Plângere contravenţională. Sentința nr. 5061/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 5061/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1640/180/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5061

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN :26.06.2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: I. C.

GREFIER: P. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale având ca obiect „ înlocuire amendă „ formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU – SECȚIA 2 POLIȚIE ( P.V. . NR._/19.10.2011) în contradictoriu cu intimatul G. P..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele C..

S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că a fost sesizată de compartimentul arhivă al acesteia cu propunerea de perimare a prezentei cauze și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

- deliberând-

Asupra acțiunii civile introduse de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU – SECȚIA 2 POLIȚIE ( P.V. . NR._/19.10.2011) în contradictoriu cu intimatul G. P.. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02 .2012 având ca obiect “înlocuire amendă “.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 06.04.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155/1 Cod pr. civilă

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea având ca obiect„ înlocuire amendă „ formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU – SECȚIA 2 POLIȚIE ( P.V. . NR._/19.10.2011) în contradictoriu cu intimatul G. P. domiciliată în B., ..22, jud.Bacău.

Constată perimată cererea..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I.C./P.L.- EX. 2

26/28.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5061/2013. Judecătoria BACĂU