Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7614/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7614/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 6697/180/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 6697 /180/2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7614
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 12.12.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M. L.
GREFIER: I. E.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile având ca obiect „ exercitarea autorității părintești ”, acțiune formulată de reclamanta N. N. R. în contradictoriu cu pârâtul C. S..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședință publică din data de 28.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fată, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la Judecătoria Bacău sub nr._ reclamanta N. N. R. a chemat in judecata pe pârâtul C. S. solicitând instanței ca prin hotărârea judecătoreasca ce o va pronunța sa dispună exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamanta N. N. R., stabilirea domiciliului minorului C. D. G. la domiciliul său și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere.
Acțiunea a fost legal timbrata.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență că în urma relației de prietenie dintre părți care s-a desfășurat în Italia s-a născut minorul C. D. G., născut la data de 17 iulie 2008, că încă de la nașterea copilului reclamanta s-a îngrijit de creșterea și educarea acestuia, relațiile dintre ei fiind deterirate din cauza comportamentului violent al pârâtului asupra reclamantei. Pe fondul acestor acte de violență, reclamanta a părăsit Italia și s-a întors în România împreună cu minorul. Pe timpul conviețuirii părților pârâtul nu a manifestat vreun interes față de minor și a avut un comportament violent și asupra minorului, iar de când s-a întors cu minorul în țară pârâtul nu s-a interesat de acesta și nu a contribuit nici financiar la creșterea și educarea copilului și că între mamă și fiu există o puternică legătură de afecțiune.
În drept au fost invocate dispozițiile art400, art 398, art 402 și art 529 C civ.
Reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că solicită stabilirea domiciliului minorului la domiciliul său din Săucești, . iar cu privire la locul de muncă al pârâtului arată că nu știe care este locul de muncă al pârâtului și solicită ca instanța să efectueze o comisie rogatorie pentru a afla veniturile acestuia.
In probațiune reclamanta a a solicitat proba cu înscrisuri, depunând acte de stare civilă, certificat de moștenitor.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională arătând că este de acord să contribuie la cheltuielile pentru creșterea și educarea minorului și este de acord cu stabilirea domiciliului minorului la mama sa, în .. Arată că solicită pe cale reconvențională exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți, motivând că în perioada în care s-au aflat în Italia a fost singurul întreținător al familiei, contribuind la cheltuielile de creștere și educare ale minorului. Solicită ca instanța să încuviințeze să aibă legături personale cu minorul, constând în luarea minorului la domiciliul său o săptămână în vacanța de iarnă și o lună în vacanța de vară. Arată că actualmente s-a stabilit în România la domiciliul din cartea de identitate și nu realizează venituri în mod constant.
În cauză a fost dispusă și s-a efectuat anchetă socială la domiciliul reclamantei. A fost luat interogatoriu reclamantei și s-a audiat martora A. M., declarația acesteia fiind luată și depusă la dosarul cauzei.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare arătând că solicită respingerea cererii privind exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți față de comportamentul nepăsător al pârâtului și este de acord cu program de vizită dar cu vizitarea minorului la domiciliul său din .> Din actele si lucrările dosarului instanța retine ca:
Cu privire la exercitarea autorității părintești
Din relația de concubinaj a părților a rezultat minorul C. D. G. născut la data de 17 iulie 2008.
Conform depoziției martorei audiate această relație de concubinaj a durat până la vârsta de aproximativ doi ani a minorului,, ulterior reclamanta plecând din domiciliul părților din Italia și întorcându-se în țară, la Săucești. Copilul a rămas în grija exclusivă a mamei, care s-a implicat exclusiv în procesul de creștere și educarea copilului. Tatăl nu a mai păstrat legăturile cu copilul, nu l-a vizitat pe acesta niciodată la domiciliul său din Săucești, și nu a dovedit nici un fel de preocupare față de aceasta, între cei doi lipsind relațiile firești de atașament. Martora a declarat că pârâtul nu ține legătura cu reclamanta, nu discută cu acesta la telefon dar discută telefonic cu ea întrebând despre situația copilului și a reclamantei.
Conform anchetei sociale efectuate în cauză, minorul locuiește împreună cu mama sa în jumătatea locuinței rămase după decesul bunicului matern în ., jud Bacău. Este înscris la Grădinița cu Program redus din Săucești, jud Bacău și este dezvoltat corespunzător, fără probleme de sănătate.
Locuința în care domiciliază mama și minorul este racordată la rețeaua de electricitate, încălzirea se face pe bază de lemne iar apa este scoasă de la pompă.
Reprezentanții autorității tutelare au specificat faptul că minorul se simite bine alături de mama sa, că nu păstrează legătura cu tatăl său, iar din 2011 când s-a terminat legătura de concubinaj a părților și până în prezent, tatăl s-a interesat o singură dată de copil când acesta a împlinit trei ani și i-a trimis o bicicletă și câteva haine.
Reclamanta nu a recunoscut la interogatoriu că pârâtul i-a solicitat de mai multe ori haine pe care pârâtul i le-a trimis prin mama sa. Pârâtul nu a făcut dovada celor susținute în sensul că a încercat să vadă minorul iar frații reclamantei nu ia-u dat voie, amenințându-l.
Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
În aprecierea interesului minorului, prezintă importanță nu numai condițiile materiale ale unuia dintre soți ci și alte elemente precum vârsta minorului, comportamentul părinților față de copil, atașamentul acestuia față de părinți.
Coroborând depoziția martorului audiat cu ancheta socială efectuată în cauză, se poate reține că doar reclamanta, care manifesta interes și afecțiune față de copil și se îngrijește de creșterea și educarea acestuia, întrunește complexul de factori referitori la starea materială dar și morală pentru a-i asigura minorului o dezvoltare atât fizică cât și psihică normală. În ceea ce privește pârâtul, instanța, constatând faptul că lipsește legătura de afectivitate tată-copil, și faptul că acesta nu a mai văzut copilul de mult timp și nu contribuit de mult timp la creșterea sa ( decât în mod singular-la împlinirea vârstei de 3 ani), apreciază că acesta nu-și poate îndeplini în totalitate îndatoririle de părinte, care implică prezența alături de copil
Potrivit art 486 noul cod civil ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
Conform dispozițiilor art 505 din noul cod civil dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile de la divorț, care prevăd la art 398 cod civ că atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului,instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinți.
Față de cele anterior precizate, luând în considerare absența tatălui din viața copilului său pentru o perioadă îndelungată și lipsa de preocupare a acestuia, pe care le apreciază ca fiind motive temeinice în înțelesul art 398 cod civil, instanța va dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de reclamantă, care devine părinte custodian, urmând ca locuința copilului să fie tot alături de acest părinte.
În ceea ce privește stabilirea domiciliului minorului, instanța va reține că pârâtul și-a manifestat acordul ca domiciliul minorului să fie stabilit la domiciliul mamei sale din ., jud Bacău iar din ancheta socială efectuată la domiciliul acesteia rezultă că minorul beneficiază de condițiile necesare unei dezvoltări armonioase.
Cu privire la pensia de întreținere
Intrucat potrivit art. 499 cod civ .intre parinti si copii exista o obligatie legala de intretinere care se stabileste conform art. 529 cod civ., potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati, instanta va obliga pârâtul sa plateasca reclamantei in favoarea minorului o pensie lunara de intretinere în procent de 25% din venitul minim net pe economia națională începând cu data introducerii acțiunii (30.04.203 ) si pana la majoratul minorului. Instanța reține faptul că la acest moment nefăcându-se dovada faptului că pârâtul are loc de muncă se va lua ca punct de reper în stabilirea pensiei de întreținere venitul minim net pe economia națională, întrucât există prezumția că acesta este apt de muncă și dacă ar lucra ar putea realiza cel puțin acest venit.
Cu privire la dreptul de vizită solicitat de pârât:
De principiu, instanța reține că trebuie găsită modalitatea care să permită ambilor părinți și copilului să aibă legături firești cât mai mult timp posibil, având în vedere că numai astfel pot veghea la creșterea și educarea copilului, aceasta fiind in interesul copilului, nu al părintelui.
La stabilirea programului de vizită instanța va avea în vedere și faptul că copilul nu și-a mai văzut tatăl de la o vârstă fragedă, de la aproximativ 2 ani, minorul fiind actualmente în vârstă de 5 ani. Având în vedere că reclamanta nu este împotriva vizitării minorului de către tatăl său, dar luând în considerare și necesitatea copilului de a menține legăturile firești cu ambii părinți, instanța va încuviința în parte cererea pârâtului în sensul că va admite ca acesta să viziteze copilul, în timpul vacanței de iarnă o săptămână iar în timpul vacanței de vară o lună însă fără luare la domiciliul său, vizitele urmând a fi făcute la domiciliul mamei din Săucești, jud Bacău, cu posibilitatea pentru pârât de a lua copilul în plimbare în spații publice ( parcuri).
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite actiunea formulată de reclamanta N. N. R. domiciliată în ., CNP_ cu domiciliul ales la sediul SCA „A., B.” din Bacău, .. 82-84, tronson A în contradictoriu cu pârâtul C. S. cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat D. A. din Medgidia, .. 1, ., ., CNP_.
Admite în parte cererea reconvențională.
Dispune ca autoritatea părintească să se exercite de reclamanta N. N. R. care devine părinte custodian.
Stabilește locuința minorului C. D. G., născut la data de 17 iulie 2008 alături de reclamantă, la domiciliul acesteia din ., județul Bacău..
Obligă pârâtul C. S., în cilitate părintele necustodian, să plătească reclamantei, in favoarea minorului C. D. G., o pensie lunara de intretinere în procent de 25 % din venitul minim net pe economia națională începând cu data introducerii acțiunii (30.04.2013) si pana la majoratul minorului.
Încuviințează ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul C. D. G., născut la data de 17 iulie 2008 astfel:
- la domiciliul minorului ( cu posibilitatea pentru pârât de a lua minorul în spații publice):
- o săptămână în timpul vacanței de iarnă;
-o lună în timpul vacanței de vară ;
Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 12.12.2013.
Președinte
M. M. L.
Grefier
I. E.
Red. M.M.L. 17.12.2013
Tehn. I.E. 18.12.2013
4 ex.
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7611/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 7238/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|