Partaj judiciar. Sentința nr. 184/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ

Sentința nr. 184/2015 pronunțată de Judecătoria BAIA DE ARAMĂ la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 201/181/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BAIA DE A.

JUD M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 184/2015

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. B.

Grefier de ședință A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. D. și pe pârâtele M. M. și R. D., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns, personal, reclamantul și pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la legitimarea reclamantului M. D. și a pârâtelor M. M. și R. D..

La interpelarea instanței, părțile, având pe rând cuvântul, arată instanței că au cunoștință cu privire la conținutul tranzacției, își recunosc semnătura și sunt de acord cu dispozițiile acesteia.

Având în vedere că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, cu procedura de citare legal îndeplinită, în baza disp. art. 131 alin. l c.pr.civ., raportat la art. 126 din Constituție și art. 2 și 3 Lg. 304/2004, art. 94 al. 1 pct. 1 lit. i C., și art. 118 C., instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 258 C. raportat la art. 255 C., încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri.

Instanța acordă cuvântul asupra duratei estimate a cercetării procesului.

Părțile, având pe rând cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.

În baza art. 238 C., raportat la complexitatea cauzei, instanța stabilește durata estimată a cercetării procesului la 9 luni.

La interpelarea instanței, pârâta M. M. arată că soțul acesteia nu a lăsat testament.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea procesului, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la tranzacția încheiată.

Reclamantul, având cuvântul, solicită instanței admiterea cererii, să se ia act de tranzacția încheiată, arătând, de asemenea, că nu solicită cheltuieli de judecată.

Pârâții, având pe rând cuvântul, solicită instanței admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.

Constatând dezbaterile închise, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 18.03.2015, sub nr._, reclamantul M. D., în contradictoriu cu pârâtele M. M. și R. D. a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului situat în punctul „La Baia – Valea orașului”, pe raza orașului Baia de A., jud. M., care a aparținut autorului M. S..

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, autorul M. S. a decedat la data de 17.02.2014, având ultimul domiciliu în ., jud. M., conform actului de deces nr. 10 din 18.02.2014, eliberat de Primăria comunei Ponoarele, jud. M..

De asemenea, a arătat reclamantul că, de pe urma autorului M. S. au rămas moștenitori cu vocație succesorală pârâta M. M., în calitate de soție supraviețuitoare, pârâta R. Domnică, în calitate de fiică și reclamantul M. D., în calitate de fiu.

Totodată, reclamantul a arătat că terenul în suprafață de 2500 mp, pentru care solicită partajare, are categoria pășune, fiind situat în intravilanul orașului Baia de A., în punctul numit „La Baia – Valea orașului”, având ca vecinătăți: la nord proprietatea M. Diamant, la sud proprietatea Theis D. M. Elise, la est pârâtul și la vest pădure.

În drept, reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe disp. art. 669 și art. 1143 și urm. C.civ. și art. 979-995 C..

În dovedire, reclamantul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și probei cu interogatoriul pârâtelor, depunând la dosarul cauzei acte de stare civilă și adeverința nr. 756 din 20.02.2015 a Primăriei Ponoarele.

Cererea este legal timbrată.

La data de 06.04.2015, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare de acțiune, arătând că terenul cu privire la care solicită ieșirea din indiviziune a fost proprietatea tatălui său, autorul M. S., potrivit adeverinței nr. 756 din 20.02.2015 a Primăriei comunei Ponoarele, concluzionând că valoarea imobilului este în cuantum de 7.500 lei.

La data de 27.04.2015, pârâtele raicu D. și M. M. au formulat întâmpinare, prin care au arătat instanței că renunță la terenul în cauză, fiind de acord ca acesta să revină reclamantului.

La data de 05.05.2015, reclamantul a depus la dosarul cauzei tranzacție, iar la termenul de judecată din data de 10.06.2015, părțile s-au prezentat în instanță susținând că au încheiat o tranzacție, pe care au semnat-o, solicitând pronunțarea unei hotărâri de expedient prin care să se consfințească învoiala lor.

Având în vedere disp. art.2267 cod civ.. precum și art.438 și art. 439 c.p.c. instanța va admite acțiunea, va lua act de tranzacție intervenită între părți și va consfinți învoiala acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. D., domiciliat în municipiul Motru, ., ., ., jud. Gorj în contradictoriu cu pârâtele M. M., domiciliată în ., jud. M. și R. Domnicadomiciliată în ., jud. M..

Ia act de înțelegerea părților și consfințește învoiala acestora, potrivit tranzacției.

„T R A N Z A C Ț I E

  1. Eu, M. D., domiciliat în Motru, ., ., ., jud. Gorj, înțeleg să rămân în deplină proprietate și pașnică folosință asupra următoarelor bunuri imobile:

- Teren intravilan, situat în punctul „La Baia – Valea orașului”, situat pe raza orașului Baia de A., jud. M., cu următoarele învecinări: la nord proprietate M. Diamant, la sud proprietate Theis D. M. E., la est pârâu, la vest pădure.

  1. Eu, M. M., domiciliată în ., jud. M., declar că sunt renunțătoare asupra terenului din punctul „La Baia – Valea orașului” și înțeleg să respect întru totul această înțelegere.
  2. Eu, R. D., domiciliată în ., jud. M., declar că sunt renunțătoare asupra terenului din punctul „La Baia – Valea orașului” și înțeleg să respect întru totul această înțelegere.

Această înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă neviciată, act pe care îl vom depune la instanța judecătorească, cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre judecătorească definitivă (fără drept de apel), în temeiul Codului de procedură civilă.

Întocmit azi, 22.04.2015 în 4 (patru) exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța de judecată.

M. D. - SS indescifrabil.

M. M. - SS indescifrabil.

R. D.- SS indescifrabil.”

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Baia de A..

Pronunțată azi, 10.06.2015, în ședință publică la sediul Judecătoriei Baia de A..

PREȘEDINTE,

C. B.

GREFIER,

A. S.

Red.C.A.U./Tehn.A.S.

Ex.5/ 09.07.2015

O.P.Date 2633

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 184/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ