asupra veniturilor debitorului, astfel că solicită a se lua act de această cerere.
Față de această împrejurare, instanța, în temeiul art. 406 N.C.P.C., va lua act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea creditoarei S. S.a.R.L prin reprezentant legal K. R. S.R.L. fosta ., identificată prin CUI_, cu sediul în București, ., ., în contradictoriu cu debitorul M. O. L., având CNP_, cu domiciliul în Felnac nr. 763, jud. A. și cu terțul poprit . SRL, având CUI_, cu sediul în Felnac nr. 1001, jud. A..
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 octombrie 2015.
Președinte, Grefier,
D. L. C. M. T.
Red/Tehnored/DLC/MT/ 26.10.2015 /5ex/3com.
Se comunică cu:
creditoarea S. S. prin reprezentant legal . fosta . cu sediul în București, ., .
debitorul M. O. L. - Felnac nr. 763, jud. A.
terțul poprit . SRL - Felnac nr. 1001, jud. A.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4394/2015. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 178/2016. Judecătoria ARAD → |
|---|








