Pretenţii. Sentința nr. 2574/2016. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2574/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-05-2016 în dosarul nr. 2574/2016

ECLI:RO:JDARD:2016:001._

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2574

Ședința publică din 11 mai 2016

Președinte: A. D. B.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare, în vedere pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamantul Orașul C. prin Primar în contradictoriu cu pârâtul C. T. junior asistat de C. T. senior, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat B. B., lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, la data de 11 mai 2016, prin serviciul registratură, pârâtul a depus cerere pentru judecarea cauzei în lipsa sa.

Constatând că nu au fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii cu mențiunea de a se ține seama de practica Tribunalului A..

I N S T A N T A,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 25.01.2016, reclamantul Orașul C. prin Primar în contradictoriu cu pârâtul C. T. junior asistat de C. T. senior a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 3800 lei ocazionate la judecata în apel în fața Curții de Apel Timișoara, în dosarul civil nr._ .

În motivare a arătat că, prin demersurile sale pârâtul a promovat calea de atac a apelului ce a făcut obiectul dosarului civil nr._ în fața Curții de Apel Timișoara, soluționat prin anularea cererii ca netimbrată.

Pentru apărarea intereselor sale în faza procesuală a apelului, a contractat servicii de asistență juridică, care au fost achitate și la a căror recuperare este îndreptățit și pe cale separată.

Astfel a fost emisă factura nr. 118/24.07.2014 în valoare de 3800 lei - pentru reprezentarea în fața Curții de Apel Timișoara, care a fost achitată prin ordin de plată.

Cheltuielile de judecată cu titlu onorariu avocat nu au fost acordate cu ocazia soluționării apelului, astfel cum rezultă din hotărârea nr. 180/A/2014 a Curții de Apel Timișoara.

Prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei A., pârâtul la rândul sau a solicitat în mod corespunzător cheltuielile de judecată angajate de reprezentarea sa în aceeași cauză în apel. Instanța de fond și apel au apreciat că pârâtul a fost îndreptățit la a primi cheltuielile de judecată în partea ce privește reprezentarea și apărările făcute fata de apelul său, aspecte ce reies din cuprinsul Sentinței civile nr.4693/23.09.2015 și Deciziei civile nr. 1433 din 15.12.2015.

Pe cale de consecință și prin simetrie, bazat pe raționamentul instanței de judecată din dosarul civil nr._, inclusiv Orașul C. este la rândul său îndreptățit să primească cheltuielile de judecată aferente apărărilor și reprezentării sale în fata Curții de Apel față de apelul formulat de pârât, în condițiile în care acesta a fost respins fiind anulat ca netimbrat.

În drept a invocat dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și neîntemeiată, iar în subsidiar admiterea în parte a acțiunii, în sensul reducerii pretenției reclamantului constând în onorariu de avocat. A solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că prin Sentința civilă nr. 1260/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul A., rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 180/A/03.12.2014 a Curții de Apel Timișoara - Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a respins apelul declarat de pârâtul Orașul C. prin primar împotriva sentinței civile nr. 1260/27.06.2014 și s-a anulat ca netimbrat apelul declarat împotriva aceleași sentințe.

În considerentele deciziei instanța de apel nu a supus analizei motivele invocate prin cererea de apel, întrucât nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 3576,5 lei, astfel că s-a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 34 și 36 al. 2 din OUG nr. 80/2013 și art. 200 al. 2 Cod procedură civilă.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții.

În acest caz reclamantul în cauză nu este îndreptățit la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, întrucât art. 453 Cod procedură civilă care reglementează acordarea cheltuielilor de judecată prevede la alin.1 că partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat să plătească acestuia cheltuielile de judecată.

În speță instanța de apel nu s-a pronunțat pe fondul apelului pe care 1-a soluționat pe excepția de netimbrare, astfel ca pretenția reclamantului în cauză nu se circumscrie textului legal enunțat motiv pentru care se impune respingerea acțiunii reclamantului ca nelegală și neîntemeiată.

În subsidiar în măsura în care instanța de judecată va aprecia culpa sa procesuală ca urmare a anulării apelului ca netimbrat, a arătat că reclamantul a omis să precizeze că la rândul său a declarat apel împotriva hotărârii judecătorești anterior menționate care a fost respins prin decizia Curții de Apel Timișoara, astfel ca nu poate pretinde întreaga sumă cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat deoarece cuantumul privește ambele apeluri.

Prin urmare solicitarea reclamantului de a fi obligat la plata integrală a onorariului de avocat acoperă și cheltuielile de judecată ocazionate de declanșarea apelului său care a fost respins.

Onorariul de avocat pretins de reclamant este disproporționat de mare în contextul în care reprezentanta legală nu a făcut altceva decât să susțină excepția de netimbrare a apelului.

Practica CEDO în materie se referă la faptul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea necesitatea și caracterul rezonabil (cauzele Constin împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României).

În drept a invocat dispozițiile art. 451, art. 452, art. 453 Cod procedură civilă.

Prin răspuns la întâmpinare, reclamantul a solicitat înlăturarea apărărilor formulate.

A arătat că Orașul C. a angajat cheltuieli de judecată și în ce privește apărarea intereselor sale față de pretențiile exprimate prin apelul promovat de acesta, sens în care a formulat poziții procesuale - întâmpinare și concluzii scrise cu referire, pe fond și la apelul acestuia.

Prin urmare nu se poate înlătura dreptul Orașului C. de acordare a cheltuielilor de judecată în condițiile în care pârâtul nu a mai înțeles să timbreze, iar apelul său a fost anulat ca netimbrat.

În cuprinsul motivării prezentei cereri de chemare în judecată a arătat expres faptul că este îndreptățit la acordarea cheltuielilor de judecată pentru activitatea desfășurată în legătura cu apelul pârâtului în fața Curții de Apel Timișoara.

Afirmația pârâtului că activitatea reprezentantului Orașului C. s-a limitat la a susține doar excepția de netimbrare, este incorectă, tinzând să înlăture celelalte demersuri juridice făcute în cauză față de apelul promovat.

A precizat că onorariul de 3.800 lei se situează sub nivelul onorariului pretins de pârât pentru aceleași demers - 4500 lei (nici acesta nu a mai fost în măsură să-și susțină propriul apel pe fond pe motiv de netimbrare, iar instanța de apel - Tribunalul A. prin Decizia nr. 1433/2015 din dosar nr._ - i-a apreciat activitatea la valoarea de jumătate din onorariul pretins, respectiv 2250 lei).

Față de cheltuielile de judecată solicitate de pârât pentru apărările în prezenta cauză, a solicitat respingerea cererii, apreciind ca echitabilă aplicarea aceluiași raționament și tratament juridic ce se regăsește în cuprinsul hotărârilor judecătorești date în dosarul civil nr._ în care pârâtul a avut calitatea de reclamant pentru valorificarea dreptului său la cheltuieli de judecată, sens în care instanțele au apreciat că nici una din părți nu este îndreptățită la alte cheltuieli de judecată suplimentare (nici taxa judiciara de timbru, nici onorariu avocat).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că în fapt prin Sentința civilă nr. 1260 din 27.06.2014 pronunțată în Dosarul civil_ * al Tribunalului A. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. T. Junior, asistat de C. T. senior, împotriva pârâtului Orașul C. prin Primar, pârâtul fiind obligată la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul din dosarul susmenționat cât și pârâtul Orașul C. prin Primar, iar prin Decizia civilă nr. 180/A din 03.12.2014 a Curții de Apel Timișoara, instanța a respins apelul declarat de pârâtul Orașul C. prin Primar și a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul C. T. junior.

În cauza de față, Orașul C. prin Primar, solicită instanței obligarea pârâtului C. T. junior la plata sumei de 3800 lei, reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate de judecata apelului în dosarul civil nr._ * în fața Curții de Apel Timișoara. În acest sens, reclamanta a depus la dosar ordinul de plată nr. 1215 din data de 31.07.2014 (fil.5).

În drept, potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ. „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”

Raportând dispozițiile legale la situația de fapt dedusă judecății, respectiv împrejurarea că în speță reclamantei i s-a respins apelul formulat, instanța constată că potrivit legii aceasta nu este îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecatăocazionate de judecata apelului. Faptul că apelul pârâtului a fost anulat ca netimbrat, cât timp apelul reclamantului a fost judecat în fond și respins ca neîntemeiat, instanța constată nu sunt incidente dispozițiile art. 453 alin.1 C.pr.civ. Contractarea serviciilor de asistență juridice de către reclamanta nu se datorează exclusiv promovării căii de atac a apelului de către pârât, cât timp reclamanta la rândul său a formulat cale de atac, beneficiind astfel de pe urma serviciilor contractate.

Instanța nu poate aplica în cauză raționamentul avut în vedere de instanță în cadrul dosarului nr._ în care au fost acordate pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate de pârâtul C. T. Junior în cadrul dosarului nr._ * al Tribunalului A., având în vedere că în acea situație pârâtul din dosarul nostru era îndreptățit la recuperarea acelor cheltuieli tocmai pentru că potrivit soluției pronunțate în cadrul dosarului nr._ * al Tribunalului A., respectiv admiterea în parte a acțiunii civile promovate de numitul C. T. junior, acesta era îndreptățit la acordarea în parte a cheltuielilor de judecată, conform art. 453 alin. 2 C.pr.civ. Ori nu aceasta este situația în cauza de față.

Prin urmare, instanța constată ca fiind neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata apelului ce a fost soluționat printr-o soluție de respingere a căii de atac.

Constatând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul Orașul C. prin Primar, cu sediul în oraș C., ., având CUI_ formulată în contradictoriu cu pârâtul C. T. junior asistat de C. T. senior având CNP_, domiciliat în oraș C., ., nr. 141, jud. A. și cu domiciliul procesual ales în mun. A., .. 19, ., având ca obiect pretenții.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică din data de 11.05.2016.

Președinte Grefier

A. D. B. L. M.

Red./Tehn./ADB/LM/02.06.2016 4 ex./2 ex. se comunică:

Orașul C. prin Primar, C., .,

C. T. junior asistat de C. T. senior, A., .. 19, ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2574/2016. Judecătoria ARAD