Rectificare carte funciară. Sentința nr. 583/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 583/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 583/2016
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._ /2015
SENTINȚA CIVILĂ NR. 583
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2016
Președinte: D. L. C.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul N. I., în contradictoriu cu pârâții kovacs A., K. I., F. R., F. Ș., B. I. R. și Orașul P. reprezentat prin primar, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat S. A. din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 20 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantului învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, ori probe de administrat, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă declară cercetarea procesului încheiată și în baza art. 244 alin. 3 și art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, fără cheltuieli de judecată.
Conform prevederilor art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 29.05.2014, reclamantul N. I., în contradictoriu cu pârâții K. A., K. I., F. R., F. Ș., B. I. R. și Orașul P. reprezentat prin primar a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună modificarea suprafeței de teren înscrisă în CF nr._ P., nr. top. 124, cad. C1 di 906 mp în 1247 mp; îndrumarea OCPI să procedeze la cuvenitele mențiuni în cartea funciară;
În motivare, reclamantul arată că a dorit să realizeze anumite modificări la imobil, sens în care a solicitat unui birou individual cadastral să efectueze un plan de situație, ocazie cu care a constatat că suprafața de teren folosită este mai mare cu 341 mp decât cea înscrisă în cartea funciară.
Astfel, a solicitat primăriei un certificat de urbanism, însă pentru a obține și autorizația de construire, este necesară reglementarea situației juridice a imobilului, în sensul ca suprafața real folosită s fie aceeași cu ea înscrisă în cartea funciară.
În drept, a invocat dispozițiile art. 907 Cod civil, iar în probațiune a depus înscrisuri în copie certificată.
Prin întâmpinare, pârâtul Orașul P., prin primar A. P., a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, întrucât potrivit bazei de date existente la nivelul Compartimentului din cadrul serviciului de specialitate al Primarului Orașului P., la nr. adm. din CF nr._ P., nr. op. 1234, cad. C1 – . P., suprafața totală este de 1247 mp.
În drept, se invocă dispozițiile art. 40 lin. 3 din Legea nr. 7/1996, art. 669 Cod civil.
Pârâții, persoane fizice, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat la dezbateri.
Prin sentința civilă nr. 5077 din 31 octombrie 2014, instanța și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului A. – Secția civilă.
Prin încheierea nr. 13 din 13 ianuarie 2015, Tribunalul A. și-a declinat competența materială în soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei A., constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria A. și Tribunalul A..
Prin sentința civilă nr. 44 din 18 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I Civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei A..
În fața acestei instanțe, prin informarea de la fila 79 dosar s-a indicat faptul că pârâții K. A. și K. I. sunt decedați.
Prin precizarea de acțiune (fila 80), reclamantul solicită introducerea în cauză, în calitate de moștenitoare a defuncților K. A. și K. I., a numitei Ș. I., fiica acestora.
La termenul de judecată stabilit la data de 15 mai 2015 instanța a invocat din oficiu lipsa capacității de folosință a pârâților K. A. și K. I., fiind introdusă în cauză, în calitate de moștenitoare, fiica acestora, numita Ș. I..
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică, fiind întocmit de către expert Csurovski A. un raport de expertiză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul este proprietar al imobilului situat în P., nr. 1756, județul A., înscris în CF nr._ P., cu nr. top. 1234, cu suprafața tabulară de 906 mp, dobândit prin succesiune.
Pârâții K. A. și I., respectiv moștenitoarea acestora, Ș. I., sunt proprietarii imobilului înscris în CF nr._ P., cu nr. top. 1235.
Pârâții F. R. și Ș., precum și I. R., sunt proprietarii imobilului înscris în CF nr._ P., cu nr. top. 1236.
Pe celelalte două laturi, imobilul reclamanților se învecinează cu domeniul stradal aparținând pârâtei .> Imobilele părților sunt învecinate și potrivit raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar ing. Csurovski A., între proprietăți există parțial împrejmuire.
În urma măsurătorilor efectuate a rezultat că imobilul reclamanților nu respectă suprafața tabulară, având o suprafață măsurată de 1241 mp, conform expertizei, față de suprafața de 906 mp înscrisă în cartea funciară, fiind cu 21 mp mai mare decât suprafața cadastrală a imobilului.
Imobilele sunt folosite în cadrul limitelor actuale de un timp îndelungat, fără a genera litigii, fiind delimitate parțial prin împrejmuiri și imobilele pârâților fiind mai mari decât suprafețele înscrise în cartea funciară. Expertul arată, de asemenea că datorită faptului că suprafețele de teren înscrise în evidențele de publicitate imobiliară sunt declarative, acestea nu corespund folosinței exercitate asupra imobilelor în cauză.
În drept, instanța reține că: potrivit art. 914 Cod civil, Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinația sau suprafața acestuia, în condițiile legii.
Potrivit art. 555 alin. 1 și alin. 2 Cod civil, Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
În condițiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalități și dezmembrăminte, după caz.
Art. 556 alin. 1 cod civil prevede: Dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege.
Astfel, având în vedere starea de fapt descrisă, precum și textele legale menționate, instanța va admite cererea reclamantului și dispune rectificarea mențiunii înscrisă în CF nr._ P., provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 2485 P., cu nr. top. 1234, privitoare la întinderea suprafeței de teren de la 906 mp la 1241 mp, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar ing. Csurovski A., înregistrat la Biroul de Expertiză A. sub nr. 615 din 21.10.2015, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având în vedere că la termenul de judecată din data de 19 iunie 2015, instanța a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților K. A. și Iulina, precum și prevederile art. 56 alin. 1 și alin. 3 prima teză Cod procedură civilă, potrivit cu care poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.
Având în vedere că reclamantul a chemat în judecată persoane care erau decedate la data înregistrării cererii, deci nu mai aveau capacitate juridică de folosință, instanța în baza art. 248 raportat la art. 56 Cod procedură civil, va respinge cererea formulată de reclamantul N. I. în contradictoriu cu pârâții K. A. și K. I., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate juridică.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată și precizată de reclamantul N. I., având CNP_, cu domiciliul în P., ., județul A., în contradictoriu cu pârâții Ș. I., domiciliată în P., ., jud. A., F. R., F. Ș. și B. I. R., toți domiciliați în P., ., jud. A. și Orașul P., reprezentat prin primar, cu sediul în P., ., jud. A., având ca obiect rectificare carte funciară, și în consecință:
Dispune rectificarea mențiunii înscrisă în CF nr._ P., provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 2485 P., cu nr. top. 1234, privitoare la întinderea suprafeței de teren de la 906 mp la 1241 mp, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar ing. Csurovski A., înregistrat la Biroul de Expertiză A. sub nr. 615 din 21.10.2015, raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Dispune O.C.P.I. A. să efectueze cuvenitele mențiuni în cărțile funciare corespunzătoare.
Respinge cererea formulată de reclamantul N. I. în contradictoriu cu pârâții K. A. și K. I., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate juridică.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică de azi, 29 ianuarie 2016.
Președinte Grefier
D. L. C. M. T.
Red/tehnored/DLC /MT/ 24.02.2016 /8 ex /6 . comunică reclamantului N. I. - P., ., județul A.
pârâților Ș. I. - P., ., jud. A.
F. R. - P., ., jud. A.
F. Ș. - - ,, -
B. I. R. - - ,, -
Orașul P., reprezentat prin primar - P., ., jud. A.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 904/2016. Judecătoria ARAD | Validare poprire. Sentința nr. 783/2016. Judecătoria ARAD → |
|---|








