Pretenţii. Sentința nr. 64/2015. Judecătoria BAIA DE ARAMĂ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 64/2015 pronunțată de Judecătoria BAIA DE ARAMĂ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 812/181/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BAIA DE A.. JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 64
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. A. U.
GREFIER: S. A.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamant . C. SRL și pe pârât II S. I. S. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apărătorul pârâtului a depus la dosarul cauzei o cerere de amânare a cauzei, întrucât se află la Tribunalul M. și o cerere de probatoriu, solicitând încuviințarea probei cu doi martori, iar pe verso dovada împuternicirii avocațiale, după care:
Față de cererea formulată de apărătorul pârâtului, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța o respinge.
Cu privire la cererea de probatoriu formulată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, prin care solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, în baza art. 258 C., raportat la dispozițiile art. 255 C., încuviințează cererea de probatoriu formulată.
Față de cererea de probatoriu formulată de apărătorul pârâtului, prin care solicită instanței încuviințarea probei testimoniale cu 2 martori, față de obiectul cererii, apreciind că cererea de probatoriu este inutilă soluționării cauzei, o respinge.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, având în vedere că s-a soluționat judecarea în lipsă, instanța deschide dezbaterile, după care le închide și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, la data de 09.12.2014, reclamanta . C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul II S. I. S. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.494,15 lei reprezentând penalitățile de întârziere aferente facturilor, calculate până la data de 16.04.2013.
În motivare, reclamanta a precizat că, a furnizat pârâtei produse în valoare totală de 231,00 lei, operațiuni pentru care au fost emise facturile nr._/04.05.2011 și nr._/07.12.2011.
De asemenea, a arătat reclamanta că, pârâta, prin chitanța nr._/17.04.2013 a procedat la achitarea integrală a debitului principal, nefiind de acord cu plata penalităților în cuantum de 1494,15 lei calculate până la data de 16.04.2013.
Cu privire la penalitățile de întârziere, a arătat reclamanta că, acestea au fost calculate începând cu data emiterii lor și până la data de 16.04.2013, cu procent de 1% pentru fiecare zi întârziere.
Concluzionează reclamanta că, creanța este certă, cuantumul fiind precis determinat potrivit facturilor comunicate debitoarei, lichidă, în sensul ca este exprimată în bani, determinată, potrivit facturilor emise și acceptate de debitoare prin semnarea acestora și exigibilă, fiind datorată de la scadență până la stingerea datoriei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1528 C.civ, art. 77 din Legea 85/2006.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, facturile nr._/04.05.2011 și nr._/07.12.2011, fișa clienți, sentința civilă nr. 487/2013.
Pârâtului II S. I. S. G., i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată și înscrisurile depuse de reclamantă, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la comunicarea actelor să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească.
Pârâtul II S. I. S. G. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces, arătând instanței că cele expuse de către reclamantă nu reflectă adevărul.
De asemenea, pârâtul a arătat că facturile precizate de către reclamantă reprezintă contravaloarea navetelor și sticlelor pentru băuturi alcoolice livrate pârâtului, arătând, de asemenea că ambalajele au fost lăsate în regim de custodie și nu reprezintă o vânzare propriu-zisă, reclamanta având obligația să își ridice ambalajele lăsate în custodia pârâtului, dată la care a încetat să mai livreze marfă și a încetat colaborarea.
Totodată, pârâtul a arătat că facturile au fost emise fără evidențierea TVA-ului, doar în scopul evidențierii în contabilitate a circulației ambalajelor.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Între reclamanta . C. SRL și pârâtul II S. I. S. G., s-au derulat operațiuni comerciale constând în furnizarea de produse, în beneficiul pârâtului, emițându-se, în acest sens, facturile fiscale nr._/04.05.2011 și nr._/07.12.2011.
Potrivit disp. art. 1166 cod civil „Contractul este acordul de voință dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”, iar potrivit disp. art. 1171 Cod civil „Contractul este sinalagmatic atunci când obligațiile născute din acesta sunt reciproce și independente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligații în sarcina ambelor părți.”
De asemenea, potrivit disp. art. 1516 c. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Pentru angajarea răspunderii contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.
Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța constată că între părți s-a născut un raport juridic care este supus regulilor răspunderii civile contractuale, iar conform prevederilor articolului 1270 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Prin urmare, în temeiul regulilor teoriei generale a obligațiilor, creditorul pretins al unui raport juridic trebuie să probeze existența dreptului de creanță, caz în care revine debitorului sarcina dovezii fie a nevalabilității raportului juridic, fie a stingerii obligației în modurile recunoscute de Codul civil, cel mai frecvent fiind acela al plății.
De asemenea, în raportul juridic bilateral, fiecare parte trebuie să execute prestația sa, și numai dacă partea contractantă nu execută, atunci cealaltă parte poate invoca excepția de neexecutare.
Potrivit disp. art.249 C. „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”
În speță, se reține că prin înscrisurile produse în cauză respectiv, nr._/04.05.2011 și nr._/07.12.2011 și chitanța nr._/17.04.2013 s-a făcut dovada plății produselor și ambalajelor livrate de reclamant în beneficiul pârâtului executând obligația de plată ce incumbă acestuia potrivit relațiilor contractuale intervenite între părți.
Cu privire la obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, instanța reține că, operațiunile comerciale dintre părți, generatoare de raporturi juridice, s-au desfășurat în baza unui contract în formă simplificată, respectiv, comanda urmată de executare, livrarea comenzii făcându-se potrivit facturilor emise de reclamantă și acceptate la plată, deci confirmate de pârât.
Potrivit Deciziei nr.778/22.02.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, simpla mențiune de pe factură cu privire la plata penalităților nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului consacrat de art.1166 Cod civil, întrucât este un act unilateral de voință al reclamantei, neasumat de către pârât.
Astfel, acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părți cu privire la pretinsele penalități de întârziere, aspect confirmat de doctrină cât și de jurisprudența în materie.
Având în vedere cele reținute și Decizia nr.778/22.02.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța, va respinge cererea formulată reclamanta . C. SRL.
Instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea privind pe reclamant . C. SRL, cu sediul în DR TR S., IC BRATIANU, nr. 11A, J. M. și pe pârât II S. I. S. G., cu sediul în BAIA DE A., STĂNEȘTI, nr. 4, J. M..
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la sediul Judecătoriei Baia de A..
Pronunțată în ședința publică de la 26.02.2015.
PREȘEDINTE, C. A. U. | GREFIER, A. S. |
Red. U.C.A.
Teh. S.A.
Ex. 4/19.03.2015
O.P.2633 confidențial
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 61/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 71/2015. Judecătoria... → |
|---|
