Plângere contravenţională. Sentința nr. 6072/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6072/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 4590/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6072/2013

Ședința publică de la 01 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. C.

Grefier M. T.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent P. L. A. și pe intimat I.P.J. B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Având în vedere lipsa părților, se lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.

Instanța constată că s– a solicitat de ambele părți judecarea cauzei în lipsă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta plângere față de prevederile art.118 al.1 din OUG 195/2002, fapta fiind săvârșită în B., și în baza art. 238 C.proc.civ. estimează durata de soluționare a plângerii la 2 luni.

Instanța în, baza art.258 C.proc.civ. încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar, pentru intimată proba cu planșele foto și înregistrarea video.

Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, constată încheiată cercetarea judecătorească în baza art. 395 C.proc.civ. trece la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 21.03.2013 sub nr._, petentul P. L. A. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/06.03.2013, încheiat de I.P.J. B..

În motivarea plângerii, a arătat că nu este vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

În drept, au fost invocate prevederile Art. 118 OUG 195/2002, Art. 24 din Constituția României, Art. 6 CEDO, OG 2/2001.

La plângere au fost anexate înscrisuri.

Plângerea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit Art.36 din OG nr. 2/2001.

Organul constatator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii.

În drept, intimatul a invocat Art.115-118 Cod procedură civilă,HG 1391/2006, OUG 195/2002 și OG 2/2001.

În susținerea celor menționate în întâmpinare, intimata a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului-verbal.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/06.03.2013 încheiat de I.P.J. B., petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei, în temeiul Art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, întrucât la data de 06.03.2013, a condus autovehiculul Audi cu nr. de înmatriculare_, pe . pentru pietoni semnalizată cu marcaj și indicator din dreptul Băncii Transilvania nu a acordat prioritate de unui pieton care traversa .[u de mers, astfel încălcând dispozițiile Art. 135 lit. h din HG 1391/2006.

Instanța constată că plângerea s-a formulat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzut de Art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

Potrivit Art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei faptei prevăzute la Art. 135 lit. h din HG 1391/2006, instanța reține următoarele:

Potrivit Art. 1 din OG 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege. Deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară, în concordanță cu Art. 34 din OG nr. 2/2001. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28; cauza Västberga taxi Aktebolag și Vulic v.Suedia, paragraf 113, iulie 2002). Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din data de 7 septembrie 1999, cauzaI. P. c. României, hotărârea din data de 28 iunie 2011). Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Conform Art. 1 din OG 2/2010, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege [...].

În concordanță cu Art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006:

Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:

……………..

h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Din înregistrarea vido depusă la dosar de către intimată rezultă că vizibilitatea petentului era obstrucționată de un autovehicul de dimensiuni mari parcat neregulamentar lângă trecerea de pietoni, făcând imposibilă observarea de către petent a pietonului ce dorea să traverseze . deja cu autovehiculul pe marcajul pietonal în momentul în care putea fi observat pietonul în cauză. Prin urmare, instanța constată că petentul nu a încălcat prevederile Art. 135 lit. h din HG 1391/2006, motivele care au stat la baza încheierii procesului verbal cu privire la această faptă nefiind temeinice.

Prin urmare, văzând prevederile Art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională cu privire la fapta prevăzută de Art. 135 lit. h din HG 1391/2006 și, pe cale de consecință, va anula cu privire la aceasta faptă procesul-verbal contestat și va exonera petentul de plata amenzii aferente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul P. L. A. domiciliat în loc. B., ., . și cu domiciliul ales în B., ., jud .B., în contradictoriu cu intimata I.P.J. B. – Serviciul Rutier.

Anulează procesul verbal . nr._/06.03.2013, încheiat de I.P.J. B., exonerând petentul de plata amenzii.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, azi, 01 Octombrie 2013.

Președinte,

D. C.

Grefier,

M. T.

Red. Jud. D.C. 1 Noiembrie 2013

Tehnored. M.T. 1 Noiembrie 2013

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6072/2013. Judecătoria BACĂU