Partaj judiciar. Sentința nr. 347/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ
Comentarii |
|
Sentința nr. 347/2015 pronunțată de Judecătoria BAIA DE ARAMĂ la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 347/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BAIA DE A.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 347/2015
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. B.
Grefier Ș. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. D. și pe pârâtele D. G., S. M. și C. I., având ca obiect partaj judiciar partaj suplimentar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta personal și asistată de apărător, lipsă fiind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reclamanta a depus la dosar procură specială din partea pârâtei S. M. și tranzacție, după care precizează că are procură din partea tuturor pârâtelor pentru încheierea actului de tranzacție.
Instanța procedează la legitimarea reclamantei, cu carte de identitate, după care reclamanta personal arată că a luat la cunoștință de conținutul tranzacției, după care procedează la semnarea acesteia.
Nemaifiind alte cereri instanța constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe tranzacție.
Având cuvântul, reclamanta solicitată admiterea acțiunii, instanța urmând să ia act de tranzacția intervenită între părți, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 25.06.2015, sub nr._, reclamanta S. D., în contradictoriu cu pârâții D. G., S. M. și C. I. a solicitat, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună partajul suplimentar al averii succesorale asupra bunurilor rămase la decesul autorului S. G., urmând să se stabilească calitatea de moștenitori a părților, masa bunurilor de împărțit, cotele ce li se cuvin în calitate de copărtași și lichidarea stării de indiviziune, prin individualizarea și atribuirea bunurilor ce li se cuvin.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, autorul S. G., a decedat la data de 16.10.2012, cu ultimul domiciliu în orașul Baia de A., ., județul M., conform certificatului de deces, eliberat de către Consiliul Local al orașului Baia de A., de pe urma autorului rămânând ca moștenitori, reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare și pârâtele D. G., S. M. și C. I., în calitate de fiice.
Totodată, reclamanta S. D. a arătat că, la decesul autorului S. G. au rămas următoarele bunuri, respectiv un coteț, având nr. cadastral_-C4, în suprafața de 14,45 mp, cu o valoare de impozitare de 500 lei, situat în orașul Baia de A., ., județul M., o polată, având nr. cadastral_-C5, în suprafață de 9,73 mp, cu o valoare de impozitare de 500 lei și un garaj, având nr. cadastral_-C6, în suprafață de 31,54 mp, cu o valoare de impozitare de 500 lei.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe disp. art. 669-686 și art. 1143 și urm. C.civ.., respectiv art.980-990 C.pr.civ.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei testimoniale, a probei cu înscrisuri și efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, anexând, în copie xerox conformă cu originalul, plan de amplasament și delimitare imobil, sentința civilă nr. 57, pronunțată de Judecătoria Baia de A., la data de 13.02.2014, în dosarul nr._, extras de carte funciară pentru informare, încheierea nr. 7995 din 25.03.2011, certificat de atestare fiscală pentru persoanele fizice privind impozitele și taxele locale nr. 4185 din 10.06.2015, acte de stare civilă.
La data de 10.08.2015 pârâta D. G. a formulat întâmpinare precizând că este de acord cu cererea de partaj suplimentar formulată de reclamantă, arătând că bunurile nepartajate, prin omisiune, sunt cele indicate de reclamantă.
La termenul de judecată din data de 07.10.2015, reclamanta S. D. a depus la dosar cerere de completare solicitând includerea la masa partajabilă și a terenului curți-construcții, situat în intravilanul orașului Baia de A., ., județul M., în suprafață de 1093 mp, cu următorii vecini Nord - .. Dochiciu, Răsărit - A. A. și Apus - .> La termenul de judecată din data de 11.11.2015 reclamanta S. D. a depus la dosarul cauzei un număr de trei procuri notariale și tranzacție.
Prin încheierea de ședință, din data de 11.11.2015, instanța a pus în vedere reclamantei, prin apărător, să prezinte procură specială din partea pârâtei S. M., din care să rezulte faptul că reclamanta, în calitate de mandatară va avea dreptul să încheie contractul de tranzacție.
La data de 09.12.2015, reclamanta s-a prezentat în instanță susținând că părțile au încheiat o tranzacție, pe care a depus-o la dosar și pe care a semnat-o în fața instanței, solicitând pronunțarea unei hotărâri de expedient prin care să se consfințească învoiala lor.
În consecință, față de înscrisurile cauze având în vedere disp. art.2267 cod civ.. precum și art.438 și art. 439 c.p.c. instanța va admite acțiunea, va lua act de tranzacția intervenită între părți și va consfinți învoiala acestora.
Totodată, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S. D. domiciliată în oraș Baia de A., ., județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. domiciliată în mun. București, . 5, S. M. domiciliată în mun. Motru, .. 5, ., ., județul Gorj și Ceorecan I. domiciliată în mun. Motru, .. l, ., ..
Ia act de înțelegerea părților și consfințește învoiala acestora, potrivit tranzacției.
„ TRANZACȚIE
Încheiată astăzi 09.12.2015
În baza art.438-441 Noul Cod de procedura civilă, art.2267-2278 Noul Cod Civil, noi, părțile din procesul civil de ieșire din indiviziune (partaj suplimentar succesoral), ce face obiectul dosarului nr._, am hotărât să rezolvăm pe cale amiabilă litigiul în sensul celor ce urmează:
L. NR. I S. D.
Eu, reclamanta S. D., soția supraviețuitoare a autorului S. G., înțeleg să primesc în lotul meu, Lotul nr. I și să rămân în deplină proprietate și pașnică folosință asupra următoarelor bunuri imobile:
-cota de 5/8 adică suprafață de 683,5 mp din terenul curți construcții în suprafață de 1093 mp, înscris în cartea funciară nr._ a orașului Baia de A., situat în intravilanul orașului Baia de A., stradă Minelor, nr. 103, județul M., cu vecini la nord-stradă Minelor, sud-. A., apus-. cu nr. cadastral_-C4 în suprafață de 14,45mp și o polata cu nr. cadastral_-C5 în suprafață de 9,73 mp amplasate pe acest teren și înțeleg să respect întrutotul această înțelegere.
L. NR. II S. M.
Eu, pârâtă S. M., fiica a autorului S. G., înțeleg să primesc în lotul meu, Lotul nr. II și să rămân în deplină proprietate și pașnică folosință asupra următoarelor bunuri imobile:
- cota de 1/8 adică suprafață de 136,5 mp din terenul curți construcții în suprafață de 1093 mp, înscris în cartea funciară nr._ a orașului Baia de A., situat în intravilanul orașului Baia de A., stradă Minelor, nr. 103, județul M., cu vecini la nord-stradă Minelor, sud-. A., apus-. cu nr. cadastral_-C6 în suprafață de 31,54 mp amplasat pe acest teren și înțeleg să respect întrutotul această înțelegere.
L. NR. III DUNAREANU G.1
Eu, pârâtă D. G., fiica a autorului S. G., înțeleg să primesc în lotul meu, Lotul nr. III și să rămân în deplină proprietate și pașnică folosință a următorului bun imobil:
-cota de 1/8 adică suprafață de 136,5 mp din terenul curți construcții în suprafață de 1093 mp, înscris în cartea funciară nr._ a orașului Baia de A., situat în intravilanul orașului Baia de A., stradă Minelor, nr. 103, județul M., cu vecini la nord-stradă Minelor, sud-. A., apus-. să respect întrutotul această înțelegere.
L. NR. IV C. I.
Eu, pârâtă C. I., fiica a autorului S. G., înțeleg să primesc în lotul meu, Lotul nr. IV și să rămân în deplină proprietate și pașnică folosință a următorului bun imobil:
- cota de 1/8 adică suprafața de 136,5 mp din terenul curți construcții în suprafață de 1093 mp, înscris în cartea funciară nr._ a orașului Baia de A., situat în intravilanul orașului Baia de A., ., județul M., cu vecini la nord-stradă Minelor, sud-. A., apus-. să respect întrutotul această înțelegere.
Noi, pârâtele, fiicele autorului S. G., adică S. M., D. G. și C. I. suntem de acord ca bunurile imobile, respectiv cota de 5/8 adică suprafață de 683,5 mp din terenul curți construcții în suprafață de 1093 mp, înscris în cartea funciară nr._ a orașului Baia de A., situat în intravilanul orașului Baia de A., stradă Minelor, nr. 103, județul M., cu vecini la nord-stradă Minelor, sud-. A., apus-. un coteț cu nr. cadastral_-C4 în suprafață de 14,45mp și o polata cu nr. cadastral_-C5 în suprafață de 9,73 mp amplasate pe acest teren să intre în lotul soției supraviețuitoare S. D., respectiv lotul nr.I. și înțelegem să respectăm întrutotul această înțelegere.
Noi, pârâtele, D. G., C. I. și reclamanta S. D. suntem de acord ca bunurile imobile, respectiv cota de 1/8 adică suprafață de 136,5 mp din terenul curți construcții în suprafață de 1093 mp, înscris în cartea funciară nr._ a orașului Baia de A., situat în intravilanul orașului Baia de A., ., județul M., cu vecini la nord-. Dochiciu, răsărit-A. A., apus-. cu nr. cadastral_-C6 în suprafață de 31,54 mp amplasat pe acest teren să între în lotul pârâtei S. M., respectiv lotul nr. II, și înțelegem să respectăm întrutotul această înțelegere.
Noi, pârâtele C. I. și S. M. precum și reclamanta S. D. suntem de acord ca bunurile imobile, respectiv cota de 1/8 adică suprafață de 136,5 mp din terenul curți construcții în suprafață de 1093 mp, înscris în cartea funciară nr._ a orașului Baia de A., situat în intravilanul orașului Baia de A., ., județul M., cu vecini la nord-. Dochiciu, răsărit-A. A., apus-. în lotul pârâtei D. G., respectiv lotul nr. III, și înțelegem să respectăm întrutotul această înțelegere.
Noi, pârâtele, D. G. și S. M. precum și reclamanta S. D. suntem de acord ca bunurile imobile, respectiv cota de 1/8 adică suprafață de 136,5 mp din terenul curți construcții în suprafață de 1093 mp, înscris în cartea funciară nr._ a orașului Baia de A., situat în intravilanul orașului Baia de A., ., județul M., cu vecini la nord-. Dochiciu, răsărit-A. A., apus-. în lotul pârâtei C. I., respectiv lotul nr. IV și înțelegem să respectăm întrutotul această înțelegere.
Noi, părțile din proces, declarăm că această înțelegere scrisă reprezintă voință noastră liberă și neviciată și nu mai avem nicio pretenție una asupra celeilalte privind succesiunea autorului comun S. G. prezente sau viitoare.
Va rugăm, domnule președinte, să pronunțați o hotărâre de expedient al cărei dispozitiv să fie prezenta tranzacție.
Întocmit astăzi 09.12.2015 în 5(cinci) exemplare, câte unul pentru fiecare parte și un exemplar pentru instanța de judecata.
Reclamant,
S. D. SS indescifrabil.
Pârâți,
D. G. SS indescifrabil.
S. M. SS indescifrabil.
C. I., SS indescifrabil.
PREȘEDINTE, SS indescifrabil | GREFIER, SS indescifrabil „ |
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Baia de A., județul M..
Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2015, la sediul Judecătoriei Baia de A., județul M..
PREȘEDINTE, C. B. | GREFIER, M. Ș. |
Red.C.B. Tehn.Ș.M.
Ex.6/ 05.01.2016
O.P.Date 2633
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 258/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8/2015. Judecătoria... → |
---|