Reziliere contract. Sentința nr. 1845/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1845/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 1845/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1845
Ședința publică din data de 09 aprilie 2015
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A. reprezentat prin P. în contradictoriu cu pârâții C. N., C. ileana (născută în anul 1974), C. I. (născută în anul 1977), C. M. și C. C., având ca obiect reziliere contract și evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OUG. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reținând că este competentă să soluționeze prezenta cerere în raport de prevederile art. 94 lit. d) C.pr. civ., se constată depuse la dosar, prin registratura instanței, cereri de amânare a cauzei formulate de pârâții C. I. și C. C., pentru angajare apărători.
Instanța apreciază că cererile de amânare nu sunt temeinic motivate conform dispozițiilor art. 222 C.pr. civ., amânarea pentru lipsa de apărare putând fi dispusă excepțional pentru motive temeinice, neimputabile părții ori, pârâții nu își motivează în niciun fel cererea de amânare și nu justifică motivul pentru care până la acest termen nu și-au angajat apărător, motiv pentru care respinge cererile de amânare.
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
P. plângerea înregistrată la această instanță la data de 30.01.2014 sub nr. de dosar_ /2014 reclamantul M. A. reprezentat prin P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. N., C. ileana (născută în anul 1974), C. I. (născută în anul 1977), C. M. și C. C. ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 742/28.069.2004 încheiat între Statul Român prin M. A. în calitate de proprietar și C. N. în calitate de chiriaș și evacuarea necondiționată a titularului contractului de închiriere precum și a membrilor familiei acestuia din imobilul situat în A., ., nr. 52, județul A..
În motivare, reclamantul a arătat că în baza contractului de închiriere nr. 742/28.09.2004 încheiat între reclamant și C. N. a închiriat acesteia din urmă locuința situată în A., A., ., nr. 52, județul A..
Reclamantul susține că până la data de 30.04.2014 pârâta a acumulat restanțe de peste_ lei la plata chiriei.
Conform dispozițiilor cuprinse în Capitolul III lit. c) din contract, obligațiile de a achita cheltuielile comune precum și cele aferente exploatării utilităților locuinței cad în sarcina chiriașului. Deși pârâta a fost notificată aceasta nu s-a prezentat pentru a-și achita restanțele.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 896 Cod procedură civilă, art. 1439 al. 2 și 1453 cod civil vechi coroborate cu dispozițiile art. 1796, 1817, 1810, 1830 și 1831 Cod civil actual, iar în probațiune a depus la dosar, în copie: tabel cu restanțierii la plata chiriei emis de Direcția Venituri din cadrul Primăriei Municipiului A., contractul de închiriere nr. 742/28.09.2004, notificarea transmisă pârâtei.
Pârâții nu au depus la dosar întâmpinare, deși au fost legal citați cu această mențiune.
Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține în fapt următoarele:
Între reclamant și pârât s-a încheiat contractul de închiriere nr. 742/28.09.2004, cu privire la imobilul situat în A., .. 52, jud. A.. Potrivit anexei la contract, din 25.04.2013, chiria lunară a fost stabilită în cuantum de 218,12 lei.
Pe parcursul locațiunii, pârâta a înregistrat restanțe la plata chiriei, către reclamantă, în valoare de peste 3.673,44 lei, refuzând plata și în urma somării sale de către reclamant, anterior promovării cererii deduse judecății.
Reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1817 și 1830 din noul cod civil, însă instanța va avea în vedere dispozițiile vechiului cod, sub imperiul cărora s-a încheiat și, respectiv s-a prelungit contractul de închiriere, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a noului cod civil.
Astfel, reține că art. 1020 C.civ., prevedea că: “Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.”, iar art. 1021, că, “Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.”
Pârâta nu și-a executat obligația de plată a chiriei pentru o perioadă mai mare de trei luni pentru imobilul pe care îl deține cu titlu de închiriere, iar potrivit art. 12 lit b din contract, rezilierea acestuia se face la cererea proprietarului atunci când chiriașul nu și-a achitat chiria, pe o perioadă de trei luni consecutive.
Potrivit art. 969 vechiul Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În cauză neeexecutarea obligației de plată a chiriei pe o perioadă mai mare de trei luni, determină aplicabilitatea dispozițiilor contractuale referitoare la rezilierea contractului și eliberarea locuinței.
Ca urmare, în temeiul textului de lege susmenționat, precum și în baza art. 1020, 1021 vechiul cod civil, găsind întemeiată acțiunea, instanța o va admite, va dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 742/2004 și, pe cale de consecință, va dispune evacuarea pârâtei și a membrilor familiei sale – pârâții C. I., C. M., C. I. și C. C., aceștia nemaijustificând un drept de folosință, din imobilul în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamant M. A. prin P., cu sediul în A., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâții C. N., C. I. (născută în 1974), C. M., C. I. (născută în 1977) și C. C., toți cu domiciliul în A., .. 52, jud. A..
Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 742/28.09.2004.
Dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în A., .. 52, jud. A..
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 09.04.2015.
Președinte Grefier
E. D. B. G. M. P.
Red./dact EDB./GMP/14.04.2015
8 ex./6 ex. se comunică cu:
M. A. reprezentat prin P. cu sediul în A., .,
C. N., C. I. (născută în 1974), C. M., C. I. (născută în 1977) și C. C., toți cu domiciliul în A., .. 52, jud. A.
Exp. 6 .>
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1725/2015. Judecătoria ARAD | Revocare donaţie. Sentința nr. 447/2016. Judecătoria ARAD → |
|---|








