Pretenţii. Sentința nr. 2562/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2562/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-05-2016 în dosarul nr. 2562/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDARD:2016:001._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2562
Ședința publică din 11.05.2016
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de către reclamanta Asociația de proprietari ..108D, jud. A. în contradictoriu cu pârâții Ș. F. și L. V., pentru pretenții.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța se declară competentă în soluționarea prezentei cereri conform dispozițiilor art.94 pct.1 lit. c) și 117 Cod procedură civilă.
Nemaifiind probe de administrat, instanța declară terminată faza cercetării judecătorești și în baza înscrisurilor depuse la dosar, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A., la data de 07 martie 2016, reclamanta Asociația de Proprietari ..108D, jud. A., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ș. F. și L. V., să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 2741,80 lei, compusă din: suma de 2635,61 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere restante și neachitate pentru perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016 către Asociația de proprietari și suma de 106,19 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,2 %/ zi de întârziere calculată la debitul restant până la data de 07.03.2016 și în continuare până la data plății.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâții sunt membrii ai Asociației de P., . pe calea Lipovei și proprietare a apartamentului situat în A., ..144-146, ., iar în perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016, au beneficiat de utilitățile apartamentului în care locuiesc.
Reclamanta a mai arătat că deși s-au efectuat diligențe de către asociația de proprietari, debitoarele refuză efectuarea acestei plăți.
S-a mai precizat de către reclamantă că împotriva acestora au mai fost pronunțate trei sentințe civile prin care pârâții au fost obligate la plata sumei de_,28 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada noiembrie 2012 – septembrie 2015 iar în urma adresei făcute către B.E.J. H. V., acesta a identificat un imobil al pârâtelor pe care l-a scos la licitație, reușind vânzarea lui și recuperarea prejudiciului.
Reclamanta a mai solicitat a se dispune oprirea utilităților (apă rece, apă caldă și căldură) până pârâtele vor achita cheltuielile la zi.
În drept, au fost invocate prevederile art.112 și următoarele Cod procedură civilă, art.50 alin.1 și alin.2 din Legea nr.230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Pârâții Ș. F. și L. V., deși legal citate, nu au depus întâmpinare la dosar.
Prin înscrisul depus la dosar la data de 10 mai 2016, reclamanta, față de faptul că după data înregistrării acțiunii și până la data de 11.05.2016, pârâții nu au achitat cheltuielile restante, și-a majorat cuantumul pretențiilor, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 4148,89 lei, compusă din 3737,55 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere restante și neachitate pentru perioada octombrie 2015- martie 2016 și suma de 411,34 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2 %/ zi de întârziere, calculate la cheltuielile restante până în 11.05.2016 și în continuare până la data plății.
Din actele depuse la dosar, respectiv: statutul de organizare și funcționare a asociației de proprietari (f.5-9); certificat de înregistrare fiscală (f.10); proces –verbal încheiat la data de 23.02.2006, cu ocazia Adunării generale (f.11-12); extras CF. vechi 8987 Micalaca (f.13); centralizator penalități (f.14); extras liste individuale cheltuieli (f.15-18); liste cheltuieli (f.19-22); centralizator penalități cheltuieli (f.34), instanța reține în fapt următoarele:
Pârâții Ș. F. și L. V. sunt coproprietare în cote de ½ asupra imobilului situat în A., calea Radnei, nr.144-146, ., imobil dobândit prin cumpărare, respectiv moștenire, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară nr._-C1-U7 A. (CF. vechi nr.8987 Micalaca), calitate în care nu au achitat în perioada octombrie 2015 – martie 2016.
Așa cum rezultă din listele de plată a cheltuielilor asociației, aferente perioadei menționate, acesta figurează cu o datorie care se ridică la suma de 3737,55 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei octombrie 2015 – martie 2016.
În drept, potrivit art.46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari ,, Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.’’
În conformitate cu art.49 alin.1 din Legea nr.230/2007 ,,Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.’’
De asemenea, potrivit art.32 alin.1 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari ,,Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.’’
Având în vedere că pârâții nu au achitat cheltuielile comune de întreținere, deși avea această obligație legală și statutară, instanța apreciază acțiunea ca fiind întemeiată.
Pentru considerentele expuse și în temeiul textelor legale menționate, acțiunea formulată de reclamanta reclamanta Asociația de Proprietari ..108D, jud. A., astfel cum a fost precizată va fi admisă și pârâții vor fi obligați să plătească, în solidar, reclamantei suma de 3737,55 lei, cu titlu de cheltuieli comune de întreținere restante, aferente perioadei octombrie 2015 – martie 2016 și suma de 411,34 lei, cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la data de 11.05.2016 și în continuare până la data plății efective, fără a depăși cuantumul debitului.
În temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta Asociația de Proprietari ..108D, jud. A. în contradictoriu cu pârâții Ș. F., domiciliată în A., ..80, județ A. și L. V., domiciliată în A., Calea Radnei, nr.144-146, ., județ A. și, în consecință:
Obligă pârâții să plătească, în solidar, reclamantei suma de 3737,55 lei, cu titlu de cheltuieli comune de întreținere restante, aferente perioadei octombrie 2015 – martie 2016.
Obligă pârâții să plătească, în solidar, reclamantei suma de 411,34 lei, cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la data de 11.05.2016 și în continuare până la data plății efective, fără a depăși cuantumul debitului.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 11.05.2016.
Președinte, Grefier,
C. H. A. P.
Red.CH/..5 /3 .
Se comunică:
- reclamantei Asociația de Proprietari ..108D, jud. A.,
- pârâtelor:
- Ș. F., domiciliată în A., ..80, județ A.,
- L. V., domiciliată în A., Calea Radnei, nr.144-146, ., județ A..
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2574/2016. Judecătoria ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








