Acţiune în constatare. Sentința nr. 1907/2013. Judecătoria BĂILEŞTI

Sentința nr. 1907/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 1606/183/2013

Dosar nr._ - acțiune în constatare –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂILEȘTI JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1907

Ședința publică de la 5 septembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - P. V. – președinte judecătorie

Grefier - A. D.

x.x.x.x

Pe rol soluționarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamantul B. D. S. împotriva pârâților G. M., D. A. D., M. C. și D. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns martorul G. M., lipsă fiind reclamantul, care a fost reprezentat de avocat D. G. și pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, s-a luat declarație martorului prezent, după care nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond .

Avocat D. G., având cuvântul pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Reclamantul B. D. S. a chemat în judecată pe pârâții G. M., D. A. D., M. C. și D. M. solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 13.01.2010 cu privire la suprafața de 1 ha și 5000 mp teren arabil extravilan situat pe raza comunei C., . în tarlaua 125, . vecini la N – DE 1765, E – D. M., S – DE 1728, V – S. D., conform titlului de proprietate nr. 290-_ din 07.07.1997 și să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În motivarea acțiunii a arătat că la data de 13.01.2010 a cumpărat de la pârâți printr-un înscris sub semnătură privată suprafața de teren sus menționată, a achitat integral prețul de 5000 lei și a stabilit cu pârâții să se prezinte la notar în vederea perfectării actului de vânzare cumpărare în formă autentică, dar ulterior aceștia au refuzat să se prezinte .

A mai arătat că pârâții dețin suprafața de teren de 1 ha și 5000 mp în calitate de moștenitori ai autoarei D. C. I., așa cum atestă certificatul de calitate de moștenitor nr. 20 din 04.04.2013.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1073-1077 Cod civil, art. 5 alin. 2 din Titlul X al legii 247/2005 și art. 35 C.p.c.

A depus la dosar înscrisul sub semnătură privată denumit "chitanță" încheiat la 13.01.2010, titlul de proprietate nr. 290-_ din 07.07.1997, certificat de deces privind pe D. I., cerere și sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale privind pe defuncta D. I., cartea sa de identitate, certificatele de naștere, certificatele de căsătorie și buletinele de identitate ale pârâților D. A. D. și M. C., certificatul de căsătorie, certificatul de naștere și cartea de identitate ale pârâtei G. M., certificatul de naștere și buletinul de identitate ale pârâtului D. M., certificatul de calitate de moștenitor nr. 20 din 04.04.2013 emis de Biroul Notarial "Consens", certificatul de atestare fiscală nr. 1007 din 03.04.2013 de Primăria comunei C., certificat de sarcini nr._ din 04.04.2013 emis de OCPI D., chitanța privind achitarea taxei de timbru, timbru judiciar.

În cauză, s-a luat declarație martorului G. M..

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

In baza legii 18/1991, autoarei pârâților, D. C. I. i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 2 ha și 5500 mp teren situat pe raza comunei C., ., eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 290-_ din 07.07.1997.

La data de 02.09.2004 a decedat D. C. I., dată la care s-a deschis succesiunea acesteia, iar ca moștenitori au rămas D. A. D., fiu, M. C., fiică, D. M., fiu și G. M., fiică, așa cum atestă certificatul de calitate de moștenitor nr. 20 din 04.04.2013 emis de Biroul Notarial "Consens".

La data de 13.01.2010 între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâți, în calitate de vânzători, s-a încheiat o convenție de vânzare cumpărare materializată într-un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” cu privire la suprafața de 1 ha și 5000 mp teren arabil extravilan situat pe raza comunei C., . în tarlaua 125, . vecini la N – DE 1765, E – D. M., S – DE 1728, V – S. D., conform titlului de proprietate nr. 290-_ din 07.07.1997, cu prețul de 5000 lei.

Din declarația martorului audiat în cauză rezultă că în luna ianuarie 2010, reclamantul a cumpărat de la pârâți suprafața de teren de 1 ha și 5000 mp cu prețul de 5000 lei, achitat integral la data încheierii convenției și că la aceeași dată părțile s-au înțeles să se prezinte la notar pentru încheierea actului autentic, dar ulterior pârâții au refuzat să se prezinte.

Pârâții au fost citați cu chemare la interogatoriu, dar deși legal citați, nu s-au prezentat.

Potrivit art. 358 c.pr.civ. dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul.

Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți, refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

Cum în speță, s-a dovedit refuzul pârâților de a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, instanța ,având în vedere dispoz.art.5 alin.2 din legea 247/2005 coroborate cu dispoz.art.969 c.civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, va admite acțiunea și va constata valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 13.01.2010 cu privire la suprafața de

1 ha și 5000 mp teren arabil extravilan situat pe raza comunei C., . în tarlaua 125, . vecini la N – DE 1765, E – D. M., S – DE 1728, V – S. D., conform titlului de proprietate nr. 290-_ din 07.07.1997, cu prețul de 5000 lei, achitat integral.

Având în vedere dispoz. art. 1073 c.civ. care consacră principiul executării în natură a obligațiilor și art. 1077 c.civ. care prevede că în cazul neîndeplinirii obligației de a face, instanța poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare .

Se va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă în constatare formulată de reclamantul B. D. S. domiciliat în C., . P. nr. 7, .. 1, ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Avocat D. G. cu sediul în Băilești, .. 28, județul D. împotriva pârâților G. M. domiciliată în ., D. A. D. domiciliat în ., județul D., M. C. domiciliată în ., . și D. M. domiciliat în C., ., județul D..

Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la 13.01.2010 între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâți, în calitate de vânzători cu privire la

suprafața de 1 ha și 5000 mp teren arabil extravilan situat pe raza comunei C., . în tarlaua 125, . vecini la N – DE 1765, E – D. M., S – DE 1728, V – S. D., conform titlului de proprietate nr. 290-_ din 07.07.1997.

Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare .

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Sentință cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 5 septembrie 2013 .

Președinte,

V. P. Grefier,

Red.jud.V.P A. D.

Tehnored.A.D.

Ex.7/11.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1907/2013. Judecătoria BĂILEŞTI