Plângere contravenţională. Sentința nr. 258/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ

Sentința nr. 258/2015 pronunțată de Judecătoria BAIA DE ARAMĂ la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 3780/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. DE A..

JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr.258

Ședința publică de la 06 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. B.

Grefier D. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petenta N. V. și pe intimații I. de poliție al Județului M. – Poliția B. de A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile la prima strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile la a doua strigare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 10.02.2015, potrivit disp. art. 411 alin. 1, pct. 2 C..

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și constatând cauza în stare de judecată pe excepție,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile formulată de pe petenta N. V. și pe intimații Inspectoratul de Poliție al Județului M. – Poliția B. de A., având ca obiect plângere contravențională.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10.02.2015, când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 411 alin. 1, pct. 2 C. și de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare, mai mult de 6 luni, din culpa părților.

Conform prevederilor art. 416 C. pr. civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.

În materie civilă termenul de perimare este de 6 luni, iar conf. art. 420 Cod.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, timp de mai mult de 6 luni, instanța urmează să admită excepția perimării și să constate perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea de chemare în judecată cu obiect plângere contravențională formulată de petenta N. V. domiciliată în mun. Dr.Tr.S., ., județul M., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului M. cu sediul în mun. Dr.Tr.S., județul M., Poliția B. de A..

Cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.10.2015, la sediul Judecătoriei B. de A., județul M..

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. B. D. B.

CIB/DB

OP.DATE 2633

Ex.5/pag.2/08.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 258/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ