Actiune in regres. Sentința nr. 2310/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 2310/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 14514/182/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4193
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2310
Ședința publică din 28 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. E.-S.
Grefier: S. B.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (B.A.A.R.) în contradictoriu cu pârâtul D. D. C., având ca obiect acțiune în regres.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care aduce la cunoștința președintelui completului de judecată faptul că la dosarul cauzei s-a depus la data de 25 februarie 2013, prin Serviciul Registratură al instanței, adresa formulată de reclamant și depusă la dosarul cauzei în copie la data de 20 februarie 2013, în original împreună cu ordinul de plată reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 3972,25 lei și timbru judiciar de 4 lei.
Instanța, constată că dezbaterea în fond a cauzei, a avut loc la termenul din 21.02.2013, când prin încheierea ședinței publice ce face parte integrantă din prezenta sentință, cauza a fost lăsată în pronunțare pentru data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat, următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepție invocata din oficiu, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 28 noiembrie 2012, reclamantul B. Asiguratorilor de Autovehicule din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D. D. C., obligarea acestuia la rambursarea sumei de 95.781,10 lei; obligarea pârâtului la plata sumei de 19.437,31 lei reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 95.781,10 lei, calculată până la data de 26.11.2012 inclusiv; obligarea pârâtului să achite dobânda legală aferentă sumei de 95.781,10 lei de la data formulării prezentei acțiuni și până la data achitării; obligarea pârâtului la plata sumei de 2844,03 lei reprezentând TVA datorată bugetului de stat la încasarea sumelor menționate.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că sumele a căror rambursare/achitare o solicită reprezintă în principal despăgubiri civile în sarcina legală a pârâtului plătite de reclamant, cheltuieli legate de plata acestora, precum și dobânda legală aferentă.
În probațiune reclamantul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (f. 16-109).
În cursul judecății, pentru termenul din data de 21 martie 2013, reclamantul a fost legal citat cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru de 3972,25 lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării contestației ca insuficient timbrată. Citația a fost înmânată reclamantei la data de 10 decembrie 2012 (f. 122)
La termenul de judecata din data de 21 martie 2013 instanța, din oficiu, a invocat excepția insuficientei timbrării a cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că la dosarul cauzei a fost comunicată copia ordinului de plată reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru, fără a fi depuse timbre judiciare.
La data de 25 februarie 2013 reclamantul a comunicat la dosarul cauzei ordinul de plată reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 3972,25 lei și timbru judiciar de 4 lei.
Analizând excepția insuficientei timbrări a cererii, excepție invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr.146/1997 “Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar in alin. 2 al aceluiași articol se arata ca “Daca taxa judiciară de timbru nu a fost plătită in cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii […] instanța va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata”.
În ceea ce privește timbrul judiciar, potrivit art. 3 alin. 2 din O.G. 32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care cererea de chemare în judecată are ca obiect o valoare mai mare de 10.000 lei, cererea trebuie timbrată cu timbru judiciar mobil de 5 lei. Reclamanta, după închiderea dezbaterilor, a depus timbre judiciare în valoare de 4 lei.
Totodată, instanța constată că, potrivit art. 9 alin. 2 din același act normativ, „în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru”.
Din coroborarea acestor texte legale rezultă că atât timbrul judiciar cât și taxa judiciară de timbru au același regim juridic, în sensul că trebuie achitate anticipat, instanța va pune în vedere părții să timbreze cererea în mod corespunzător, iar în caz de neconformare va proceda la anularea cererii ca netimbrată sau, după caz, ca insuficient timbrată așa cum rezultă din art. 20 alin. 3 al Legii nr. 146/1997.
Constatând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a depune timbre judiciare în valoarea indicată, în temeiul art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanța va face aplicarea art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, respectiv a art. 9 alin. 2 din O.G. 32/1995, raportat la art. 3 alin. 2 din același act normativ și la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și va admite excepția insuficientei timbrări și va anula ca insuficient timbrată cererea .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
hotărăște:
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii formulate de reclamantul B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (B.A.A.R.), excepție invocată de instanță din oficiu.
Anulează ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamantul B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (B.A.A.R.), cu sediul în București, .. 40 – 40 bis, ., în contradictoriu cu pârâtul D. D. C., cu domiciliul în Baia M., ., .> Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 februarie 2013.
președinte grefier
diana ene – solomciuc sonia botiș
Red.D.E.S./dact. S.S.B.
4 ex /03.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4464/2013.... | Fond funciar. Încheierea nr. 878/2013. Judecătoria BAIA MARE → |
---|