Revocare donaţie. Sentința nr. 447/2016. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 447/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 447/2016

ROMANIA

JUDECĂTORIA A.Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 447

Ședința publică din 26 ianuarie 2016

Președinte: F. V. B.

Grefier: C. B.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul P. S., în contradictoriu cu pârâții P. D. C. și P. M.-A., având ca obiect revocare donație.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat S. L. din Baroul A., pârâtul P. D. C., lipsă fiind reclamantul, pârâta P. M.-A. și martorul G. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este parțial timbrată cu suma de 1562 lei taxă judiciară, din totalul de 2601 lei taxă datorată în temeiul art. 3 lit. e din OUG nr. 80/2013, ca urmare a admiterii în parte a cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamant, sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantului depune la dosar dovada achitării celei de a treia rate aferentă taxei judiciare de timbru. Învederează instanței că martorul G. R. nu se poate prezenta în instanță în vederea audierii, astfel că solicită înlocuirea acestuia cu numitul Vladic N., solicitat prin acțiunea introductivă de instanță și care este prezent la acest termen de judecată.

Având în vedere absența martorului G. R. și faptul că numitul Vladic N. este prezent la acest termen de judecată, astfel că înlocuirea martorului nu pricinuiește amânarea cauzei, față de dispozițiile art. 311 Cod procedură civilă instanța încuviințează cererea reclamantului de înlocuire a martorului G. R. cu martorul Vladic N..

Se procedează la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului P. D. C..

Sub prestare de jurământ se audiază martorul Vladic N., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Reprezentanta reclamantului arată că nu formulează alte cereri.

Nefiind formulate alte cereri, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă declară cercetarea procesului încheiată și în baza art. 244 alin. 3 și art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii, în sensul revocării contractului de donație încheiat între părți autentificat sub nr. 61/21.07.2015 pentru neîndeplinirea obligațiilor de către pârâți. Precizează faptul că după încheierea contractului pârâții au plecat în străinătate, în condițiile în care reclamantul este o persoană în vârstă și bolnav. Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.

INSTANȚA

Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ /28.09.2015, reclamantul P. S., în contradictoriu cu pârâții P. D. C. și P. M.-A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

-revocarea contractului de donație cu sarcini autentificat cu nr. 61/21.07.2015 de către BNP Veritas;

-repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului;

-cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că prin contractul de donație cu sarcini autentificat cu nr. 61/21.07.2015, a transmis fiului său și nurorii sale nuda proprietate asupra imobilului situat în ., județul A., înscris în CF_ Felnac, cu nr. top. 143 pentru teren și sub A1.1 cu nr. cad. C1 cu nr. top. 143 pentru construcții, în schimbul acesteia fiind obligați să-l întrețină și să-l îngrijească pe reclamant și pe soția acestuia – P. M., în favoarea căreia reclamantul a constituit și un drept de uzufruct viager.

La aproximativ două săptămâni de la încheierea contractului, pârâta a părăsit imobilul, iar pârâtul a încetat orice act de întreținere la adresa reclamantului și a soției sale și nici nu s-a mai interesat de aceștia, în sensul că nu a mai mers pe la ei, iar când o făcea era în stare de ebrietate, le adresa injurii și provoca scandal.

Pârâta nu s-a mai interesat deloc de reclamant de la sfârșitul lunii iulie, nu a mai fost la domiciliul acestuia și nu a contribuit cu nimic la întreținerea reclamantului și a soției sale.

Astfel, chiar de la data încheierii contractului niciuna din părți nu și-a îndeplinit în niciun fel obligațiile asumate.

Reclamantul a mai arătat că este bătrân, bolnav, având până la această dată două atacuri cerebrale, ceea ce presupune o îngrijire permanentă, iar pârâții nu-și îndeplinesc în niciun fel obligațiile asumate prin contract.

Față de cele arătate, reclamantul apreciază că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1023 lit. b Cod civil, cât și condiția impusă de art. 1027 Cod civil, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună admiterea acțiunii și revocarea contractului de donație nr. 61/2015, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.

În drept, reclamantul a invocat art. 1023 lit. b, art. 1027 Cod civil, iar în probațiune a administrat proba cu înscrisuri în copie, respectiv contract de donație cu sarcini autentificat sub nr. 61/21.07.2015 de BN Veritas, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local nr. 4904/18.09.2015, cartea de identitate a reclamantului și a soției acestuia, adeverință medicală, extras CF_ Felnac, proba cu interogatoriul pârâtului, precum și proba cu martorul Vladic N..

Prin rezoluția din data de 05.11.2015, instanța a dispus comunicarea către pârâți a acțiunii formulată de reclamant și înscrisurile anexate acesteia.

Pârâții nu au formulat întâmpinare, iar pârâta P. M.-A. nici nu s-a prezentat în fața instanței.

Pârâtul P. D.-C., prezent în fața instanței la termenul de judecată din data de 26.01.2016, prin răspunsul la interogatoriu a recunoscut faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de donație.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, reține, în fapt, următoarele:

Reclamantul a încheiat cu pârâții contractul de donație cu sarcini autentificat cu nr. 61/21.07.2015, prin care a transmis fiului său și nurorii sale nuda proprietate asupra imobilului situat în ., județul A., înscris în CF_ Felnac, cu nr. top. 143 pentru teren și sub A1.1 cu nr. cad. C1 cu nr. top. 143 pentru construcții, în schimbul acesteia fiind obligați să-l întrețină și să-l îngrijească pe reclamant și pe soția acestuia – P. M., în favoarea căreia reclamantul a constituit și un drept de uzufruct viager.

Potrivit art. 1027 alin. 1 din noul cod civilDacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donației.” De asemena, conform art. 1029 din noul Cod civil „Când donația este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintră în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui, sub rezerva dispozițiilor art. 1.648.”

Din declarația martorului audiat coroborată cu interogatoriul luat pârâtului rezultă că la aproximativ două săptămâni de la încheierea contractului, pârâta a părăsit imobilul plecând în străinătate, iar pârâtul a încetat orice act de întreținere la adresa reclamantului și a soției sale și nici nu s-a mai interesat de aceștia.

Având în vedere neîndeplinirea sarcinilor asumate de pârâți prin contractul de donație, în concordanță cu prevederile legale amintite mai sus instanța va admite acțiunea formulată și va dispune revocarea contractului de donație nr. 61/21.07.2015 încheiat de către BNP Veritas ca urmare a neîndeplinirii sarcinilor, urmând ca părțile să fie repuse în situația anterioară încheierii contractului în sensul radierii din cartea funciară a dreptului de nudă proprietate al pârâților asupra imobilului ante-menționat.

În baza art. 451 din Cod procedură civilă (2010) va obliga pârâții să plătească reclamantului suma de 2601 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. S., CNP_, cu domiciliul în Felnac, nr. 590, județul A. și domiciliul procesual ales în municipiul A., ., nr. 5-7, . (la avocat S. L.) împotriva pârâților P. D. C., CNP_ și P. M. A., CNP_, ambii cu domiciliul în Felnac, nr. 590, județul A..

Dispune revocarea contractului de donație nr. 61/21.07.2015 încheiat de către BNP Veritas ca urmare a neîndeplinirii sarcinilor, urmând ca părțile să fie repuse în situația anterioară încheieri contractului.

Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 2601 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se poate depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică azi 26.01.2016.

Președinte, Grefier,

F. V. B. C. B.

FVB/CB/ 25.02.2016/ 6 ex. din care 3 ex. se .> - P. S.-A., ., nr. 5-7, ., jud. A. (la av. S. L.)

- P. D. C.-Felnac, nr. 590, județul A.

- P. M. A.-Felnac, nr. 590, județul A.

1 ex. se va comunica OCPI A. după rămânerea definitivă a hotărârii

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revocare donaţie. Sentința nr. 447/2016. Judecătoria ARAD