Pretenţii. Sentința nr. 2477/2016. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2477/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 06-05-2016 în dosarul nr. 2477/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2477

Ședința publică din data de 06 mai 2016

Președinte: D. L. C.

Grefier: M. T.

Pe rol fiind sesizarea din oficiu în vederea constatării perimării acțiunii civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari – A., C. A. V. ., în contradictoriu cu pârâta B. L. M. F., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul referă instanței că au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 06 noiembrie 2015.Constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, note de ședință formulate de reclamantă prin care arată că nu se opune admiterii excepției de perimare, întrucât pârâta a decedat și nu înțelege să se îndrepte împotriva moștenitorilor acesteia.

Instanța în baza art. 248 Cod procedură civilă, reține cauza spre pronunțare.

JUDECĂTORIA

Asupra acțiunii civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari – A., C. A. V. ., în contradictoriu cu pârâta B. L. M. F., având ca obiect pretenții, precum și asupra sesizării din oficiu în vederea constatării perimării cauzei, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06 noiembrie 2015, când cauza a fost suspendată, încheierea de ședință fiind comunicată părților la data de 17.11.2015, și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților.

Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

Având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantei nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanta Asociația de proprietari – A., C. A. V. ., având CUI_, cu sediul ales la SCPA V. și Asociații din A., .. 23, ., în contradictoriu cu pârâta B. L. M. F., cu ultimul domiciliul în A., ., ., ..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, recurs care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 06 mai 2016.

Președinte Grefier

D. L. C. M. T.

Red/Tehnored/DLC/MT/ 09.05.2016 /4ex/2com.

Se comunică reclamantei Asociația de proprietari – SCPA V. și Asociații din A., .. 23, .

pârâtei B. L. M. F. - A., ., ., ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2477/2016. Judecătoria ARAD